Viața lui Isus | Capitolul 01
Iubirea pentru om este manifestarea pe pământ a iubirii lui Dumnezeu. Tocmai pentru a sădi această iubire, pentru a ne face copii ai unei singure familii, Împăratul slavei S-a făcut una cu noi. Și când se împlinesc cuvintele Lui de despărțire “să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu”, când noi iubim lumea așa cum a iubit-o El, atunci misiunea Lui pentru noi s-a împlinit. Suntem pregătiți pentru cer deoarece avem cerul în inima noastră.
Mântuitorul Și-a dat scumpa Sa viață ca să întemeieze o biserică în stare de a îngriji de sufletele întristate și ispitite. O grupă de credincioși poate fi săracă, needucată și necunoscută; dar în Hristos ea poate face în familie, între vecini, în localitate și chiar în locurile mai depărtate, o lucrare ale cărei urmări să țină cât veșnicia.
Dar iubirea lui Hristos nu este restrânsă la o anumită clasă de oameni. El Se face una cu fiecare copil. Pentru ca noi să putem deveni membri ai familiei cerești, El a devenit membru al familiei pământești. El este un Fiu al omului, și în felul acesta frate cu fiecare fiu sau fiică a lui Adam. Urmașii Lui nu trebuie să se simtă despărțiți de lumea care piere în jurul lor. Ei sunt o parte din marea țesătură a omenirii; și cerul privește asupra lor ca la niște frați cu păcătoșii și cu sfinții în același timp. Iubirea lui Hristos îmbrățișează pe cel decăzut, rătăcit și păcătos; și fiecare faptă de bunătate săvârșită pentru a înălța un suflet căzut, fiecare faptă de îndurare, este primită ca fiind făcută pentru El.
-3-
În înțelepciunea Lui nemărginită, Dumnezeu a ales piatra de temelie și a așezat-o El Însuși. El a numit-o “temelie sigură”. Întreaga lume poate așeza pe ea poverile și durerile ei; ea le suportă. Cu deplină siguranță ei pot clădi pe ea. Hristos este “o piatră încercată”. Cei care se încred în El, nu vor fi dezamăgiți. El a suportat toate probele. A suportat apăsarea, vinovăția lui Adam și vinovăția urmașilor acestuia, și a ieșit mai mult decât biruitor de sub puterile răului. El a dus poverile aruncate pe El de toți păcătoșii ce s-au pocăit. În Hristos inima vinovată a aflat odihnă. El este temelia sigură. Toți cei care se sprijină pe El, se odihnesc în deplină siguranță.
Tot ceea ce Dumnezeu și Hristos au putut să facă pentru mântuirea păcătoșilor s-a făcut. Păcătuirea a pus lumea în primejdie de moarte. Dar din cer s-a auzit glasul salvator: “Am găsit un preț de răscumpărare”. Isus Hristos care n-a cunoscut nici un păcat S-a făcut păcat pentru omul căzut. “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3, 16.) Hristos S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare. El Și-a dat la o parte haina Sa împărătească; Și-a lăsat la o parte coroana regală, a coborât de pe scaunul Său de Comandant suprem al tuturor cerurilor și Și-a îmbrăcat dumnezeirea cu omenirea pentru ca să poarte toate slăbiciunile noastre și să fie ispitit în toate ca și ceilalți oameni.
Ispășirea lui Hristos nu a fost săvârșită pentru a îndupleca pe Dumnezeu să iubească pe acei pe care altfel i-ar fi urât și nu a fost făcută nici pentru a produce o dragoste care nu ar fi existat; ci a săvârșit-o pentru a da pe față iubirea care era deja în inima lui Dumnezeu, ca exponent al grației divine în fața inteligențelor cerești, a lumilor necăzute, și înaintea neamului omenesc căzut…. Noi nu trebuie să întreținem idea că Dumnezeu ne iubește pentru că a murit Hristos pentru noi; ci pentru că ne-a iubit, de aceea a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru noi.
-4-
Fiul lui Dumnezeu unic născut a luat asupra Lui firea omenească și a ridicat crucea Sa între cer și pământ. Prin cruce omul a fost atras către Dumnezeu și Dumnezeu către om. Justiția a coborât de pe scaunul ei cel mai înalt și din poziția ei înfricoșată, și oștile cerești și armatele sfințeniei s-au apropiat de cruce cu respect, căci justiția — dreptatea — a fost satisfăcută la cruce. Pe cruce păcătosul a fost smuls din robia păcatului, din confederația celui rău și la fiecare pas către cruce inima lui se îmblânzește și strigă în căință: “Păcatele mele au pironit pe cruce pe Fiul lui Dumnezeu”. El își lasă la cruce păcatele și caracterul lui este transformat prin harul lui Hristos. Mântuitorul ridică pe păcătos din pulbere și-l pune sub călăuzirea Duhului Sfânt.
Crucea arată oștirilor cerului, lumilor necăzute și celor căzute, valoarea pe care Dumnezeu a pus-o asupra omului și marea Lui dragoste cu care ne-a iubit. Ea dă mărturie lumii, îngerilor și oamenilor despre imutabilitatea legii divine. Moartea Fiului unic născut al lui Dumnezeu pe cruce pentru păcătoși este argumentul de netăgăduit despre caracterul neschimbător al legii lui Iehova.
Crucea lui Hristos dă păcătosului mărturie că legea nu se schimbă să întâmpine pe păcătos în păcatele lui și că Hristos S-a jertfit pentru a da călcătorilor legii încă o ocazie să se pocăiască. După cum Hristos a purtat păcatele fiecărui călcător al legii, tot astfel și păcătosul care nu crede în Hristos ca Mântuitor al său personal, care leapădă lumina care vine de la El și refuză să respecte și să asculte de poruncile lui Dumnezeu, va suferi pedeapsa pentru păcatul său.
Moartea lui Hristos a trebuit să fie argumentul convingător și pentru că legea lui Dumnezeu este tot așa de neschimbătoare ca și scaunul Său de domnie. Agonia lui Hristos în grădina Ghetsimani, insultele, cuvintele batjocoritoare, maltratările Fiului scump al lui Dumnezeu, torturile și ocările răstignirii, demonstrează îndeajuns și mișcător că dreptatea lui Dumnezeu face o lucrare radicală când pedepsește pe călcător. Faptul că nici Fiul Său propriu, Garantul omenirii, nu a fost cruțat este un argument care va sta în toată eternitatea înaintea sfinților și a păcătoșilor și a universului lui Dumnezeu, ca o dovadă că El nu va scuza sau scuti nici pe călcătorul legii Sale.
-5-
Lucrarea Fiului scump al lui Dumnezeu de a uni lumea creată cu cea necreată, pe cea mărginită cu Cel Nemărginit; în propria Sa persoană dumnezeiască este un subiect care cere angajarea cugetării noastre. Această lucrare a lui Hristos a avut de scop să confirme și să întărească ființele din alte lumi de nevinovăția și credincioșia lor, cât și pentru salvarea celor pierduți și pe cei ce sunt pe calea pierzării în această lume. El a deschis calea pentru cei neascultători de a se întoarce la ascultarea de Dumnezeu în timp ce prin același act El a pus o gardă în jurul celor care erau deja curați, ca să nu se murdărească.
Crucea trebuie să ocupe locul central, pentru că ea este mijlocul prin care s-a săvârșit ispășirea omului și pentru că influența lor se exercită în orice parte din guvernarea lui Dumnezeu.
Ispășirea săvârșită de Hristos nu este doar o metodă iscusită pentru iertarea păcatelor noastre, ci ea este un remediu pentru vindecarea urmărilor călcărilor de lege și pentru restatornicirea sănătății spirituale. Ea este mijlocul rânduit de cer prin care dreptatea lui Hristos să ne fie atribuită nouă, și trebuie să fie introdusă în inimi și în caracter.
Fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate. El a trebuit să sufere agonia morții pe cruce în public pentru ca mărturia ei să fie vestită fără nici o umbră de îndoială.
Privind la Răscumpărătorul răstignit, noi înțelegem mai bine măreția și însemnătatea sacrificiului făcut de Maiestatea cerului, planul mântuirii e slăvit înaintea noastră și gândul la Golgota deșteaptă în inima noastră emoții vii și sfinte. În inima noastră și pe buzele noastre vor fi laude pentru Dumnezeu și pentru Miel; deoarece mândria și adorarea de sine nu pot să crească în sufletul care păstrează o proaspătă amintire a celor petrecute pe Golgota.