Profeți și Regi | Capitolul 49
Prin bunăvoința arătată de Cir, aproape cincizeci de mii din fiii robiei au beneficiat de prevederile decretului care le îngăduia reîntoarcerea. Aceștia însă, în comparație cu sutele de mii răspândite în provinciile Medo-Persiei, erau doar o rămășiță neînsemnată. Marea majoritate a izraeliților alesese să rămână mai degrabă în țara robiei decât să suporte greutățile călătoriei de reîntoarcere și restaurarea cetăților și caselor lor pustiite.
Au trecut mai mult de zece ani, când al doilea decret, aproape tot atât de favorabil ca și primul, a fost emis de Dariu Histaspe, monarhul care conducea pe atunci. În felul acesta, Dumnezeu, în îndurarea Sa, a oferit o altă ocazie iudeilor din Împărăția medo-persană să se reîntoarcă în țara părinților lor. Domnul a prevăzut vremurile grele, care aveau să urmeze în timpul domniei lui Xerxe Ahașveroș din cartea Esterei și El nu numai că a lucrat o schimbare de sentimente în inimile bărbaților cu autoritate, dar l-a și inspirat pe Zaharia să stăruiască pe lângă exilați să se întoarcă.
-599-
“Fugiți, fugiți, din țara de la miazănoapte” a fost solia dată semințiilor împrăștiate ale lui Israel, care se așezaseră în multe țări, departe de căminul lor de mai înainte. “Căci v-am împrăștiat în cele patru vânturi ale cerurilor”, zice Domnul.Scapă, Sioane, tu care locuiești la fiica Babilonului! Căci așa vorbește Domnul oștirilor: “După slavă m-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui. Iată, Îmi ridic mâna împotriva lor zice Domnul și ele vor fi prada celor ce le erau supuși, ca să știți că Domnul oștirilor m-a trimis”. (Zaharia 2, 6-9.)
Planul Domnului era același care fusese de la început; poporul Său să fie o laudă pe pământ, spre slava Numelui Său, În timpul acelor ani îndelungați de robie, Domnul le dăduse multe ocazii să se întoarcă la ascultarea de El. Unii aleseseră să asculte și să învețe, alții își găsiseră izbăvirea în mijlocul necazului. Mulți dintre aceștia urmau să fie numărați în rămășița care se va reîntoarce. Ei erau asemănați de inspirație cu “o rămurea din vârful unui cedru mare”, care urma să fie sădită “pe un munte înalt al lui Israel”. (Ezechiel 17, 22.23.)
“Aceia al căror duh l-a trezit Dumnezeu” (Ezra 1, 5) s-au reîntors sub decretul lui Cir. Dar Dumnezeu n-a încetat să stăruiască pe lângă aceia care rămăseseră de bună voie în țara robiei lor și, prin numeroase mijloace, le-a făcut posibilă și lor reîntoarcerea. Însă marele număr al acelora care n-au răspuns decretului lui Cir au rămas neimpresionați de influențele ulterioare și chiar atunci când Zaharia i-a avertizat să fugă din Babilon, fără întârziere, n-au luat seama la invitație.
-600-
Între timp, condițiile din Împărăția medo-persană se schimbau cu repeziciune. Dariu Histaspe, sub a cărui domnie iudeilor le fusese arătată o favoare deosebită, a fost urmat de Xerxe cel Mare. În timpul domniei acestuia, aceia dintre iudei care nu luaseră seama la chemarea de a fugi au fost chemați să facă față unei crize grozave. După ce refuzaseră să se folosească de avantajul unei căi de scăpare, pe care Dumnezeu le-o pregătise, de data aceasta au fost aduși față în față cu moartea.
Prin Haman agaghitul, un bărbat fără scrupule din înalta autoritate a Medo-Persiei, Satana a lucrat de data aceasta să contracareze planurile lui Dumnezeu. Haman cultivase o răutate amară împotriva lui Mardoheu iudeul. Mardoheu nu-i făcuse nici un rău lui Haman, dar refuzase să-i arate respect sub formă de închinare. Nemulțumit să pună mâna numai pe Mardoheu, Haman a complotat “să nimicească pe poporul lui Mardoheu, pe toți iudeii care se aflau în împărăția lui Ahașveroș”. (Estera 3, 6.)
lndus în eroare de declarațiile neadevărate ale lui Haman, Xerxe a fost convins să dea un decret cu privire la exterminarea tuturor iudeilor risipiți “în toate ținuturile Împărăției medo-persane”. (Estera 3, 8.) A fost rânduită o zi anumită, în care iudeii urmau să fie nimiciți, iar averile lor confiscate. Împăratul nu și-a dat seama de consecințele profunde, care aveau să însoțească aducerea la îndeplinire a acestui decret. Însuși Satana, instigatorul ascuns al planului, încerca să-i șteargă de pe pământ pe aceia care păstrau cunoștința despre Dumnezeul cel adevărat.
-601-
“În fiecare ținut unde ajungea porunca împăratului și hotărârea lui, a fost o mare jale printre iudei; posteau, plângeau și se boceau, și mulți se culcau în sac și cenușă”. (Estera 4, 3.) Decretul mezilor și perșilor nu putea fi revocat; în aparență, nu era nici o speranță; toți izraeliții erau condamnați la nimicire.
Dar intrigile vrăjmașului au fost înfrânte de o putere care domnește peste fiii oamenilor. În providența lui Dumnezeu, Estera, o evreică temătoare de Cel Prea Înalt, fusese făcută împărăteasă în Împărăția medo-persană. Mardoheu îi era rudă apropiată. În situația lor extremă, s-au hotărât să apeleze la Xerxe în favoarea poporului lor. Estera urma să riște să intre înaintea, lui ca mijlocitoare. “Cine știe”, a zis Mardoheu, “dacă nu cumva pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?” (Estera 4, 14.)
Criza căreia Estera îi făcea față, cerea o acțiune rapidă și hotărâtă, dar atât ea, cât și Mardoheu, și-au dat seama că, dacă Dumnezeu nu va lucra cu putere în favoarea lor, străduințele lor aveau să fie fără efect. Astfel, Estera și-a luat timp pentru comuniune cu Dumnezeu, izvorul puterii ei. “Du-te”, l-a îndrumat ea pe Mardoheu, “strânge pe toți iudeii care se află în Susa și postiți pentru mine, fără să mâncați, nici să beți, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Și eu voi posti o dată cu slujnicele mele; apoi, voi intra la împăratul, în ciuda legii; și dacă va fi să pier, voi pieri”. (Estera 4, 16.)
-602-
Evenimentele care au urmat într-o succesiune rapidă apariția Esterei înaintea împăratului, favoarea deosebită arătată ei, ospețele împăratului și împărătesei împreună cu Haman, ca singurul invitat, somnul tulburat al împăratului, cinstirea publică arătată față de Mardoheu, precum și umilirea și căderea lui Haman, după descoperirea complotului nelegiuit toate acestea sunt părți ale unei istorii cunoscute. Dumnezeu a lucrat minunat pentru poporul Său pocăit; iar împăratul a dat un alt decret, prin care li se îngăduia să se lupte pentru viața lor, și care a fost transmis cu grabă în toate părțile împărăției, prin curieri călare; care “au plecat îndată în toată graba, după porunca împăratului”. “În fiecare ținut și în fiecare cetate, pretutindeni unde ajungea porunca împăratului și hotărârea lui, au fost între iudei bucurie și veselie, ospețe și zile de sărbătoare. Și mulți oameni dintre popoarele țării s-au făcut iudei, căci îi apucaseră frica de iudei”. (Estera 8, 14.17.)
În ziua rânduită pentru nimicirea lor, “iudeii s-au strâns în cetățile lor, în toate ținuturile împăratului Ahașveroș, ca să pună mâna pe cei ce căutau să-i piardă. Nimeni n-a putut să le stea împotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele”. Îngerii care excelează în putere fuseseră însărcinați de Dumnezeu să ocrotească pe poporul Său, în timp ce ei “și-au apărat viața”. (Estera 9, 2.16.)
Lui Mardoheu, i s-a încredințat poziția de cinste, ocupată de Haman mai înainte. El era “cel dintâi după împăratul Ahașveroș și era cu vază între iudei și iubit de mulțimea fraților săi” (Estera 10, 3), și a căutat să promoveze binele poporului său Israel. În felul acesta, Dumnezeu a adus poporul Său ales iarăși în cinste la curtea medo-persană, făcând posibilă împlinirea planului Său de a-i restabili în propria lor țară. Dar numai peste câțiva ani, în anul al șaptelea al lui Artaxerse I, urmașul lui Xerxe cel Mare, un număr considerabil dintre ei s-a întors la Ierusalim, sub conducerea lui Ezra; Experiențele grele, care au venit peste poporul lui Dumnezeu din zilele Esterei, n-au fost specifice numai acelor vremuri. Ioan descoperitorul, privind de-a lungul veacurilor până la încheierea timpului, a declarat: “Și balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășița seminței ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu, și țin mărturia lui Isus Hristos”. (Apocalipsa 12, 17.) Unii dintre cei care trăiesc astăzi pe pământ vor vedea împlinindu-se aceste cuvinte. Același spirit, care în veacurile trecute i-a condus pe oameni să prigonească biserica cea adevărată, va conduce în viitor la manifestarea unei atitudini asemănătoare față de aceia care își păstrează credincioșia față de Dumnezeu. Chiar acum se fac pregătiri pentru această ultimă mare luptă.
-605-
Decretul care va fi dat în cele din urmă împotriva rămășiței poporului lui Dumnezeu va fi foarte asemănător cu acela emis de Ahașveroș împotriva iudeilor. Astăzi, vrăjmașii adevăratei biserici văd în grupa cea mică a păzitorilor poruncii Sabatului un Mardoheu la poartă. Respectul poporului lui Dumnezeu față de Legea Sa este o mustrare continuă pentru aceia care au lepădat temerea de Domnul și calcă în picioare Sabatul Său.
Satana va stârni indignarea împotriva minorității care refuză să accepte obiceiurile și tradițiile larg răspândite. Bărbați cu răspundere și renume se vor uni cu nelegiuiții și cu oamenii de nimic pentru a se sfătui împotriva poporului lui Dumnezeu. Bogăția, geniul, educația se vor uni pentru a-i acoperi cu rușinea. Conducătorii prigonitori, slujitori și membri ai bisericii vor complota împotriva lor. Cu glasul și condeiul, prin lăudăroșenii, prin amenințări și prin batjocuri, vor căuta să le doboare credința. Prin prezentări mincinoase și prin apeluri pline de mânie, oamenii vor stârni patimile poporului. Neavând un “așa zic Scripturile” împotriva apărătorilor Sabatului biblic, vor recurge la măsuri apăsătoare pentru a suplini această lipsă. Pentru a-și asigura popularitatea și dominația, legislatorii se vor supune cererii pentru legi duminicale. Dar aceia care se tem de Dumnezeu nu pot accepta o instituție care nesocotește un precept al Decalogului. Pe acest câmp de bătaie se va desfășura ultimul mare conflict în lupta dintre adevăr și rătăcire. Dar noi nu suntem lăsați în nesiguranță cu privire la deznodământ. Astăzi, ca în zilele Esterei și ale lui Mardoheu, Domnul Își va apăra adevărul și poporul Său.