Tragedia Veacurilor | Capitolul 32
Marea luptă dintre Hristos și Satana, care a fost dusă aproape șase mii de ani, se va încheia în curând, astfel încât cel rău își dublează eforturile pentru a nimici lucrarea lui Hristos în favoarea omului, ca să prindă suflete în cursele lui. Scopul lui este acela de a-i ține pe oameni în întuneric și în nepocăință, până când mijlocirea Mântuitorului se încheie și nu va mai fi jertfă pentru păcat.
Când nu se depune nici un efort deosebit pentru a rezista puterii sale și când nepăsarea predomină în biserică și în lume, Satana nu este îngrijorat; căci nu este în primejdie să-i piardă pe aceia pe care-i duce robi după voia lui. Dar atunci când atenția este atrasă către lucrurile veșnice, iar sufletele întreabă: “Ce să fac ca să fiu mântuit?”, el este la lucru, căutând să opună puterea lui puterii lui Hristos și să contracareze influența Duhului Sfânt.
Scripturile raportează că, într-o împrejurare când îngerii lui Dumnezeu au venit înaintea Domnului, a venit și Satana în mijlocul lor (Iov 1, 6), nu pentru ca să se închine înaintea Împăratului veșnic, ci ca să-și continue planurile rele împotriva celor neprihăniți. Cu același scop vine el și în adunare, atunci când oamenii se adună pentru a se închina lui Dumnezeu. Cu toate că este ascuns vederii noastre, el lucrează cu toată puterea pentru a stăpâni mințile închinătorilor. Asemenea unui general iscusit, el își face planurile mai dinainte. Când îl vede pe solul lui Dumnezeu cercetând Scripturile, el ia notă de subiectul care va fi prezentat înaintea poporului. Apoi își folosește toată viclenia și dibăcia pentru a controla împrejurările, astfel încât solia să nu ajungă la aceia pe care-i amăgește chiar în problema prezentată. Acela care are cea mai mare nevoie de avertizare va fi solicitat într-o problemă care cere prezența lui sau, prin alte mijloace, va fi împiedicat să asculte cuvintele care ar fi fost pentru el ca un miros de viață spre viață.
-519-
Satana îi vede pe slujitorii lui Dumnezeu împovărați datorită întunericului spiritual, care învăluie poporul. El aude rugăciunile lor stăruitoare pentru har și putere divină, pentru a rupe vraja indiferenței, a neglijenței și a indolenței. Atunci, cu un zel nou, își folosește priceperea. El îi ispitește pe oameni în legătură cu îngăduirea apetitului sau cu alte forme ale îngăduinței de sine și în felul acesta le amorțește simțurile, ca ei să nu mai audă lucrurile pe care au o atât de mare nevoie să le învețe.
Satana știe bine că toți aceia pe care îi poate duce la neglijarea rugăciunii și a cercetării Scripturilor vor fi învinși de atacurile lui. De aceea născocește orice plan posibil pentru a preocupa mintea. Totdeauna a existat o categorie de oameni care mărturisesc că sunt evlavioși, dar care, în loc să înainteze în cunoașterea adevărului, își fac o religie din căutarea greșelilor de caracter sau ale credinței la aceia pe care nu-i agreează. Aceștia sunt mâna dreaptă a lui Satana. Pârâtorii fraților nu sunt puțini și sunt totdeauna activi atunci când Dumnezeu este la lucru, iar slujitorii Lui Îi aduc o închinare adevărată. Ei vor da un alt sens fals cuvintelor și faptelor acelora care iubesc și ascultă adevărul. Îi vor înfățișa pe cei mai stăruitori, pe cei mai zeloși și mai smeriți slujitori ai lui Hristos ca fiind amăgiți sau amăgitori. Lucrarea lor este să reprezinte greșit motivele oricărei fapte nobile și cinstite, să pună în circulație insinuări și să trezească îndoiala în mintea celor fără experiență. Pe orice cale posibilă, ei vor căuta să determine ca tot ce este curat și neprihănit să fie privit ca nebunie și amăgire.
Dar nimeni nu trebuie să fie amăgit cu privire la ei. Se poate vedea cu ușurință ai cui copii sunt, al cui exemplu îl urmează și lucrarea cui o fac. “Îi veți cunoaște după roadele lor”. (Matei 7, 16.) Calea lor se aseamănă cu a lui Satana, calomniatorul veninos, “pârâtorul fraților noștri”. (Apocalipsa 12, 10.)
-520-
Marele amăgitor are mulți agenți, gata să prezinte tot felul de rătăciri pentru a prinde sufletele în cursă — rătăciri pregătite pentru a se potrivi diferitelor gusturi și capacități ale acelora pe care vrea să-i ducă la ruină. Planul lui este de a aduce în biserică elemente nesincere, nerenăscute, care vor încuraja îndoiala și necredința, și să-i împiedice pe toți aceia care doresc să vadă lucrarea lui Dumnezeu înaintând, ca să avanseze o dată cu ea. Mulți dintre aceia care nu au o credință adevărată în Dumnezeu sau în Cuvântul Său susțin unele principii ale adevărului și sunt considerați creștini și în felul acesta li se dă posibilitatea să-și strecoare propriile rătăciri ca fiind învățături ale Scripturii.
A susține că nu are nici o importanță ce cred oamenii este una dintre amăgirile cele mai ascunse ale lui Satana. El știe că adevărul primit în iubire sfințește sufletul primitorului, de aceea el caută fără încetare să aducă în locul lui teorii false, fabule sau o altă evanghelie. Încă de la început, slujitorii lui Dumnezeu au avut de luptat împotriva învățătorilor rătăciți, nu numai pentru că erau oameni plini de vicii, ci și pentru că strecurau rătăciri fatale pentru suflet. Ilie, Ieremia, Pavel s-au împotrivit cu hotărâre și fără teamă acelora care îi abăteau pe oameni de la Cuvântul lui Dumnezeu. Acele persoane cu vederi liberale, care socotesc o credință religioasă corectă ca fiind neimportantă, nu se bucură de nici o atenție din partea acestor apărători sfinți ai adevărului.
Interpretarea superficială și fantezistă a Scripturii, precum și nenumăratele teorii contradictorii cu privire la credința religioasă, care se găsesc în lumea creștină, sunt lucrarea vrăjmașului nostru care caută să încurce mințile, astfel ca ele să nu mai deosebească adevărul. Iar neînțelegerea și despărțirea care există între bisericile creștinătății se datorează în mare măsură obiceiului predominant de a denatura Scripturile, pentru a susține o teorie favorită. În loc să studieze Cuvântul lui Dumnezeu cu atenție, cu inima umilită pentru a obține o cunoaștere a voinței Sale, mulți caută numai să descopere ceva ciudat sau original.
-521-
Pentru a susține învățăturile rătăcite sau practicile necreștinești, unii se opresc asupra unor pasaje ale Scripturii despărțite de context, citind jumătate dintr-un singur verset, pentru a-și dovedi punctul de vedere, atunci când restul ar putea arăta că înțelesul este cu totul altul. Cu viclenia șarpelui, se ascund în spatele declarațiilor fără legătură între ele, construite pentru a urma dorințele lor firești. În felul acesta, mulți pervertesc Cuvântul lui Dumnezeu. Alții, care au o imaginație activă, se opresc asupra simbolurilor și figurilor din Sfintele Scripturi, le interpretează pentru a se potrivi fanteziei lor, neținând seama de mărturia Scripturii care este propriul interpret, și după aceea prezintă aceste capricii ca fiind învățăturile Bibliei.
Atunci când se studiază Scripturile fără un spirit de rugăciune, umil și gata să primească învățătură, atât pasajele cele mai simple și mai lămurite, cât și cele mai grele vor fi denaturate în înțelesul lor adevărat. Conducătorii papali aleg părți din Scriptură care slujesc cel mai bine scopurilor lor, le interpretează, pentru a-i susține, și după aceea le prezintă poporului, în timp ce interzic privilegiul de a studia Biblia și de a înțelege adevărurile ei sfinte. Întreaga Biblie trebuie dată oamenilor exact așa cum se prezintă ea. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi învățat din Biblie deloc decât să le fie interpretate greșit învățăturile Scripturii.
Biblia a fost dată cu scopul de a fi o călăuză pentru toți aceia care doresc să cunoască voia Făcătorului lor. Dumnezeu le-a dat oamenilor cuvântul cel sigur al profeției; îngerii și Însuși Hristos au venit să-i descopere lui Daniel și lui Ioan lucrurile care aveau să se întâmple în curând. Aceste probleme importante, care au de-a face cu mântuirea noastră, n-au fost lăsate învăluite de mister. Ele n-au fost descoperite ca să încurce și să rătăcească pe cercetătorul sincer după adevăr. Domnul spunea prin profetul Habacuc: “Scrie viziunea și explic-o … ca să se poată citi ușor”. (Habacuc 2, 2.) Cuvântul lui Dumnezeu este lămurit pentru toți aceia care îl studiază cu o inimă plină de rugăciune. Orice suflet sincer va veni la lumina adevărului. “Lumina este semănată pentru cel drept”. (Psalmii 97, 11.) Și nici o biserică nu poate înainta în sfințenie, dacă membrii ei nu caută cu stăruință după adevăr ca după o comoară ascunsă.
-522-
Prin strigătul: Toleranță! oamenii sunt orbiți față de planurile vrăjmașului lor, în timp ce el lucrează tot timpul, neabătut, la împlinirea scopului său. Dacă reușește să înlocuiască Biblia cu speculațiile omenești, Legea lui Dumnezeu este pusă deoparte, iar bisericile sunt sub robia păcatului, în timp ce pretind că sunt libere.
Pentru mulți, cercetările științifice au devenit un blestem. Dumnezeu a îngăduit ca un potop de lumină să se reverse peste lume prin descoperirile din știință și din artă; dar chiar cele mai luminate minți, dacă nu sunt călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, se rătăcesc în încercările de a cerceta legăturile dintre știință și revelație.
Cunoștința omenească a lucrurilor materiale și spirituale este parțială și nedesăvârșită; de aceea, mulți nu sunt în stare să pună de acord vederile lor cu privire la știință cu declarațiile Scripturii. Mulți acceptă simplele teorii și speculații ca fapte științifice și socotesc că Scriptura trebuie probată prin învățăturile “științei pe nedrept numite astfel”. (1 Timotei 6, 20.) Creatorul și lucrările Sale sunt dincolo de înțelegerea lor; și pentru că nu pot explica acestea prin legile naturale, istoria biblică este socotită ca nefiind demnă de încredere. Aceia care se îndoiesc de autenticitatea rapoartelor din Vechiul și Noul Testament prea adesea fac un pas mai departe și se îndoiesc de existența lui Dumnezeu și atribuie naturii puterea infinită. Părăsindu-și ancora, sunt lăsați să se lovească de stâncile necredinței.
În felul acesta, mulți se rătăcesc de la credință și sunt amăgiți de cel rău. Oamenii au încercat să fie mai înțelepți decât Creatorul lor; filozofia omenească a încercat să cerceteze și să explice taine care nu vor fi niciodată descoperite în decursul veacurilor veșnice. Dacă oamenii ar cerceta și ar înțelege ceea ce Dumnezeu a făcut cunoscut despre Sine, ar avea o așa viziune despre slava, maiestatea și puterea lui Iehova, încât și-ar da seama de propria nimicnicie și ar fi mulțumiți cu ceea ce le-a fost descoperit lor și copiilor lor.
-523-
Capodopera amăgirilor lui Satana este aceea de a ține mintea oamenilor în cercetarea și emiterea de ipoteze despre lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a descoperit și pe care El nu intenționează ca noi să le înțelegem. Din cauza aceasta și-a pierdut Lucifer locul din ceruri. El a ajuns nemulțumit, deoarece nu i-au fost încredințate planurile ascunse ale lui Dumnezeu, iar el a disprețuit ceea ce-i fusese descoperit cu privire la propria lucrare în poziția importantă ce-i fusese încredințată. Trezind aceeași nemulțumire și în ceilalți îngeri de sub conducerea lui, i-a dus la cădere. Acum el caută să imprime în mintea oamenilor același spirit și să-i facă să disprețuiască poruncile directe ale lui Dumnezeu.
Aceia care nu vor să primească adevărurile Bibliei, clare și tăioase, caută necontenit povestiri plăcute, care să le liniștească conștiința. Cu cât învățăturile prezentate sunt mai puțin spirituale, cer mai puțină umilință și lepădare de sine, cu atât mai mare este favoarea cu care sunt primite. Aceste persoane își înjosesc puterile intelectuale pentru a sluji dorințelor lor firești. Fiind prea înțelepți, după părerea lor, pentru a cerceta Scripturile cu inima umilită și cu rugăciune stăruitoare pentru călăuzirea divină, ei nu au nici un scut împotriva amăgirii. Satana este gata să împlinească dorința inimii și plasează amăgirile lui în locul adevărului. Aceasta a fost calea prin care papalitatea și-a câștigat puterea asupra minților oamenilor, iar protestanții merg pe aceeași cale, respingând adevărul, deoarece el implică o cruce. Toți aceia care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a studia avantajul material și diplomația ca metodă de lucru, ca să nu fie în contradicție cu lumea, vor fi lăsați să primească rătăcirea cea mai condamnabilă ca fiind adevăr religios. Toate formele de rătăcire ce pot fi imaginate vor fi primite de aceia care resping adevărul de bunăvoie. Cel care privește cu oroare la o amăgire va primi cu dragă inimă o alta. Apostolul Pavel, vorbind despre aceia care “n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiți”, declară: “Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toți cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiți”. (2 Tesaloniceni 2, 10-12.) Cu o astfel de avertizare în față, avem datoria să veghem la învățăturile pe care le primim.
-524-
Printre mijloacele cele mai eficiente ale marelui amăgitor, sunt învățăturile false și minunile neadevărate ale spiritismului. Sub aparența unui înger de lumină, el își întinde plasele acolo unde se bănuiește mai puțin. Dacă oamenii ar studia Cartea lui Dumnezeu cu rugăciune stăruitoare pentru a o înțelege, n-ar fi lăsați în întuneric, ca să primească învățături rătăcite. Dar, pentru că ei resping adevărul, cad pradă amăgirii.
O altă rătăcire primejdioasă este învățătura care neagă dumnezeirea lui Hristos, pretinzând că n-a existat înainte de venirea Lui în lume. Această teorie este primită favorabil de o mare categorie de credincioși care pretind a crede Biblia, dar ea contrazice în mod direct declarațiile lămurite ale Mântuitorului nostru, cu privire la legătura Sa cu Tatăl, la caracterul Său divin și la preexistența Sa. Acestea nu pot fi susținute fără o deformare cu totul nesigură a Scripturilor. El nu numai că diminuează importanța concepțiilor omului referitoare la lucrarea de mântuire, dar subminează credința în Biblie ca o descoperire de la Dumnezeu. În timp ce aceasta o face mai primejdioasă, ea devine și mai greu de întâmpinat. Dacă oamenii leapădă mărturia Scripturilor inspirate cu privire la dumnezeirea lui Hristos, este zadarnic să discutăm această problemă cu ei, căci nici un argument, oricât de categoric ar fi, nu-i va convinge. “Omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; și nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește”. (1 Corinteni 2, 14.) Nimeni dintre aceia care susțin această rătăcire nu poate avea o concepție adevărată despre caracterul și misiunea lui Hristos sau cu privire la marele plan al lui Dumnezeu pentru mântuirea omului.
O altă rătăcire subtilă și primejdioasă, care se răspândește cu repeziciune, este credința că Satana nu există ca ființă personală și că numele lui este folosit în Scripturi numai pentru a prezenta gândurile și dorințele rele ale omului.
-525-
Învățătura, atât de răspândită de la amvoanele de astăzi, că a doua venire a lui Hristos înseamnă venirea Sa la fiecare în parte la moarte este un plan de a devia mințile oamenilor de la venirea Sa personală pe norii cerului. Timp de ani de zile, Satana a spus: “Iată-L în cămăruță” (Matei 24, 23-26); și multe suflete au fost pierdute prin primirea acestei amăgiri.
Înțelepciunea omenească mai învață că rugăciunea nu este esențială. Oamenii de știință pretind că nu poate exista un răspuns real la rugăciune; că aceasta ar fi o încălcare a legilor naturii, o minune, și că minuni nu există. Universul, spun ei, este guvernat de legi fixe și chiar Dumnezeu nu poate face nimic împotriva acestor legi. În felul acesta, ei Îl reprezintă pe Dumnezeu ca fiind legat de propriile legi — ca și când acțiunea unei legi divine ar exclude libertatea divină. O astfel de învățătură este contrară mărturiei Scripturii. N-au fost făcute minuni de către Hristos și apostolii Săi? Același Mântuitor milostiv trăiește și astăzi și este tot atât de binevoitor să asculte rugăciunea credinței ca atunci când a trăit vizibil printre oameni. Naturalul colaborează cu supranaturalul. Este o parte din planul lui Dumnezeu să ne dea, ca răspuns la rugăciunea credinței, ceea ce nu ne-ar da dacă n-am cere în felul acesta.
Nenumărate sunt învățăturile rătăcite și ideile amăgitoare, care sunt la modă în bisericile creștinătății. Este peste putință să apreciem urmările rele ale îndepărtării uneia dintre pietrele de hotar stabilite de Cuvântul lui Dumnezeu. Cei puțini care se aventurează să facă acest lucru încep cu lepădarea unui singur adevăr. Majoritatea continuă să îndepărteze unul după altul principiile adevărului, până devin în realitate necredincioși.
Rătăcirile teologiei populare au condus multe suflete la scepticism, care altfel ar fi fost credincioase Scripturii. Este cu neputință ca cineva să primească învățături care încalcă simțul său de dreptate, de milă și de bunătate; și pentru că aceste rătăciri sunt prezentate ca fiind învățăturile Bibliei, oamenii refuză să accepte chiar Cuvântul lui Dumnezeu.
Acesta este obiectivul pe care Satana caută să-l realizeze. El nu dorește nimic mai mult decât să distrugă încrederea în Dumnezeu și în Cuvântul Său. Satana stă în fruntea marii armate de îndoielnici și lucrează cu toată puterea pentru a înșela sufletele să intre în rândurile lui. Este la modă să te îndoiești. Există o mare categorie de oameni care privesc Cuvântul lui Dumnezeu cu neîncredere pentru același motiv pentru care a fost privit și Autorul lui — pentru că el mustră și condamnă păcatul. Aceia care nu vor să asculte de cerințele lui încearcă să-i distrugă autoritatea. Ei citesc Biblia sau ascultă învățăturile ei, așa cum sunt prezentate de la amvoanele sfinte, numai pentru a găsi greșeli în Scriptură sau în predică. Nu puțini ajung necredincioși pentru că se îndreptățesc sau se scuză pentru neglijarea datoriei. Alții adoptă principii sceptice din mândrie și nepăsare. Prea iubitori de comoditate pentru a se evidenția prin îndeplinirea unui lucru vrednic de cinste, care cere efort și lepădare de sine, ei doresc să-și asigure reputația unei înțelepciuni superioare, criticând Biblia. Există multe lucruri pe care mintea mărginită, neluminată de înțelepciunea divină, nu le poate înțelege; și în felul acesta găsesc ocazia să critice. Sunt mulți care par să creadă că este o virtute să stea de partea necredinței, a scepticismului și a îndoielii. Dar, sub o aparență de nevinovăție, se va vedea că aceștia sunt mânați de încredere în sine și de mândrie. Mulți se delectează când găsesc în Scripturi ceva care încurcă mintea altora. La început, unii critică și judecă greșit numai de dragul contrazicerii. Ei nu-și dau seama că în felul acesta se încurcă în cursa păsărarului. Dar, după ce și-au exprimat pe față necredința, simt că trebuie să-și mențină poziția. Astfel, se unesc cu cei nelegiuiți și își închid porțile paradisului.
-526-
Dumnezeu a dat, în Cuvântul Său, suficiente dovezi cu privire la caracterul Său divin. Marile adevăruri care au de-a face cu mântuirea noastră sunt prezentate clar. Cu ajutorul Duhului Sfânt, care este făgăduit tuturor acelora care caută cu sinceritate, orice om poate înțelege aceste adevăruri pentru sine. Dumnezeu le-a dat oamenilor o temelie puternică, pe care să-și așeze credința.
-527-
Cu toate acestea, mințile mărginite ale oamenilor nu sunt în stare să înțeleagă deplin planurile și scopurile Celui infinit. Niciodată nu-L vom putea descoperi pe Dumnezeu doar prin cercetare. Nu trebuie să încercăm să ridicăm, cu o mână îndrăzneață, cortina în spatele căreia El Își ascunde maiestatea. Apostolul exclamă: “Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!” (Romani 11, 33.) Putem înțelege atât de mult procedeele Sale cu noi și motivele care-L determină, încât putem vedea iubirea și mila Sa nemărginită, unite cu puterea Sa infinită. Tatăl nostru din ceruri rânduiește totul cu înțelepciune și în dreptate, iar noi nu putem fi nemulțumiți și neîncrezători, ci trebuie să ne plecăm în supunere plină de respect. El ne va descoperi din planurile Sale atât cât este bine pentru noi să cunoaștem, iar mai departe să ne încredem în mâna care este atotputernică și în inima care este plină de iubire.
Cu toate că Dumnezeu ne-a dat dovezi îndestulătoare pentru credință, El nu va îndepărta toate motivele pentru necredință. Toți aceia care caută cârlige de care să-și agațe îndoielile le vor găsi. Iar aceia care refuză să primească și să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, până când orice obiecție a fost îndepărtată și până când nu mai este nici o ocazie de îndoială, nu vor veni niciodată la lumină.
Neîncrederea în Dumnezeu este manifestarea naturală a unei inimi nerenăscute, care este în vrăjmășie cu El. Dar credința este inspirată de Duhul Sfânt și ea va odrăsli numai dacă este alimentată. Nici un om nu poate deveni puternic în credință fără un efort hotărât. Necredința crește când este încurajată; și dacă oamenii, în loc să stăruie asupra dovezilor pe care Dumnezeu le-a dat pentru a le susține credința, își îngăduie să pună la îndoială și să critice, vor constata că îndoielile lor devin mai puternice.
Dar aceia care se îndoiesc de făgăduințele lui Dumnezeu și nu cred asigurările harului Său Îl dezonorează, iar influența lor, în loc să-i atragă și pe alții la Hristos, tinde să-i îndepărteze de El. Ei sunt ca niște pomi neroditori, care își întind ramurile umbroase departe, îndepărtând lumina soarelui de la celelalte plante și făcându-le să se veștejească și să moară sub umbra lor rece. Lucrarea vieții acestora va fi ca o mărturie neîncetată împotriva lor. Ei seamănă semințele îndoielii și ale scepticismului și vor recolta un seceriș care nu dă greș.
-528-
Există doar un singur drum de urmat pentru aceia care doresc cu sinceritate să fie eliberați de îndoieli. În loc să pună la îndoială și să critice ceea ce nu înțeleg, să ia seama mai degrabă la lumina care strălucește deja asupra lor și vor primi o lumină mai mare. Să îndeplinească toate datoriile care au fost clarificate înțelegerii lor și vor fi în stare să le înțeleagă și să le îndeplinească și pe acelea de care se îndoiesc acum.
Satana poate prezenta o contrafacere atât de asemănătoare cu adevărul, încât îi amăgește pe aceia care se lasă să fie amăgiți, care doresc să evite lepădarea de sine și sacrificiul cerut de adevăr; dar este cu neputință pentru el să țină în puterea sa un suflet care dorește cu sinceritate, cu orice preț, să cunoască adevărul. Hristos este adevărul și “lumina care luminează pe orice om venind în lume”. (Ioan 1, 9.) Duhul adevărului a fost trimis să-i călăuzească pe oameni în tot adevărul. Și prin autoritatea Fiului lui Dumnezeu este declarat: “Căutați și veți găsi”. “Dacă vrea cineva să facă voia Sa, va ajunge să cunoască învățătura”. (Matei 7, 7; Ioan 7, 17.)
Urmașii lui Hristos cunosc puțin din comploturile pe care Satana și oștile sale le urzesc împotriva lor. Dar Acela care stă în ceruri va conduce toate aceste planuri pentru îndeplinirea scopurilor Sale mai profunde. Dumnezeu îngăduie ca poporul Său să fie supus chinului nemilos al ispitei, nu pentru că are plăcere de necazurile și suferințele lor, ci pentru că acest procedeu este esențial pentru biruința lor finală. El n-ar putea, potrivit cu slava Sa, să-i ocrotească de ispită; căci scopul încercării este să-i pregătească să reziste tuturor ispitelor celui rău.
-529-
Nici oamenii nelegiuiți și nici îngerii răi nu pot împiedica lucrarea lui Dumnezeu sau alunga prezența Sa de la copiii Săi, dacă ei doresc, cu inimi supuse și zdrobite, să-și mărturisească și să îndepărteze păcatele și în credință să ceară împlinirea făgăduințelor Sale. Fiecărei ispite, fiecărei influențe împotrivitoare, pe față sau ascunsă, i se poate rezista “nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor”. (Zaharia 4, 6.)
“Ochii Domnului sunt peste cei neprihăniți și urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor…. Și cine vă va face rău, dacă sunteți plini de râvnă pentru bine?” (1 Petru 3, 12.13.) Când Balaam, ispitit de făgăduința unei răsplătiri bogate, a folosit descântecul împotriva lui Israel și, prin jertfele aduse Domnului, a căutat să invoce blestemul asupra poporului Său, Duhul Domnului i-a interzis răul pe care a vrut să-l rostească și Balaam a fost obligat să exclame: “Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul?… O, de aș muri de moartea celor neprihăniți și sfârșitul meu să fie ca al lor!” Când a fost din nou adusă jertfa, profetul nelegiuit a declarat: “Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat, și eu nu pot întoarce. El nu vede nici o fărădelege în Iacov. Nu vede nici o răutate în Israel. Domnul, Dumnezeul lui, este cu el. El este împăratul lui, veselia lui…. Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov. Nici vrăjitoria împotriva lui Israel. Acum se poate spune despre Iacov și Israel: ‘Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!’” Totuși, pentru a treia oară, altarele au fost din nou ridicate, iar Balaam a încercat să rostească un blestem. Dar, de pe buzele lipsite de bunăvoință ale profetului, Duhul lui Dumnezeu a făcut cunoscută prosperitatea celor aleși ai Săi și a mustrat nesocotința și răutatea dușmanilor: “Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta și blestemat să fie oricine te va blestema!”. (Numeri 23, 8.10.20.21.23; Numeri 24, 9.)
Poporul lui Israel era în vremea aceea credincios lui Dumnezeu; și atâta vreme cât continua să asculte de Legea Sa, nici o putere de pe pământ sau din iad nu-l putea birui. Dar blestemul care nu i-a fost îngăduit lui Balaam să-l pronunțe împotriva celor din poporul lui Dumnezeu a reușit să-l aducă în final asupra lor, amăgindu-i la păcat. Când au călcat poruncile lui Dumnezeu, atunci s-au despărțit de El și au fost lăsați să simtă puterea distrugătorului.
-530-
Satana este conștient că sufletul cel mai slab care rămâne în Hristos este mai mult decât un adversar pentru oștile întunericului și că, dacă s-ar descoperi, ar întâlni o împotrivire categorică. De aceea caută să-i îndepărteze pe soldații crucii din fortăreața lor puternică, în timp ce el stă la pândă cu forțele sale, gata să-i distrugă pe toți aceia care se aventurează pe terenul lui. Numai cu o încredere totală în Dumnezeu și în ascultare de toate poruncile Sale putem fi în siguranță.
Nici un om nu este sigur nici măcar o zi sau o oră fără rugăciune. În mod deosebit trebuie să-L rugăm pe Domnul pentru înțelepciunea de a înțelege Cuvântul Său. Aici sunt descoperite ademenirile ispititorului și mijloacele prin care i se poate împotrivi cu succes. Satana este expert în citarea Scripturii și în a-și pune propria interpretare asupra pasajelor prin care nădăjduiește să ne facă să cădem. Trebuie să studiem Biblia cu inima umilită și să nu pierdem niciodată din vedere dependența noastră de Dumnezeu. În timp ce trebuie să fim continuu atenți la planurile lui Satana, trebuie să ne rugăm continuu în credință: “Și nu ne duce în ispită”.