Capitolul 27 — Redeșteptări moderne
Oriunde Cuvântul lui Dumnezeu a fost predicat cu fidelitate, au existat rezultate care i-au atestat originea divină. Duhul lui Dumnezeu a însoţit mesajul slujitorilor Săi şi Cuvântul a avut un impact puternic. Conştiinţa păcătoşilor a fost trezită. „Lumina care luminează pe orice om, venind în lume” (Ioan 1:9), le-a luminat colţurile tainice ale sufletului, iar lucrurile ascunse ale întunericului au fost aduse la lumină. O convingere puternică le-a cuprins mintea şi inima. Au început să conştientizeze starea lor păcătoasă, neprihănirea lui Dumnezeu şi judecata viitoare. Au înţeles dreptatea lui Iehova şi au simţit groaza de a se înfăţişa, vinovaţi şi necuraţi, în faţa Celui care cercetează inimile. Au strigat cu durere: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Pe măsură ce le-a fost dezvăluită crucea de pe Golgota, cu infinitul sacrificiu pe care Dumnezeu l-a făcut pentru păcatele oamenilor, au înţeles că nimic altceva nu putea face ispăşire pentru nelegiuirile lor decât meritele lui Hristos; numai acestea puteau să-l împace pe om cu Dumnezeu. L-au acceptat, cu credinţă şi în umilinţă, pe Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Prin sângele Lui, au primit iertarea pentru „păcatele dinainte” (Romani 3:25).
Pocăinţa s-a văzut în viaţa lor. Au crezut, au fost botezaţi şi apoi au început să trăiască o viaţă nouă, să fie fiinţe noi în Hristos Iisus. Însă nu ca să mai trăiască înrobiţi de poftele de mai înainte, ci, prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, să calce pe urmele Sale, să reflecte caracterul Său şi să devină curaţi, după cum El Însuşi este curat. Lucrurile pe care înainte le urau acum le iubeau, iar lucrurile pe care altădată le iubeau acum le urau.
-380-
Cei mândri au devenit umili, cei înfumuraţi şi dispreţuitori au devenit serioşi şi supuşi. Cei batjocoritori au devenit respectuoşi, beţivii au devenit abstinenţi şi desfrânaţii au devenit curaţi. Creştinii au renunţat la stilul înşelător de viaţă al lumii şi nu mai căutau „podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci… omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 3:3,4).
Redeşteptările i-au făcut pe oameni să-şi analizeze, în umilinţă, pornirile inimii, fiind caracterizate de apeluri solemne adresate păcătoşilor şi de o compasiune plină de iubire faţă de cei răscumpăraţi prin sângele lui Hristos. Bărbaţi şi femei se rugau insistent la Dumnezeu pentru mântuirea sufletelor. Rezultatele unor astfel de redeşteptări s-au putut vedea în numărul impresionant de oameni care nu se dădeau înapoi de la abnegaţie şi sacrificiu, ci se bucurau că erau consideraţi demni să sufere batjocuri şi să treacă prin încercări pentru Hristos. Cei din jur vedeau o transformare în viaţa celor care declarau că se încred în numele lui Iisus. Societatea a avut de câştigat prin influenţa lor. Ei adunau împreună cu Hristos şi semănau în Duhul, pentru a culege viaţa veşnică.
Despre ei se putea spune: „Întristarea voastră v-a adus la pocăinţă.” „Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire şi de care cineva nu se căieşte niciodată, pe când întristarea lumii aduce moartea. Căci uite, tocmai întristarea aceasta a voastră după voia lui Dumnezeu ce frământare a trezit în voi! Şi ce cuvinte de dezvinovăţire! Ce mânie! Ce frică! Ce dorinţă aprinsă! Ce râvnă! Ce pedeapsă! În toate, voi aţi arătat că sunteţi curaţi în privinţa aceasta” (2 Corinteni 7:9-11).
Acesta este rezultatul acţiunii Duhului lui Dumnezeu. O pocăinţă nu este reală decât dacă produce o schimbare. Dacă dă gajul înapoi, dacă restituie ce a furat, dacă îşi mărturiseşte păcatele şi îi iubeşte pe Dumnezeu şi pe semenii lui, păcătosul poate fi sigur că a găsit pacea cu Dumnezeu. Acestea au fost rezultatele redeşteptărilor religioase din trecut. Judecate după urmările lor, se vedea că erau binecuvântate de Dumnezeu, în vederea mântuirii şi înălţării oamenilor.
Însă multe redeşteptări din timpurile moderne prezintă un contrast vizibil cu acele manifestări ale harului divin care au însoţit mai înainte eforturile slujitorilor lui Dumnezeu. Este adevărat că se trezeşte un viu interes, că mulţi se declară convertiţi şi că numărul membrilor din biserici creşte.
-381-
Totuşi rezultatele nu sunt de aşa natură încât să garanteze faptul că a avut loc şi o creştere corespunzătoare în ce priveşte adevărata viaţă spirituală. Lumina care străluceşte un timp se stinge curând, lăsând în urmă un întuneric mai dens decât înainte.
Redeşteptările populare deseori nu fac altceva decât să stârnească emoţiile, satisfăcând curiozitatea pentru ceea ce este nou şi senzaţional. Convertiţii astfel câştigaţi nu au o dorinţă prea mare să asculte adevărul biblic şi manifestă puţin interes pentru mărturiile profeţilor şi ale apostolilor. Dacă nu conţine ceva cu un caracter senzaţional, serviciul religios nu prezintă nicio atracţie pentru ei. Un mesaj care face apel numai la raţiune nu trezeşte niciun răspuns. Avertizările clare ale Cuvântului lui Dumnezeu, care au legătură directă cu interesele lor veşnice, nu sunt luate în consideraţie. Pentru fiecare suflet cu adevărat convertit, relaţia cu Dumnezeu şi cu lucrurile veşnice va constitui marea temă a vieţii. Dar unde este spiritul consacrării faţă de Dumnezeu în bisericile populare de astăzi? Convertiţii nu renunţă la mândria şi iubirea lor pentru lume. Nu sunt mai dispuşi să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-L urmeze pe blândul şi umilul Iisus decât erau înainte de convertire. Religia a ajuns bătaia de joc a necredincioşilor şi a scepticilor, deoarece atât de mulţi care-i poartă numele nu-i cunosc principiile. Puterea evlaviei aproape a dispărut din multe biserici. Picnicuri, scenete, bazare, case luxoase, etalare personală – toate acestea au îndepărtat gândurile oamenilor de la Dumnezeu. Proprietăţile, averile şi preocupările lumeşti absorb mintea, iar problemelor de interes veşnic abia dacă li se acordă atenţie în treacăt.
Cu tot declinul general al credinţei şi al evlaviei, în aceste biserici sunt şi urmaşi adevăraţi ai lui Hristos. Înainte de revărsarea finală a judecăţilor lui Dumnezeu asupra pământului, în mijlocul poporu- lui lui Dumnezeu se va manifesta o redeşteptare a adevăratei evlavii cum nu s-a mai văzut din timpurile apostolice. Duhul şi puterea lui Dumnezeu se vor revărsa peste copiii Săi. Atunci, mulţi se vor despărţi de acele biserici în care iubirea pentru lumea aceasta a luat locul iubirii pentru Dumnezeu şi Cuvântul Său. Mulţi clerici şi laici vor accepta cu bucurie marile adevăruri menite să pregătească un popor pentru a doua venire a Domnului. Duşmanul sufletelor do- reşte să împiedice această lucrare şi, înainte să vină timpul pentru o asemenea mişcare, el va încerca să o oprească printr-o contrafacere.
-382-
În acele biserici pe care le poate aduce sub puterea lui, va face în aşa fel încât să pară că s-a revărsat o binecuvântare deosebită de la Dumnezeu; se va manifesta ceea ce va fi considerat un mare interes religios. Mulţimile vor jubila: „Dumnezeu lucrează în mod minunat!”, când, de fapt, acţionează un alt spirit. Sub o mască religioasă, Satana va căuta să-şi extindă influenţa asupra lumii creştine. În multe dintre redeşteptările din ultima jumătate de secol au fost implicate, într-o măsură mai mare sau mai mică, aceleaşi forţe care îşi vor manifesta influenţa în mişcările mai ample din viitor. În toate există un entuziasm şi un amestec bine proporţionat de adevăr şi falsitate ce induce în eroare. În ciuda acestui fapt, nimeni nu trebuie să se lase înşelat. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, nu este greu de stabilit natura acestor mişcări. Oriunde oamenii neglijează mărturia Bibliei, întorcând spatele acelor adevăruri clare şi răscolitoare pentru suflet care cer abnegaţie şi renunţare la lume, putem fi siguri că binecuvântarea lui Dumnezeu nu este revărsată. Şi, după regula pe care Însuşi Hristos a dat-o: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Matei 7:16), este evident că aceste mişcări nu sunt lucrarea Duhului lui Dumnezeu.
Dumnezeu S-a revelat oamenilor în adevărurile Cuvântului Său. Pentru toţi cei care le acceptă, ele sunt un scut împotriva amăgirilor lui Satana. Neglijarea acestor adevăruri a creat condiţiile apariţiei relelor atât de răspândite în prezent în lumea religioasă. Natura şi importanţa Legii lui Dumnezeu au fost în mare măsură pierdute din vedere. O concepţie greşită cu privire la caracterul, perpetuitatea şi obligativitatea Legii divine a condus la erori în legătură cu pocăinţa şi sfinţirea şi a avut ca rezultat coborârea standardului de evlavie în biserică. Aici se află secretul lipsei Duhului Sfânt şi a puterii lui Dumnezeu din redeşteptările contemporane. În diferite confesiuni, există oameni renumiţi pentru credinţa lor, care recunosc şi deplâng acest fapt. Profesorul Edwards A. Park, menţionând pericolele din peisajul religios contemporan, spune cu competenţă: „Una dintre sursele de pericol este faptul că, de la amvoane, nu se mai insistă asupra Legii divine. În zilele de odinioară, amvonul era un ecou al glasului conştiinţei. (…) Cei mai iluştri predicatori ai noştri îşi împodobeau cu o măreţie uimitoare predicile, urmând exemplul Domnului şi acordând importanţă Legii, normelor şi ameninţărilor ei. Ei repetau cele două mari principii, şi anume că Legea este o transcriere a perfecţiunii divine şi că omul care nu iubeşte
Legea, nu iubește nici Evanghelia deoarece atăt legea cât şi Evanghelia sunt o oglindă care reflectă adevăratul caracter al lui Dumnezeu. Acest pericol duce la altul, şi anume acela de a subestima răul pe care îl produce păcatul, întinderea acestuia şi neajunsurile lui. Gravitatea neascultării este direct proporţională cu dreptatea poruncii. (…)