Profesori misionari
Profesorii ar trebui să fie formați pentru lucrare misionară. Pretutindeni se ivesc ocazii pentru lucrarea misionară și nu va fi posibil să se procure lucrători din una, din două sau trei țări pentru a răspunde la toate apelurile după ajutor. Pe lângă educarea acelora care urmează să fie trimiși din conferințele noastre mai vechi ca misionari, persoane din diferite țări ale lumii ar trebui să fie pregătite să lucreze pentru propriii lor concetățeni, pentru propriii lor vecini; și, pe cât este cu putință, e mai bine și mai sigur ca ei să-și primească educația în câmpul unde urmează să lucreze. Rareori este lucrul cel mai bun, atât pentru lucrător, cât și pentru înaintarea lucrării, ca el să meargă în țări depărtate pentru educația lui. Domnul vrea să se ia toate măsurile pentru a face față acestor nevoi, iar dacă comunitățile se trezesc la răspunderile lor, ele vor ști cum să procedeze în orice situație critică.
-137-
Pentru a satisface nevoia de lucrători, Dumnezeu dorește să se înființeze centre de educație în diferite țări, în care elevi promițători să fie educați în ramurile practice ale științei, cât și în adevărul biblic. Atunci când persoanele acestea se angajează în lucrare, ele vor da tărie lucrării adevărului prezent în câmpurile noi. Ele vor trezi un interes printre necredincioși și vor da ajutor la salvarea de suflete din robia păcatului. Profesorii cei mai buni ar trebui să fie trimiși în diferite țări unde urmează să se înființeze școli pentru a săvârși lucrarea de educație.
E cu putință să avem într-un singur loc concentrate prea multe facilități educaționale. Ar fi o binecuvântare mult mai mare să avem școli mai mici, conduse după planul școlilor profeților. Banii care s-au investit pentru dezvoltarea Colegiului din Battle Creek, în vederea adăpostirii școlii pentru pregătirea predicatorilor, ar fi fost mai bine să fie investiți în înființarea de școli în districtele rurale din America și din regiunile îndepărtate. Nu mai era nevoie de alte clădiri în Battle Creek; înlesniri bogate erau deja procurate pentru educația atâtor elevi cât puteau să se adune la un loc. N-a fost lucrul cel mai bun ca atât de mulți elevi să frecventeze această școală, deoarece acolo erau talente și înțelepciune pentru a te putea ocupa numai de un anumit număr de elevi. Institutele de predicatori s-ar fi putut ține în clădirile deja construite, iar banii folosiți pentru dezvoltarea colegiului ar fi putut să fie mai bine investiți la construirea de școli în alte localități.
-138-
Noi clădiri în Battle Creek înseamnă încurajarea multor familii să se mute acolo pentru a face educația copiilor lor la colegiu. Dar ar fi fost o binecuvântare mult mai mare pentru toți cei în cauză, dacă elevii ar fi fost educați în altă localitate și în număr mult mai mic. Îngrămădirea oamenilor la Battle Creek este tot atât de mult o greșeală a acelora care sunt în poziții de conducere, ca și a celor care s-au mutat în acest loc. Există câmpuri mai bune pentru întreprinderi misionare ca Battle Creek, și, cu toate acestea, cei cu funcții de răspundere au plănuit să facă tot ceea ce este acolo cu cât mai comod cu putință; iar marile clădiri și facilități spun oamenilor: “Veniți la Battle Creek; mutați-vă aici cu familiile voastre și educați-vă copiii aici”.
Dacă unele din marile noastre instituții de educație ar fi despărțite în câteva mai mici și dacă s-ar înființa școli în diferite locuri, s-ar putea face un progres mai mare în cultura fizică, mintală și morală. Domnul nu a spus să fie clădiri mai puține, ci ca aceste clădiri să nu fie concentrate prea multe într-un singur loc. Suma mare de mijloace financiare, investită în câteva localități, ar fi trebuit folosită pentru a procura înlesniri unui câmp mai întins, așa încât să se poată face loc pentru un număr cât mai mare de elevi.
A sosit timpul ca să se înalțe standardul adevărului în multe locuri, să se trezească un interes și să se extindă câmpul misionar până ce va cuprinde toată lumea. A sosit timpul când mult mai mulți ar trebui să cunoască solia adevărului. În direcția aceasta se poate face mai mult decât s-a făcut. În timp ce bisericile sunt răspunzătoare pentru ținerea propriilor lor candele pregătite și arzând, tineri devotați trebuie să fie educați în propriile lor țări pentru a duce mai departe lucrarea aceasta. Ar trebui să fie înființate școli, nu sofisticate ca acelea din Battle Creek și College View, ci mult mai simple, cu clădiri mai modeste și cu profesori care vor adopta aceleași planuri care erau urmate în școlile profeților. În loc de a concentra lumina într-un singur loc, unde mulți nu o apreciază și nici nu se folosesc de ceea ce li se dă, lumina ar trebui să fie dusă în multe locuri de pe fața pământului. Dacă profesori consacrați, temători de Dumnezeu, cu mintea echilibrată și cu idei practice ar merge în câmpuri misionare și ar lucra în chip umil, dând și altora din ceea ce au primit, Dumnezeu ar da Duhul Său cel Sfânt la mulți din cei care sunt lipsiți de harul Său.
Elementele succesului
În lucrarea de reformă, profesorii și elevii ar trebui să conlucreze, fiecare lucrând în modul cel mai folositor pentru a face ca școlile noastre să fie astfel încât Dumnezeu să le poată aproba. Unitatea de acțiune este necesară pentru succes. O oaste în luptă ar fi cuprinsă de dezordine și ar fi înfrântă, dacă soldații, în mod individual, ar proceda după propriile lor idei, în loc de a acționa în armonie și sub conducerea unui general competent. De asemenea, ostașii lui Hristos, trebuie să lucreze în armonie. Câteva suflete convertite, care se unesc în vederea unui scop comun sub un singur conducător, vor câștiga victorii la fiecare confruntare.
Dacă există o lipsă de unire între aceia care pretind a crede adevărul, lumea va trage concluzia că poporul acesta nu poate fi al lui Dumnezeu, deoarece ei lucrează unii împotriva altora. Atunci când suntem una cu Hristos, vom fi uniți între noi. Aceia care nu trag la un jug împreună cu Hristos, totdeauna trag în direcția opusă. Ei au un temperament care aparține naturii de carne a firii omenești, și când are cea mai mică scuză, pasiunea se trezește pentru a înfrunta rațiunea. Aceasta dă naștere la o ciocnire; și voci gălăgioase se aud în ședințele de comitet, în ședințe ale consiliilor, în adunări publice, împotrivindu-se metodelor reformei.
-140-
Ascultarea de fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este o altă condiție a succesului. Biruințele nu se câștigă prin ceremonii sau fast, ci prin simpla ascultare de Generalul suprem, de Domnul Dumnezeul cerului. Acela care se încrede în Conducătorul acesta nu va cunoaște niciodată înfrângerea. Înfrângerea vine atunci când depindem de metodele omenești, de născociri omenești, și din așezarea celor dumnezeiești pe un plan secund. Ascultarea a fost lecția pe care Căpetenia oastei Domnului a căutat să o dea marilor oștiri ale lui Israel — ascultare în lucruri în care ei nu au putut să vadă nici un succes. Atunci când este ascultare de glasul Conducătorului nostru, Hristos va conduce bătăliile Sale pe căi care vor surprinde pe cele mai mari puteri ale pământului.
Noi suntem ostași ai lui Hristos, iar cei care se înrolează în oastea Lui trebuie să aștepte să îndeplinească o lucrare grea, o lucrare care va cere folosirea până la extrem a puterilor lor. Noi trebuie să înțelegem că viața unui ostaș este o viață de luptă agresivă, de stăruință și suferință. De dragul lui Hristos, noi trebuie să suferim încercările. Noi nu suntem angajați în bătălii închipuite. Noi avem de înfruntat cei mai puternici adversari, deoarece “noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești”. (Efeseni 6, 12.) Noi trebuie să ne găsim tăria tot acolo unde și-au găsit puterea și primii ucenici. “Toți aceștia stăruiau cu un cuget în rugăciune și în cereri.” “Toți s-au umplut de Duhul Sfânt, și vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Mulțimea celor ce crezuseră, erau cu o inimă și un suflet.” (Faptele Apostolilor 1, 14; 4, 31.32.)
