Fiind colaboratori, conlucrători cu Hristos, având atâtea ocazii favorabile de a împărtăși și altora cunoașterea lui Dumnezeu, profesorii noștri ar trebui să lucreze ca și când ar fi inspirați de sus. Inimile tinerilor nu sunt împietrite și nici ideile și părerile lor nu sunt stereotipe, așa cum sunt cele ale persoanelor în vârstă. Ei pot fi câștigați la Hristos prin comportarea, evlavia și prin umblarea voastră asemenea lui Hristos. Ar fi mult mai bine să îi împovărați mai puțin cu studierea științelor și să le lăsați mai mult timp pentru privilegii religioase. Aici s-au făcut multe greșeli.
Scopul lui Dumnezeu în aducerea la existență a acestui colegiu a fost pierdut din vedere. Slujitorii Evangheliei și-au manifestat lipsa dorinței lor după înțelepciunea de sus, încât au unit un element omenesc cu acest colegiu; ei s-au unit cu vrăjmașii lui Dumnezeu și ai adevărului, până acolo că le-au oferit distracții studenților. Astfel, conducându-i greșit pe tineri, ei au făcut lucrarea lui Satana. Cu lucrarea aceasta, cu toate urmările ei, se vor mai întâlni iarăși la bara de judecată a lui Dumnezeu. Aceia care urmează un astfel de drum demonstrează că nu pot fi oameni de încredere. După ce lucrarea răului s-a făcut, ei pot să-și mărturisească greșeala, dar pot oare ei tot așa de ușor să strângă, să adune influența pe care au exercitat-o? Poate să fie spus “bine” în dreptul acelora care au fost necredincioși față de cele ce li s-au încredințat? Acești oameni necredincioși n-au zidit pe Stânca cea veșnică. Temelia lor se va dovedi a fi nisip mișcător. Nu știți că prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu? Și, deci, cine este prieten cu lumea este vrăjmaș cu Dumnezeu?
Nu se poate pune nici o limită influenței noastre. Un act necugetat se poate dovedi a fi ruina multor suflete. Comportarea fiecărui lucrător din colegiul nostru are o influență asupra minții tinerilor, și aceasta urmează să fie reprodusă în alții. Ținta fiecărui profesor trebuie să fie aceea de a pregăti pe fiecare tânăr care se află în grija sa spre a fi o binecuvântare pentru lume. Acest obiectiv nu trebuie pierdut din vedere. Sunt unii care mărturisesc că lucrează pentru Hristos, dar adesea, când ocazia se ivește, ei merg de partea lui Satana și fac lucrarea lui. Poate oare Mântuitorul să-i declare pe aceștia robi buni și credincioși? Sunt ei păzitori care dau un sunet clar din trâmbițele lor?
-34-
Fiecare om va primi la judecată după faptele pe care le-a făcut în trup, fie ele bune sau rele. Mântuitorul nostru ne îndeamnă: “Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită”. Dacă întâmpinăm greutăți și în tăria lui Hristos le biruim, dacă acceptăm responsabilități și în puterea lui Hristos le aducem la îndeplinire cu credincioșie, câștigăm o experiență prețioasă. Învățăm, așa cum altfel n-am învăța, că Mântuitorul nostru este un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.
Există o mare lucrare de făcut în colegiul nostru, o lucrare care cere conlucrarea fiecărui profesor; și acela care descurajează pe un altul este neplăcut înaintea lui Dumnezeu. Dar se pare că toți uită că Satana este un acuzator al fraților și se unesc cu vrăjmașul în lucrarea sa. În timp ce aceia care mărturisesc că sunt creștini se luptă între ei, Satana își întinde cursele pentru picioarele lipsite de experiență ale copiilor și tinerilor. Aceia care au avut o experiență religioasă ar trebui să caute să-i ocrotească pe tineri de șiretlicurile lui. Ei niciodată nu trebuie să uite că odată, cândva, ei erau vrăjiți de plăcerile păcatului. Noi avem nevoie de mila și iertarea lui Dumnezeu în fiecare oră și cât de nepotrivit este pentru noi să fim nerăbdători cu greșelile tinerilor lipsiți de experiență. Atâta vreme cât Dumnezeu îi suportă, să îndrăznim noi oare, păcătoși ca și ei, să-i dăm la o parte?
Noi ar trebui să privim totdeauna la tineri ca fiind cumpărați cu sângele Domnului Hristos. În felul acesta, ei au dreptul la iubirea noastră, la răbdarea și simpatia noastră. Dacă Îl urmăm pe Isus, atunci nu putem restrânge interesul și preocuparea noastră, afecțiunea noastră, numai la noi înșine și la familiile noastre; noi nu ne putem folosi timpul și atenția numai pentru problemele trecătoare și să uităm interesele veșnice ale celor din jurul nostru. Mi-a fost arătat că acesta este rezultatul egoismului nostru, și anume că nu sunt o sută de tineri acolo unde este acum angajat unul singur într-o activitate susținută pentru mântuirea semenilor lor. “Iubiți-vă unii pe alții așa cum v-am iubit Eu” este porunca Domnului Hristos. Priviți la renunțarea Sa de Sine; priviți la felul iubirii pe care El a revărsat-o asupra noastră; apoi, căutați să imitați Modelul.
-35-
Au fost multe lucruri care n-au plăcut lui Dumnezeu la tinerii și tinerele care au lucrat ca profesori la colegiul nostru. Ați fost atât de absorbiți de voi înșivă și atât de lipsiți de spiritualitate, încât nu i-ați putut conduce pe tineri la sfințenie și la cer. Mulți s-au întors acasă mai hotărâți în nepocăința lor datorită lipsei voastre de iubire pentru Dumnezeu și pentru Domnul Hristos. Umblând astfel fără spiritul Domnului Hristos, ați încurajat nereligiozitatea, ușurătatea și lipsa de bunătate pentru că voi înșivă v-ați complăcut în aceste rele. Voi nu sunteți conștienți de rezultatul umblării voastre — s-au pierdut suflete care ar fi putut fi salvate.
Mulți au sentimente puternice împotriva fratelui _____. Ei îl acuză de lipsă de bunătate, de asprime și severitate. Dar chiar unii dintre cei care îl condamnă nu sunt nici ei mai puțin vinovați. “Cel care este fără păcat între voi să arunce primul cu piatra”. Fratele _____ nu s-a comportat totdeauna în mod înțelept și a fost foarte greu de convins că n-a avut atitudinea cea mai bună. El n-a fost dispus, așa cum ar fi trebuit să fie, să primească sfat și să-și schimbe metodele de predare și felul de a se comporta cu studenții. Dar aceia care-l condamnă pentru defectele sale pot, la rândul lor, și pe bună dreptate, să fie și ei condamnați. Fiecare om are defectele lui de caracter, specifice. Unul poate că nu are slăbiciunea pe care o vede la fratele său, însă, el poate avea, în același timp, greșeli mult mai condamnabile înaintea lui Dumnezeu.
Acest reciproc spirit nemilos de critică este în totul satanic. Mi-a fost arătat că fratele _____ merită respect pentru binele pe care l-a făcut. Să fie tratat cu blândețe. El a făcut munca pe care trebuia să o facă trei oameni. Aceia care sunt așa de nerăbdători să găsească greșeli la el să caute să vadă ce au făcut ei în comparație cu el. El a muncit din greu, în timp ce alții căutau odihnă și plăceri. Este obosit; Dumnezeu dorește ca el să mai dea jos, pentru un timp, unele dintre poverile ce sunt în plus. El are așa de multe lucruri care îi solicită timpul și atenția, încât nu poate satisface în mod drept pe nici unul.
-36-
Fratele __ n-ar trebui să îngăduie ca spiritul său combativ să fie trezit și să-l ducă la îndreptățire de sine. El a dat ocazie la nemulțumire. Domnul i-a arătat aceasta într-o mărturie.
Studenții n-ar trebui încurajați în pornirea lor de a găsi greșeli. Acest spirit de a te plânge va crește dacă este încurajat și studenții se vor simți liberi să-i critice pe profesorii care nu corespund cu dorințele lor și un spirit de nemulțumire și de ceartă va crește cu repeziciune. Acest lucru trebuie să fie dezaprobat până când va dispărea. Va putea fi corectat acest spirit? Vor renunța profesorii la dorințele lor de supremație? Vor lucra ei în umilință, în iubire și armonie? Timpul ne va spune.
Educația dată de părinți
Mi-a fost arătat că foarte mulți dintre părinții care mărturisesc a crede solemna solie pentru acest timp nu și-au educat copiii pentru Dumnezeu. Ei nu s-au înfrânat și s-au supărat pe oricine a încercat să-i oprească. Ei nu și-au legat zilnic, printr-o credință vie, copiii de altarul Domnului. Multora dintre acești tineri li s-a îngăduit să calce porunca a patra, căutând satisfacerea plăcerilor lor în ziua cea sfântă a lui Dumnezeu. Ei n-au simțit nici o mustrare de conștiință mergând pe străzi în ziua Sabatului pentru propria lor distracție. Mulți merg acolo unde le place și fac ceea ce le place și părinții lor se tem atât de mult că nu le sunt pe plac, imitând atitudinea lui Eli, încât nu îndrăznesc să le poruncească.
-37-
Acești tineri, în cele din urmă, pierd orice respect pentru Sabat și n-au nici o plăcere pentru adunările religioase sau pentru lucrurile sacre și veșnice. Dacă părinții lor încearcă să-i mustre cu blândețe, ei se apără, arătând spre greșelile unora dintre membrii bisericii. În loc să aducă la tăcere de prima dată orice încercare de felul acesta, părinții gândesc la fel ca și copiii lor; dacă acesta sau acela ar fi desăvârșit, copiii lor ar fi cum trebuie. În loc de a proceda astfel, ei ar trebui să-i învețe că păcatele altora nu constituie scuze pentru ei. Domnul Hristos este singurul lor model. Greșelile multora nu vor scuza nici chiar o singură greșeală a lor și nici nu vor ușura cu ceva vinovăția lor. Dumnezeu le-a dat un singur standard, desăvârșit, nobil și înălțător. Ei trebuie să-l atingă, indiferent de atitudinea, de drumul pe care merg ceilalți. Dar mulți părinți se pare că-și pierd rațiunea și judecata în slăbiciunea pe care o au pentru copiii lor, și prin acești tineri egoiști, care nu-și refuză nimic, rău educați, Satana, la rândul său, lucrează în mod efectiv la ruinarea părinților. Mă refer la mânia lui Dumnezeu care a venit asupra poporului Israel din vechime, neîncrezător și neascultător. Datoria lor de a-și învăța copiii le-a fost prezentată în mod clar. Ea este tot atât de obligatorie și pentru părinții credincioși din generația aceasta. “Ascultă, poporul meu, învățăturile mele! Luați aminte la cuvintele gurii mele! Îmi deschid gura și vorbesc în pilde, vestesc înțelepciunea vremurilor străvechi. Ce am auzit, ce știm, ce ne-au povestit părinții noștri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui și minunile pe care le-a făcut”.
Copiii sunt ceea ce părinții au făcut din ei prin educarea, disciplina și exemplul lor. De aici, importanța copleșitoare a credincioșiei părinților în instruirea tinerilor pentru slujirea lui Dumnezeu. Copiii trebuie să fie învățați de la început sfințenia obligațiunilor religioase. Aceasta este cea mai importantă parte a educației lor. Datoria noastră față de Dumnezeu ar trebui să fie adusă la îndeplinire mai înainte de orice altceva. Observarea strictă a legii lui Dumnezeu, și aceasta din principiu, trebuie învățată și poruncită. “El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, și a poruncit părinților noștri să-și învețe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naște, și care, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile Lui. Să nu fie ca părinții lor, un neam neascultător și răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare și al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu”.
-38-
Vedem aici marea responsabilitate pe care o au părinții. Copiii cărora li se îngăduie să ajungă la maturitate cu voința nedisciplinată și pasiunile necontrolate, în general, vor avea un mers al vieții pe care Dumnezeu îl condamnă. Aceștia sunt foarte dornici după plăceri frivole și prietenii nereligioase. Lor li s-a îngăduit să neglijeze îndatoririle religioase, au dat curs înclinațiilor inimii firești și, în consecință, Satana le controlează mintea și principiile. În _____, părinții i-au dat destul loc ca să lucreze astfel. Mare parte din îndepărtarea de Dumnezeu care a avut loc acolo este o consecință a neglijării părinților de a-și instrui copiii pentru o viață conștiincioasă, religioasă. Condiția acestor copii este lamentabilă. Ei mărturisesc că sunt creștini, dar părinții lor n-au luat asupra lor sarcina de a-i învăța cum să fie creștini, cum să înfățișeze bunătatea lui Dumnezeu, cum să-I aducă laude, cum să exemplifice, în viața lor, viața Domnului Hristos.
Când acești copii intră la școală și se împrietenesc cu alți studenți, acelora care într-adevăr au încercat să fie creștini le este rușine să-și manifeste credința în prezența celor care au avut o așa de mare lumină. Lor le este rușine să apară ca fiind deosebiți, să-și înfrângă înclinațiile, și astfel își aruncă armătura tocmai atunci când este cel mai mult necesară, când puterile întunericului lucrează prin acești tovarăși nereligioși ca să-i îndepărteze de Hristos. Ei intră pe un drum, care este plin de primejdii, fără protecția și sprijinul principiului religios, pentru că gândesc că va fi dificil sau neplăcut să-și poarte religia cu ei în sălile de clasă, pe terenul de joacă și în mijlocul tuturor colegilor. Astfel, ei își lasă sufletele goale în fața săgeților lui Satana. Unde sunt păzitorii acestor suflete? Cine s-a prins bine de tronul lui Dumnezeu cu o mână, în timp ce cu cealaltă a cuprins pe acești tineri ca să-i atragă la Hristos? Și tocmai aici, acești tineri au nevoie să cunoască puterea religiei, nevoia de a fi ținuți cu o mână puternică.