Mărturii pentru Comunitate Vol. 5 | 630

Exercitarea voinței

Adevărata religie are de-a face cu voința. Voința este puterea ce guvernează natura omului, aducând toate celelalte facultăți sub stăpânirea ei. Voința nu este gustul sau înclinația, ci este puterea de decizie care lucrează în fiii oamenilor, spre ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu.

Ești un tânăr inteligent; dorești să-ți trăiești viața în așa fel, încât să te pregătești pentru cer. Adesea ești descurajat, găsindu-te la un moment dat slab din punct de vedere moral, sclav al îndoielilor și stăpânit de practici și obiceiuri ale vechii tale vieți de păcat. Găsești că natura ta emoțională este necredincioasă față de tine, față de cele mai bune hotărâri ale tale. Nimic nu pare adevărat. Propria ta instabilitate te duce să te îndoiești de sinceritatea acelora care doresc să-ți facă bine. Cu cât te lupți mai mult cu îndoiala, cu atât mai mult totul pare ireal, până când se pare că nu este nicăieri un teren solid, sigur pentru tine. Făgăduințele tale par asemenea unor funii de nisip și privești în aceeași lumină ireală cuvintele și lucrările acelora în care ar trebui să te încrezi.

Vei fi totdeauna într-o continuă primejdie, până când vei înțelege adevărata putere, adevărata forță a voinței. Poți crede și poți făgădui orice, toate lucrurile, dar făgăduințele tale sau credința ta nu au nici o valoare, până când nu-ți vei pune voința de partea adevărului și a acțiunii. Dacă lupți lupta credinței cu toată puterea, vei birui. Nu te poți încrede în sentimentele, în impresiile și emoțiile tale, pentru că ele nu sunt vrednice de încredere, în mod deosebit datorită ideilor tale pervertite; iar cunoașterea făgăduințelor tale călcate și legămintelor tale nerespectate îți slăbește încrederea în tine însuți, cum și credința altora în tine.

Dar nu trebuie să ajungi la disperare. Trebuie să fii hotărât să crezi, deși nimic nu ți se pare real și adevărat. Nu este nevoie să-ți spun eu că tu singur te-ai adus în această situație de neinvidiat. Trebuie să-ți recâștigi încrederea în Dumnezeu și în frații tăi. Depinde de tine să-ți supui propria voință, voinței lui Isus Hristos; și făcând lucrul acesta, Dumnezeu te va lua imediat în stăpânire și va lucra în tine și voința, și înfăptuirea, după buna Lui plăcere. Întreaga ta natură va fi adusă atunci sub controlul Duhului lui Hristos și chiar gândurile tale vor fi supuse Lui. Tu nu-ți poți controla, nu-ți poți stăpâni impulsurile și emoțiile așa cum ai dori; dar îți poți controla voința și poți să faci o schimbare totală în viața ta. Supunându-ți voința lui Hristos, atunci viața ta va fi ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și aliată cu puterea care este mai presus de toate domniile și puterile. Atunci vei avea tărie de la Dumnezeu, care te va ține strâns în tăria Lui; și o lumină nouă, chiar lumina unei credințe vii, va străluci asupra ta. Dar voința ta trebuie că conlucreze cu voința lui Dumnezeu, și nu cu voința acelor prieteni prin care Satana lucrează mereu pentru a te prinde în cursă și a te nimici.

-514-

N-ar trebui oare să te așezi, fără întârziere, într-o dreaptă legătură cu Hristos? Nu vei spune: “Îmi voi supune voința lui Isus și voi face lucrul acesta chiar acum”, și din acest moment să fii cu totul de partea Domnului? Nu mai da atenție obiceiurilor, dorințelor, apetitului și pasiunilor. Nu-i da nici o șansă lui Satana, ci spune-i: “Ești un ipocrit ticălos!” Închide ușa, astfel încât Satana să nu te mai acuze și să te descurajeze. Spune: “Eu voi crede; cred că Dumnezeu este ajutorul meu”, și vei constata că ești biruitor în Dumnezeu. Păstrând cu tărie voința de partea Domnului, fiecare emoție va fi adusă roabă ascultării de voința Domnului Isus. Vei constata atunci că picioarele tale stau pe stânca cea tare. Aceasta va cere adesea fiecare părticică a puterii voinței pe care o ai; dar Dumnezeu este Acela care lucrează pentru tine și vei ieși din acest proces modelator un vas de cinste.

Vorbește cu și despre credință. Stai și rămâi de partea lui Dumnezeu. Nu-ți pune piciorul pe terenul vrăjmașului și atunci Domnul va fi ajutorul tău. El va face pentru tine ceea ce tu singur nu poți face. Rezultatul va fi acela că vei deveni asemenea “unui cedru din Liban”. Viața ta va fi o viață nobilă și faptele tale vor fi săvârșite în Dumnezeu. Va fi atunci în tine o putere, un zel și o simplitate care te vor face un instrument lustruit în mâinile lui Dumnezeu.

-515-

Ai nevoie să bei zilnic din fântâna adevărului, ca să înțelegi secretul plăcerii și bucuriei în Domnul. Dar nu trebuie să uiți că voința ta este izvorul tuturor acțiunilor tale. Această voință, care formează un important factor în caracterul omului, a fost, la căderea în păcat, supusă controlului și stăpânirii lui Satana; și de atunci, el lucrează totdeauna în om și voința, și înfăptuirea, după cum are plăcerea, dar spre ruina și mizeria totală a omului. Dar sacrificiul infinit al lui Dumnezeu, prin faptul că L-a dat pe Domnul Isus, Fiul Său cel iubit, spre a deveni o jertfă pentru păcat, Îl face în stare să spună, fără să calce vreun principiu al guvernării Sale: “Supune-te Mie; dă-Mi Mie voința ta; ia-o de sub controlul lui Satana și atunci am să o iau Eu în stăpânire. Apoi voi putea lucra în tine și voința, și înfăptuirea, după buna Mea plăcere.” Când El îți dă gândul, voința ta devine asemenea voinței Sale și caracterul tău este transformat spre a fi asemenea caracterului Domnului Hristos. Este scopul tău să faci voia lui Dumnezeu? Dorești să asculți de Sfânta Scriptură? “Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze.”

Nu există altceva mai de preț decât să-L urmezi pe Domnul Hristos, atunci când refuzi să-ți satisfaci înclinațiile și te hotărăști să asculți de Dumnezeu. Nici simțămintele și nici emoțiile tale nu fac din tine un copil al lui Dumnezeu, ci împlinirea voinței lui Dumnezeu. O viață în care să fii de folos îți stă înainte, dacă voința ta va deveni voința lui Dumnezeu. Apoi poți sta în plinătatea bărbăției, a maturității date de Dumnezeu, ca un exemplu de fapte bune. Atunci vei ajuta la menținerea regulilor de disciplină, în loc să ajuți la dărâmarea lor. Atunci vei ajuta la păstrarea ordinii, în loc să disprețuiești și să îndemni la dezordine, chiar prin felul tău de viață. Îți spun, în temere de Dumnezeu: știu ce vei putea fi dacă îți așezi voința de partea lui Dumnezeu. “Noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu.” Poți să-ți aduci la îndeplinire lucrările tale pentru prezent și veșnicie în așa fel, încât să reziste probei judecății. Vrei să încerci? Nu vrei să faci acum o schimbare categorică, sinceră? Tu ești obiectul iubirii și mijlocirii Domnului Hristos. Nu vrei să te supui acum lui Dumnezeu și să-i ajuți pe cei care sunt așezați ca santinele, să păzească interesele lucrării Sale, în loc să le aduci durere și descurajare?

516-

Lectura potrivită pentru copii

Scumpe frate E.,

Tocmai am citit Review and Herald și am văzut articolul tău, în care dai o listă de cărți bune pentru tinerii noștri. Am fost foarte surprinsă când am citit recomandarea unor astfel de cărți, cum ar fi: Coliba unchiului Tom și Robinson Crusoe. Ești în primejdia de a deveni oarecum neglijent în ceea ce scrii. Ar fi bine să gândești și să studiezi cu atenție tot ceea ce trebuie să fie imortalizat în scris. Sunt într-adevăr alarmată să constat că vederea, concepția ta spirituală cu privire la problema alegerii și recomandării cărților pentru lectura tinerilor noștri nu este clară. Eu știu că recomandarea în revistele noastre a unor astfel de cărți ce orbesc și sucesc mințile, cum este Coliba unchiului Tom, va justifica în multe minți citirea și a altora care nu sunt altceva decât ficțiuni. Această recomandare va determina o lucrare apăsătoare pentru aceia care se străduiesc să-i facă pe tineri să renunțe la citirea de literatură de ficțiune. Am văzut în repetate rânduri consecințele rele care apar în urma citirii unor astfel de cărți, ca acelea pe care le-ai recomandat, și am un articol gata pregătit, în care îi avertizez pe tinerii noștri asupra acestei probleme.

Fii atent, fratele meu, să nu te îndepărtezi de cercetarea Scripturilor. Mi-a fost descoperit că, prin cumpărarea și vânzarea cărților de povești, frații noștri sunt atrași în cursă de Satana. Aceasta îi face pe copiii noștri să cheltuiască banii pe acele cărți care le înfierbântă imaginația și-i face incapabili să-și îndeplinească îndatoririle reale ale vieții practice. Poți fi sigur că această recomandare a voastră va fi luată în considerație. Tinerii n-au nevoie de o astfel de aprobare sau o astfel de libertate, căci gustul și înclinațiile lor sunt îndreptate în această direcție. Dar sper ca astfel de recomandări să nu mai apară niciodată. Probabil că te-ai îndepărtat de Domnul Isus și de învățăturile Lui și nu-ți dai seama de lucrul acesta.

-517-

Este lucrarea lui Satana să le prezinte tinerilor noștri, în ziare și cărți, povești ce fascinează simțurile, în felul acesta distrugându-le gustul pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Scumpul meu frate, nu pune tot ceea ce-ți vine în minte în paginile revistei Review and Herald, ci scrie cu multă grijă. Dacă Spiritul Domnului Hristos te inspiră să scrii, atunci folosește-ți pana simțind povara pentru suflete, plângând între tindă și altar și strigând: “Doamne, îndură-Te de poporul Tău! Nu da de ocară moștenirea Ta.” Dar dacă numai propriile tale simțăminte și mintea ta activă te îndeamnă să scrii, atunci reține-te, până când Duhul Domnului te presează și te inspiră. Să nu crezi că, dacă urmezi un anume drum în viață și faci anumite lucruri, înseamnă că ele sunt bune și că trebuie să le prezinți și altora ca o regulă sau ca un ghid. Nu este cel mai bun lucru pentru tine să te simți liber să spui ce crezi tu cu privire la aceste lucruri, recomandând cărți care nu te îndeamnă spre spiritualitate sau evlavie. Dacă îți imaginezi că o astfel de lectură va dezvolta principii ferme, nemânjite, te înșeli. Domnul să te ajute să umbli cu multă atenție și în umilință și nu publica în reviste declarații ce duc pe căi greșite; căci ele vor fi considerate ca fiind aprobate de poporul nostru. Astfel, tu îi împovărezi pe alții, care trebuie să contracareze influența acestor sentimente.

Fratele meu, vei fi în siguranță dacă vei umbla în umilință cu Dumnezeu. Tremur atunci când citesc multele tale articole care dau sfaturi și fac reguli pentru alți slujitori ai Evangheliei. Nu este potrivit, nu este bine pentru tine să ai atâtea de spus în această direcție. Dacă devii mulțumit de tine și plin de încredere în tine, cu siguranță că Domnul te va lăsa să faci unele greșeli. Ai nevoie să-ți păzești sufletul foarte atent și să cauți să ai o experiență zilnică și vie în lucrurile lui Dumnezeu. Trebuie să-ți ții eul ascuns și lasă-L pe Domnul Isus Hristos să apară. Hristos este tăria ta, scutul tău; tu ești un om slab, supus greșelii, și ai nevoie să fii foarte atent, ca nu cumva să te împiedici și să cazi. Te somez să ai grijă ca nu cumva, prin cuvânt sau faptă, să pătezi lucrarea cea sfântă a lui Dumnezeu.

Posted in

Redeșteptare

Leave a Comment