08. Mărturia lui Ioan

Viața lui Isus | Capitolul 08

După ce a terminat timpul Său lung de postire, Isus S-a întors iarăși pe malurile Iordanului, intrând în legătură cu ucenicii lui Ioan, fără a-Și da pe față înalta Sa misiune prin semne exterioare.

De la autoritățile cele mai înalte de la Ierusalim au fost trimiși soli pentru a strânge informații despre mișcarea pe care Ioan a provocat-o. Deoarece orașe și sate întregi se adunau, ca să asculte la avertizările sale, mai marii poporului doreau să afle, pe ce autoritate se sprijină el în lucrarea sa. Acești soli au somat pe Ioan, să le spună, dacă este el Mesia. Ioan le-a mărturisit: Eu nu sunt Hristosul. Iar ei l-au întrebat: “‘Dar cine ești? Ești Ilie?’ Și el le-a zis: ‘Nu sunt!’ ‘Ești prorocul?’ Și el a răspuns: ‘Nu!’ Atunci i-au zis: ‘Dar cine ești? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuți?’ ‘Eu’, a zis el, ‘sunt glasul celui ce strigă în pustie: Neteziți calea Domnului’, cum a zis prorocul Isaia.” Ioan 1, 21-23.

Ioan a fost apoi întrebat, cu a cui autoritate botează el și ațâță poporul, întrucât el mărturisește că nu e nici Hristos, nici Ilie, nici Acel Profet. Sub “Profetul” ei înțelegeau pe Moise. Iudeii au sperat că Moise va fi înviat și apoi luat la cer. Ei nu știau, că el a fost înviat deja.

Când Ioan a venit să boteze cu apă, ei gândeau, că poate o fi Moise cel înviat din morți, mai ales că el dădea pe față o cunoștință exactă a profețiilor și cunoștea foarte bine istoria israeliților și a umblării lor prin pustie.

-63-

Poporul își amintea de asemenea de împrejurările ciudate de la nașterea lui Ioan, de apariția îngerului în templu, de pedepsirea bătrânului preot Zaharia, pentru că nu a vrut să creadă cuvintele îngerului, și de dezlegarea limbii sale la nașterea lui Ioan. Pe la sfârșitul ultimilor treizeci de ani, aceste fapte minunate au fost în parte uitate. Totuși acum, când Ioan a pășit ca profet, mulți și-au amintit de acele manifestări ale Spiritului lui Dumnezeu.

Când solii de la Ierusalim au cerut de la Ioan lămuriri cu privire la misiunea și lucrarea sa, el ar fi putut pretinde cu ușurință onoarea pentru sine, dacă ar fi dorit aceasta. Totuși el nu voia să-și însușească onoarea, care nu-i aparținea. Vorbind însă cu acești soli, fața sa a fost luminată deodată, și întreaga sa ființă a fost cuprinsă de o emoție puternică, când a zărit pe Isus în mijlocul mulțimii. Profetul a ridicat mâna sa, a indicat către Isus și a zis: “În mijlocul vostru stă Unul, pe care voi nu-L cunoașteți.” El este Mesia. “El este Acela care vine după mine, — și care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălțămintei Lui.” Ioan 1, 26-27.

“A doua zi Ioan a văzut pe Isus venind la el, și a zis: ‘Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care ziceam: După mine vine un Om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine. Eu nu-L cunoșteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.’ Ioan a făcut următoarea mărturisire: ‘Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel și oprindu-Se peste El. Eu nu-L cunoșteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se și oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt. Și eu am văzut lucrul acesta, și am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.’” Ioan 1, 29-34.

“A doua zi, Ioan stătea iarăși cu doi din ucenicii lui. Și, pe când privea pe Isus umblând, a zis: ‘Iată Mielul lui Dumnezeu!’ Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, și au mers după Isus. Isus S-a întors; și, când i-a văzut că merg după El, le-a zis: ‘Ce căutați?’” Ioan 1, 35-38. Ucenicii au mărturisit că doresc să găsească pe Hristos și să știe unde găzduiește, spre a primi acolo instrucțiuni de la El. Ei erau uimiți de învățăturile Sale pătrunzătoare dar simple și practice. Niciodată mai înainte nu au fost inimile lor atât de adânc mișcate. Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul dintre acești ucenici. El dorea fierbinte, în interesul amicilor și rudelor sale, ca și ei să vadă pe Hristos și să poată auzi învățăturile Sale prețioase. De aceea Andrei căută pe fratele său Simon și-i comunică plin de încredere, că a găsit pe Mesia, Salvatorul lumii. Apoi a dus pe fratele său la Isus, Care cum l-a văzut a zis: “Tu ești Simon. Fiul lui Iona, tu te vei numi Chifa (care, tălmăcit, înseamnă Petru).”

-64-

A doua zi Isus a chemat pe un alt ucenic, pe Filip, ca să-l urmeze. Filip era convins pe deplin că Isus este Mesia, și el a căutat apoi pe alții, pe care îi putea mișca, să vină și să asculte cuvintele lui Hristos. El a găsit apoi pe Natanael. Acesta a fost în mijlocul mulțimii care a auzit declarația lui Ioan: “Acesta este Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii!” Prin aceasta el a fost adânc mișcat, și s-a retras într-o dumbravă, unde ascuns de orice ochi omenesc, el medita la cuvintele lui Ioan și repeta studiul profețiilor care se refereau la apariția lui Mesia. El s-a întrebat: Să fi fost oare acesta Mesia într-adevăr, pe care ei l-au așteptat atât de mult, și pe care ei doreau cu plăcere să îl vadă? Speranța a fost trezită în inima sa că Isus trebuie să fie într-adevăr Salvatorul lui Israel. El s-a plecat în rugăciune către Dumnezeu, cerând cu stăruință, că dacă cel declarat de Ioan ca Salvator al lumii este într-adevăr liberatorul făgăduit, să-i facă cunoscut aceasta. Spiritul Domnului lumină pe Natanael în așa fel, încât a fost convins că Isus este Mesia.

Pe când Natanael se ruga, a auzit glasul lui Filip, care îi striga: “Noi am găsit pe Acela, despre care a scris Moise în Lege, și proroci: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif. Natanael i-a zis: ‘Poate ieși ceva bun din Nazaret?’ ‘Vino și vezi!’ i-a răspuns Filip. Isus a văzut pe Natanael venind la El, și a zis despre el: ‘Iată cu adevărat un Israelit în care nu este vicleșug’. ‘De unde mă cunoști?’ i-a zis Natanael. Drept răspuns Isus i-a zis: ‘Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin’.” Ioan 1, 45-48.

Credința șovăitoare a lui Natanael a fost prin aceasta întărită, și el a răspuns: “‘Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel!’ Drept răspuns, Isus i-a zis: ‘Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea.’ Apoi i-a zis: ‘Adevărat, adevărat vă spun, că, de acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul omului.’” Ioan 1, 49.51.

-65-

Cu chemarea acestor bărbați, puțini la număr, a fost pusă temelia pentru biserica creștină prin eforturi personale. Ioan a îndreptat mai întâi pe doi dintre ucenicii săi către Isus. Unul dintre aceștia a adus apoi pe fratele său la Mântuitorul. După aceea Isus a cheamat pe Filip și acesta a pornit la drum ca să caute pe Natanael. În aceasta noi găsim o învățătură însemnată pentru toți urmașii lui Hristos. Aici li se aduce în fața ochilor importanța, de a face eforturi personale pentru mântuirea rudelor, amicilor și cunoscuților lor și a-i aduce la Domnul. Mulți creștini lasă toată lucrarea pentru suflete pe seama predicatorului. Acesta poate fi destoinic pentru lucrarea sa; totuși el nu poate face aceea, ce Dumnezeu a lăsat pe seama membrilor bisericii ca să facă. Mulți sunt egoiști, mulțumiți cu binefacerile date lor prin harul lui Dumnezeu, fără a face vreun efort, de a aduce și pe alții la Mântuitorul. În via Domnului este de lucru pentru toți, și lucrătorii dezinteresați, zeloși și credincioși vor fi părtași harului Său atât aici pe pământ, cât și ai răsplătirii din viața viitoare. Credința trebuie să se dea pe față prin fapte bune, și curajul și nădejdea o vor însoți. Motivul pentru care atât de mulți pretinși urmași ai lui Hristos nu au nici o experiență vie, constă în aceea, că ei nu fac nimic spre a o dobândi. Dacă ei s-ar ocupa cu lucrarea, pe care Dumnezeu o cere de la ei, atunci și credința lor ar crește, și ei ar prospera în viața dumnezeiască.

Isus s-a bucurat de credința sinceră a lui Natanael, care nu a cerut nici o altă dovadă, decât puținele cuvinte pe care le-a auzit. Mântuitorul a privit în același timp cu bucurie înainte la lucrarea, pe care El Însuși avea s-o întreprindă pentru ușurarea celor apăsați, pentru vindecarea celor bolnavi și pentru înfrângerea lui Satan. Având în fața ochilor binecuvântările pe care El a venit să le dea, Hristos a spuis lui Natanael în prezența celorlalți ucenici: “De acum încolo, veți vedea cerul deschis și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și pogorându-se peste Fiul omului.”

-66-

Cu acestea Hristos vrea să spună: Pe malurile Iordanului, cerul s-a deschis înaintea Mea, și Spiritul Sfânt s-a coborât acolo în chip de porumbel asupra Mea. Acea scenă era numai un semn văzut, că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu. Dacă voi veți crede în Mine, atunci veți vedea neîncetat cerul deschis și nu-l veți mai vedea niciodată închis. Eu l-am deschis pentru voi, și îngerii lui Dumnezeu, care lucrează în unire cu Mine la împăcarea dintre cer și pământ, unind pe credincioșii de jos cu Tatăl de sus, se vor urca la cer ca să aducă la Tatăl rugăciunile săracilor și nenorociților, și se vor coborî iarăși ca să aducă fiilor oamenilor binecuvântare și speranță, curaj, sănătate și viață.

Îngerii lui Dumnezeu se urcă și se coboară de la pământ la cer, și de la cer la pământ. Toate minunile lui Hristos pentru cei întristați și suferinzi au fost săvârșite prin puterea dumnezeiască cu ajutorul îngerilor. Hristos S-a înjosit atât de mult, încât a luat asupra Sa natura omenească, și El unește astfel interesele Sale cu acelea ale fiilor și fiicelor căzute ale lui Adam, în timp ce, pe de altă parte, Dumnezeirea apucă tronul lui Dumnezeu. În acest fel Hristos reface legătura dintre oameni și Dumnezeu. Toate binecuvântările pe care Dumnezeu le trimite oamenilor, sunt transmise prin mijlocirea îngerilor sfinți.