Profeți și Regi | Capitolul 52 (bazat pe textele din Neemia 1 -2.)
Neemia, unul dintre robii evrei, ocupa o poziție de influență și de cinste la curtea persană. Ca paharnic al împăratului, avea intrare liberă înaintea lui. În virtutea poziției sale și datorită capacităților și credincioșiei lui, devenise prietenul și sfetnicul monarhului. Cu toate că primise favoarea împărătească, cu toate că era înconjurat de fast și, de splendoare, n-a uitat pe Dumnezeu și poporul lui. Cu un interes profund, inima i s-a îndreptat spre Ierusalim; nădejdile și bucuriile îi erau legate de prosperitatea acestuia. Prin acest bărbat, pregătit prin rămânerea lui la curtea persană pentru lucrarea la care avea să fie chemat, Dumnezeu a intenționat să aducă binecuvântare poporului Său, în țara părinților lor.
Prin mesageri din ludea, evreul patriot a aflat că peste Ierusalim, cetatea aleasă, veniseră zile grele. Robii întorși sufereau dispreț și necaz. Templul și părți din cetate fuseseră rezidite, dar lucrarea de restatornicire era stânjenită, slujbele templului erau tulburate, iar poporul ținut într-o alarmă continuă de faptul că zidurile cetății erau încă într-o mare măsură în ruină.
-629-
Copleșit de amărăciune, Neemia nu putea nici să mănânce și nici să bea: “Am plâns și m-am jelit multe zile, și am postit”. În durerea lui, s-a îndreptat către Ajutorul divin. “M-am rugat”, zicea el, “înaintea Dumnezeului cerurilor”. Cu credință, a mărturisit păcatele lui și ale poporului lui. El a stăruit ca Dumnezeu să susțină cauza lui Israel, să le redea curajul și puterea și să-i ajute să clădească locurile pustii ale lui Iuda.
Pe măsură ce Neemia se ruga, credința și curajul lui creșteau. Gura i-a fost umplută de argumente sfinte. El a arătat către dezonoarea care avea să fie aruncată asupra lui Dumnezeu, dacă poporul Său acum, când se întorsese către El, avea să fie lăsat în slăbiciune și apăsare, și a stăruit de Domnul să-și împlinească făgăduința: “Dacă vă veți întoarce la Mine, și dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, atunci, chiar dacă veți fi izgoniți la marginea cea mai îndepărtată a cerului, de acolo vă voi aduna și vă voi aduce înapoi iarăși în locul pe care l-am ales, ca să locuiască Numele Meu acolo”. (Neemia 1, 9; Vezi și Deuteronom 4, 29-31.) Această făgăduință fusese dată lui Israel, prin Moise, înainte ca ei să fi intrat în Canaan, și de-a lungul secolelor, ea rămăsese neschimbată. Poporul lui Dumnezeu se întorsese acum la El, în pocăință și credință, iar făgăduința nu avea să rămână neîmplinită.
Neemia își revărsase deseori sufletul în favoarea poporului său. Dar acum, pe când se ruga, un plan sfânt a luat ființă în mintea lui. S-a hotărât că, dacă va putea primi consimțământul împăratului și ajutorul necesar pentru a procura unelte și materiale, își va asuma personal sarcina reclădirii zidurilor Ierusalimului și a restatornicirii puterii naționale a lui Israel. Și a cerut Domnului să-i dea trecere înaintea împăratului, pentru ca acest plan să poată fi împlinit. “Dă astăzi izbândă robului Tău”, s-a rugat el, “și fă-l să capete trecere înaintea omului acestuia”!
-630-
Patru luni de zile a așteptat Neemia o ocazie favorabilă de a prezenta cererea sa împăratului. În tot acest timp, deși inima îi era apăsată de durere, el s-a străduit să se poarte cu voioșie în prezența împăratului. În acele săli, pline de strălucire și splendoare, toți trebuiau să arate fericiți și cu inima liberă. Necazul nu trebuia să-și arunce umbra pe fața nici unuia care venea la împărăție. Dar în clipele de retragere ale lui Neemia, ascuns de vederea oamenilor, multe erau rugăciunile, mărturisirile și lacrimile pe care le auzeau și la care erau martori Dumnezeu și îngerii.
În cele din urmă, amărăciunea care apăsa inima patriotului n-a mai putut fi ascunsă. Nopțile nedormite și zilele pline de griji și-au lăsat umbrele pe fața lui. Împăratul, grijuliu pentru propria lui siguranță, care era obișnuit să citească fețele și să pătrundă dincolo de aparențe, a văzut că o tulburare ascunsă pusese stăpânire pe paharnicul lui. “Pentru ce ai fața tristă?” a întrebat el; “Și totuși nu ești bolnav, nu poate fi decât o întristare a inimii”.
Întrebarea a umplut de teamă pe Neemia. Nu cumva împăratul se va mânia când va auzi că, în timp ce era angajat în slujba lui, gândurile curteanului fuseseră departe, cu poporul apăsat? Nu cumva viața celui nevinovat va fi nimicită? Nu cumva planul lui scump, de a restatornici puterea Ierusalimului, era pe cale să fie zădărnicit? “Atunci”, scrie el, “m-a apucat o mare frică”. Cu buzele tremurânde și cu ochii înlăcrimați, el a dezvăluit cauza necazului său. “Trăiască împăratul în veac!” a răspuns el. “Cum să n-am fața tristă când cetatea în care sunt, mormintele părinților mei este nimicită și porțile ei sunt arse de foc?”
-631-
Prezentarea stării Ierusalimului a deșteptat simpatia monarhului fără să-i trezească prejudecățile. O altă întrebare i-a dat ocazia pe care Neemia o așteptase de multă vreme: “Ce ceri?” Dar bărbatul lui Dumnezeu n-a îndrăznit să răspundă până nu a primit îndrumarea de la Unul mai mare decât Artaxerxe. El avea de îndeplinit o însărcinare sfântă, pentru care cerea ajutorul împăratului, și și-a dat seama că depindea mult de prezentarea problemei în așa fel încât să-i câștige aprobarea și să primească ajutor. “M-am rugat”, zise el, “Dumnezeului cerurilor”. În rugăciunea aceea scurtă, Neemia a intrat în prezența Împăratului împăraților și a câștigat de partea lui o putere care poate abate inimile, așa cum sunt abătute râurile de apă.
A te ruga așa cum s-a rugat Neemia în acel ceas de nevoie este o posibilitate la îndemâna creștinului în împrejurări când alte forme de rugăciune pot fi cu neputință. Truditorii, în mersul împovărat al vieții, aglomerați și aproape copleșiți de încurcături, pot înălța la Dumnezeu o rugăciune pentru călăuzire divină. Călătorii pe mare și pe uscat, când sunt amenințați de vreo primejdie, se pot preda în felul acesta protecției cerului. În vremuri de primejdie sau greutăți neașteptate, inima își poate înălța strigătul după ajutor Aceluia care s-a angajat să vină în sprijinul celor credincioși ai Săi, oricând Îl cheamă. În orice împrejurare, în orice stare, sufletul împovărat cu amărăciune și grijă sau asaltat crunt de ispită poate găsi asigurare, sprijin și ajutor în dragostea și puterea inepuizabilă ale unui Dumnezeu care-și păstrează legământul.
-632-
În acea clipă scurtă de rugăciune către Împăratul împăraților, Neemia a fost încurajat să spună lui Artaxerxe dorința lui de a fi eliberat pentru o vreme de îndatoririle de la curte și a cerut autorizarea de a clădi locurile pustiite ale Ierusalimului și de a face din nou din el o cetate puternică și apărată. Urmări importante pentru națiunea iudaică depindeau de această cerere. Și, declară Neemia: “împăratul mi-a dat … căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine”.
-633-
După ce și-a asigurat ajutorul pe care-l căutase, Neemia, cu prudență și cu înțelepciune, a procedat la aranjamentele necesare pentru a asigura reușita întreprinderii lui. Nu a neglijat nici o precauție care ar fi ajutat la realizarea ei. N-a descoperit planul lui nici chiar concetățenilor săi. Deși știa că mulți se vor bucura de succesele lui, se temea că unii, prin acte de indiscreție, putea să trezească invidia vrăjmașilor și să aducă eșuarea planului.
Cererea lui către împărat fusese atât de favorabil primită, încât Neemia a fost încurajat să ceară și mai mult ajutor. Pentru a da demnitate și autoritate misiunii lui, ca și pentru a asigura ocrotire în călătorie, a cerut și s-a asigurat de o escortă militară. A trimis scrisori împărățești către guvernatorii, din provinciile de dincolo de Eufrat, teritoriu prin care avea să treacă în călătoria lui către ludea și a obținut și o scrisoare către administratorul pădurii împăratului din munții Libanului, prin care dădea dispoziții să-i asigure atâta lemn cât va fi necesar. Pentru a nu se ivi nici un motiv de nemulțumire că și-ar fi depășit atribuțiile, Neemia s-a îngrijit ca autoritatea și privilegiile acordate lui să fie clar definite.
Acest exemplu de prevedere înțeleaptă și acțiune hotărâtă, trebuie să fie o lecție pentru toți creștinii. Copiii lui Dumnezeu nu trebuie numai să se roage în credință, ci să și lucreze cu grijă cu înțelepciune și cu prevedere. Ei întâmpină multe greutăți și adesea împiedică lucrarea Providenței în favoarea lor, pentru că privesc prudența și efortul neobosit ca, având puțin a face cu religia. Neemia nu și-a socotit datoria împlinită când a plâns și s-a rugat înaintea Domnului. El a unit cererile cu străduința sfântă, depunând eforturi stăruitoare și cu rugăciune pentru reușita lucrării în care era angajat. Considerația atentă și planuri bine chibzuite sunt tot atât de necesare pentru înaintarea lucrărilor sfinte de astăzi, ca și pe vremea reclădirii zidurilor Ierusalimului.
-634-
Neemia n-a depins de nesiguranță. Mijloacele de care ducea lipsă le-a cerut de la aceia care erau în stare să i le dea. Și Domnul este și astăzi binevoitor să miște inimile acelora care posedă bunurile Sale în favoarea cauzei adevărului. Aceia care lucrează pentru El trebuie să se folosească de ajutorul pe care El îi îndeamnă pe oameni să-l dea. Aceste daruri pot deschide căi prin care lumina adevărului să meargă în multe țări întunecate. S-ar putea ca dăruitorii să nu aibă credință în Hristos, să nu cunoască Cuvântul Său, dar darurile lor nu trebuie refuzate pentru acest motiv.