Profeți și Regi | Capitolul 50
La aproximativ șaptezeci de ani după reîntoarcerea primei grupe de robi sub conducerea lui Zorobabel și losua, Artaxerxe Longimanul s-a urcat pe tronul Medo-Persiei. Numele acestui împărat este strâns legat de istoria sfântă printr-o serie de providențe remarcabile. În timpul domniei lui, au trăit și au lucrat Ezra și Neemia. El este acela care, în anul 457 î.Hr., a dat al treilea și ultimul decret pentru restaurarea Ierusalimului. Domnia lui a fost martoră la reîntoarcerea unei grupări de iudei sub conducerea lui Ezra, la terminarea zidurilor Ierusalimului de către Neemia și tovarășii lui, la reorganizarea slujbelor templului și la marile reforme religioase, instituite de Ezra și Neemia. În timpul acestei domnii lungi, el a dat pe față deseori înțelegere față de poporul lui Dumnezeu; și în prietenii lui iudei, preaiubiți și demni de încredere, Ezra și Neemia, a recunoscut bărbați rânduiți de Dumnezeu, ridicați pentru o lucrare deosebită.
Experiența lui Ezra, atunci când trăia printre iudeii rămași în Babilon, a fost atât de neobișnuită, încât a atras atenția binevoitoare a împăratului Artaxerxe, cu care a vorbit deschis despre puterea Dumnezeului cerului și despre planul divin de restatornicire a iudeilor la Ierusalim.
-608-
Născut din fiii lui Aaron, lui Ezra i se dăduse o educație preoțească; și adăugat la aceasta, făcuse cunoștință cu scrierile vrăjitorilor, astrologilor și înțelepților Împărăției medo-persane. Dar nu era mulțumit cu starea sa spirituală. Dorea să fie în armonie deplină cu Dumnezeu; tânjea după înțelepciune, ca să împlinească voința divină. Și ca urmare, și-a pus inima “să adâncească și să împlinească Legea Domnului”. (Ezra 7, 10.) Aceasta l-a determinat să se ocupe stăruitor cu studiul istoriei poporului lui Dumnezeu, așa cum era raportată în scrierile proorocilor și ale împăraților. El a cercetat cărțile poetice și istorice ale Bibliei, pentru a înțelege de ce Dumnezeu îngăduise ca Ierusalimul să fie distrus, iar poporul său dus în robie într-o țară păgână.
Ezra a dat o atenție deosebită experiențelor lui Israel din vremea făgăduinței făcute lui Avraam. A studiat îndrumările date la muntele Sinai și în perioada cea lungă a rătăcirii prin pustie. Pe măsură ce înțelegea mai mult și tot mai mult cu privire la procedeele lui Dumnezeu cu copiii Săi și sfințenia Legii date pe Sinai, inima lui Ezra era mișcată. A experimentat o pocăință nouă și totală și s-a hotărât să cunoască temeinic rapoartele istoriei sfinte, ca să poată folosi această cunoștință pentru a aduce lumină și binecuvântare poporului lui.
Ezra s-a străduit să-și intensifice pregătirea inimii pentru lucrarea ce credea că era înaintea lui. L-a căutat pe Dumnezeu cu sinceritate, ca să poată fi un învățător înțelept în Israel. Pe măsură ce învăța să-și supună mintea și voința controlului divin, erau aduse în viața sa principiile sfințirii adevărate, care în anii următori au avut o influență modelatoare nu numai asupra tineretului, care căuta îndrumarea, ci și asupra tuturor celorlalți asociați cu el.
-609-
Dumnezeu l-a ales pe Ezra să fie o unealtă a binelui pentru Israel, să pună iarăși la loc de cinste preoția, a cărei glorie fusese umbrită într-o mare măsură în timpul robiei. Ezra s-a dezvoltat ca om cu o cultură extraordinară și a devenit “un cărturar iscusit în Legea lui Moise”. (Versetul 6.) Aceste pregătiri l-au făcut un bărbat eminent în Împărăția medo-persană. Ezra a devenit purtătorul de cuvânt pentru Dumnezeu, educându-i pe cei din jur în principiile care guvernează cerul. În anii din urmă ai vieții sale, fie că s-a găsit lângă curtea împăratului Medo-Persiei, fie la Ierusalim, lucrarea lui principală a fost aceea de învățător. Pe măsură ce transmitea altora adevărurile pe care, le învățase, puterea sa de muncă creștea. El a devenit un bărbat al evlaviei și zelului. Era martorul lui Dumnezeu pentru lume cu privire la puterea adevărului biblic de a înnobila viața zilnică.
Eforturile lui Ezra de a reînviora interesul pentru studiul Scripturilor au căpătat permanență prin lucrarea lui minuțioasă, de o viață consacrată păstrării și multiplicării Scrierilor Sfinte. El a adunat toate copiile Legii pe care le-a putut găsi, le-a transcris și le-a împărțit. Cuvântul curat înmulțit astfel și așezat în mâinile multora dădea cunoașterea care era de o valoare inestimabilă.
Credința lui Ezra, că Dumnezeu va face o lucrare puternică în favoarea poporului Său, l-a determinat să spună lui Artaxerxe dorința lui de a se reîntoarce la Ierusalim pentru reînviorarea interesului în studiul Cuvântului lui Dumnezeu și pentru a-i ajuta pe frații lui la rezidirea cetății sfinte. Când Ezra și-a mărturisit încrederea deplină în Dumnezeul lui Israel, ca fiind cu totul în stare să ocrotească și să se îngrijească de poporul Lui, împăratul a fost profund impresionat. El a înțeles bine că izraeliții se întorceau la Ierusalim, ca să-i slujească lui Iehova, însă încrederea împăratului în integritatea lui Ezra a fost atât de mare, încât i-a acordat o favoare deosebită, ascultându-i cererea și încredințându-i daruri bogate pentru slujba templului. El l-a făcut reprezentant special al Împărăției medo-persane și i-a conferit puteri largi pentru aducerea la îndeplinire a planului care era în inima lui. Decretul lui Artaxerxe Longimanul pentru rezidirea și clădirea Ierusalimului, emis a treia oară de la încheierea celor șaptezeci de ani de robie, este deosebit pentru exprimările lui cu privire la Dumnezeul cerului, pentru recunoașterea realizărilor lui Ezra și pentru dărnicia dovedită față de rămășița poporului lui Dumnezeu. Artaxerxe se referă la Ezra astfel: “Preot și cărturar care învață poruncile și legile Domnului cu privire la Israel”, “cărturarul iscusit în Legea Dumnezeului cerurilor”. Împăratul s-a unit cu sfetnicii lui și a dăruit cu dragă inimă aur și argint “Dumnezeului lui Israel, a cărui locuință este la Ierusalim” și, în plus, a luat măsuri pentru a face față cheltuielilor mari, poruncind să fie plătite din “casa vistieriilor împăratului”. (Vers. 11.12.15.20.)
-610-
“Tu ești trimis de împăratul și de cei șapte sfetnici ai lui” a spus Artaxerxe lui Ezra, “să cercetezi în Iuda și Ierusalim, după Legea Dumnezeului tău, care este în mâinile tale”. Și a hotărât mai departe: “Tot ce este poruncit de Dumnezeul cerurilor să se facă întocmai pentru casa Dumnezeului cerurilor, pentru ca să nu vină mânia Lui asupra împărăției, asupra împăratului și asupra fiilor săi”. (Versetul 14.23.)
-611-
Prin îngăduința dată izraeliților să se reîntoarcă, Artaxerxe a făcut aranjamente pentru restabilirea membrilor preoției la vechile rituri și privilegii. “Vă facem cunoscut”, a declarat el, “că nu puteți pune nici un bir, nici dare, nici vamă de trecere peste nici unul din preoți, din leviți, din cântăreți, din ușieri, din slujitorii templului și din slujitorii acestei Case a lui Dumnezeu.” El a mai rânduit numirea de funcționari civili, care să conducă poporul cu dreptate, în armonie cu legile codului iudaic. “Tu, Ezra, după înțelepciunea lui Dumnezeu, pe care o ai”, a zis el, “pune judecători și dregători care să facă dreptate la tot poporul dincolo de Râu, tuturor celor ce cunosc legile Dumnezeului tău; și fă-le cunoscut celor ce nu le cunosc. Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău și legea împăratului să fie osândit la moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniță”. (Versetele 24-26.)
În felul acesta “mâna bună a Dumnezeului său fiind peste el” Ezra l-a convins pe împărat să ia măsuri îndestulătoare pentru întoarcerea întregului popor al lui Israel, precum și a preoților și leviților din Împărăția medo-persană, care “vor să plece cu bine la Ierusalim”. (Versetele 9, 13.) Astfel, li s-a dat din nou ocazia copiilor din diasporă să se reîntoarcă în țară, de stăpânirea căreia erau legate făgăduințele casei lui Israel. Acest decret a adus o bucurie mare acelora care se uniseră cu Ezra în studierea planurilor lui Dumnezeu privitoare la poporul Său. “Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul părinților noștri”, a declarat Ezra, “care a pregătit inima împăratului ca să slăvească astfel Casa Domnului la Ierusalim, și a îndreptat asupra mea bunăvoința împăratului, a sfetnicilor săi și a tuturor căpeteniilor puternice ale lui”. (Versetele 27.28.)
-612-
În emiterea acestui decret de către Artaxerxe, s-a manifestat providența lui Dumnezeu. Unii au înțeles lucrul acesta și s-au folosit cu bucurie de privilegiul de a se reîntoarce în împrejurări atât de favorabile. A fost stabilit un loc de adunare și la timpul stabilit, cei ce au dorit să meargă la Ierusalim s-au strâns pentru călătoria cea lungă. “l-am strâns la râul cel care curge spre Ahava”, zice Ezra, “și am tăbărât acolo trei zile”. (Ezra 8, 15.)
Ezra se așteptase că un număr mare se va întoarce la Ierusalim, dar numărul celor care au răspuns chemării era descurajator de mic. Mulți, care cumpăraseră case și pământuri, nu erau dispuși să-și sacrifice averile. Ei iubeau tihna și confortul și s-au mulțumit să rămână. Exemplul lor s-a dovedit o piedică pentru alții, care altfel ar fi ales să se împărtășească de experiența acelora care înaintau prin credință.
Când Ezra a privit la grupa adunată, a fost surprins să nu găsească pe nimeni dintre fiii lui Levi. Unde erau membrii seminției puse deoparte pentru slujba sfântă a templului? La chemarea “Cine este de partea Domnului”, leviții ar fi trebuit să răspundă primii. În timpul robiei și după aceea, li se acordaseră multe privilegii. Se bucuraseră de libertatea deplină să slujească nevoilor spirituale ale fraților lor de robie. Fuseseră clădite sinagogi, în care preoții conduceau închinarea la Dumnezeu și învățau poporul. Li se permisese în mod liber să păzească Sabatul și să îndeplinească ritualurile sfinte, specifice credinței iudaice.
-613-
Dar o dată cu trecerea anilor, după încheierea robiei condițiile s-au schimbat și multe răspunderi noi zăceau asupra conducătorilor lui Israel. Templul din Ierusalim fusese reclădit și consacrat și ca urmare, erau necesari mai mulți preoți pentru îndeplinirea slujbelor lui. Era o nevoie presantă de bărbați ai lui Dumnezeu, care să activeze ca învățători ai poporului. Și pe lângă aceasta, iudeii care rămâneau în Babilon erau în primejdia ca libertatea lor religioasă să le fie restrânsă. Prin proorocul Zaharia, ca și prin experiența lor recentă din vremurile de restricție ale Esterei și ale lui Mardoheu, iudeii din Medo-Persia fuseseră avertizați clar să se reîntoarcă în țara lor. Venise timpul când era primejdios pentru ei să locuiască în continuare în mijlocul influențelor păgâne. Ținând cont de aceste împrejurări schimbate, preoții din Babilon ar fi trebuit să fie primii care să vadă, în emiterea decretului, o chemare specială de a se întoarce la Ierusalim.
-614-
Împăratul și căpeteniile lui își făcuseră mai mult decât partea, deschizând calea pentru reîntoarcere. Ei asiguraseră mijloace din belșug, dar unde erau bărbații? Fiii lui Levi dăduseră greș chiar la vremea când influența unei hotărâri de a-i, însoți pe frații lor i-ar fi condus și pe alții să le urmeze exemplul. Nepăsarea lor ciudată este o descoperire tristă a atitudinii izraeliților din Babilon față de planul lui Dumnezeu pentru poporul Său.
Ezra a făcut apel încă o dată la leviți, trimițându-le o invitație urgentă să se unească cu grupa lui. Pentru a accentua importanța unui acțiuni rapide, a trimis o data cu invitația scrisă câțiva dintre învățători și căpetenii. (Ezra 7, 28; 8, 16.)
În timp ce călătorii au întârziat împreună cu Ezra, acești soli de nădejde s-au grăbit să se întoarcă cu cererea: “Să ne aducă slujitori pentru casa Dumnezeului nostru”. (Ezra 8, 17.) Chemarea a fost ascultată; unii, care ezitaseră, au luat hotărârea finală să se reîntoarcă. În total, aproximativ patruzeci de preoți și două sute douăzeci de slujitori ai templului bărbați pe care Ezra se putea bizui, ca fiind slujitori înțelepți și învățători și ajutoare bune au fost aduși în tabără.
-615-
Toți erau acum gata de plecare. Înainte le stătea o călătorie care urma să dureze câteva luni. Bărbații și-au luat cu ei femeile și copiii, împreună cu avutul lor, pe lângă tezaurul bogat pentru templu și slujbele lui. Ezra era conștient că vrăjmașii îi așteptau pe drum, pregătiți să-i jefuiască și să-i nimicească, pe el și ceata lui; cu toate acestea, nu i-a cerut împăratului o armată pentru pază. “Mi-era rușine”, a explicat el, “să cer împăratului o oaste de însoțire și călăreți, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmașului pe drum, căci spusesem împăratului: ‘Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toți cei ce-L caută, dar puterea și mânia Lui sunt peste toți cei ce-L părăsesc’.” (Versetul 22.)
În această problemă, Ezra și tovarășii lui au văzut o ocazie de a preamări Numele lui Dumnezeu înaintea păgânilor. Credința în puterea viului Dumnezeu urma să fie întărită, dacă izraeliții aveau să dea pe față credință în Conducătorul lor divin. De aceea, s-au hotărât să-și pună întreaga lor încrederea în El. Nu aveau să ceară o trupă de strajă. Nu urmau să dea păgânilor ocazia să atribuie puterii omului slava care aparține numai lui Dumnezeu. Nu puteau să trezească vreo îndoială în mintea prietenilor lor păgâni, în ceea ce privește sinceritatea dependenței lor de Dumnezeu, ca popor al Său. Ajutorul avea să fie obținut nu prin bogăție, nici prin puterea și influența bărbaților idolatri, ci prin ocrotirea lui Dumnezeu. Numai prin păstrarea Legii lui Dumnezeu înaintea lor și prin străduința de a asculta de ea urmau să fie ocrotiți.
-616-
Cunoașterea condițiilor pe baza cărora aveau să se bucure în continuare de belșugul venit din mâna lui Dumnezeu a dat o solemnitate neobișnuită serviciului de consacrare, ținut chiar înainte de plecare, de Ezra și grupul de credincioși care-l însoțea. “Acolo, la râul Ahava”, a spus Ezra despre această experiență, “am vestit un post de smerire înaintea Dumnezeului nostru, ca să cerem de la El o călătorie fericită pentru noi, pentru copiii noștri și pentru tot ce era al nostru. Pentru aceasta, am postit și am chemat pe Dumnezeul nostru. și El ne-a ascultat”. (Versetele 21, 23.)
Însă binecuvântarea lui Dumnezeu n-a făcut ca exercitarea prudenței și prevederii să fie inutilă. Ca o precauție deosebită pentru asigurarea tezaurului, Ezra a ales douăsprezece căpetenii dintre preoți bărbați a căror credincioșie și devotament fuseseră dovedite și “am cântărit înaintea lor argintul, aurul și uneltele date în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, sfetnici și căpeteniile lui, și de toți cei din Israel, care se aflau acolo”. Acești bărbați au fost însărcinați în mod solemn să acționeze ca administratori plini de grijă ai tezaurului încredințat lor. “Sunteți închinați Domnului”, a spus Ezra. “Vasele acestea sunt lucruri sfinte, și argintul și aurul acesta sunt un dar de bună voie, făcut Domnului, Dumnezeului părinților voștri. Fiți cu ochii în patru, și luați lucrurile, acestea sub paza voastră, până le veți cântări înaintea căpeteniilor preoților și înaintea Leviților, și înaintea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Dumnezeului nostru”. (Versetele 24.25.28.29.)
-617-
Grija dată pe față de Ezra în luarea de măsuri pentru transportarea în siguranță a tezaurului Domnului ne învață o lecție demnă de un studiu atent. Numai aceia a căror cinste fusese dovedită au fost aleși au fost instruiți în mod clar cu privire la răspunderile care era asupra lor. În rânduirea de slujbași credincioși pentru a lucra ca vistiernici ai bunurilor Domnului, Ezra a recunoscut nevoia și valoarea ordinii și organizației în legătură cu lucrarea lui Dumnezeu.
În cele câteva zile în care izraeliții au întârziat la râu, au fost luate toate măsurile necesare pentru călătoria cea lungă. “Am plecat de la râul Ahava”, scria Ezra, “ca să ne ducem la Ierusalim în a douăsprezecea zi a lunii, întâia. Mâna Domnului Dumnezeului nostru a fost peste noi, și ne-a păzit de loviturile vrăjmașului și de orice piedică pe drum”. (Versetul 31.) Călătoria a durat aproape patru luni, iar mulțimea care-l însoțea pe Ezra, câteva mii în total, inclusiv femei și copii, trebuia să înainteze încet. Dar toți au fost păstrați în siguranță. Vrăjmașii au fost împiedicați să le facă rău. Călătoria a decurs bine și în ziua întâia a lunii a cincea, în anul al șaptelea al lui Artaxerxe, ei au ajuns la Ierusalim.