Viața lui Isus | Capitolul 17
După vindecarea săvârșită la Betesda în ziua Sabatului, ura celor mai de frunte dintre iudei s-a aprins contra lui Isus până într-atât încât și-au făcut planul cum să-L piardă, și El nu mai putea rămâne în Ierusalim în siguranță. De aceea a mers în Galileea și a ales Capernaumul ca scenă al activității Sale. În acest loc a învățat El și în fiecare Sabat se adunau gloate multe, ca să asculte la cuvântările sale. Aici părea a nu I se mai pune nici o piedică în cale, deși spionii L-au urmărit de aproape, ca să găsească un punct de sprijin pentru învinuirile aduse contra Lui.
Inimilele poporului de rând se deschideau cu bucurie în fața instrucțiunilor Sale dumnezeiești. Inima Sa se revărsa de compătimire pentru omenirea suferindă, și El privea cu bucurie cum oamenii ascultau la învățăturile Sale de iubire și de bunăvoință. Ascultătorii Săi erau uimiți de elocvența simplă, cu care El vestea adevărul. Toate exemplele le-a luat din viața zilnică, și Își potrivea vorbirea după toate clasele și toate circumstanțele vieții.
Isus nu a mers la Capernaum, ca să evite societatea, sau să Se odihnească de ostenelile Sale. Capernaum era un mare centru de comunicație; oamenii din multe țări diferite treceau prin oraș sau se opreau în El pentru a se recrea din călătoria lor. Marele Învățător putea întâlni aici reprezentanți din toate națiunile și din toate clasele sociale. Învățăturile pe care El le-a dat aici, erau primite nu numai de cei ce erau de față, ci erau duse de aceștia la toate țările și la multe familii. În felul acesta oamenii au fost treziți să facă cercetări în privința profețiilor și să-și îndrepte din toate părțile atenția asupra Salvatorului, așa încât lucrarea și solia Sa să fie vestită în lung și-n lat.
-136-
Aici I s-a oferit o mai bună ocazie, decât în vreo altă parte oarecare, de a întâlni reprezentanți din toate clasele, deoarece toți comunicau unii cu alții în acest loc, urmărindu-și în același timp fiecare ocupația sa deosebită. Cei bogați care erau onorați pentru banii lor, puteau fi câștigați tot așa de bine ca și cei săraci și lipsiți. Hristos s-a arătat poporului ca Mântuitor al lumii. Îndată ce a venit știrea că El este în Capernaum, cete de oameni au venit la El, ca să asculte cuvintele Sale de înțelepciune cerească. Isus s-a retras pentru un scurt timp împreună cu ucenicii Săi pe un munte, dar când a văzut poporul venind în așa mulțime, nu L-a răbdat inima ca să-i lase să plece înapoi.
Sărbătoarea iudeilor era aproape, și mulți erau în drum spre Ierusalim, ca să caute pe Isus, despre ale Cărui minuni au auzit. Bolnavii și suferinzii erau aduși la El, și El i-a vindecat. La priveliștea bucuriei acelora, pe care i-a vindecat, Se bucura împreună cu toți acei, care se împărtășiseră de binecuvântările Sale. Pe multe familii le făcea fericite, însănătoșind pe suferinzii lor. Lumina răsărea iarăși în multe cămine, care până aici au fost scufundate în umbrele întristării. Cei îndurerați au fost mângâiați, cei neștiutori îndrumați, și speranțe noi au fost trezite în inimile deznădăjduiților.
Poporul primea solia, pe care El i-o aducea, și credea cuvintele Sale. Nimeni nu primea adevărul cu atâta voioșie, ca cei săraci și de jos, pe care vanitatea, mândria, comorile lumești și lauda omenească, nu-i despărțea de Salvatorul lor. Nici unul nu era respins de El. Cu o milă gingașă îngrijea El de cei nenorociți, care doreau după ajutorul Său, și toți cei ce plecau din prezența Sa, duceau cu ei în propria lor persoană dovezile puterii Sale vindecătoare și dătătoare de viață. Inimile poporului băteau de o iubire plină de adorație pentru Binefăcătorul lor, și El Însuși lua parte la bucuria lor. Lucrarea Sa în Capernaum a adus roade bune și mulți au fost mișcați să creadă în El și se simțeau atrași la El prin faptele Sale pline de milostivire nemaivăzută.
Cărturarii și fariseii au recunoscut spre rușinea lor, că intențiile lor cu privire la Isus au fost zădărnicite. Ei au ascultat la învățăturile Mântuitorului, ca să-L prindă în cuvintele Sale proprii și ca să atragă atenția poporului asupra Sa Însuși. Ei au știut că de la începutul misiunii de învățător a lui Hristos, influența lor proprie asupra poporului a scăzut. Inimile compătimitoare ale mulțimii preferau învățăturile de iubire și de bunăvoință amabilă ale lui Isus în locul formelor reci și a ceremoniilor moarte ale preoților.
-137-
Deși fariseii erau uimiți de minunile săvârșite de Isus, totuși ei urmăreau cu atât mai mult să îndepărteze pe Acela, care prin puterea Sa cea mare se dovedea a fi atât de primejdios pretențiilor și aroganței lor.
Bolile corporale, oricât de grave și de incurabile ar fi fost în aparență, erau vindecate prin puterea Sa dumnezeiască; din contră boala sufletelor legate cu legăturile necredinței și ale prejudecăților oarbe prindea tot mai mult rădăcină la aceia care își închideau ochii în fața luminii. Cele mai puternice dovezi, care puteau fi aduse, îi întăreau și mai mult în împotrivirea lor. Nici chiar lepra și paralizia nu erau atât de primejdioase ca bigotismul și necredința. Isus S-a întors de la învățătorii lui Israel, și ei au fost învăluiți din ce în ce mai mult de bandele necredinței și ale întunericului.
Locuitorii Capernaum-ului au fost uimiți peste măsură de vindecarea momentană și durabilă, pe care un simplu cuvânt al lui Isus a săvârșit-o asupra fiului slujbașului împărătesc, și aceasta de la o depărtare de aproape șapte ore de drum. Ei erau plini de bucurie, că Acela, care poseda o putere atât de minunată, Se afla în mijlocul lor. În Sabat sinagoga era plină de lume, și totuși mulți nu erau în stare, să poată intra înăuntru. Ca de obicei, mulți veneau numai de curiozitate, erau însă unii de față, care doreau în mod serios ca să capete lămuriri mai de aproape despre Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu.
Toți cei ce L-au auzit, erau uimiți, “căci El predica cu putere, nu ca cărturarii”. Cuvintele Sale au dovedit ungerea Spiritului lui Dumnezeu, și au lucrat asupra sufletelor oamenilor cu o putere cerească. Învățătura cărturarilor și a bătrânilor, din contră, era lipsită de iubire și formalistă, ca o lecție învățată pe de rost. Ei explicau legea după obicei, dar nici o autoritate dumnezeiască nu confirma declarațiile lor, nici o inspirație sfântă nu mișca inimile lor, sau pe acelea ale ascultătorilor lor.
-138-
Isus nu Se ocupa cu diferitele puncte de neînțelegere dintre iudei. Cuvintele Sale erau atât de lămurite, încât și un copil le putea pricepe, și totuși erau destul de înălțătoare în simplitatea lor, încât captivau și spiritele cele mai nobile cu adevărurile lor dumnezeiești. El a vorbit despre o nouă împărăție, pe care El a venit s-o întemeieze între oameni, în contrast cu împărăția lumii acesteia, și despre puterea Sa, de a smulge stăpânirea din mâna lui Satan și a elibera pe cei încătușați de el.
În sinagogă se afla un om, care era posedat de un spirit necurat. El a întrerupt pe Isus în cuvântarea Sa cu un strigăt tare și pătrunzător, încât cei de față au fost cuprinși de spaimă și de un fior rece.… Și care a strigat cu glas tare: “Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădești? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.”
Chiar demonii au crezut și s-au cutremurat, iar Israel și-a închis ochii și urechile față de adevărul dumnezeiesc, și nu a recunoscut timpul cercetării Sale. Satana a dus sărmana sa victimă în sinagogă, ca prin tresăririle sărmanului suferind să abată atenția poporului de la Isus, și să împiedice ca cuvintele adevărului să ajungă la inima poporului. Dar chiar mintea întunecată a acestui om a putut pricepe, că învățătura lui Isus era de origine cerească. Apropierea puterii dumnezeiești a insuflat o mare spaimă spiritului rău care i-a întunecat mintea, și astfel s-a născut o luptă între el și restul rațiunii ce i-a mai rămas.
Când victima a observat apropierea Salvatorului, care voia s-o elibereze, demonizatul a dorit să fie mântuit de puterea lui Satan. Dar spiritul cel rău a opus rezistență și cu toate sforțările victimei el nu voia să-i dea drumul. Sărmanul suferind voia să se adreseze lui Isus, dar când a deschis buzele sale ca să vorbească, cel rău i-a pus în gură astfel de cuvinte, încât el a strigat: “Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret?” Cu toată priceperea sa întunecată, nenorocitul a recunoscut în parte, că se afla în prezența Aceluia, care putea să dezlege lanțurile care l-a ținut legat atât de mult; dar când a încercat să se apropie de mâna Sa puternică, voința altuia l-a reținut înapoi, și el a rostit cuvintele altuia.
Acest om a ajuns sub stăpânirea vrăjmașului prin propria sa umblare păcătoasă, așa încât Satana a pus stăpânire pe toate facultățile sale. Când întunericul minții sale a fost pătruns de câteva raze slabe de lumină din prezența Salvatorului, lupta dintre dorința sa după liberare și puterea diavolului i-a provocat spaime îngrozitoare, și l-a făcut să izbucnească în strigăte de durere monstruoase. Cel rău și-a pus în joc toate puterile sale demonice, ca să-și mențină stăpânirea asupra victimei sale; căci el și-a dat seama, că prin înfrângerea sa în cazul acesta va contribui la biruința cauzei lui Isus. Mântuitorul, care a biruit pe prințul întunericului în pustie, se afla acum iarăși față în față cu vechiul său vrăjmaș.
-139-
Se părea, ca și cum chinuitul om își va pierde viața în lupta sa grozavă cu cel rău, care i-a distrus toată bărbăția. Numai o singură putere era în stare să înfrângă pe acest tiran crud. Isus a vorbit cu vocea Sa poruncitoare, și a dat captivului sărman iarăși libertatea. Spiritul cel rău a făcut ultima sforțare ca să răpească viața victimei sale, înainte de a ceda suveranității cuvântului lui Isus. Cel vindecat s-a ridicat apoi în fața mulțimii uimite, vesel și fericit pentru libertatea sa redobândită. Astfel stăpânitorul întunericului a fost biruit și în sinagogă, Sâmbăta, în fața întregii adunări. Chiar și cel rău a mărturisit despre puterea dumnezeiască a Salvatorului cu cuvintele: “Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne prăpădești? Te știu cine ești: Sfântul lui Dumnezeu.”
Omul, a cărui minte s-a restabilit deodată, proslăvea pe Dumnezeu pentru liberarea sa. Ochii care cu puțin mai înainte exprimau trăsături de nebunie și priveau sălbatic în toate părțile, erau luminați acum de pricepere și vărsau lacrimi de mulțumire. Îndată ce graiul le-a revenit iarăși, după înmărmurirea lor, au zis unii către alții plini de uimire: “Ce înseamnă lucrul acesta? El poruncește cu stăpânire și cu putere duhurilor necurate, și ele ies afară!”
Nu era voința lui Dumnezeu ca acest om să fie lovit de o suferință atât de grozavă și ca el să fie predat în totul sub puterea lui Satan. Cauza ascunsă a nenorocirii sale, care l-a făcut să devină o priveliște îngrozitoare pentru amicii săi și o povară pentru el însuși, se afla în propria sa umblare. Plăcerile păcatului l-au ademenit, cărarea desfrânării i s-a părut plăcută și atractivă, și toată străduința sa era, să-și petreacă viața într-o desfătare destrăbălată. El nu a visat niciodată că va ajunge să fie de scârba și de spaima lumii, și spre ocară propriei sale familii. El gândea, că-și va putea petrece timpul într-o nebunie nevinovată; dar după ce a apucat o dată pe calea greșită nu s-a mai putut opri, până ce a călcat legile sănătății și legile morale. Necumpătarea și ușurătatea au captivat simțurile sale; sentimentele mai bune ale sufletului său au fost înăbușite, iar Satana a fost în cele din urmă în stare, de a câștiga deplină stăpânire asupra lui.
-140-
Căința a venit prea târziu, și atunci ar fi voit cu plăcere să jertfească bogăție și plăceri, spre a-și putea redobândi puterea bărbătească pierdută, dar nu mai putea, căci a căzut victimă neputincioasă în mâinile celui rău. Satan a ademenit pe acest tânăr cu multe iluzii atrăgătoare; el a acoperit viciul cu o manta de flori, pentru ca victima să-l îmbrățișeze cu plăcere; dar după ce și-a ajuns scopul, și omul nenorocit se afla în puterea sa, cel rău a devenit despotic în tirania sa, și grozav în loviturile sale demonice. Așa se întâmplă întotdeauna cu aceia, care sunt subjugați de cel rău; distracțiile fermecătoare ale anilor tinereții lor se termină în întunericul disperării, sau cu înnebunirea unui suflet pierdut.
Dar Acela, care a biruit pe arhivrăjmașul în pustie, a smuls pe acest captiv nenorocit din ghearele lui Satana. Isus știa bine, că acest spirit rău, deși într-o altă formă, totuși este același care L-a ispitit pe El în pustie. Satan a căutat să-și ajungă scopul prin diferite chipuri. Același spirit, care a recunoscut pe Mântuitorul de la cea dintâi privire și care I-a strigat: “Ah! Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret?” stăpânea și pe iudeii nelegiuiți, care lepădau pe Hristos și disprețuiau învățătura Sa. Dar la ei el avea înfățișarea evlaviei și a erudiției, căutând a-i duce în eroare cu privire la adevăratele pricini pentru lepădarea Mântuitorului.
În timp ce poporul stătea încă plin de uimire și admirație, Isus S-a retras din sinagogă, și a făcut o vizită la casa lui Petru, spre a găsi aici pentru un scurt timp repausul cel atât de necesar; totuși Fiul omului nu S-a putut bucura de nici o recreație. O altă minune aproape tot atât de mare a trebuit să aibă loc și aici. Mântuitorul a aflat, că soacra lui Petru zăcea prinsă de friguri, și inima Sa plină de compătimire a fost imediat gata să procure alinare femeii suferinde. El a poruncit frigurilor și ele au părăsit-o. Ea s-a ridicat din patul ei de boală, cu o inimă plină de bucurie și mulțumire, și servea pe Mântuitorul și pe ucenicii Săi.
-141-
Vestea despre aceste minuni și vindecări s-a răspândit în tot orașul; totuși vrăjmășia fariseilor a crescut cu atât mai mult pentru aceste fapte de milostivire. Ei supravegheau cu atenție mișcările lui Isus, pentru a găsi o pricină de învinuire contra Lui. Influența lor a împiedicat pe mulți, de a veni la El în Sabat pentru vindecarea bolilor lor, căci se temeau să nu fie considerați călcători de lege. Dar îndată ce soarele se ascundea la apus, avea loc o mare mișcare în oraș. Bolnavii veneau la El din toate părțile orașului și se adunau în jurul lui Isus. Acei care posedau destulă putere corporală, veneau singuri, dar majoritatea erau aduși la Marele Doctor de către amicii lor.
Acești nenorociți se aflau în toate stadiile de neputincioșie și aproape de moarte. Unii erau istoviți de friguri, alții erau paralitici, alții orbi, surzi sau șchiopi. Și din depărtare se auzea strigătul de jale al leprosului: “Necurat, necurat!” care își întindea mâinile sale putrede către Marele Salvator. Lucrarea lui Isus începea îndată ce primul suferind era adus în fața Sa. Rugătorii erau vindecați printr-un cuvânt de pe buzele Sale sau printr-o atingere a mâinii Sale. Cu inimile pline de mulțumire și sănătoși la corp și suflet, ei se întorceau apoi la ai lor, pe care cu puțin mai înainte i-a părăsit ca invalizi neputincioși.
Acei care au adus la Isus pe suferinzi cu toată îngrijirea de pe patul lor de boală, s-au înapoiat acum împreună cu ei, vărsând lacrimi de bucurie, și dând laudă Mântuitorului. Copiii micuți primeau aceeași considerație amabilă și gingașii suferinzi erau redați înapoi într-o sănătate înfloritoare mamelor lor fericite. Aceste dovezi vii ale puterii dumnezeiești a lui Isus au provocat o mare agitație în acel ținut. Niciodată până aici nu a mai văzut Capernaumul asemenea zile. Pretutindeni se auzeau numai glasuri de triumf și de veselie pentru binecuvântările primite.
Salvatorul divin, care a săvârșit vindecări așa de minunate, participa la bucuria, pe care El a trezit-o în sufletele omenirii suferinde. El a vindecat pe orice om, care a venit la El să ceară ajutor. Marea Sa iubire de oameni era mișcată până în profunzime, când vedea suferințele acelora, care au venit la El, și El se simțea fericit, de a le putea reda iarăși sănătatea și fericirea.