Capitolul 18 — Un reformator american
Un fermier sincer şi integru, care ajunsese să se îndoiască de autoritatea divină a Scripturilor, dar care dorea totuşi sincer să cunoască adevărul, a fost bărbatul ales în mod special de Dumnezeu pentru a fi în avangarda proclamării celei de a doua veniri a lui Hristos. Ca mulţi alţi reformatori, William Miller se luptase la începutul vieţii cu sărăcia şi, astfel, învăţase marile lecţii ale hărniciei şi renunţării de sine. Membrii familiei din care provenea erau caracterizaţi de un spirit independent, iubitor de libertate, de tenacitate şi patriotism fierbinte – trăsături care predominau şi în caracterul lui. Tatăl său fusese căpitan în armata Revoluţiei, iar sărăcia familiei din prima parte a vieţii lui Miller s-a datorat sacrificiilor făcute de acesta în luptele şi suferinţele acelei perioade zbuciumate. William Miller avea o constituţie fizică sănătoasă şi încă din copilărie dăduse dovadă de o capacitate intelectuală superioară celei obişnuite. Pe măsură ce creştea, aceasta devenea şi mai vizibilă. Mintea lui era activă şi bine dezvoltată şi avea o sete intensă de cunoaştere. Deşi nu se bucurase de avantajele unei educaţii universitare, dragostea lui pentru studiu şi deprinderea unei gândiri corecte, precum şi a unui spirit critic au făcut din el un bărbat cu o judecată sănătoasă şi cu vederi largi. Avea un caracter moral fără reproş şi o reputaţie de invidiat, fiind unanim respectat pentru integritatea, chibzuinţa şi generozitatea lui. În virtutea forţei şi perseverenţei lui, a obţinut o anumită poziţie, menţinându-şi încă neîntrerupt obiceiul de a studia. A ocupat diferite funcţii civile şi militare de încredere şi calea către bogăţie şi onoare îi părea larg deschisă.
-262-
Mama lui era o femeie de o evlavie profundă şi încă din copilărie el a fost expus influenţei religioase. Totuşi în tinereţe a ajuns în compania deiştilor, a căror influenţă era mai puternică, deoarece aceştia erau de obicei buni cetăţeni, oameni cu înclinaţii umanitare şi caritabile. Trăind printre instituţii creştine, caracterele lor fuseseră modelate până la un anumit punct de valorile din jurul lor. Calităţile deosebite care le-au câştigat respectul şi încrederea se datorau Bibliei, dar aceste daruri bune erau atât de pervertite, încât îşi exercitau influenţa împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Asociindu-se cu aceşti bărbaţi, Miller a ajuns să-şi însuşească atitudinile lor. Interpretările date Scripturii în acea perioadă prezentau dificultăţi care îi păreau de netrecut. Totuşi noua lui credinţă, deşi înlătura Biblia, nu-i oferea nimic mai bun în schimb, aşa că Miller era departe de a fi mulţumit. Cu toate acestea, timp de 12 ani, a continuat să susţină aceste concepţii. Dar pe când avea 34 de ani, Duhul Sfânt i-a impresionat inima cu simţământul stării sale păcătoase. Nu găsise în credinţa lui de până atunci nicio asigurare de fericire dincolo de mormânt. Viitorul era întunecat şi sumbru. Mai târziu, referindu-se la sentimentele sale din acea perioadă, Miller spunea: „Dispariţia totală era un gând rece şi tăios, iar ideea de a da socoteală însemna distrugere sigură pentru toţi. Cerurile erau ca arama deasupra capului meu şi pământul era ca fierul sub picioarele mele. Veşnicia – ce însemna? Şi moartea – de ce exista? Cu cât reflectam mai mult, cu atât eram mai departe de o explicaţie. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai confuze îmi erau concluziile. Am încercat să nu mai gândesc, dar n-am putut să-mi stăpânesc gândurile. Eram cu adevărat nenorocit, dar nu înţelegeam cauza. Murmuram şi mă plângeam, dar nu ştiam contra cui. Ştiam că ceva era rău, dar nu ştiam cum şi unde să găsesc binele. Mă tânguiam, dar fără speranţă.”
A continuat în această stare câteva luni. „Deodată”, spune el, „caracterul unui Mântuitor mi-a fost întipărit viu în minte. Părea că ar putea să existe o fiinţă atât de bună şi miloasă, încât să facă ispăşire pentru păcatele noastre şi, prin aceasta, să ne salveze de pedeapsa pentru păcat. Imediat am simţit cât de iubitoare trebuie să fie o asemenea fiinţă şi mi-am imaginat că puteam să mă arunc în braţele Sale şi să mă încred în îndurarea unuia ca El. Dar s-a ridicat întrebarea: Cum se poate dovedi că există o astfel de Fiinţă?
-263-
În afară de Biblie, am descoperit că nu puteam să găsesc nicio dovadă despre existenţa unui asemenea Mântuitor sau chiar a unei vieţi viitoare. (…)
Am înţeles că Biblia prezenta tocmai un asemenea Mântuitor de care aveam eu nevoie. Eram uimit să descopăr că o carte pe care o consideram neinspirată poate să conţină principii atât de perfect adaptate nevoilor unei lumi căzute. Am fost constrâns să admit că Scripturile trebuie să fie o descoperire de la Dumnezeu. Ele au devenit încântarea mea şi am găsit în Iisus un prieten. Mântuitorul a devenit pentru mine alesul între zece mii, şi Scripturile, care înainte erau întunecate şi contradictorii, au devenit acum o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea. Mintea mi s-a liniştit şi limpezit. Am descoperit că Domnul Dumnezeu este o Stâncă în mijlocul oceanului vieţii. Acum Biblia a devenit principalul meu obiect de studiu şi pot întradevăr să spun că am cercetat-o cu mare plăcere. Am descoperit că nici jumătate din ea nu mi se spusese. Mă miram de ce nu văzusem mai înainte frumuseţea şi măreţia ei şi eram uimit că am putut să o resping. Am găsit că în ea era dezvăluit tot ce putea să-mi dorească inima şi am aflat un remediu pentru toate bolile sufletului. Am pierdut gustul pentru orice altă lectu- ră şi mi-am dedicat inima primirii înţelepciunii de la Dumnezeu” (S. Bliss, Memoirs of W. Miller, p. 65-67).
În mod public, Miller şi-a declarat credinţa în religia pe care o dispreţuise. Dar prietenii lui necredincioşi n-au întârziat să-i prezinte toate acele argumente pe care el însuşi le susţinuse împotriva autorităţii divine a Scripturilor. Atunci nu era pregătit să le răspundă, dar a judecat că, dacă Biblia este o descoperire de la Dumnezeu, trebuie să fie consecventă cu ea însăşi şi că, întrucât a fost dată pentru instruirea omului, trebuie să fie adaptată înţelegerii lui. S-a hotărât să studieze personal Scripturile şi să certifice dacă n-ar putea fi armonizate toate aparentele contradicţii. Străduindu-se să lase deoparte toate ideile preconcepute şi renunţând la comentarii, el a comparat verset cu verset, cu ajutorul trimiterilor şi al concordanţei. Şi-a continuat studiul într-un mod ordonat şi metodic. Începând cu Geneza şi citind verset cu verset, înainta numai în măsura în care sensul pasajelor respective era înţeles în aşa fel încât să nu mai rămână nicio neclaritate. Când găsea ceva neclar, obiceiul lui era să compare toate celelalte texte care păreau să aibă legătură cu respectiva dilemă. Fiecare cuvânt era lăsat să-şi aducă propria semnificaţie asupra subiectului şi, dacă opinia lui Miller asupra respectivului text se armoniza cu toate celelalte pasaje, atunci înceta să mai prezinte o dificultate.
-264-
În felul acesta, oricând ajungea la un pasaj greu de înţeles, găsea explicaţia în alte părţi ale Scripturilor. Pe măsură ce studia cu rugăciune fierbinte pentru iluminare divină, ceea ce înainte i se păruse întunecat înţelegerii acum era clar. A simţit realitatea cuvintelor psalmistului: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmii 119:130).
A studiat cărţile Daniel şi Apocalipsa cu un interes profund, folosind aceleaşi principii de interpretare ca şi pentru celelalte cărţi ale Bibliei şi a descoperit, cu mare bucurie, că simbolurile profetice puteau fi înţelese. A constatat că profeţiile care se împliniseră până atunci se împliniseră literal, că diferitele imagini, metafore, parabole, comparaţii etc. fie erau explicate în contextul imediat, fie termenii în care erau exprimate erau definiţi în altă parte a Scripturii şi, astfel explicate, trebuiau înţelese literal. „În felul acesta, am fost mulţumit”, spunea el, „că Biblia este un sistem de adevăruri revelate, date atât de clar şi simplu, încât drumeţul, deşi nepriceput, nu are voie să se rătăcească în ea” (Bliss, p. 70). Verigă după verigă din lanţul adevărului i-au răsplătit eforturile, în timp ce pas cu pas urmărea marile linii profetice. Îngeri din ceruri îi călăuzeau mintea şi dezvăluiau Scripturile înţelegerii sale. Considerând că modul în care se împliniseră profeţiile în trecut este un criteriu de validare a împlinirii profeţiilor care priveau viitorul, s-a convins că ideea răspândită a unei domnii spirituale a lui Hristos – un mileniu pământesc înainte de sfârşitul lumii – nu era susţinută de Cuvântul lui Dumnezeu. Această doctrină, indicând o mie de ani de neprihănire şi pace înainte de venirea personală a Domnului Hristos, amâna cu mult grozăviile zilei lui Dumnezeu. Dar, oricât de plăcută ar fi, este contrară învăţăturilor lui Hristos şi ale apostolilor Săi, care arătau că neghina şi grâul trebuie să crească împreună până la seceriş, adică sfârşitul lumii; că „oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mai rău”; că „în zilele din urmă vor fi vremuri grele” şi că împărăţia întunericului va continua să existe până la venirea Domnului şi va fi nimicită cu suflarea gurii Sale şi distrusă cu strălucirea venirii Sale (Matei 13:30,38-41; 2 Timotei 3:13,1; 2 Tesaloniceni 2:8).