Păcatul lăcomiei
Dragă frate P.,
Aș vrea să te avertizez încă o dată să te străduiești pentru a câștiga împărăția. Ți s-a dat avertizare după avertizare, la care nu ai luat aminte. Dar, ah, dacă măcar acum te-ai pocăi de calea greșită din trecut și te-ai întoarce la Domnul, s-ar putea să nu fie prea târziu pentru îndreptarea relelor. Toate puterile minții tale au fost devotate câștigării de bani. Te-ai închinat banilor. Ei au fost dumnezeul tău. Nuiaua lui Dumnezeu stă deasupra ta. Judecățile Lui te pot surprinde în orice moment și te-ai putea coborî nepregătit în mormânt, cu veșmintele pătate și murdărite de stricăciunile lumii. Cum este raportul tău din Cer? Fiecare dolar pe care l-ai acumulat a fost asemenea unei verigi în plus în lanțul care te leagă de această biată lume. Pasiunea ta de a câștiga bani s-a întărit continuu. Povara gândurilor tale a fost cum să obții mai multe mijloace materiale. Ai avut o experiență înfricoșătoare, care ar trebui să constituie un avertisment pentru toți cei ce îngăduie ca iubirea de lume să pună stăpânire pe sufletele lor. Ai devenit rob al lui Mamona. Ce vei spune când Stăpânul îți va cere să dai socoteală de isprăvnicia ta? Ai lăsat ca dragostea de a căpăta bani să devină pasiunea stăpânitoare a vieții tale. Ești tot atât de îmbătat de dragostea de bani cum este bețivul de alcoolul lui.
Isus S-a rugat ca pomul neroditor să mai fie cruțat puțin; și eu te mai rog o dată să nu faci doar o încercare anemică, ci un efort serios, pentru împărăție. Salvează-te din capcana lui Satana înainte ca acest cuvânt să fie rostit în Cer despre tine: “S-a unit cu idolii, lăsați-l în pace.” Toți iubitorii de bani, ca tine, vor striga într-o zi cu amarnică durere: “O, amăgire a bogățiilor! Mi-am vândut sufletul pentru bani.” Singura ta speranță este de a nu face mișcări anemice, ci o completă întoarcere. Cheamă cu hotărâre în ajutorul tău puterea voinței, pe care ai exercitat-o atât de mult timp în direcție greșită, și lucrează acum în sensul opus. Aceasta este singura cale pe care o ai ca să birui lăcomia.
-545-
Dumnezeu a deschis căi prin care lăcomia poate fi biruită; făcând acte de binefacere. Prin viața ta, tu spui că prețuiești comorile lumii mai mult decât bogățiile nepieritoare. Spui practic: “Adio Cer; adio viață veșnică; am ales această lume.” Vinzi mărgăritarul de preț pentru câștigul de moment. În timp ce ești astfel mustrat de Dumnezeu, în timp ce în providența Sa te-a adus deja, ca să spunem așa, cu picioarele în râul întunecat, vei mai cultiva înclinațiile iubirii de bani? Ca un ultim act al vieții tale rău trăite, te vei întinde să pui mâna pe ceea ce i se cuvine pe drept altuia? Te vei convinge singur să crezi că faci dreptate fratelui tău? Vei mai adăuga o faptă de viclenie și înșelăciune celor deja scrise împotriva ta în rapoartele de sus? Va cădea lovitura pedepsei judecății lui Dumnezeu asupra ta și vei fi chemat fără avertizare să traversezi apele întunecate?
Adesea Mântuitorul nostru a mustrat, cu hotărâre păcatul lăcomiei. “Apoi le-a zis: ‘Vedeți și păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.’ Și le-a spus pilda aceasta: ‘Pământul unui om bogat rodise mult. Și el se gândea în sine și zicea: “Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele. Iată”, a zis el, “ce voi face: îmi voi strica hambarele și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunurile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!” Dar Dumnezeu i-a zis: “Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” Tot așa este și cu cel care își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu’.”
-546-
Dumnezeu a făcut o lege pentru poporul Său, ca a zecea parte din venitul lor să fie al Lui. V-am dat, spune Dumnezeu, nouă zecimi, vă cer o zecime din toate veniturile. Bogatul a reținut acea zecime de la Dumnezeu. Dacă nu ar fi făcut aceasta, dacă L-ar fi iubit cel mai mult pe Dumnezeu, în loc să se iubească și să-și slujească sieși, nu ar fi acumulat bogății atât de mari încât să nu aibă unde să le depoziteze. Dacă și-ar fi revărsat bunurile asupra fraților săi nevoiași, pentru a le satisface necesitățile, nu ar fi fost nevoie să strice hambarele și să construiască altele mai mari. Dar el nesocotise principiile Legii lui Dumnezeu. Nu-L iubise pe Domnul cu toată inima lui și pe aproapele său ca pe sine însuși. Dacă și-ar fi folosit bogăția ca pe un dar mărinimos, pe care i l-a împrumutat Dumnezeu, cu care să facă bine, și-ar fi strâns o comoară în Cer și ar fi fost bogat în fapte bune.
Lungimea și folosința vieții nu constau în cantitatea posesiunilor noastre pământești. Cei ce-și folosesc averea pentru a face bine nu vor vedea nici o utilitate pentru acumulări masive în această lume; căci comoara care este folosită pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu și care este oferită celor nevoiași în Numele lui Hristos este dată lui Hristos și El o depune pentru noi în banca Cerului, în pungi care nu se învechesc. Cel ce face aceasta este bogat față de Dumnezeu, iar inima lui va fi acolo unde sunt puse în siguranță și bogățiile sale. Cel ce folosește cu umilință ceea ce a fost dat pentru onoarea Dătătorului, dând fără plată ceea ce a primit fără plată, poate simți pacea și asigurarea în toate tranzacțiile sale că mâna lui Dumnezeu este deasupra lui spre bine și că el însuși va purta pecetea lui Dumnezeu, bucurându-se de zâmbetul Tatălui.
Mulți au compătimit soarta Israelului lui Dumnezeu pentru că au fost siliți să dăruiască sistematic, în afară de darurile generoase anuale. Un Dumnezeu atotînțelept a știut cel mai bine ce sistem al darurilor să fie conform providenței Sale și a dat poporului Său indicații în privința acestuia. S-a dovedit întotdeauna că nouă zecimi au fost mai valoroase pentru ei decât zece zecimi. Cei care s-au gândit să-și sporească veniturile, reținând ceea ce trebuia dat lui Dumnezeu sau aducându-I o jertfă inferioară — animale șchioape, oarbe sau bolnave, — au suferit cu siguranță pierderi.
-547-
Providența, deși nevăzută, este mereu la lucru în afacerile oamenilor. Mâna lui Dumnezeu poate prospera sau reține; și adesea oprește pe unul, în timp ce se pare că îi oferă prosperitate altuia. Toate acestea sunt pentru a-i pune la probă pe oameni, a-i cunoaște și pentru a descoperi inima. El lasă pe un frate cuprins de nenorocire, în timp ce pe alții îi lasă să prospere, ca să vadă dacă aceia pe care îi favorizează au teama de El înaintea ochilor și își vor împlini datoria prescrisă în Cuvântul Său, de a-și iubi aproapele cum se iubesc pe ei înșiși și de a-și ajuta fratele mai sărac din dragostea de a face bine. Dumnezeu a intenționat ca actele de generozitate și bunăvoință să păstreze inimile copiilor oamenilor delicate și simțitoare și să încurajeze în ei interesul și afecțiunea reciprocă, imitându-L pe Stăpân, care a devenit sărac de dragul nostru, pentru ca noi, prin sărăcia Sa, să putem fi îmbogățiți. Legea zecimii s-a întemeiat pe un principiu solid și intenția a fost ca aceasta să fie o binecuvântare pentru om.
Sistemul darurilor a fost rânduit pentru a preveni acel mare rău, lăcomia. Hristos a văzut că în desfășurarea afacerilor iubirea de bogății avea să fie cauza cea mai mare a dezrădăcinării din inimă a adevăratei evlavii. A văzut că iubirea de bani avea să provoace înghețul adânc și solid în sufletele oamenilor, oprind curgerea impulsurilor generoase și adormind simțurile lor la nevoile celor suferinzi și năpăstuiți. “Luați aminte”, a fost avertismentul Său adesea repetat, “și păziți-vă de lăcomie”. “Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona.” Avertizările frecvent repetate și frapante ale Răscumpărătorului nostru sunt în contrast izbitor cu acțiunile celor ce mărturisesc că-I sunt urmași, care arată în viețile lor o așa de mare dorință de a fi bogați și demonstrează că vorbele lui Hristos sunt pierdute pentru ei. Lăcomia este unul dintre cele mai obișnuite și mai populare păcate ale ultimelor zile și are o influență paralizantă asupra sufletului.
Frate P., dorința de avere a fost ideea centrală a minții tale. Această unică pasiune, a dobândirii de bani, a redus la tăcere orice considerent nobil și înalt și te-a făcut indiferent față de nevoile și interesele altora. Te-ai făcut aproape la fel de insensibil ca o bucată de fier. Aurul și argintul tău sunt infectate și au devenit o cangrenă a sufletului. Dacă generozitatea ta ar fi crescut o dată cu bogățiile tale, ai fi privit banii ca pe un mijloc prin care să poți face bine. Răscumpărătorul nostru, care a cunoscut primejdia care-l amenința pe om în ce privește lăcomia, a prevăzut o apărare împotriva acestui cumplit rău. El a rânduit planul de mântuire în așa fel, încât începe și sfârșește în generozitate. Hristos S-a oferit pe Sine ca jertfă infinită. Acest lucru este în sine o acuzație la adresa lăcomiei și înalță generozitatea.
-548-
Dăruirea constantă, cu abnegație, este remediul lui Dumnezeu pentru păcatele distrugătoare ale egoismului și lăcomiei. Dumnezeu a rânduit dăruirea sistematică pentru a sprijini cauza Sa și a ușura necesitățile celor suferinzi și nevoiași. El a hotărât ca dăruirea să devină un obicei, pentru a putea contracara păcatul primejdios și amăgitor al lăcomiei. Dăruirea constantă face ca lăcomia să moară de foame. După cum a stabilit Dumnezeu, dăruirea sistematică are menirea de a smulge comorile de la cei lacomi tot atât de repede pe cât sunt câștigate și de a le consacra lui Dumnezeu, căruia Îi aparțin.
Acest sistem este în așa fel conceput, încât oamenii să poată da în fiecare zi ceva din câștigul lor și să pună pentru Domnul lor o parte din profiturile fiecărei investiții. Practicarea constantă a planului lui Dumnezeu de dăruire sistematică slăbește lăcomia și întărește generozitatea. Dacă bogățiile cresc, oamenii, chiar și aceia care mărturisesc că sunt evlavioși, își lipesc inimile de ele; și cu cât au mai mult, cu atât dau mai puțin la vistieria Domnului. Astfel, bogățiile îi fac pe oameni egoiști și strângerea de comori hrănește lăcomia; iar aceste rele se întăresc prin practicare. Dumnezeu cunoaște primejdia în care ne aflăm și ne-a îngrădit cu mijloace pentru a evita ruinarea noastră. El pretinde exercitarea constantă a generozității, pentru ca puterea obișnuinței de a face fapte bune să poată zdrobi puterea obiceiului care acționează în direcția opusă.
Dumnezeu cere o alocare săptămânală a mijloacelor materiale pentru scopuri de binefacere, pentru ca, prin exercitarea frecventă a acestei calități bune, inima să poată fi păstrată deschisă, asemenea unui șuvoi, și să nu fie lăsată să se închidă. Prin exercițiu, generozitatea crește și se întărește în mod constant, până când devine un principiu și domnește în suflet. Este extrem de periculos pentru spiritualitate să lăsăm egoismului și lăcomiei chiar și locul cel mai restrâns în inimă.