O mărturie importantă
Healdsburg, California,
28 martie 1882.
Scumpe frate _____,
Am primit scrisoarea ta la timpul cuvenit. Mă bucur să aud vești de la tine, dar m-am întristat citindu-i conținutul. Am primit o scrisoare asemănătoare de la sora _____ și de la fratele _____, dar n-am primit nici o veste de la fratele _____ sau de la cei care îl susțin. Din scrisoarea ta, am luat cunoștință de drumul pe care l-ai urmat în acțiunile împotriva fratelui _____.
Nu sunt surprinsă că o astfel de stare de lucruri există în Battle Creek, dar mă doare să aflu că tu, mult stimatul meu frate, ești implicat în această problemă de partea cea rea, alături de aceia pe care eu îi știu că nu sunt conduși de Dumnezeu. Unele dintre aceste persoane sunt oneste, dar sunt înșelate. Ei au fost inspirați din altă sursă decât aceea a Duhului lui Dumnezeu.
Am fost foarte atentă ca nu cumva să-mi exprim părerile mele unor persoane, cu privire la acele probleme importante, căci un avantaj nedrept este adesea folosit cu referire la ceea ce eu am zis chiar și în modul cel mai confidențial. Unele persoane, cu de la sine putere, au pornit la lucru pentru a scoate declarații de la mine, cu privire la diferite puncte, apoi le-au schimbat și le-au prezentat greșit și au făcut ca vorbele mele să exprime idei și opinii cu totul diferite de ceea ce am spus eu. Dar cu acestea ei se vor întâlni la bara de judecată a lui Dumnezeu.
-46-
Cu privire la întâmplările, la necazurile tale prezente, sunt hotărâtă să tac. Cred că este mai bine să las lucrurile să se dezvolte, pentru ca cei care au fost așa de nerăbdători să-l cenzureze pe soțul meu să vadă că spiritul murmurării a existat în inimile lor și că este încă activ, deși, acum, omul de care s-au plâns doarme în tăcere în mormânt.
Știu că o criză trebuie să vină. Dumnezeu a dat acestui popor mărturii clare și precise pentru a preveni această stare de lucruri. Dacă ar fi ascultat vocea Duhului Sfânt avertizând, sfătuind și apelând la ei, acum s-ar fi bucurat de unitate și pace. Dar aceste mărturii n-au fost ascultate de către cei ce mărturiseau a crede în ele, iar ca rezultat, a avut loc o mare depărtare de Dumnezeu și retragerea binecuvântărilor Sale.
Pentru a realiza mântuirea oamenilor, Dumnezeu a folosit diferite instrumente omenești. El le-a vorbit prin Cuvântul Său, prin slujitorii Săi și prin Duhul Său Cel Sfânt și le-a trimis solii de avertizare, mustrări și învățături. Aceste mijloace sunt destinate să lumineze înțelegerea poporului, să le descopere datoria și păcatele, cum și binecuvântarea pe care ei pot s-o primească; sunt destinate să trezească în ei un simțământ al nevoii spirituale, ca să poată merge la Domnul Hristos și să găsească în El harul de care au nevoie. Dar mulți aleg să urmeze propria lor cale, în loc să o aleagă pe a lui Dumnezeu. Ei nu sunt împăcați cu Dumnezeu și nici nu pot fi, până când eul nu este crucificat și Hristos nu trăiește în inima lor prin credință.
Fiecare persoană în parte, prin propria sa hotărâre, fie că Îl îndepărtează pe Hristos, refuzând să primească Duhul Său și să urmeze exemplul Său, fie că intră într-o unire personală cu Domnul Hristos printr-o renunțare de sine, credință și ascultare. Noi trebuie, fiecare pentru el, să alegem pe Hristos, pentru că El ne-a ales mai întâi pe noi. Această unire cu Hristos trebuie să fie realizată de aceia care din fire sunt în vrăjmășie cu El. Aceasta este o legătură de totală dependență, în care poate să intre o inimă îngâmfată. Aceasta este o lucrare apropiată, intimă, despre care mulți dintre cei care mărturisesc că sunt urmași ai lui Hristos nu știu nimic. Ei Îl primesc pe Domnul Hristos cu numele, dar nu ca singurul conducător al inimilor lor.
-47-
Unii simt nevoia ispășirii și, o dată cu recunoașterea acestei nevoi și cu dorința unei schimbări a inimii, începe o luptă. A renunța la voința lor, poate la obiectele afecțiunii lor alese sau urmărite, cere un efort, în fața căruia mulți ezită, se poticnesc și renunță. Și totuși, această luptă trebuie dusă de fiecare inimă care este pe deplin convertită. Noi trebuie să ne luptăm împotriva ispitelor dinăuntru și din afara noastră. Noi trebuie să câștigăm biruința asupra eului, să crucificăm afecțiunile și plăcerile și numai după aceea începe unirea sufletului cu Hristos. După cum ramura uscată și în aparență lipsită de viață este altoită în pomul cel viu, tot așa trebuie să devenim și noi mlădițe vii ale Adevăratului Butuc de Vie. Și roadele care au fost aduse de Domnul Hristos vor fi aduse de toți urmașii Săi. După ce această unire este creată, ea poate să fie păstrată numai printr-un efort continuu și scrupulos. Domnul Hristos Își exercită puterea de a păstra și păzi această legătură sfântă, iar păcătosul dependent și neajutorat trebuie să-și facă partea cu o neobosită energie sau, de nu, Satana, prin puterea lui crudă și vicleană, îl va despărți de Hristos.
Fiecare creștin trebuie să stea totdeauna în gardă, veghind asupra fiecărei căi de acces la suflet, pe unde Satana ar putea avea acces. El trebuie să se roage pentru ajutor divin și în același timp să reziste cu hotărâre fiecărei înclinații spre păcat. Cu curaj și credință, printr-o muncă perseverentă, el poate câștiga biruința. Hristos trebuie să rămână în el și el în Hristos.
O unire a credincioșilor cu Domnul Hristos va conduce, ca un rezultat natural, la unirea unuia cu altul, legătură a unirii care este cea mai rezistentă de pe pământ. Noi suntem una în Hristos, așa cum Domnul Hristos este una cu Tatăl. Creștinii sunt mlădițele și numai mlădițe în butucul cel viu al viței. O ramură sau o mlădiță nu împrumută seva hrănitoare de la o altă ramură sau mlădiță. Viața noastră trebuie să vină de la butucul viei. Numai printr-o unire personală cu Hristos, printr-o comuniune zilnică și ceas de ceas cu El, vom putea aduce roadele Duhului Sfânt.
-48-
În comunitatea din Battle Creek, a pătruns un spirit care nu are nici o legătură cu Hristos. Nu este nici un zel pentru adevăr, nici o iubire pentru voia lui Dumnezeu așa cum este descoperită în Cuvântul Său. Este un spirit al îndreptățirii de sine. Acesta te duce la înălțarea eului mai presus de Isus și la a privi propriile tale păreri și idei ca fiind mai importante decât unirea cu Hristos și unirea unuia cu celălalt. Vă spun cu părere de rău, dar vă lipsește iubirea frățească. Sunteți o comunitate apostaziată. A cunoaște adevărul, a pretinde că ești unit cu Hristos și totuși să nu aduci roade, să nu trăiești într-o continuă exercitare a credinței, aceasta face ca inima să se întărească în neascultare și încredere în sine. Creșterea noastră în har, bucuria noastră, toate depind de unirea noastră cu Hristos și de gradul de credință pe care o exercităm în El. Aici este izvorul puterii noastre în lume.
Mulți dintre voi căutați cinstea, unul de la altul. Dar ce este onoarea sau aprobarea omului pentru acela care se consideră un fiu al lui Dumnezeu, un împreună moștenitor cu Domnul Hristos? Ce valoare au plăcerile acestei lumi pentru acela care se împărtășește zilnic de iubirea lui Hristos, care întrece orice cunoștință? Ce sunt disprețul și opoziția omului pentru acela pe care Dumnezeu îl primește prin Isus Hristos? Egoismul nu mai poate locui în inima care exercită credință în Hristos, așa după cum lumina și întunericul nu pot locui împreună. Răceala spirituală, lenevia, mândria și lașitatea dau înapoi din fața credinței. Pot aceia care sunt tot așa de strâns uniți cu Hristos ca mlădițele cu butucul de vie să vorbească cu toți, dar cu Hristos nu?
Ești în Hristos? Nu, dacă nu recunoști că ești un păcătos greșit, fără speranță și condamnat. Dacă este ceva bun în tine, atunci totul se datorează bunătății unui Mântuitor milostiv. Nașterea ta, evlavia ta, dispoziția ta de a face bine altora și orice altceva ce-ți aparține sau este legat de tine nu pot constitui o legătură de unire între sufletul tău și Hristos. Legătura ta cu biserica, modul în care te privesc frații, nu va fi de nici un folos, dacă nu crezi în Domnul Hristos. Nu este suficient să crezi despre El; trebuie să crezi în El. Tu trebuie să te sprijini în totul pe harul Său mântuitor.
-49-
Mulți dintre voi, cei de la Battle Creek, trăiesc fără să se roage, fără să se gândească la Domnul Hristos și fără să-L înalțe înaintea celor din jurul lor. Tu nu ai cuvinte pentru a înălța pe Hristos; tu nu faci nimic care să-L onoreze. Mulți dintre voi sunt tot atât de străini pentru Hristos ca și când n-ar fi auzit niciodată de Numele Lui. Tu nu ai pace cu Hristos pentru că nu ai un adevărat motiv de pace. Tu nu ai nici o legătură, nici o comuniune cu Dumnezeu, pentru că nu ești unit cu Hristos. Mântuitorul nostru spune: “Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Tu nu ești folositor pentru cauza lui Dumnezeu. Dacă nu rămâneți în Mine, spune Isus, nu puteți face nimic, nimic înaintea lui Dumnezeu, nimic din ceea ce Domnul Hristos ar putea să accepte din mâinile tale. Fără Isus nu puteți avea nimic, decât o speranță înșelătoare, căci El personal declară: “Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădița neroditoare, și se usucă; apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc, și ard.”
Înaintarea în experiența creștină este caracterizată de creșterea umilinței, ca rezultat al creșterii cunoașterii. Oricine este unit cu Domnul Hristos se va depărta de orice nelegiuire. Vă spun în temere de Dumnezeu, mi-a fost arătat că mulți dintre voi vor pierde viața veșnică pentru că vă bazați speranțele pentru ceruri pe o temelie falsă. Domnul te lasă singur “ca să te smerească și să te încerce, ca să-ți cunoască pornirile inimii”. Tu ai neglijat Scripturile. Tu ai disprețuit și ai respins mărturia pentru că mustra păcatele ce-ți erau scumpe și tulbura mulțumirea de sine. Când Domnul Hristos este binevenit în inimă, atunci asemănarea cu El va fi descoperită în viață. Umilința va domni acolo unde mândria predomina cândva. Supunerea și blândețea, răbdarea vor cizela trăsăturile colțuroase ale unei dispoziții firești, perverse. Iubirea față de Isus se va manifesta în iubirea față de poporul Său. Ea nu este schimbătoare, nici oscilantă, ci calmă, profundă și puternică. Iubirea creștinului va fi lipsită de orice pretenție, liberă de orice prefăcătorie, artificialitate și falsitate. Ea este caldă, reală și sublimă. Domnul vorbește în fiecare cuvânt. El este văzut în fiecare faptă. Viața este strălucitoare ca lumina unui mântuitor lăuntric. În convorbirea cu Dumnezeu și în contemplarea fericită a lucrurilor cerești, sufletul se pregătește pentru ceruri și lucrează la strângerea altor suflete în staulul Domnului Hristos. Mântuitorul nostru este în stare și este dispus să facă pentru noi mai mult decât putem cere și gândi.