Domnul socotește ca moartea slujitorilor Lui să fie privită ca o pierdere din cauza influenței spre bine pe care au exercitat-o și multelor daruri de bunăvoie pe care le-au dat spre a întreține vistieria lui Dumnezeu. Testamentele muribunzilor sunt un înlocuitor nenorocit pentru dărnicia din timpul vieții. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să-și facă testamentele în fiecare zi prin fapte bune și daruri generoase pentru Dumnezeu. Ei nu trebuie să îngăduie ca suma dată lui Dumnezeu să fie disproporționat de mică în comparație cu ce și-au însușit pentru folosul lor. Făcându-și zilnic testamentul, își vor aduce aminte de acele obiective și de acei prieteni de care sunt legați afectiv. Cel mai bun prieten al lor este Isus. El nu și-a cruțat propria Lui viață, ci de dragul lor a devenit sărac, pentru ca prin sărăcia Lui ei să se poată îmbogăți. El merită inima întreagă, averea, tot ceea ce sunt și au. Dar mulți care mărturisesc a fi creștini amână cerințele lui Isus cât trăiesc și-L insultă, dându-I o nimica toată la moarte. Acești oameni să-și aducă aminte că această jefuire a lui Dumnezeu nu este o acțiune impulsivă, ci un plan premeditat, pe care ei îl prefațează cu expresia: “Fiind cu mintea întreagă”. După ce au păgubit cauza lui Dumnezeu pe parcursul vieții, ei continuă s-o fraudeze și după moarte. Și aceasta are loc cu consimțământul tuturor puterilor minții. Mulți se mulțumesc să întocmească un astfel de testament pe patul morții. Testamentul este o parte a pregătirii lor pentru moarte și este în așa fel pregătit, ca averea să nu le tulbure ultimele ceasuri din viață. Pot acestea să stea cu plăcere alături de solicitarea care li se va face de a da socoteală de isprăvnicia lor?
Noi toți trebuie să fim bogați în fapte bune în această viață, dacă dorim să ne asigurăm viitorul, viața veșnică. Când se va ține judecata și cărțile vor fi deschise, fiecare va fi răsplătit după faptele lui. Multe nume sunt înregistrate în registrul comunității în dreptul cărora, în Registrul cerului, s-a înregistrat jefuire. Și dacă aceștia nu se pocăiesc și nu lucrează pentru Domnul cu bunăvoință dezinteresată, cu siguranță că vor avea parte de condamnarea ispravnicului necredincios.
-482-
Adesea se întâmplă ca un om de afaceri activ să fie doborât fără nici o avertizare prealabilă și la cercetarea afacerii lui se află a fi în cea mai încurcată situație. În efortul de a-și pune în ordine averea, onorariile avocaților consumă din avere o mare parte, dacă nu totul, în timp ce soția, copiii și cauza lui Hristos sunt jefuiți. Cei care sunt ispravnici credincioși ai mijloacelor Domnului vor ști exact care este starea afacerii lor și, ca oameni înțelepți, vor fi pregătiți pentru orice caz de urgență. Dacă timpul lor de probă se va încheia brusc, ei nu vor lăsa o încurcătură așa de mare asupra celor care sunt chemați să le aranjeze averea.
Mulți nu sunt instruiți să-și facă testamentele atâta timp cât sunt sănătoși. Dar această precauție trebuie s-o aibă frații noștri. Ei trebuie să cunoască starea lor financiară și să nu îngăduie ca afacerea lor să ajungă încurcată. Ei trebuie să-și aranjeze averea în așa fel, încât s-o poată părăsi oricând.
Testamentele să fie făcute în așa fel, încât să corespundă prevederilor legale. După ce au fost redactate, ele pot rămâne ani de zile fără să aducă nici o vătămare, dacă donațiile continuă să fie făcute din timp în timp, după cum are nevoie cauza. Moartea nu va veni cu o zi mai devreme, fraților, pentru că v-ați făcut testamentul. Lăsându-vă averea prin testament rudelor voastre, asigurați-vă că nu ați uitat cauza lui Dumnezeu. Voi sunteți agenții Săi, care dețineți averea Lui, și de cerințele Lui trebuie să țineți seamă în primul rând. Desigur că soția și copiii voștri nu trebuie lăsați să fie săraci; pentru ei trebuie făcute prevederi, dacă sunt nevoiași. Dar să nu puneți în testamentul vostru o lungă listă de rude care nu sunt nevoiașe, numai pentru simplul fapt că așa este obiceiul.
Păstrați mereu în minte faptul că actualul sistem egoist de a dispune de avere nu este planul lui Dumnezeu, ci născocirea omului. Creștinii trebuie să fie reformatori și să desființeze sistemul prezent, dând alcătuirii testamentelor un aspect cu totul nou. Fie ca ideea că averea pe care o administrăm este a Domnului să fie mereu prezentă. Voința lui Dumnezeu în această privință este lege. Dacă un om te-a făcut executor testamentar al averii lui, nu vei studia îndeaproape voința testamentului, pentru ca cea mai mică sumă să nu fie deturnată? Tatăl vostru ceresc v-a încredințat avere și v-a dat testamentul Lui pentru a ști cum să fie folosită. Dacă acest testament este studiat cu inimă altruistă, ceea ce aparține lui Dumnezeu nu va fi deturnat. Cauza Domnului a fost rușinos neglijată, în timp ce El i-a aprovizionat pe oameni cu mijloace suficiente pentru a face față oricărei urgențe, numai dacă ei ar fi recunoscători și cu inimi ascultătoare.
-483-
Cei care își fac testamentul nu trebuie să presupună că, dacă acesta este făcut, ei nu mai au nici o îndatorire, ci trebuie să fie continuu la lucru, folosind talentele încredințate lor pentru înălțarea cauzei Domnului. Dumnezeu a lăsat prin testament planuri ca fiecare să poată lucra conștient la distribuirea banilor lor. El nu-și propune să susțină lucrarea Sa prin minuni. El are câțiva ispravnici credincioși, care își economisesc și folosesc banii pentru înaintarea cauzei Sale. În loc ca lepădarea de sine și binefacerea lor să fie o excepție, ele trebuie să fie regulă. Nevoile crescânde ale cauzei lui Dumnezeu cer mijloace. În mod continuu vin apeluri atât din partea oamenilor din țara noastră, cât și din țări străine, ca mesagerii să vină la ei cu lumina adevărului. Aceasta va necesita mai mulți lucrători și mai mulți bani pentru a-i întreține.
În vistieria Domnului intră numai o mică sumă de bani spre a fi destinată pentru salvarea de suflete, și chiar și aceasta se obține cu muncă grea. Dacă ar putea fi deschiși ochii tuturor, pentru a vedea cum a împiedicat lăcomia care predomină înaintarea lucrării lui Dumnezeu și cât de mult s-ar fi putut face dacă toți ar fi acționat după planul lui Dumnezeu în aducerea de zecimi și daruri, ar fi avut loc o reformă hotărâtă din partea multora; pentru că ei n-ar mai îndrăzni să împiedice lucrarea de înaintare a cauzei lui Dumnezeu așa cum au făcut. Biserica este adormită în privința lucrării pe care o putea face dacă ar fi renunțat la totul pentru Hristos. Un adevărat spirit de sacrificiu de sine ar fi un argument pentru realitatea și puterea Evangheliei pe care lumea nu le-ar putea înțelege greșit sau contrazice, și asupra bisericii ar fi revărsate binecuvântări îmbelșugate.
-484-
Fac apel la frații noștri să înceteze cu jefuirea lui Dumnezeu. Unii trebuie să-și facă testamente. Dar, făcând acest lucru, trebuie avut în vedere să nu fie dați fiilor și fiicelor banii care trebuia să fie vărsați în vistieria lui Dumnezeu. Adesea, testamentele acestea devin subiect de ceartă și dezbinare. Spre lauda vechiului popor al lui Dumnezeu, este raportat că Lui nu I-a fost rușine să fie numit Dumnezeul lor; și motivul atribuit este că, în loc să fie egoiști, căutând și lăcomind după avere pământească sau căutându-și fericirea în plăceri lumești, ei s-au predat pe ei înșiși și tot ce aveau în mâinile lui Dumnezeu. Ei au trăit numai spre slava Lui, declarând lămurit că ei căutau o țară mai bună, chiar una cerească. De un astfel de popor, lui Dumnezeu nu I-a fost rușine. Ei nu L-au făcut de ocară în ochii lumii. Maiestatea cerului nu S-a rușinat să-i numească frați.
Sunt mulți care susțin că nu pot face mai mult pentru cauza lui Dumnezeu decât fac acum, dar ei nu dau după posibilitățile lor. Uneori Domnul deschide ochii orbiți de egoism prin simpla reducere a venitului lor la suma pe care ei sunt dispuși să o dea. Caii sunt găsiți morți pe câmp sau în grajd, case sau șoproane sunt distruse de foc sau recoltele lipsesc. În multe cazuri, Dumnezeu îl încearcă pe om prin binecuvântări, și dacă se manifestă necredincioșie în a-I preda Lui zecimile și darurile, binecuvântarea Lui este retrasă. “Cine seamănă puțin, puțin va secera.” Prin îndurările lui Hristos și bogățiile bunătății Lui și spre cinstirea adevărului și a religiei, vă implorăm pe voi, care sunteți urmași ai lui Hristos, să consacrați din nou lui Dumnezeu ființa și averea voastră. Având în vedere iubirea și mila lui Hristos, care L-au adus din curțile împărătești să sufere lepădare de sine, umilință și moarte, fiecare să se întrebe pe sine: “Cât de mult Îi datorez eu Domnului meu?” Și apoi faceți ca darurile voastre de recunoștință să fie pe măsura aprecierii marelui dar al cerului în persoana scumpului Fiu al lui Dumnezeu.
-485-
Hotărând proporția care urmează să fie dată pentru cauza lui Dumnezeu, asigurați-vă ca mai degrabă să fie mai mult decât mai puțin, din ceea ce cere datoria. Gândiți-vă pentru cine sunt făcute darurile. Amintirea aceasta va pune lăcomia pe fugă. Gândiți-vă numai la iubirea cea mare cu care ne-a iubit Hristos și bogatele noastre daruri vor părea nevrednice de acceptarea Lui. Când Hristos este obiectul afecțiunilor noastre, cei care au primit iubirea Lui iertătoare nu se vor opri să calculeze valoarea vasului de alabastru cu mirul cel scump. Aceasta o putea face Iuda cel lacom, dar primitorul darului mântuirii va regreta numai pentru că darul n-are un parfum mai bogat și o valoare mai mare. Creștinii trebuie să privească la ei înșiși numai ca la niște canale prin care îndurările și binecuvântările curg din Izvorul a toată bunătatea către semenii lor, prin convertirea cărora ei pot trimite spre cer valuri de slavă, lauda și darurile din partea celor care devin astfel părtași, împreună cu ei, la darul ceresc.