Profeți și Regi | Capitolul 53 (bazat pe textele din Neemia 2-4.)
Călătoria lui Neemia la Ierusalim a fost făcută în siguranță. Scrisorile împărătești către guvernatorii provinciilor din drumul lui i-au asigurat o primire onorabilă și un ajutor prompt. Nici un vrăjmaș n-a îndrăznit să-l atace pe slujitorul oficial, care era păzit de puterea împăratului persan, și a fost tratat cu un respect deosebit de către conducătorii provinciilor. Însă sosirea lui la Ierusalim, cu o escortă militară, arătând prin aceasta că venise cu o misiune importantă, a trezit invidia triburilor păgâne, care locuiau aproape de cetate și cultivaseră multă vreme vrăjmășie împotriva iudeilor, aruncând asupra lor batjocură și insultă. În fruntea acestei lucrări rele, erau unii dintre conducătorii acestor triburi, Sanbalat, horonitul, Tobia amonitul și Gheșem arabul. Încă de la început, acești conducători au privit cu ochi critici mișcările lui Neemia și s-au străduit prin toate mijloacele care stăteau în puterea lor să-i zădărnicească planurile și să-i împiedice lucrarea.
-636-
Neemia a continuat să dea pe față aceeași grijă și prudență care caracterizaseră și până atunci lucrarea lui. știind că vrăjmașii răi și hotărâți stăteau gata să i se împotrivească; a ascuns natura misiunii sale până când o cercetare a situației îl va face în stare să-și alcătuiască planurile. În felul acesta, nădăjduia să-și asigure colaborarea oamenilor și să-i pună la lucru înainte ca împotrivirea vrăjmașilor să fie trezită.
Alegând câțiva bărbați pe care-i știa vrednici de încredere, Neemia le-a spus despre împrejurările care l-au determinat să vină la Ierusalim, obiectivul pe care dorea să-l împlinească și planurile pe care-și propunea să le urmeze. Imediat, interesul lor în această lucrare a fost câștigat, și ajutorul lor obținut.
În a treia noapte după sosire, Neemia s-a sculat la miezul nopții și, împreună cu câțiva tovarăși de încredere, a ieșit să vadă personal ruinele cetății Ierusalimului. Călărind pe asinul lui, a traversat dintr-o parte în alta cetatea, cercetând zidurile dărâmate și porțile cetății părinților lui. Gânduri dureroase au umplut mintea patriotului iudeu când, cu inima zdrobită de durere, privea fortificațiile ruinate ale Ierusalimului lui iubit. Amintirile măreției trecute a lui Israel erau în contrast categoric cu dovezile umilirii sale.
În taină și pe tăcute, Neemia a terminat cercetarea zidurilor. “Dregătorii nu știau unde fusesem”, declară el, “și ce făceam. Până în clipa aceea nu spusesem nimic iudeilor, nici preoților și nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din cei ce vedeau de treburi”. Restul nopții l-a petrecut în rugăciune, deoarece știa că dimineața va cere un efort stăruitor pentru a trezi și uni pe concetățenii lui neuniți și deprimați. Neemia avea o însărcinare împărătească, prin care se cerea locuitorilor să colaboreze cu el în reclădirea zidurilor cetății, dar nu a recurs la exercitarea autorității. A căutat mai degrabă să câștige încrederea și simpatia poporului, știind că o unire a inimilor, cât și a mâinilor, era esențială în lucrarea cea mare, care-i stătea înainte. Când a doua zi a adunat poporul, le-a prezentat astfel de argumente care urmăreau să trezească energiile adormite și să-i unească pe cei risipiți.
-637-
Ascultătorii lui Neemia nu știau și nici el nu le-a spus despre cercetarea pe care o făcuse în noapte precedentă. Dar faptul că făcuse acel circuit a contribuit într-o mare măsură, la reușita lui, deoarece a fost în stare să vorbească despre situația cetății cu o așa precizie și minuțiozitate, care a uimit pe ascultători. Impresia pe care și-a făcut-o când a privit slăbiciunea și degradarea Ierusalimului a dat putere și seriozitate cuvintelor lui.
Neemia, a prezentat înaintea poporului disprețul la care erau supuși între păgâni religia lor dezonorată, Dumnezeul lui hulit. Le-a spus că, într-o țară depărtată, a auzit despre suferința lor, că a cerut favoarea cerului în folosul lor și că, în timp ce se ruga, s-a hotărât să ceară îngăduința împăratului spre a le veni în ajutor. Îl rugase pe Dumnezeu ca împăratul nu numai să-i dea îngăduința aceasta, dar să-l și învestească cu autoritate și să-i dea ajutorul necesar pentru lucrare, iar rugăciunea lui fusese ascultată în așa fel, încât i-a arătat că planul era de la Domnul.
-638-
El a relatat toate acestea și apoi, arătându-le că era susținut de autoritatea combinată a Dumnezeului lui Israel cu aceea a împăratului persan, Neemia a întrebat poporul în mod direct dacă voia să folosească această ocazie, ca să se ridice și să zidească zidul.
Apelul a pătruns direct în inimile lor. Gândul la modul în care fusese manifestată favoarea cerului față de ei i-a făcut să se rușineze de teama lor, și cu un nou curaj au răspuns într-un glas: “să ne sculăm și să zidim. Și s-au întărit în această hotărâre bună”.
Tot sufletul lui Neemia era în lucrarea pe care o începuse. Nădejdea, energia, entuziasmul și hotărârea lui erau contagioase, inspirându-i și pe alții cu același curaj și scop nobil. Fiecare bărbat a devenit un Neemia, la rândul lui, și a ajutat să facă mai puternice inima și mâna vecinului său.
Când vrăjmașii lui Israel au auzit ce nădăjduiau să realizeze iudeii, au râs batjocoritorii, zicând: “Ce faceți voi acolo? Vă răsculați împotriva împăratului?” Dar Neemia le-a răspuns: “Dumnezeul cerurilor ne va da izbândă. Noi, robii Săi, ne vom scula. Și vom zidi, dar voi nu aveți nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim”.
Printre cei dintâi, care au fost cuprinși de spiritul, zelul și stăruința lui Neemia, au fost preoții. Datorită poziției lor influente, acești bărbați puteau face mult pentru înaintarea sau împiedicarea lucrării, iar colaborarea lor binevoitoare, chiar, de la început, a contribuit într-o mare măsură la reușită. Majoritatea căpeteniilor și conducătorilor lui Israel s-au ridicat cu noblețe la datoria lor și acești bărbați credincioși au o mențiune specială în cartea lui Dumnezeu. Au fost și câțiva nobili tecoiți care “nu s-au supus în slujba Domnului”. Amintirea acestor netrebnici este subliniată cu rușine și a fost lăsată ca o avertizare pentru toate generațiile viitoare.
-639-
În fiecare mișcare religioasă sunt unii care, deși nu pot nega că lucrarea este a lui Dumnezeu, totuși se țin departe, refuzând să facă vreun efort pentru a ajuta. Ar fi bine pentru unii ca aceștia să-și aducă aminte de raportul care este păstrat sus — cartea aceea în care nu sunt omisiuni, nici greșeli, și după care vom fi judecați. Acolo este raportată orice ocazie neglijată de a face un serviciu lui Dumnezeu; și tot acolo este ținută spre veșnică amintire orice faptă de credință și de iubire.
Împotriva influenței inspiratoare a prezenței lui Neemia, exemplul nobililor tecoiți a avut puțină greutate. În general, poporul era însuflețit cu zel și cu patriotism. Bărbați pricepuți și cu influență au organizat, în grupe, diferite categorii de cetățeni, fiecare fiind făcut răspunzător pentru zidirea unei părți a zidului. Și despre unii stă scris că au zidit “fiecare în dreptul casei lui”.
Și acum când lucrarea începuse, energia lui Neemia nu a slăbit. Cu o atenție neobosită a supravegheat lucrarea de construire, îndrumându-i pe muncitori, observând piedicile și luând măsuri pentru cazurile neprevăzute. De-a lungul zidului de peste 4 kilometri, influența lui se simțea continuu. Prin cuvinte potrivite, el îi încuraja pe cei fricoși, îi ridica pe cei înceți la lucru și-i aproba pe cei stăruitori. Și tot timpul veghea mișcările vrăjmașilor care, din timp în timp, se adunau la distanță și se angajau în conversații, ca și când ar fi pus la cale răul, și apoi, venind tot mai aproape de lucrători încercau să le distragă atenția.
-640-
În multele lui activități, Neemia n-a uitat Izvorul puterii sale. Inima îi era mereu înălțată spre Dumnezeu, marele Supraveghetor a toate: “Dumnezeul cerului”, a exclamat el, “ne va da izbânda”, iar cuvintele lui sunau și răsunau bucurând inimile tuturor muncitorilor de pe zid.
-641-
Dar restaurarea fortărețelor Ierusalimului n-a înaintat fără piedici. Satana lucra să stârnească împotrivire și să aducă “descurajare. Sanbalat, Tobia și Gheșem, agenții lui principali în această mișcare, s-au hotărât să împiedice lucrarea de reclădire. S-au străduit să provoace neînțelegeri între muncitori. Ei și-au bătut joc de eforturile constructorilor, declarând lucrarea ca o imposibilitate și prezicând eșecul.
‘La ce lucrează acești iudei neputincioși?’ exclama Sanbalat batjocoritor. ‘Oare vor fi lăsați să lucreze?’ Oare vor da ei viață unor pietre înmormântate sub mormane de praf și arse de foc?” Tobia și mai îngâmfat, a adăugat: “Să zidească numai! Dacă se vor sui, o vulpe le va dărâma zidul lor de piatră”.
-642-
Ziditorii au fost supuși unor împotriviri și mai active. Au fost obligați să se păzească continuu de comploturile vrăjmașilor lor, care, sub pretextul prieteniei, căutau pe diferite căi să producă încurcătură și confuzie și să trezească neîncredere. S-au străduit să slăbească curajul iudeilor, au format conspirații pentru a-l atrage pe Neemia în plasa lor, iar iudeii nesinceri au fost gata să ajute planurile lor trădătoare. S-a transmis raportul că Neemia complota împotriva monarhului persan, intenționând să se ridice ca împărat al lui Israel și că toți care-l ajutau erau trădători.
Dar Neemia a continuat să-L caute pe Dumnezeu pentru călăuzire și sprijin, iar “poporul lucra cu inimă”. Lucrarea a înaintat până când toate spărturile au fost umplute, iar întregul zid a fost clădit până la jumătate din înălțimea proiectată.
Când vrăjmașii lui Israel au văzut cât de zadarnice erau eforturile lor, s-au umplut de mânie. De aici înainte, n-au mai îndrăznit să folosească mijloace violente, căci știau că Neemia și tovarășii lui lucrau din însărcinarea împăratului și se temeau că o împotrivire activă față de el ar fi adus asupra lor dezaprobarea monarhului. Dar acum,în mânia lor, s-au făcut vinovați de crima de care-l acuzau pe Neemia. Adunându-se pentru sfat, “s-au unit toți împreună, ca să vină împotriva Ierusalimului”.
În timp ce samaritenii complotau împotriva lui Neemia și a lucrării lui, unii dintre conducătorii iudei, devenind nemulțumiți, au căutat să-l descurajeze, exagerând greutățile care însoțeau lucrarea. “Puterile celor ce duc poverile slăbesc” ziceau ei, “și dărâmăturile sunt multe; nu vom putea să zidim zidul”.
-643-
Descurajarea a venit și din altă parte. “Iudeii care locuiau lângă ei”, aceia care nu participau la lucrare, au adunat declarațiile și rapoartele vrăjmașilor lor, le-au folosit ca să slăbească curajul și să provoace nemulțumire.
Dar batjocurile și disprețul, împotrivirea și amenințările păreau să-l inspire pe Neemia cu “o hotărâre mai puternică și să-l trezească la o veghere mai atentă. El a recunoscut primejdiile pe care avea să le întâmpine în această luptă cu vrăjmașii lor. Dar curajul i-a fost neînfrânt. ‘Ne-am rugat Dumnezeului nostru’, declară el, ‘și am pus o strajă zi și noapte’. ‘De aceea am pus, în locurile cele mai de jos, dinapoia zidului și în locurile tari, poporul pe familii, i-am așezat pe toți cu săbiile, cu sulițele și cu arcurile lor. M-am uitat, și sculându-ne, am zis mai marilor, dregătorilor și celuilalt popor: ’Nu vă temeți de ei! Aduceți-vă aminte de Domnul cel mare și înfricoșat, și luptați pentru frații voștri, pentru fiii voștri și fiicele voastre, pentru nevestele voastre, și pentru casele voastre!
Când au auzit vrăjmașii noștri că am fost înștiințați, Dumnezeu le-a nimicit planul, și ne-am întors cu toții la zid, fiecare la lucrarea lui. Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe…. Cei ce zideau zidul și cei ce duceau sau încărcau poverile, cu o mână lucrau, iar cu alta țineau arma. Fiecare din ei, când lucra, își avea sabia încinsă la mijloc”.
-644-
Alături de Neemia stătea un trâmbițaș și în diferitele părți ale zidului stăteau preoți care purtau trâmbițele sfinte. Poporul era împrăștiat la lucrările lui, dar la apropierea primejdiei, din orice parte, se dădea un semnal ca să se îndrepte acolo fără întârziere. “Așa făceam lucrare”, zice Neemia:, “Jumătate din noi stând cu sulița în mână din zorii zilei până la ivirea stelelor”.
Acelora care locuiseră în orașele și satele din afara Ierusalimului, li s-a cerut să se instaleze înăuntrul zidurilor, ca să păzească lucrarea și să fie gata de lucru dimineața. Aceasta prevenea amânarea inutilă și îndepărta posibilitatea pe care vrăjmașul ar fi folosit-o, altfel, pentru ca să-i atace pe muncitori când veneau și când plecau la casele lor. Neemia și tovarășii lui nu s-au dat înapoi din fața greutăților și a slujirii cu sacrificii. Nici ziua, nici noaptea, nici chiar în timpul scurt de somn nu-și scoteau hainele și nu lăsau armele deoparte.
-645-
Împotrivirea și descurajarea pe care clăditorii din zilele lui Neemia le-au întâmpinat din partea vrăjmașilor, pe față, cât și a pretinșilor prieteni, sunt tipice pentru experiența pe care o vor avea cei care astăzi lucrează pentru Dumnezeu. Creștinii sunt probați nu numai prin mânia, nemulțumirea și cruzimea vrăjmașilor, ci și prin indolența, nehotărârea, încropeala și trădarea pretinșilor prieteni și ajutători. Batjocura și disprețul sunt îndreptate asupra lor. Și același vrăjmaș care conduce la nemulțumire, într-o împrejurare mai favorabilă, folosește mijloace mai crude și mai violente.
Satana se folosește de toate elementele neconsacrate pentru împlinirea planurilor lui. Printre cei care pretind a fi sprijinitorii cauzei lui Dumnezeu, sunt aceia care se unesc cu vrăjmașii Săi. În felul acesta, lasă cauza Lui descoperită în fața atacurilor celor mai cruzi adversari. Chiar și aceia care doresc ca lucrarea lui Dumnezeu să progreseze pot totuși să slăbească mâinile slujitorilor Săi, ascultând, raportând și crezând pe jumătate calomniile, lăudăroșiile și amenințările vrăjmașului Său. Satana lucrează cu o reușită uimitoare prin agenții lui, și toți ceia care cedează influenței lor sunt supuși unei puteri vrăjite, care distruge înțelepciunea înțeleptului și înțelegerea celui prevăzător. Dar asemenea lui Neemia, poporul lui Dumnezeu nu trebuie nici să se teamă și nici să-i disprețuiască pe vrăjmași. Punându-și încrederea în Dumnezeu, ei trebuie să meargă neabătut înainte, făcând lucrarea Sa fără egoism și încredințând providenței Sale cauza pentru care trăiesc.
În mijlocul unei mari descurajări, Neemia a făcut din Dumnezeu sprijinul lui, apărarea lui sigură. Și Acela care a fost sprijinul slujitorului Său atunci a fost și locul de adăpost al poporului Său, în toate veacurile. În fiecare încercare, poporul Său poate spune cu încredere: “Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8, 31.) Oricât de puternice ar fi uneltirile lui Satana și ale agenților lui Dumnezeu le poate descoperi și poate zădărnici planurile lor. Răspunsul credinței astăzi va fi răspunsul dat de Neemia: “Dumnezeul nostru va lupta pentru noi”, căci Dumnezeu este în lucrarea aceasta și nici un om nu poate împiedica succesul ei final.