Fiii vinovați ai lui Eli au fost uciși în luptă. El a putut îndura să audă că fiii lui au fost uciși, dar n-a putut îndura știrea că a fost luat chivotul lui Dumnezeu. El știa că păcatul neglijenței lui, prin faptul că n-a luptat pentru dreptate și n-a înfrânat răul, în cele din urmă, a lipsit pe Israel de tăria și slava lui. Pe față i-a apărut paloarea morții, a căzut pe spate și a murit.
Ce învățătură avem aici pentru părinții și tutorii celor tineri și pentru cei care slujesc în lucrarea lui Dumnezeu! Când relele existente nu sunt înfruntate și mustrate, pentru că oamenii au prea puțin curaj să mustre răul, sau pentru că au prea puțin interes, sau sunt prea indolenți să-și împovăreze puterile pentru a depune eforturi serioase spre a curăți familia sau biserica lui Dumnezeu, ei sunt răspunzători pentru răul care poate rezulta ca urmare a neglijenței de a-și face datoria. Noi suntem tot atât de răspunzători pentru relele care puteau fi împiedicate în alții, prin mustrare, prin avertizare, prin exercitarea autorității părintești sau pastorale, ca și când am fi făcut noi acele fapte.
-517-
Eli trebuia să încerce să înfrâneze răul prin măsuri blânde, dar dacă acestea nu foloseau, el trebuia să-i stăpânească pe răufăcători prin măsuri aspre. Onoarea lui Dumnezeu trebuie să fie păstrată cu sfințenie, chiar dacă aceasta ne desparte de cele mai apropiate rude. Un defect la un om care de altfel este talentat poate nimici utilitatea lui în această viață și-l poate face să audă în ziua lui Dumnezeu neplăcutele cuvinte: “Depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege”.
Eli a fost binevoitor, iubitor și amabil și avea un interes adevărat în slujirea lui Dumnezeu și prosperitatea cauzei Lui. El a fost un om care avea putere în rugăciune. El niciodată nu s-a răzvrătit împotriva cuvintelor lui Dumnezeu. Dar el avea lipsuri; n-avea tăria de caracter să mustre păcatul și să execute dreptatea împotriva păcătoșilor, așa încât Dumnezeu să poată conta pe el să păstreze pe Israel curat. El n-a adăugat la credința lui curajul și puterea de a spune NU la timpul potrivit și la locul potrivit. Păcatul este păcat; dreptatea este dreptate. Sunetul trâmbiței de avertizare trebuie să sune. Noi trăim într-o epocă teribil de păcătoasă. Închinarea adusă lui Dumnezeu va ajunge coruptă dacă nu există bărbați treji la fiecare post al datoriei. Acum nu este timp să fim absorbiți de comoditate egoistă. Nici un cuvânt spus de Dumnezeu nu trebuie lăsat să cadă pe pământ.
În timp ce unii din Battle Creek mărturisesc a crede în Mărturii, ei le calcă în picioare. Doar puțini le-au citit cu interes și doar puțini au luat seama la ele. Satisfacerea eului, a mândriei, modei și a etalării sunt amestecate cu închinarea lui Dumnezeu. El dorește oameni bravi pentru acțiune, care nu vor privi la instaurarea idolilor și intrarea urâciunii fără să ridice glasul ca o trâmbiță, arătând poporului nelegiuirile lor și casei lui Iacov păcatele lor.
De îndată ce Samuel a început să judece pe Israel, chiar în tinerețea lui, el a convocat o adunare a poporului pentru post și rugăciune și adâncă smerenie înaintea lui Dumnezeu. El a adus mărturia lui solemnă din gura lui Dumnezeu. Atunci a început poporul să afle unde este puterea lor. Ei au implorat pe Samuel să nu înceteze să strige către Dumnezeu pentru ei. Vrăjmașii lor s-au ridicat să-i întâmpine în luptă, dar Dumnezeu a auzit rugăciunea în favoarea lor. El a lucrat pentru ei și biruința a revenit de partea lui Israel.
-518-
În Battle Creek este de făcut o lucrare mare. Au fost neglijate îndatoriri, încrederi au fost trădate. Au venit aici oameni care n-au adăugat nimic la puterea cauzei, dar care sunt continuu la lucru să adune puținele mijloace posedate de alții în propriile lor mâini, jefuind vistieria lui Dumnezeu. Egoismul natural al inimii lor este manifestat oriunde se prezintă o ocazie favorabilă spre a se avantaja pe ei în dezavantajul altora. Ei au făcut așa până ce s-a atins nivelul lumesc și există numai o mică deosebire între maniera lor de a acționa și aceea a lumii.
Poporul nostru din Battle Creek are responsabilități mai mari de purtat decât cei din oricare alt loc. Toți cei care aleg să se stabilească aici să facă aceasta nu doar pentru propriul lor avantaj și beneficiu, ci cu privirea îndreptată spre slava lui Dumnezeu. Ei trebuie să fie pe deplin pregătiți să ridice sarcinile acolo unde și când e nevoie și cu devotată jertfire de sine să sprijine instituțiile pe care le-a pus Dumnezeu în mijlocul lor. Acei care nu sunt dispuși să urmeze calea aceasta, să meargă acolo unde nu sunt atâtea poveri grele de purtat. În acest post important, unde atât de mult depinde de efort personal, toți trebuie să-și facă partea în mod hotărât; ei trebuie să fie pe deplin treji pentru ca lucrarea Stăpânului lor să nu sufere pierderea nici unui suflet. Mulți nu reușesc să se ridice la nivelul Evangheliei; ei au o considerație egoistă pentru propriul lor interes și neglijează să vadă ce pot face spre a fi o binecuvântare pentru semenii lor. Dumnezeu nu-și dorește leneși în via Lui. El cere ca fiecare să lucreze pentru acum și pentru veșnicie.