O altă erezie periculoasă este doctrina care neagă divinitatea lui Hristos, susţinând că El n-a existat înainte de venirea în această lume. Această teorie este admisă de un număr mare de persoane care îşi declară credinţa în Biblie, deşi ea contrazice în mod direct cele mai clare declaraţii ale Mântuitorului nostru cu privire la relaţia Sa cu Tatăl, caracterul Său divin şi preexistenţa Sa. Ea nu poate fi susţinută însă decât printr-o denaturare nefondată a Scripturilor, deoarece nu numai că scade, în ochii omului, valoarea răscumpărării pe care o oferă Iisus, ci şi subminează credinţa în Biblie ca revelaţie de la Dumnezeu. Aceasta o face şi mai periculoasă şi, totodată, mai greu de combătut. Dacă oamenii resping mărturia Scripturilor în legătură cu divinitatea lui Hristos, este inutil să mai discutăm cu ei, întrucât niciun argument, oricât de puternic, nu i-ar putea convinge. „Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie, şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:14). Oricine susţine această eroare nu poate înţelege cu adevărat caracterul şi misiunea lui Hristos sau planul lui Dumnezeu pentru răscumpărarea omului.
Tot o eroare subtilă şi distrugătoare este şi credinţa, care se răspândeşte cu repeziciune, că Satana nu există ca persoană, că numele lui este folosit în Scriptură numai pentru a reprezenta gândurile şi dorinţele rele ale omului.
Concepţia, atât de des repetată de la amvoane, că revenirea lui Hristos reprezintă de fapt venirea Sa pentru fiecare om în parte, în momentul morţii, este un mijloc de a abate mintea oamenilor de la venirea Sa personală pe norii cerului. Satana spune astfel: „Iată-L în odăiţe ascunse” (vezi Matei 24:23-26) şi multe suflete s-au pierdut acceptând această înşelăciune.
-433-
Înţelepciunea lumii susţine că rugăciunea nu este esenţială. Oamenii de ştiinţă pretind că nu poate exista un răspuns real la rugăciune, că aceasta ar fi o încălcare a legilor naturii, o minune, iar minunile nu există. Universul, spun ei, este guvernat de legi fixe, şi Dumnezeu nu face nimic contrar acestor legi. Astfel, ei Îl reprezintă pe Dumnezeu ca fiind legat la mâini de propriile legi – ca şi când legile divine ar putea anula libertatea de acţiune a lui Dumnezeu. O astfel de teorie este contrară mărturiei Scripturilor. N-au fost făcute minuni de către Hristos şi apostolii Lui? Acelaşi Mântuitor milostiv este dispus şi astăzi să asculte rugăciunea credinţei ca şi atunci când a umblat vizibil printre oameni. Naturalul cooperează cu supranaturalul. Este o parte din planul lui Dumnezeu să ne ofere, ca răspuns la rugăciunea noastră plină de credinţă, ceea ce nu ne-ar fi dat dacă nu am fi cerut.
Nenumărate sunt doctrinele eronate şi ideile stranii care s-au răspândit în bisericile creştine. Este imposibil să evaluăm consecinţele negative ale înlăturării uneia dintre pietrele de hotar fixate de Cuvântul lui Dumnezeu. Puţini dintre cei care se aventurează să facă acest lucru se opresc doar la respingerea unui singur adevăr. Majoritatea continuă să renunţe la principiile adevărului, unul după altul, până când devin nişte necredincioşi.
Erorile teologiei populare au condus la scepticism multe suflete care, altfel, ar fi crezut în Scriptură. Unora s-ar putea să le fie imposibil să accepte doctrine care le lezează simţul de dreptate, de milă şi de bunătate şi, întrucât acestea le sunt prezentate ca învăţături ale Bibliei, refuză să accepte Scriptura drept Cuvântul lui Dumnezeu.
Acesta este scopul pe care îl urmăreşte Satana. Nu-şi doreşte nimic mai mult decât să distrugă încrederea în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Stă în fruntea marii armate de sceptici şi lucrează din răsputeri pentru ca, prin înşelăciune, să-i facă pe oameni să intre în rândurile lui. Este la modă să te îndoieşti. Foarte mulţi oameni privesc Cuvântul lui Dumnezeu cu neîncredere din acelaşi motiv din care au manifestat această atitudine şi faţă de Autorul lui – pentru că mustră şi condamnă păcatul. Cei care nu sunt dispuşi să se conformeze cerinţelor Scripturii se străduiesc să-i distrugă autoritatea. Citesc Biblia sau ascultă principiile ei prezentate de la amvoane numai pentru a găsi greşeli în Scriptură sau în predică.
-434-
Nu puţini ajung necredincioşi în încercarea de a justifica faptul că îşi neglijează obligaţia. Alţii, care ţin prea mult la confortul personal pentru a-şi sacrifica eul, adoptă o atitudine sceptică din mândrie şi nepăsare, căutând să-şi câştige reputaţia că au o înţelepciune superioară, prin criticarea Bibliei. Există multe lucruri pe care mintea umană limitată, neiluminată de înţelepciunea divină, nu le poate înţelege şi, astfel, aceştia găsesc ocazia să critice. Sunt mulţi care par să considere că este o virtute să stea de partea necredinţei şi a scepticismului. Însă, sub aparenţa inocenţei, se află încredere în sine şi mândrie. Pentru mulţi este o adevărată plăcere să găsească în Scripturi ceva care să creeze confuzie în mintea celorlalţi. Unii, la început, critică şi apără poziţia greşită numai de dragul contrazicerii. Ei nu-şi dau seama că, în felul acesta, cad în cursa păsărarului. După ce şi-au exprimat deschis necredinţa, consideră că trebuie să-şi menţină poziţia. Astfel, se alătură celor nelegiuiţi şi îşi închid singuri porţile Paradisului.
Dumnezeu a dat în Cuvântul Său suficiente dovezi despre caracterul lui divin. Marile adevăruri care privesc răscumpărarea noastră sunt prezentate clar. Cu ajutorul Duhului Sfânt, care este promis tuturor celor care le caută cu sinceritate, orice om poate înţelege singur aceste adevăruri. Dumnezeu le-a dăruit oamenilor o temelie tare pe care să-şi sprijine credinţa.
Totuşi, mintea limitată a omului nu este capabilă să înţeleagă pe deplin planurile Celui Infinit. Niciodată nu vom putea să-L descoperim pe Dumnezeu prin intermediul cercetării. Nu trebuie să încercăm să ridicăm, cu încumetare, cortina în spatele căreia El Îşi ascunde maiestatea. Apostolul exclamă: „Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33). Din modul în care Se poartă cu noi şi din motivele care Îl animă, putem însă înţelege suficient de mult încât să discernem iubirea şi îndurarea Sa fără margini, unite cu puterea Sa infinită. Tatăl nostru din ceruri a planificat totul cu înţelepciune şi dreptate, de aceea noi nu trebuie să fim nemulţumiţi şi neîncrezători, ci să ne plecăm în supunere şi venerare. El ne va descoperi din planurile Sale atât cât este spre binele nostru să cunoaştem; dincolo de aceasta, trebuie să ne încredem în mâna Sa atotputernică şi în inima Sa plină de iubire.
Deşi ne-a dat dovezi suficiente pentru credinţă, Dumnezeu nu va îndepărta niciodată toate pretextele pentru necredinţă. Toţi cei care caută cârlige de care să-şi agaţe îndoielile le vor găsi. Iar cei care, până când nu vor fi îndepărtate toate obiecţiile şi toate motivele de îndoială, refuză să accepte şi să se supună Cuvântului lui Dumnezeu nu vor ajunge niciodată la lumină.
-435-
Neîncrederea în Dumnezeu este consecinţa naturală a unei inimi neschimbate, care este într-o permanentă stare de duşmănie faţă de El. Credinţa însă este inspirată de Duhul Sfânt şi va înflori numai atunci când este cultivată. Nimeni nu poate avea o credinţă puternică fără un efort susţinut. Necredinţa se întăreşte pe măsură ce este încurajată. Dacă oamenii, în loc să insiste asupra dovezilor pe care Dumnezeu le-a dat pentru a le susţine credinţa, îşi permit să se îndoiască şi să caute nod în papură, vor constata că îndoielile pe care le au devin mai puternice.
Cei care au dubii în privinţa promisiunilor lui Dumnezeu şi nu au încredere în asigurarea harului Său nu Îi fac cinste. Influenţa lor, în loc să-i atragă pe alţii la Hristos, tinde să-i îndepărteze de El. Ei sunt nişte pomi neroditori, care îşi întind ramurile întunecate pretutindeni, blocând lumina soarelui, nepermiţând altor plante să beneficieze de ea şi făcându-le să se veştejească şi să moară sub umbra lor rece. Lucrarea de-o viaţă a acestor oameni se va dovedi a fi o mărturie veşnică împotriva lor. Ei seamănă seminţele îndoielii şi ale scepticismului, iar acestea vor produce o recoltă sigură.
Pentru cei care doresc în mod sincer să se elibereze de îndoieli, există o singură cale. În loc să oscileze şi să caute greşeli în ceea ce nu înţeleg, să cerceteze lumina care străluceşte deja asupra lor şi vor primi mai multă lumină. Să împlinească toate lucrurile pe care le-au înţeles şi vor fi capabili să le înţeleagă şi să le împlinească şi pe cele de care se îndoiesc acum.
Prinţul răului poate să prezinte o contrafacere atât de asemănătoare cu adevărul încât să-i înşele pe cei care sunt gata să se lase înşelaţi, care doresc să evite sacrificiul cerut de adevăr, dar, în acelaşi timp, lui Satana îi este imposibil să ţină sub puterea lui un suflet care doreşte cu sinceritate, cu orice preţ, să cunoască adevărul. Hristos este Adevărul şi „Lumina care luminează pe orice om venind în lume” (Ioan 1:9). Duhul Sfânt a fost trimis să-i îndrume pe oameni în tot adevărul. Însuşi Fiul lui Dumnezeu, cu autoritatea Sa, îndemna: „Căutaţi şi veţi găsi!” „Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu” (Matei 7:7; Ioan 7:17).
Urmaşii lui Hristos cunosc prea puţin despre comploturile pe care Satana şi îngerii lui le urzesc împotriva lor. Însă Acela care locuieşte în ceruri va dirija toate aceste uneltiri pentru a-Şi îndeplini planurile neştiute.
-436-
Dumnezeu permite ca poporul Său să fie supus încercării de foc a ispitei nu pentru că Îi face plăcere nenorocirea şi suferinţa lui, ci pentru că acest proces este esenţial pentru biruinţa finală. El n-ar putea, conform cu slava Sa, să-i ferească de ispită pe cei credincioşi, deoarece scopul încercării este să-i pregătească să reziste tuturor ademenirilor răului.
Nici oamenii nelegiuiţi, nici demonii nu-L pot împiedica pe Dumnezeu în acţiunile Sale şi nu-L pot separa de copiii Săi, dacă ei îşi mărturisesc păcatele şi, cu inimi supuse şi pocăite, renunţă la ele, cerându-I, în credinţă, să-Şi împlinească promisiunile. Oricărei ispite, oricărei influenţe rele, fie pe faţă, fie în ascuns, i se poate rezista cu succes nu „«prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu», zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4:6).
„Ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor… Şi cine vă va face rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?” (1 Petru 3:12,13). Când Balaam, ademenit de perspectiva unei recompense bogate, a folosit descântece împotriva lui Israel şi, prin jertfe aduse Domnului, a căutat să invoce blestemul asupra poporului Său, Duhul lui Dumnezeu l-a împiedicat să rostească relele pe care dorea să le rostească şi l-a constrâns să exclame: „Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defăimez eu pe cel pe care nu-l defăimează Domnul?… O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi şi sfârşitul meu să fie ca al lor!” După ce a adus alte jertfe, profetul nesfânt a declarat: „Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat şi eu nu pot întoarce. El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul Dumnezeul lui este cu el, El este Împăratul lui, veselia lui… Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel. Acum se poate spune despre Iacov şi Israel: «Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!»” Totuşi, altarele au fost ridicate pentru a treia oară şi Balaam a făcut o nouă încercare de a blestema. Însă de pe buzele îndărătnice ale profetului, Duhul lui Dumnezeu a proclamat prosperitatea aleşilor Săi şi a mustrat nesăbuinţa şi răutatea duşmanilor lor: „Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta şi blestemat să fie oricine te va blestema!” (Numeri 23:8,10,20,21,23; 24:9).
În acea perioadă, israeliţii Îi erau credincioşi lui Dumnezeu şi, cât timp continuau să asculte de Legea Sa, nicio putere de pe pământ sau din iad nu putea să-i biruiască. Însă cu toate că nu i-a fost permis să-i blesteme pe copiii lui Dumnezeu, Balaam a reuşit în cele din urmă să aducă blestemul asupra lor, ademenindu-i să păcătuiască.
-437-
Încălcând poruncile Lui, s-au îndepărtat de Dumnezeu, iar El i-a lăsat să simtă puterea duşmanului lor.
Satana este pe deplin conştient că cel mai slab suflet care rămâne în Hristos este mult mai puternic decât oştile întunericului şi că, dacă ar acţiona făţiş, ar întâmpina o opoziţie categorică. De aceea caută să-i atragă pe soldaţii crucii departe de fortificaţia lor solidă, în timp ce el stă la pândă cu forţele lui, gata să-i distrugă pe toţi cei care se aventurează pe terenul lui. Nu putem fi în siguranţă decât dacă ne încredem în Dumnezeu şi ascultăm de toate poruncile Lui.
Nimeni nu este sigur, nici măcar o zi sau o oră, fără rugăciune. Să cerem de la Dumnezeu înţelepciune, ca să înţelegem Cuvântul Său. Aici sunt dezvăluite tertipurile ispititorului, precum şi mijloacele prin care putem să-i ţinem piept cu succes. Satana este expert în citarea Scripturii, dând propria lui interpretare pasajelor prin care speră să ne facă să ne poticnim. Trebuie să studiem Biblia cu inima smerită şi să nu pierdem niciodată din vedere faptul că suntem dependenţi de Dumnezeu. Deşi e necesar să ne păzim permanent de uneltirile lui Satana, ar trebui să ne rugăm continuu cu credinţă: „Şi nu ne duce în ispită” (Matei 6:13).