Calea către Hristos | Capitolul 1
Natura și revelația mărturisesc deopotrivă despre dragostea lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc este izvorul vieții, al înțelepciunii și bucuriei. Priviți la lucrurile minunate și frumoase din natură! Gândiți-vă la minunata lor adaptare nu numai la nevoile și fericirea omului, ci ale tuturor creaturilor! Lumina soarelui și ploaia care înveselesc și reîmprospătează pământul, dealurile, mările și câmpiile, toate ne vorbesc despre Iubirea Creatorului. Dumnezeu este Acela care are grijă de nevoile zilnice ale tuturor făpturilor Sale. În cuvinte frumoase psalmistul spune:
“Ochii tuturor nădăjduiesc în Tine,Și Tu le dai hrana la vreme.Îți deschizi mâna,Și saturi după dorință tot ce are viață”. Psalmii 145, 15.16.
Dumnezeu a făcut pe om în mod desăvârșit sfânt și fericit; pământul, așa minunat cum a ieșit din mâna Creatorului, nu purta nici o urmă de decădere sau umbră de blestem. Călcarea legii lui Dumnezeu: legea iubirii: aceasta a adus nenorocire și moarte. Și totuși, în mijlocul suferințelor care sunt un rezultat al păcatului este descoperită dragostea lui Dumnezeu. Este scris că Dumnezeu a blestemat pământul din cauza omului. (Geneza 3, 17.) Spinii și pălămida: dificultățile și încercările care au făcut ca viața lui să fie plină de trudă și grijă: au fost rânduite însă spre binele său, ca o parte a disciplinei necesare în planul lui Dumnezeu pentru ridicarea păcătosului din ruina și degradarea aduse de păcat. Lumea, deși decăzută, nu este toată numai necaz și mizerie. Chiar în natură se află solii de nădejde și mângâiere. Scaieții sunt plini de flori iar spinii sunt acoperiți cu trandafiri.
-10-
“Dumnezeu este iubire” este scris pe fiecare boboc de floare ce stă să se deschidă, pe fiecare fir de iarbă ce se ridică. Păsărelele încântătoare care fac să răsune aerul cu trilurile lor înveselitoare, florile atât de delicat colorate care în desăvârșirea lor își răspândesc parfumul, copacii falnici ai pădurii cu bogatul lor frunziș de un verde viu: toate mărturisesc despre grija părintească și iubitoare a Dumnezeului nostru și despre dorința Sa de a face fericiți pe copiii Săi.
Cuvântul lui Dumnezeu descoperă caracterul Său. El însuși a făcut și face cunoscut iubirea și mila Sa infinită. Când Moise s-a rugat: “Arată-mi slava Ta”, Domnul a răspuns: “Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusețea Mea”. (Exod 33, 18.19.) Aceasta este slava Sa. Domnul a trecut pe dinaintea lui Moise “Și a strigat: ‘Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și credincioșie, care își ține dragostea până la mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul’”. (Exod 34, 6.7.) “El este milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate”, pentru că “Îi place îndurarea”. (Iona 4, 2; Mica 7, 18.)
Dumnezeu a legat inimile noastre de El prin nenumărate dovezi ale iubirii Sale din ceruri și de pe pământ. El a căutat să ni Se descopere prin lucrurile din natură și prin cele mai profunde și gingașe legături omenești pe care inimile noastre le pot cunoaște. Totuși, toate acestea nu oglindesc decât imperfect iubirea Sa. Cu toate aceste dovezi evidente, vrăjmașul a tot binele a orbit mintea oamenilor, așa încât ei privesc spre Dumnezeu cu teamă, închipuinduși-L ca fiind sever și neiertător. Satana a determinat pe oameni să considere pe Dumnezeu ca fiind o ființă al cărei atribut principal este judecata severă, unul care este un judecător aspru, un creditor brutal și neînduplecat. El a înfățișat pe Creator ca pe unul care pândește cu multă atenție ca să poată observa greșelile și păcatele oamenilor și să poată aduce asupra lor judecățile cerului. Însă pentru a îndepărta această umbră întunecată și pentru a descoperi lumii iubirea nemărginită a lui Dumnezeu, Domnul Isus a venit să trăiască printre oameni.
-11-
Fiul lui Dumnezeu a venit din ceruri ca să ne descopere pe Tatăl. “Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”. (Ioan 1, 18.) “Nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”. (Matei 11, 27.) Când unul dintre ucenici I-a adresat rugămintea: “Doamne, arată-ne pe Tatăl”, Domnul Hristos i-a răspuns: “De atâta vreme sunt cu voi, și nu M-ai cunoscut Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’?” (Ioan 14, 89.)
Descriind scopul misiunii Sale aici, pe pământ, Domnul Hristos spunea: “Dumnezeu M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii ‘să dau drumul celor apăsați’”. (Luca 4, 18.) Aceasta a fost lucrarea Sa. El umbla din loc în loc, făcând bine și vindecând pe toți cei ce erau apăsați de diavolul. Erau sate întregi unde în nici o casă nu se mai auzea vreun geamăt datorat bolii, pentru că Domnul Hristos trecuse prin ele și vindecase toate suferințele. Lucrarea Sa dădea mărturie despre misiunea Sa divină. Dragostea, mila și compasiunea erau manifestate în fiecare act al vieții Sale, inima Sa se deschidea cu multă simpatie fiilor oamenilor. El a luat asupra Sa natura omenească, pentru ca în acest fel să poată satisface mai bine nevoile omului. Oamenii cei mai săraci și cei mai umili nu se temeau să se apropie de El. Chiar și copilașii erau atrași de El. Aceștia simțeau o plăcere deosebită să stea pe genunchii Săi și să privească fața Sa expresivă, blândă și iubitoare.
-12-
Domnul Hristos nu ascundea adevărul, dar totdeauna îl rostea cu iubire. În legăturile Sale cu oamenii, El dădea pe față cel mai atent tact și o atenție profundă și plină de bunătate. El n-a fost niciodată nepoliticos și n-a rostit nici un cuvânt aspru, nefolositor. N-a pricinuit niciodată unui suflet sensibil o durere inutilă. Domnul Hristos nu critica slăbiciunea omenească.
El a rostit adevărul, dar totdeauna l-a rostit cu iubire. A denunțat fățărnicia, necredința și nedreptatea, dar lacrimile se simțeau în vocea Lui atunci când rostea mustrările Sale tăioase. El a plâns pentru Ierusalim, cetatea pe care o iubea, dar care a refuzat să-L primească pe El, care este calea, adevărul și viața. Ei L-au lepădat pe El, Mântuitorul, dar Domnul le arăta o blândețe plină de compasiune. Viața Sa a fost o viață de renunțare de sine și de o atentă purtare de grijă pentru alții. Orice suflet era prețios înaintea Sa. În timp ce Se purta întotdeauna cu demnitate divină, El Se pleca cu gingășie spre fiecare membru al familiei lui Dumnezeu. Vedea în toți oamenii suflete căzute în păcat, pentru mântuirea cărora El venise.
Acesta este caracterul Domnului Hristos, așa cum este descoperit în viața Sa. Acesta este caracterul lui Dumnezeu, căci din inima Tatălui se revarsă asupra fiilor oamenilor torentele milei divine manifestate în Isus Hristos. Mântuitorul cel iubitor și milostiv era Dumnezeu “arătat în trup”. (1 Timotei 3, 16.)
-13-
Domnul Hristos a trăit, a suferit și a murit pentru răscumpărarea noastră. El a devenit “om al durerii”, pentru ca noi să putem fi părtași de bucuria veșnică. Domnul Dumnezeu a îngăduit ca Fiul Său iubit, plin de har și adevăr să vină dintr-o lume de nedescrisă slavă într-o lume mânjită și poluată de păcat și întunecată de umbra morții și blestemului. El I-a îngăduit să părăsească sânul iubirii Sale și adorarea îngerilor spre a suferi rușinea, insulta, umilința, ura și moartea. “Pedeapsa care ne dă pacea, a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți”. (Isaia 53, 5.) Priviți-L în pustie, în Ghetsemani, pe cruce! Fiul fără prihană al lui Dumnezeu a luat asupra Sa povara păcatului. El, care era una cu Dumnezeu Tatăl, a ajuns să simtă în sufletul Său teribila despărțire pe care păcatul o aduce între Dumnezeu și om. Acest fapt a smuls de pe buzele Sale strigătul plin de durere: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46.) Povara zdrobitoare a păcatului, conștiența teribilei lui grozăvii, a despărțirii păcătosului de Dumnezeu: acestea au fost cele ce au zdrobit inima Fiului lui Dumnezeu.
Dar acest mare sacrificiu n-a fost făcut pentru a trezi în inima Tatălui iubire față de păcătos și nici pentru a-L determina să fie binevoitor a-l mântui. O, nu! “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu”. (Ioan 3, 16.) Tatăl nu ne iubește ca urmare a marii Sale jertfe aduse pentru noi, ci El a adus această jertfă pentru că ne iubește. Domnul Hristos a fost mijlocul prin care Tatăl a putut să-și reverse asupra unei lumi căzute în păcat nemărginita Sa iubire. “Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine”. (2 Corinteni 5, 19.) Dumnezeu Tatăl a suferit împreună cu Fiul Său. În agonia Ghetsemanilor, în moartea ispășitoare de pe crucea Golgotei inima Iubirii infinite a plătit prețul mântuirii noastre.
-14-
Domnul Isus spunea: “Tatăl Mă iubește, pentru că îmi dau viața, ca iarăși s-o iau”. (Ioan 10, 17.) Sau cu alte cuvinte: “Atât de mult vă iubește Tatăl meu, încât pe Mine Mă iubește mai mult pentru că Mi-am dat viața pentru mântuirea voastră. Făcându-Mă reprezentantul și garantul vostru prin jertfa vieții Mele, luând asupra Mea slăbiciunile trupului vostru și vinovăția voastră, Eu sunt și mai mult iubit de Tatăl Meu; căci prin sacrificiul Meu, Dumnezeu poate fi drept și totuși să îndreptățească pe cel care crede în Hristos”.
Nimeni altul decât Fiul lui Dumnezeu nu putea înfăptui mântuirea noastră; căci numai El, care a fost la sânul Tatălui, putea să ni-L facă cunoscut, numai El care a cunoscut înălțimea și adâncimea dragostei lui Dumnezeu putea s-o facă să se manifeste. Nimic altceva decât sacrificiul infinit adus de Domnul Hristos în favoarea omului decăzut nu putea să exprime iubirea lui Dumnezeu Tatăl pentru omenirea pierdută.
“Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu”. El L-a dat nu numai să trăiască printre oameni, să poarte păcatele lor ci să moară ca jertfă pentru ei. El L-a dat omenirii pierdute. Domnul Hristos trebuia să Se identifice pe Sine cu interesele și nevoile omenirii.
El, care era una cu Dumnezeu, S-a legat de fiii oamenilor cu legături care nu aveau să fie rupte niciodată. Domnului Hristos “nu-I este rușine să-i numească frați”. (Evrei 2, 11.) El este Jertfa noastră, Apărătorul nostru, Fratele nostru, purtând chipul nostru omenesc înaintea tronului Tatălui și care pentru veșnicie este una cu neamul omenesc pe care l-a răscumpărat El, Fiul omului. Și toate acestea pentru ca păcătosul să poată fi ridicat din ruina și degradarea păcatului spre a putea reflecta iubirea lui Dumnezeu și a se împărtăși de bucuria sfințirii.
-15-
Prețul plătit pentru mântuirea noastră, sacrificiul infinit pe care L-a făcut Tatăl nostru din ceruri dând pe Fiul Său să moară pentru noi trebuie să trezească în noi idei foarte înalte despre ceea ce putem deveni prin Hristos. Pe măsură ce inspiratul apostol Ioan privea înălțimea, adâncimea și lărgimea iubirii lui Dumnezeu Tatăl față de lumea pierdută era cuprins de adorare și venerație. Negăsind un limbaj mai potrivit în care să exprime măreția și gingășia acestei iubiri, el a chemat lumea întreagă s-o privească.
“Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu”. (1 Ioan 3, 1.) Ce valoare dă faptul acesta omului! Datorită păcatului fiii oamenilor au ajuns robi ai lui Satana. Prin credința în jertfa ispășitoare a Domnului Hristos, fiii lui Adam pot deveni fii ai lui Dumnezeu. Luând asupra Sa natura noastră omenească, Domnul Hristos a înălțat omenirea. Cei păcătoși sunt astfel în poziția în care: prin legătura cu Domnul Hristos: pot în adevăr să devină vrednici de numele de “fii ai lui Dumnezeu”.
O astfel de iubire este fără egal. Să fim numiți copii ai împăratului ceresc! Prețioasă făgăduință! Tema celei mai profunde meditații! Iubirea fără seamăn a lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a iubit! Gândul acesta are asupra sufletului o putere ce îi subjugă și aduce rațiunea în supunere față de voința lui Dumnezeu. Cu cât vom studia mai mult caracterul divin în lumina crucii de pe Golgota, cu atât vom vedea mai mult mila, gingășia și iertarea împletite cu nepărtinirea și dreptatea și cu atât mai mult și mai clar vom discerne nenumăratele dovezi ale iubirii infinite și ale milei pline de gingășie care întrec cu mult dragostea și dorul unei mame pentru copilul ei neascultător.