Frate A., de ce n-ai fost întru totul de partea celui apăsat? De ce n-ai făcut compromis în această problemă? De ce nu ți-ai ridicat glasul cum a făcut Mântuitorul și să spui: “Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi piatra”? Ați făcut o greșeală îngrozitoare, care poate avea ca rezultat pierderea mai multor suflete, nu numai unul, cu toate că voi ați făcut-o din ignoranță. Dacă i-ai fi spus fratelui un cuvânt de adevărată milă afectuoasă, acesta ar fi fost înregistrat în cer în contul tău. Dar tu n-ai avut un simțământ al lucrării pe care o faci pentru acum și pentru veșnicie mai mult decât au avut cei care L-au condamnat pe Hristos, iar tu L-ai judecat și condamnat pe Mântuitorul tău în persoana credinciosului Său. “Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” Întotdeauna ipocrizia a întâmpinat din partea lui Isus cea mai severă mustrare, în timp ce cei mai păcătoși care veneau la El cu pocăință sinceră erau primiți, iertați și mângâiați.
Crezi că fratele D. putea fi făcut să creadă că răul era bine și binele rău pentru că frații lui voiau ca el să creadă acest lucru? El era bolnav și nervos. Pentru el, totul arăta întunecat și nesigur. Încrederea lui în tine și în fratele C. a dispărut și nu a mai avut la cine să privească. El a fost criticat pentru un lucru, și apoi pentru altul, până a devenit confuz, buimăcit și disperat. Cei care l-au adus în această stare au comis un păcat mai mare.
Unde a fost împreuna simțire, chiar în domeniul omeniei obișnuite? Cei lumești, în general, n-ar fi fost atât de nepăsători, atât de lipsiți de îndurare și bunăvoință; ei ar fi exercitat mai multă împreună simțire față de un om, ținând seama tocmai de infirmitatea lui, considerându-l îndreptățit la cea mai afectuoasă considerație și iubire din partea semenilor lui. Dar iată că aici era un om orb, un frate în Hristos, și câțiva dintre frații lui îl judecau.
-327-
În timp ce avea loc procesul, când un frate era urmărit ca un iepure spre moartea lui, tu aveai să izbucnești într-un râs zgomotos, și nu numai o dată. Acolo era fratele C., din fire așa de amabil și de înțelegător, încât îi critica pe frați pentru cruzime, când aceștia vânau păsări pentru mâncare; dar aici era un biet om orb, mult mai valoros decât o pasăre, fiind creat după chipul lui Dumnezeu. Voi “strecurați țânțarul și înghițiți cămila” ar fi fost verdictul Celui care a vorbit cum n-a vorbit niciodată un om, dacă în adunarea voastră ar fi fost auzit glasul Lui.
El, care are o compasiune atât de sensibilă față de păsări, ar fi putut exercita o compasiune și o iubire vrednică de laudă pentru Hristos în persoana credinciosului Său îndurerat. Dar, ca oameni, voi ați fost legați la ochi. Fratele B. a prezentat o cuvântare mieroasă și abilă. Fratele D. nu era un vorbitor pregătit. Ideile lui n-au putut fi îmbrăcate într-un limbaj prin care să-și dovedească nevinovăția și n-a putut face față situației. Frații lui, aspri criticanți, s-au transformat în juriști și l-au pus pe omul cel orb într-un mare dezavantaj. Dumnezeu a văzut și a notat lucrările acelei zile. Acești bărbați, specialiști în a ponegri și a taxa un caz, în aparență au obținut un triumf, în timp ce fratele cel orb, rău tratat și de care s-a abuzat, a simțit că totul se scufundă sub picioarele lui. Încrederea în cei pe care i-a crezut reprezentanții lui Hristos s-a dovedit a fi ruina lui spirituală și fizică. Toți cei care au fost angajați în această lucrare ar trebui să simtă cea mai profundă mustrare de conștiință și pocăință înaintea lui Dumnezeu.
Fratele D. a făcut o greșeală lăsându-se strivit sub această povară de reproș și critică nemeritată, care ar fi trebuit să cadă pe capul altora, și nu pe al lui. El a iubit cauza lui Dumnezeu din tot sufletul. Dumnezeu și-a arătat purtarea de grijă față de orb, dându-i prosperitate, dar chiar aceasta a fost întoarsă împotriva lui de către frații lui invidioși. Dumnezeu a mișcat inima necredincioșilor să fie amabili și să simpatizeze cu el pentru că era un om orb. Fratele D. a fost un creștin onorabil și a făcut ca vrăjmașii lui din lume să fie în pace cu el. Dumnezeu a fost pentru el un Tată iubitor și i-a netezit calea. El ar fi trebuit să fie credincios față de cunoștința adevărului și să-L fi servit pe Dumnezeu cu inimă sinceră, independent de critică, invidie și acuzații false. Poziția pe care ai luat-o tu, frate A., a fost ca o lovitură finală pentru fratele D. Cu toate acestea, el n-ar fi trebuit să se despartă de Dumnezeu, chiar dacă slujbașii și poporul au apucat pe calea în care el nu putea să vadă nici o dreptate. Țintuit pe Stânca cea veșnică, el trebuia să stea tare la principii și să ducă la bun sfârșit credința lui și adevărul cu orice risc. Ah, cât de necesar este ca fratele D. să se țină mai strâns de brațul care este puternic spre a mântui!
-328-
Toată valoarea și măreția acestei vieți derivă din legătura ei cu cerul și viitoarea viață nemuritoare. Brațul cel veșnic al lui Dumnezeu înconjoară sufletul care se întoarce spre El pentru ajutor, oricât de slab ar putea fi acel suflet. Prețioasele lucruri ale munților vor pieri; dar sufletul care trăiește pentru Dumnezeu, nemișcat de critică, neperturbat de aplauze, va rămâne pentru totdeauna împreună cu El. Cetatea lui Dumnezeu își va deschide porțile ei de aur ca să-l primească pe cel care, în timp ce era pe pământ, a învățat să se sprijine pe Dumnezeu pentru călăuzire și înțelepciune, pentru mângâiere și speranță în mijlocul pierderii și mâhnirii. Cântările îngerilor îi vor spune acolo bun venit și pomul vieții își va aduce roadele pentru el.
Fratele D. n-a reușit acolo unde trebuia să fie biruitor. Dar privirea milostivă a lui Dumnezeu este asupra lui. Cu toate că împreuna simțire a omului poate să lipsească, totuși Dumnezeu iubește, Se îndură și Își întinde mâna care ajută. Numai dacă este umil, blând și cu inima smerită, El îi va înălța capul și-i va pune picioarele hotărât pe Stânca veacurilor. “Pot să se mute munții, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, și legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.”
Indiferent ce încercări ar veni peste noi, nu ne putem scuza în nici un fel dacă încrederea noastră în Dumnezeu slăbește. El este izvorul puterii noastre, fortăreața noastră în orice necaz. Când strigăm la El după ajutor, mâna Lui puternică va fi întinsă să ne salveze. Fratele D. trebuia să simtă că, avându-L pe Dumnezeu ca Tată, putea să nădăjduiască și să se bucure, chiar dacă l-ar fi părăsit toți prietenii de pe pământ. Eu îl rog insistent să nu-L jefuiască pe Dumnezeu de serviciul lui pentru că oamenii slabi l-au judecat greșit, ci să se grăbească să se consacre lui Dumnezeu și să-I slujească cu toate puterile ființei lui. Dumnezeu îl iubește și el Îl iubește pe Dumnezeu; și faptele lui trebuie să se conformeze credinței, indiferent de atitudinea oamenilor față de el. Vrăjmașii lui pot să arate spre poziția lui actuală, ca dovadă că au fost corecți în judecarea lui. Calea fratelui D. a fost grăbită și fără cugetarea cuvenită. Sufletul lui a fost dezgustat și el crede că a fost prea profund rănit pentru a se mai reface. Cei care au condus atât de neîndurător ancheta au fost, în viață și caracter, departe de a fi nevinovați. Dacă Dumnezeu ar fi tratat căile lor strâmbe și caracterul lor imperfect așa cum l-au tratat ei pe fratele D., ei ar fi pierit de mult. Dar Dumnezeu cel îndurător i-a suportat și nu i-a tratat după păcatele lor.
-329-
Dumnezeu a fost credincios față de fratele D. și el ar trebui să răspundă purtării Sale îndurătoare, deși i s-a arătat atât de puțină dragoste și compasiune. Este privilegiul fratelui D. să se ascundă în Hristos de cearta de cuvinte și să simtă că izvoare nesecate de recunoștință, mulțumire și pace sunt deschise pentru el și accesibile în fiecare moment. Dacă ar avea nemărginitele comori pământești, el n-ar fi așa de bogat cum poate fi acum, având privilegiul de a fi de partea binelui și de a bea din belșug din apele mântuirii.
Ce n-a făcut Dumnezeu pentru fratele D., dând pe Fiul Său să moară pentru el, și nu-i va da împreună cu El toate lucrurile? De ce să fie necredincios față de Dumnezeu pentru că oamenii au fost necredincioși față de el? Cu mult mai puternică decât moartea este iubirea care leagă inima mamei de copilul ei îndurerat și totuși Dumnezeu declară că, chiar dacă o mamă își poate uita copilul, “totuși Eu nu te voi uita cu nici un chip”. Nu, nici un suflet care își pune încrederea în El nu va fi uitat. Dumnezeu Se gândește la copiii Lui cu cea mai afectuoasă purtare de grijă și ține o carte de amintire înaintea Lui, pentru ca niciodată să nu uite pe copiii din grija Lui.
-330-
“Orice legătură umană poate pieri. Prietenii între ei, infideli pot fi, Iubirea de mamă se poate sfârși, Cer și pământ, pân-la urmă-ndepărtate vor fi. Dar iubirea lui Dumnezeu Nici o schimbare n-o poate însoți.”
Fratele și sora D. ar fi fost un ajutor prețios pentru biserică, dacă i-ar fi ajutat să obțină o mai bună înțelegere și dacă ar fi acceptat eforturile lor. Dar invidia, bănuielile rele și gelozia i-au condus în afara bisericii. Ar fi fost mai bine pentru ei dacă, mai repede decât au făcut-o, ar fi lăsat la o parte scenele încercării lor.
Salem, Oregon,
8 iulie 1878.