Profeți și Regi | Capitolul 48
Îndată, după vedenia lui Zaharia despre losua și Înger, proorocul a primit o solie cu privire la lucrarea lui Zorobabel: ‘Îngerul care vorbea cu mine’, spune Zaharia, ‘s-a întors și m-a trezit ca pe un om pe care-l trezești din somnul lui. El m-a întrebat: “Ce vezi?” Eu am răspuns: “M-am uitat și iată că este un sfeșnic cu totul de aur, și deasupra lui un vas cu untdelemn și pe el șapte candele, cu șapte țevi pentru candelele care sunt în vârful sfeșnicului. Și lângă el sunt doi măslini, unul la dreapta vasului și altul la stânga lui.” Și, luând iarăși cuvântul, am zis Îngerului care vorbea cu mine: “Ce înseamnă lucrurile acestea, Domnul meu? Atunci, el a luat din nou cuvântul și mi-a zis: ‘Acesta este Cuvântul Domnului către Zorobabel, și sună astfel: Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tăriei, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor’.”
Eu am luat cuvântul și i-am zis: “Ce înseamnă acești doi măslini, la dreapta sfeșnicului și la stânga lui?” Am luat a doua oară cuvântul și i-am zis: “Ce înseamnă cele două ramuri de măslini, care sunt lângă cele două țevi de aur, prin care curge uleiul auriu în el?” Și el a zis: “Aceștia sunt cei doi unși care stau înaintea Domnului întregului pământ”. (Zaharia 4, 1-6.11-14.)
-594-
În această vedenie, cei doi măslini care stau înaintea lui Dumnezeu sunt reprezentați ca vărsând uleiul auriu prin țevi de aur în vasul sfeșnicului. Din acesta, sunt alimentate candelele Sanctuarului, ca să poată da lumină strălucitoare și permanentă. Astfel, de la unșii care stau în prezența lui Dumnezeu, se dă poporului Său plinătatea luminii, a dragostei și a puterii divine, pentru ca la rândul lor ei să poată să dea altora lumină, bucurie și înviorare. Cei care sunt îmbogățiți în felul acesta, urmează să-i îmbogățească pe alții cu comoara dragostei lui Dumnezeu.
În reclădirea casei Domnului, Zorobabel lucrase, făcând față numeroaselor dificultăți. Încă de la început, vrăjmașii “slăbiseră mâinile poporului lui Iuda și l-au înfricoșat ca să-l împiedice să zidească ”, “și i-au oprit cu sila și cu putere de la lucrările lor”. (Ezra 4, 4.23.) Dar Domnul intervenise în favoarea clăditorilor, iar acum vorbea prin proorocul său lui Zorobabel, zicând: “Cine ești tu munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc șes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: ‘Îndurare, îndurare cu ea’.” (Zaharia 4, 7.)
De-a lungul istoriei poporului lui Dumnezeu, munți mari de greutăți, în aparentă de netrecut, s-au ridicat în fața acelora care încercau să aducă la îndeplinire planurile cerului. Asemenea piedici sunt îngăduite de Domnul ca încercare a credinței. Când suntem înconjurați din toate părțile, este timpul mai mult ca oricând să ne încredem în Dumnezeu și în puterea Duhului Său. Exercitarea unei credințe vii înseamnă o creștere a puterii spirituale și dezvoltarea unei încrederi neabătute. În felul aceasta, credinciosul devine o putere biruitoare. În fața rugăciunii credinței, piedicile așezate de Satana de-a curmezișul căii creștinului vor dispărea, deoarece puterile cerului îi vor veni în ajutor. “Nimic nu v-ar fi cu neputință”. (Matei 17, 20.)
-595-
Calea lumii începe cu îngâmfare și fast. Calea lui Dumnezeu face din ziua lucrurilor mici începutul unui triumf glorios al adevărului și neprihănirii. Uneori, El Își educă lucrătorii, îngăduind să vină asupra lor descurajare și aparentă înfrângere. Planul Său este ca ei să învețe să biruiască greutățile.
Adesea, oamenii sunt ispitiți să se clatine în fața piedicilor și nedumeririlor care îi confruntă. Dar, dacă vor păstra până la sfârșit încrederea lor de la început, Dumnezeu le va lumina calea. Succesul va fi atins atunci când ei vor lupta împotriva greutăților. Înaintea spiritului întreprinzător și a credinței neclintite a lui Zorobabel, munți mari de greutăți se vor preface într-o câmpie, iar el, ale cărui brațe au pus temelia, “tot mâinile lui o vor isprăvi. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: ‘Îndurare, Îndurare cu ea’.” (Zaharia 4, 9.7.)
Puterea și tăria omenească n-au întemeiat biserica lui Dumnezeu și nici nu o pot distruge. Nu pe stânca puterii omenești, ci pe Hristos Isus Stânca veacurilor a fost întemeiată biserica și “porțile locuinței morților nu o vor birui”. (Matei 16, 18.) Prezența lui Dumnezeu dă statornicie cauzei Sale. “Nu vă încredeți în cei mari, în fiii oamenilor” (Psalmii 146, 3), este cuvântul dat nouă. “În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și încredere va fi tăria voastră”. (Isaia 30, 15.) Lucrarea cea proslăvită a lui Dumnezeu, întemeiată pe principiile veșnice ale dreptății, nu se va nărui niciodată. Ea va merge din putere în putere, “nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor”. (Zaharia 4, 6.)
-596-
Făgăduința: “mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestei case și tot mâinile lui o vor isprăvi;” (Zaharia 4, 9) a fost împlinită literal: “Și bătrânii iudeilor au zidit cu izbândă, după proorociile proorocului Hagai, și ale lui Zaharia, fiul lui ldo; au zidit și au isprăvit, după porunca Dumnezeului lui Israel, și după porunca lui Cir, lui Dariu și lui Artaxerxe, împăratul Perșilor. Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar (luna a douăsprezecea), în anul al șaselea al domniei împăratului Dariu”. (Ezra 6, 14.15.)
La scurtă vreme după aceea, templul restatornicit a fost consacrat. “Copiii lui Israel, preoții și Leviții, și ceilalți fii ai robiei, au făcut cu bucurie sfințirea acestei Case a lui Dumnezeu și au prăznuit paștele în a patrusprezecea zi a lunii întâi”. (Ezra 6, 16.17.19.)
Templul al doilea nu a egalat pe primul în măreție, nici n-a fost sfințit prin acele dovezi vizibile ale prezenței divine, care aparținuseră templului dintâi. N-a fost nici manifestarea puterii supranaturale, care să marcheze consacrarea lui. N-a fost văzut nici un nor de slavă, care să umple sanctuarul nou înălțat. Nici foc din cer n-a coborât să mistuie jertfa de pe altar. Șechina nu mai sălășluia între heruvimi în locul prea sfânt; chivotul, tronul milei și tablele mărturiei nu se mai găseau acolo. Nici un semn din cer n-a descoperit preotului care se ruga voința lui Iehova.
-597-
Și totuși, aceasta era clădirea despre care Domnul spusese prin proorocul Hagai: “Slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi…. Voi clătina toate neamurile; Dorința tuturor neamurilor va veni, și vor umple de slavă Casa aceasta, zice Domnul oștirilor”. (Hagai 2, 9. 7.) Timp de veacuri, bărbați învățați s-au străduit să arate cum s-a împlinit făgăduința lui Dumnezeu, dată lui Hagai, dar mulți au refuzat cu îndărătnicie să vadă vreo însemnătate deosebită în venirea lui Isus din Nazaret, dorința tuturor popoarelor, care, prin prezența Sa personală, avea să sfințească templul. Mândria și necredința le-au orbit mintea față de înseninătatea adevărată a cuvintelor proorocului.
Al doilea templul a fost onorat nu prin norul slavei lui Iehova, ci prin prezența Aceluia în care “locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii” Însuși Dumnezeu “arătat în trup”. (Coloseni 2, 9; 1 Timotei 3, 16.) Fiind onorat prin prezența personală a lui Hristos, în timpul slujirii Sale pământești, și numai prin aceasta, al doilea templu a întrecut pe primul În măreție. “Dorința tuturor popoarelor” venise cu adevărat în templul Său când “omul din Nazaret” dădea învățătură și vindeca în curțile sfinte.