O scrisoare
Scumpe frate O.,
Am primit scrisoarea ta și nu este necesar să-ți spun despre tristețea inimii mele cu privire la schimbarea bruscă pe care ai făcut-o recent. Privind asupra vieții tale de până acum, îmi amintesc de experiența ta din Colorado, de umbra ta pe acea stâncă, de unde părea imposibil de coborât, și refacerea ta parțială în ceea ce privește credința, de ispitele tale datorită speranțelor false și speranța ta ambițioasă, de dezamăgirea ta, de atitudinea lăudabilă de a tăcea, de rugăciunile și simpatia poporului lui Dumnezeu care s-au înălțat la cer pentru tine și insistențele mele continue: “Nu-l lăsați singur, ci faceți eforturi pentru a-l salva. Este prins în cursă, a pierdut legătura lui strânsă cu Dumnezeu.”
Îmi aduc aminte ultima dată când am călătorit împreună cu soția ta, înainte să moară. Povara ei era pentru tine și pentru copiii ei. Ea mi-a spus că tremură pentru viitor, din cauza copiilor ei și a scepticismului soțului ei. “Dacă voi muri”, spunea ea, “și el va abandona credința și-i va face pe copiii mei să renunțe la Sabat, cât de groaznic va fi lucrul acesta, după ce el a primit o lumină atât de mare și atât de multe dovezi! Pentru acest motiv eu m-am prins de viață. El nu are acea lucrare lăuntrică a sufletului de care să se ancoreze atunci când vin ispitele. O, soră White, pentru soțul meu și pentru copiii mei mă prind eu de viață. Și doresc să-ți spun chiar acum că-mi pare foarte rău că n-am primit într-un spirit diferit mărturia care ne-a fost adresată, mie și soțului meu. Văd acum că solia era pentru noi, era exact ceea ce ne trebuia; dacă am fi acceptat-o, ne-ar fi situat pe amândoi într-o poziție mai bună, mult mai bună din punct de vedere spiritual de cum am fost pentru un timp. Amândoi am avut un spirit mândru și din acel moment am simțit că trebuie să te ocolesc, pentru că am crezut că nu mai aveai încredere în noi. Dar în timpul ultimelor luni, toate acestea au dispărut și am simțit aceeași încredere, aceeași strânsă simpatie și dragoste față de tine, pe care le-am avut în trecut; dar știu că soțul meu nu simte la fel și este zadarnic să mai vorbesc despre aceste lucruri cu el. Sunt prea slabă ca să pot pune problemele înaintea lui așa cum sunt ele în mintea mea, iar el este prea fix în ideile și sentimentele lui; dar doresc să-ți spun că eu am încredere deplină în Mărturi și în lucrarea ta și am dorit de mult timp să am o ocazie să-ți spun aceste lucruri, și acum m-am despovărat. Să mă ierți pentru simțămintele și cuvintele rostite împotriva ta. Eu am întristat pe Duhul lui Dumnezeu și uneori am avut simțământul că El m-a lepădat; dar acum nu mai am aceste sentimente și nici nu le-am mai avut de câtva timp. Nu mi-am dat niciodată seama până acum câteva săptămâni de primejdia de a vorbi cu necredință. Mă tem foarte mult pentru soțul meu, căci el dă pe față necredință; și mi-e teamă că va renunța la tot și va deveni un necredincios. O, cât aș dori să-l pot ajuta!”
-622-
Frate O., când mi-ai spus că soția ta a murit necrezând în Mărturii, nu te-am contrazis; dar m-am gândit că nu mi-ai spus adevărul. După aceea, am văzut că ești într-un mare întuneric, căci am o scrisoare pe care ea mi-a trimis-o, în care îmi spune că are o deplină încredere în Mărturii și știa că ele au dreptate în privința ta și a ei. Am luat parte la întâlnirea în tabăra din _____ și acolo erai și tu prezent. Atunci ai avut o experiență care ar fi putut să Se dovedească o valoare durabilă pentru tine, dacă ai fi rămas umil înaintea lui Dumnezeu ca la data aceea. Atunci ți-ai umilit inima și în genunchi mi-ai cerut să te iert pentru lucrurile pe care le-ai spus despre mine și lucrarea mea. Tu ai spus: “N-ai idee cât de rău am vorbit despre tine!” Te asigur că te iert, tot așa cum sper că Domnul Isus mă va ierta pe mine de păcatele și greșelile mele. Ai declarat acolo, în prezența multora, că ai spus multe lucruri care m-au rănit; tot ceea ce pot să spun și să te asigur este că te-am iertat fără rezerve, căci ele n-au fost rostite împotriva mea. Nici unul dintre lucrurile acelea n-au fost împotriva mea; eu n-am fost altceva decât un slujitor ce poartă solia pe care Dumnezeu mi-a dat-o. Nu sunt eu aceea împotriva căreia te-ai ridicat, ci era solia pe care Dumnezeu ți-a trimis-o prin instrumentul acesta umil. Pe Domnul Hristos L-ai rănit, și nu pe mine. “Nu doresc să-mi mărturisești mie”, am zis eu. “Pune toate lucrurile în rânduială între tine și Dumnezeu, și atunci toate vor fi în bună rânduială între tine și mine.” Unele expresii care ți-au fost scrise le-ai luat într-o lumină cu mult mai puternică. Și după ce le-ai citit din nou cu atenție, ai spus că ele nu-ți mai par ca înainte și totul s-a rezolvat. După această întâlnire, ai declarat că ai sentimentul că niciodată mai înainte n-ai știut care a fost schimbarea, dar că ai fost născut din nou, convertit, realmente, pentru prima dată. Puteai spune că-i iubești pe frații tăi, că inima ta era ușurată și fericită; ai văzut sfințenia lucrării așa cum n-ai văzut-o niciodată mai înainte și scrisorile tale exprimau schimbarea profundă lucrată în tine de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
-623-
Cu toate acestea, știi că vei fi adus din nou pe același teren și testat chiar în acele puncte în care ai căzut mai înainte. Așa a făcut Domnul pentru copiii lui Israel; așa a făcut El cu poporul Său din toate veacurile. El le va demonstra că îi va proba cu privire la cele în care au căzut mai înainte, și dacă vor cădea și a doua oară, îi va supune din nou aceleiași probe.
Mă doare inima de fiecare dată când mă gândesc la tine; sufletul meu este într-adevăr întristat. Fiecare suflet este prețios pentru că a fost cumpărat cu sângele prețios al Domnului Hristos. Uneori mă gândesc că noi nu prețuim la adevărata lui valoare sângele răscumpărător al Domnului Isus pentru mântuirea noastră. Când iau seama la prețul infinit plătit pentru răscumpărarea oamenilor, a omului în mod individual, mă gândesc: “Ce s-ar fi întâmplat dacă omul ar fi fost pentru totdeauna pierdut? Ce s-ar fi întâmplat dacă el ar refuza să fie un învățăcel în școala lui Hristos, dând greș în practicarea blândeții, smereniei, și n-ar fi purtat jugul lui Hristos?” Aceasta, fratele meu, a fost marea ta greșeală. Dacă ai fi ascultat mai puțin de propriile tale sfaturi și ai fi făcut din Isus Sfătuitorul tău, acum ai fi fost tare în harul și cunoștința lui Isus Hristos. O, cât de multă nevoie ai de modelarea divină a caracterului tău!
-624-
Vom da socoteală pentru multe lucruri, luând în considerație avantajele și cunoașterea noastră înaltă, pentru că vom fi judecați după lumina și privilegiile pe care ni le-a acordat Domnul. Noi nu putem spune că suntem mai puțin favorizați în ceea ce privește lumina decât acei oameni care au fost timp de veacuri o uimire și o mustrare pentru lume. Noi nu putem aștepta ca judecata să fie rostită în favoarea noastră, pentru că, la fel ca și la Capernaum, am fost ridicați la ceruri. Domnul a lucrat în favoarea poporului Său, păzitor al poruncilor Lui. Lumina care s-a reflectat din ceruri asupra noastră n-a fost dată Sodomei și Gomorei, altfel ele ar fi rămas până în zilele noastre; și dacă lucrările minunate și cunoașterea harului care a fost manifestat față de acest popor ar fi fost făcute cunoscut națiunilor aflate în întuneric, nu știm cât de departe ar fi ajuns acel popor acum. Noi nu putem ști dacă va fi mai ușor pentru ei în ziua judecății decât pentru aceia care au avut o lumină clară a adevărului, strălucind asupra lor, cum ați avut voi, dar care, datorită unor cauze ce nu se pot explica, s-au îndepărtat de porunca cea sfântă ce le-a fost dată. Nu putem decât să arătăm spre cazul tău cu durere, așa ca o rază de avertizare: “Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia aminte să nu cadă.” Domnul nu vede cum vede omul. Gândurile și căile Sale nu sunt așa cum gândesc oamenii orbi și egoiști că sunt sau ar dori să fie. Domnul privește la inimă și lucrează în și cu creaturile Sale și voința, și înfăptuirea în tot ceea ce poruncește, afară de faptul că ei resping sfatul Său și refuză să asculte de poruncile Sale.
-625-
Cea mai mare parte a vieții tale a fost folosită pentru prezentarea învățăturilor pe care, în ultima parte a vieții tale, tu le-ai respins și le-ai condamnat. Care este lucrarea cea adevărată? Care este cea falsă? Ne putem încrede în judecata ta? Ne putem sprijini pe interpretarea Scripturilor dată de tine? Nu putem. Vom fi în primejdia de a fi greșit înțeleși. Tu nu poți acum sau în oricare perioadă a vieții tale să simți că ai picioarele pe o stâncă solidă. N-am putut să nu mă gândesc la viitorul tău. Pentru mine, adevărul este o realitate vie. Eu știu că el este adevăr. Cuvântul lui Dumnezeu este sigur. “La Lege și la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta”. Vei lăsa ca lumina ta să dispară în întuneric?
Scriu acum mai pe deplin volumul Tragedia Veacurilor, conținând istoria căderii lui Satana și intrarea păcatului în lumea noastră; și pot avea un simțământ mult mai viu al acestei mari lupte dintre Hristos, Prințul luminii, și Satana, prințul întunericului, decât am avut vreodată înainte. Văzând diferitele viclenii pe care Satana le pune la cale pentru a-l ruina pe omul păcătos și a-l face asemenea lui, un călcător al Legii celei sfinte a lui Dumnezeu, aș dori ca îngerii lui Dumnezeu să poată veni pe pământ și să prezinte această problemă în marea sa importanță. Apoi am un sentiment atât de intens pentru sufletul care de bună voie se depărtează de lumina, cunoașterea și ascultarea de Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. După cum Adam și Eva au crezut minciuna lui Satana: “Veți fi ca Dumnezeu”, tot astfel aceste suflete nădăjduiesc ca prin neascultare să se ridice la înălțimi mai mari, să câștige o poziție cu care să se poată mândri. Sunt foarte mâhnită că, în timp ce ceilalți dorm, eu am petrecut ore în rugăciune, ca Dumnezeu să lucreze cu o mare putere pentru a sparge această înșelăciune asupra minții oamenilor, conducându-i în simplitate la crucea Golgotei. Apoi m-am liniștit la gândul că toate aceste suflete sunt răscumpărate prin sângele Domnului Hristos. Noi putem avea dragoste pentru aceste suflete, dar Golgota dă mărturie despre cât le iubește Dumnezeu. Lucrarea nu este a noastră, ci a Domnului. Noi nu suntem decât instrumente în mâinile Sale pentru a împlini voia Sa, și nu voia noastră. Privim la aceia care se împotrivesc cu totul Duhului harului și tremurăm pentru ei. Ne pare rău și suntem dezamăgiți că ei se dovedesc necredincioși față de Dumnezeu și adevărul Său; dar simțim o și mai profundă părere de rău atunci când ne gândim la Domnul Isus, care i-a răscumpărat cu propriul Său sânge. Putem da tot ce avem pentru mântuirea unui singur om, dar ne dăm seama că nu putem face acest lucru. Am putea să ne dăm și viața pentru a mântui un singur suflet pentru viața veșnică, dar chiar și acest sacrificiu ar fi inutil. Singurul și marele sacrificiu este făcut în viața, lucrarea și moartea Domnului Hristos. O, dacă mintea noastră ar putea să contemple măreția acelui sacrificiu! Atunci am putea înțelege mai bine măreția salvării, a mântuirii.