Domnul mi-a arătat că oamenii din posturi de răspundere stau în mod direct în calea lucrării Sale, pentru că ei gândesc că lucrarea trebuie făcută și binecuvântarea trebuie să vină într-un anumit fel și nu vor recunoaște ceea ce vine pe alte căi. Frații mei, Domnul să pună această problemă înaintea voastră așa cum este ea. Dumnezeu nu lucrează după cum plănuiesc oamenii sau așa cum vor ei; El acționează în mod tainic pentru a aduce la îndeplinire minunile Sale. Nu cumva respingem metodele de lucru ale lui Dumnezeu, pentru că ele nu corespund cu ideile noastre? Dumnezeu are canalele Sale de lumină chemate pentru această lucrare, dar nu este necesar ca acestea să fie mintea unor anumiți oameni. Când toți își vor ocupa locul ce le-a fost dat în lucrarea lui Dumnezeu, căutând cu zel și seriozitate înțelepciune și călăuzire de la El, atunci se va face un mare pas înainte, spre a lăsa lumina să lumineze lumea. Când oamenii vor înceta să se așeze de-a curmezișul, Dumnezeu va lucra printre noi așa cum n-a lucrat niciodată înainte.
În vreme ce trebuie să fie făcute planuri extinse, trebuie să avem o mare grijă ca lucrarea din fiecare departament al lucrării să fie în mod armonios unită cu aceea din celălalt departament, făcându-se astfel un tot perfect. Dar prea adesea lucrurile s-au petrecut invers și, ca rezultat, lucrarea n-a mers bine. Cineva care are în grijă supravegherea unei anume ramuri a lucrării își amplifică responsabilitățile până acolo încât, după părerea lui, un departament este mai presus de toate celelalte departamente. Când acest mod de a vedea lucrurile este folosit, se exercită o puternică influență în a-i face și pe alții să vadă problema în aceeași lumină. Aceasta este firea sau natura omenească, dar nu este Spiritul lui Hristos. În măsura în care această rânduială este urmată, Domnul Hristos este împins afară din lucrare și eul se manifestă proeminent.
Principiile care ar trebui să ne pună în mișcare ca lucrători ai cauzei lui Dumnezeu sunt prezentate de apostolul Pavel. El spune: ‘Căci noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu’. ‘Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni.’ Iar apostolul Petru îndeamnă: ‘Fiecare dintre voi să slujească altora după darul pe care l-a primit. Dacă vorbește cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujește cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu; pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu, prin Isus Hristos.’
-727-
Când aceste principii ne controlează inimile, ne vom da seama că lucrarea este a lui Dumnezeu, și nu a noastră; că El manifestă aceeași grijă pentru fiecare parte a acestui mare tot. Când facem din Domnul Hristos și slava Lui preocuparea principală, iar iubirea egoistă față de eu este înghițită de iubirea față de sufletele pentru care a murit Domnul Hristos, atunci nici un suflet nu va fi atât de absorbit numai de o singură ramură a lucrării în așa măsură, încât să piardă din vedere importanța celorlalte. Egoismul este cel care îi duce pe oameni să spună că o anumită parte a lucrării, în care ei sunt angajați, este mai importantă decât toate.
De asemenea, egoismul este cel care le inspiră lucrătorilor simțământul că judecata lor trebuie să fie cea mai vrednică de încredere și că metodele lor de lucru sunt cele mai bune sau că este privilegiul lor acela ca, într-un fel sau altul, să constrângă conștiința altuia. Acesta a fost spiritul conducătorilor iudei din zilele Domnului Hristos. În înălțarea lor de sine, preoții și rabinii au introdus reguli atât de rigide și atât de multe forme și ceremonii, încât au abătut mintea poporului de la Dumnezeu și nu I-au mai lăsat nici o șansă ca să lucreze pentru ei. În felul acesta, mila și iubirea Lui au fost pierdute din vedere. Frații mei, nu mergeți pe aceeași cale. Lăsați ca mintea oamenilor să se îndrepte spre Dumnezeu. Lăsați-I o șansă să lucreze pentru cei care Îl iubesc. Nu puneți asupra oamenilor reguli și rânduieli care, dacă sunt urmate, îi vor lăsa la fel de lipsiți de Duhul lui Dumnezeu cum erau lipsite de rouă și ploaie dealurile de la Ghilboa.
Există o deplorabilă lipsă de spiritualitate în poporul nostru. O mare lucrare trebuie făcută pentru ei, mai înainte ca să poată deveni ceea ce Domnul Hristos a dorit ca ei să fie — lumina lumii. Ani de zile, am simțit un profund chin sufletesc atunci când Domnul mi-a arătat câtă nevoie au comunitățile noastre de Isus și iubirea Sa. A existat un spirit de mulțumire de sine și o înclinație spre poziții de frunte și supremație. Am văzut că înălțarea de sine a devenit ceva obișnuit printre adventiștii de ziua a șaptea și că, dacă mândria omului nu va putea să fie înlăturată și Hristos să fie înălțat, ca popor, nu vom fi într-o stare mai bună pentru a primi pe Domnul Hristos când va veni a doua oară decât au fost iudeii când El a venit prima dată.
-728-
Iudeii Îl așteptau pe Mesia; dar El n-a venit așa cum au prezis ei că va veni, iar dacă El ar fi fost primit ca Cel făgăduit, învățații lor ar fi fost obligați să recunoască faptul că au greșit. Acești conducători s-au despărțit de Dumnezeu și Satana a lucrat asupra minții lor și i-a determinat să-L respingă pe Mântuitorul. Decât să-și supună mândria opiniilor, mai degrabă au întors inima poporului împotriva lui Isus. Istoria lor ar trebui să fie o avertizare solemnă pentru noi. Să nu ne așteptăm niciodată ca, atunci când Domnul are o lumină pentru poporul Său, Satana să stea liniștit, calm și să nu facă nici un efort pentru a-i împiedica să o primească. El va lucra asupra minții pentru a trezi neîncredere, gelozie și necredință. Să fim atenți ca nu cumva să respingem, să refuzăm lumina pe care Dumnezeu ne-o trimite, pentru faptul că ea nu vine într-un fel în care să ne placă. Să nu îndepărtăm binecuvântările lui Dumnezeu de la noi pentru că nu știm timpul cercetării noastre. Dacă sunt unii care nu văd și nu primesc lumina pentru ei, aceștia să nu stea în calea altora. Să nu se spună despre acest popor foarte favorizat ceea ce se spunea despre iudei atunci când vestea cea bună a Împărăției le-a fost vestită: ‘Nici voi nu intrați în ea, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre’.
În Cuvântul lui Dumnezeu suntem învățați că acesta este timpul, mai presus de orice altceva, când putem aștepta lumină din cer. Acum, noi trebuie să așteptăm o reînviorare de la fața lui Dumnezeu. Trebuie să așteptăm mișcarea sau acțiunea Providenței, așa cum armata lui Israel era atentă să audă ‘un vuiet de pași în vârfurile duzilor’ — semnul prin care știau că cerul va acționa pentru ei.
-729-
Dumnezeu nu-și poate glorifica Numele prin poporul Său, în vreme ce acesta se bizuie și se sprijină pe oameni. Starea lor prezentă de slăbiciune va continua până când numai Hristos va fi înălțat; până când, împreună cu Ioan Botezătorul, vor spune dintr-o inimă umilă și plină de respect: ‘Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez’. Mi-au fost date următoarele cuvinte pe care să le adresez poporului lui Dumnezeu: ‘Înălțați-L, înălțați-L pe OMUL DE PE CALVAR’. Oamenii să se dea înapoi, pentru ca toți să-L poată privi pe El, în care sunt concentrate toate speranțele vieții veșnice. Profetul Isaia spune: ‘Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, și domnia va fi pusă pe umărul Lui; Îl vor numi: “Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii”’. Biserica și lumea să privească la Răscumpărătorul lor. Fiecare voce să proclame împreună cu Ioan: ‘Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii’.
Pentru sufletul însetat este deschis un izvor de apă vie. Dumnezeu declară: ‘Căci voi turna ape peste pământul însetat, și râuri pe pământul uscat’. Sufletelor care caută cu zel și sinceritate lumina și primesc cu bucurie fiecare rază de iluminare divină din Cuvântul Său sfânt, li se va da lumină. Prin aceste suflete, Dumnezeu va descoperi lumina și puterea care vor lumina întregul pământ cu slava Sa.