Capitolul 44 — În groapa leilor

Profeți și Regi | Capitolul 44 (bazat pe textele din Daniel 6.)

Când Dariu Medul a luat tronul, ocupat până atunci de conducătorii babilonieni, a procedat îndată la reorganizarea administrației. El “a găsit cu cale să pună peste împărăție o sută douăzeci de dregători … a pus în fruntea lor trei căpetenii, în numărul cărora era și Daniel. Dregătorii aceștia aveau să le dea socoteală, ca împăratul să nu sufere nici o pagubă. Daniel însă întrecea pe toate aceste căpetenii și pe dregători, pentru că în el era un duh înalt și împăratul se gândea să-l pună peste toată împărăția”.

Onorurile acordate lui Daniel au trezit invidia bărbaților de conducere din împărăție și ei au căutat ocazia să se plângă împotriva lui. Dar n-au găsit nimic, “pentru că el era credincios și nu se găsea nici o greșeală la el”.

Purtarea fără reproș a lui Daniel a trezit și mai mult invidia vrăjmașilor lui. “Nu vom găsi nici un cuvânt de plângere împotriva acestui Daniel”, au fost ei siliți să recunoască, “afară numai dacă am găsi vreunul în Legea Dumnezeului lui”.

-540-

Ca urmare, conducătorii și prinții, sfătuindu-se, au făcut un plan prin care nădăjduiau să aducă la îndeplinire distrugerea proorocului. Au hotărât să ceară ca împăratul să semneze o porunca pe care urmau sa o pregătească și care să interzică oricărui om din împărăție să ceară ceva lui Dumnezeu sau unui om afară de împăratul Dariu, și aceasta timp de 30 de zile. O încălcare a acestei porunci avea să fie pedepsită aruncând pe călcătorul ei într-o groapă cu lei.

Ca urmare, căpeteniile au pregătit o astfel de poruncă și au prezentat-o lui Dariu pentru semnare. Măgulindu-i vanitatea, ei l-au convins că aducerea la îndeplinire a poruncii va contribui într-o mare măsură la onoarea și autoritatea lui. Necunoscând planul ascuns al căpeteniilor, împăratul n-a sesizat vrăjmășia care se dădea pe față în poruncă și, lăsându-se flatat, a semnat.

Vrăjmașii lui Daniel au plecat dinaintea lui Dariu bucurându-se de cursa pe care o întinseseră slujitorului lui Iehova. În conspirația formată în felul acesta Satana jucase o parte importantă. Proorocul avea o mare autoritate în împărăție, și îngerii răi se temeau că influența lui va slăbi stăpânirea lor asupra conducătorilor. Tocmai acești agenți satanici stârniseră căpeteniile la gelozie și invidie; ei fuseseră aceia care inspiraseră planul pentru distrugerea lui Daniel; iar căpeteniile care se predaseră ca unelte ale vrăjmașului, l-au adus la îndeplinire.

Pentru reușita planurilor lor, vrăjmașii proorocului contau pe atașamentul său neabătut față de principiu. Și nu s-au înșelat în aprecierea caracterului lui. El a sesizat repede scopul lor răutăcios în redactarea poruncii, dar nu și-a schimbat calea nici cu o iotă. De ce să nu se mai roage acum, când avea cea mai mare nevoie de rugăciune? Mai degrabă și-ar pierde viața decât nădejdea de ajutor din partea lui Dumnezeu. Își îndeplinea liniștit îndatoririle ca șef al dregătorilor; iar la ceasul rugăciunii mergea în camera lui și cu ferestrele deschise către Ierusalim, după obiceiul lui, își îndrepta cererile către Dumnezeul cerurilor. N-a încetat să-și ascundă practica. Cu toate că cunoștea prea bine urmările credincioșiei față de Dumnezeu, curajul său nu s-a clătinat. Înaintea acelora care complotau distrugerea el nu și-a îngăduit nici măcar să lase de înțeles că legătura cu cerul era întreruptă. În toate situațiile în care împăratul avea dreptul să poruncească, Daniel era gata să asculte; dar nici împăratul și nici porunca lui nu-l puteau face să se clatine în supunerea lui față de Împăratul împăraților.

-542-

Astfel proorocul a declarat cu îndrăzneală și în același timp cu smerenie că nici o putere pământească nu are dreptul să se așeze între om și Dumnezeu. Înconjurat de idolatri, a fost un martor credincios în favoarea acestui adevăr. Atașamentul lui neînfricat de partea dreptății era o lumină strălucitoare în întunericul moral al acelei curți păgâne. Daniel a rămas înaintea lumii de astăzi ca un exemplu valoros de credincioșie și îndrăzneală creștină.

O zi întreagă căpeteniile l-au urmărit pe Daniel. De trei ori l-au văzut intrând în camera lui și de trei ori i-au auzit glasul înălțat în mijlocire stăruitoare față de Dumnezeu. Dimineața următoare au prezentat împăratului plângerea. Daniel, omul lui de stat, cel mai onorat și cel mai credincios, sfidase porunca împărătească. “N-ai scris tu oare o oprire”, i-au reamintit ei, “prin care oricine va înălța timp de treizeci de zile rugăciuni vreunui Dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?”

“Lucrul acesta este adevărat”, a răspuns împăratul, “după legea Mezilor și Perșilor, care nu se poate schimba”.

Triumfători, au făcut cunoscut lui Dariu purtarea sfetnicului cel mai de încredere. “Daniel, unul dintre prinșii de război ai lui Iuda ”, au exclamat ei, “nu ține deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o și își face rugăciunea de trei ori pe zi”.

-543-

Când monarhul a auzit aceste cuvinte, a văzut îndată cursa care fusese întinsă pentru slujitorul lui credincios. A văzut că nu râvna pentru slava și onoarea împărătească, ci invidia împotriva lui Daniel fusese aceea care dusese la propunerea pentru o poruncă împărătească. “Mâhnit foarte mult” pentru partea lui în răul pe care-l făcuse, “s-a trudit până la asfințitul soarelui” cum să-și scape prietenul. Căpeteniile, anticipând acest efort făcut de împărat, au venit la el cu cuvintele: “Să știi, împărate, că după legea Mezilor și Perșilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba”. Porunca, deși aspră, nu se putea schimba și trebuia pusă în aplicare.

“Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel, și să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel: Dumnezeul tău, căruia îi slujești, să te scape!” O piatră a fost pusă la gura gropii și “împăratul a pecetluit-o cu inelul lui și cu inelul mai marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel. Împăratul s-a întors în palatul său și a petrecut noaptea fără să mănânce: n-au fost aduși înaintea lui nici cântăreți din instrumente (trad. engl.) și n-a putut să doarmă”.

Dumnezeu n-a împiedicat pe vrăjmașii lui Daniel să-l arunce în groapa cu lei; El a îngăduit îngerilor răi și oamenilor nelegiuiți să-și aducă la îndeplinire planul; dar lucrul acesta l-a îngăduit tocmai ca să facă eliberarea slujitorului Său mai vizibilă, iar înfrângerea vrăjmașilor adevărului și dreptății mai deplină. “Omul Te laudă chiar și în mânia lui”, mărturisea psalmistul. (Psalmii 76, 10.) Prin curajul acestui singur bărbat care a ales să urmeze dreptatea mai degrabă decât prudența, Satana avea să fie înfrânt, iar Numele lui Dumnezeu urma să fie înălțat și onorat.

-544-

Dis-de-dimineață, în ziua următoare, împăratul Dariu s-a grăbit spre groapă și “a strigat cu glas plângător: ‘Daniele, robul Dumnezeului Celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujești necurmat, să te scape de lei?’

Glasul proorocului a răspuns: ‘Veșnic să trăiești împărate! Dumnezeul meu a trimis pe îngerul său și a închis gura leilor, care nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. și nici înaintea ta, împărate, nu am făcut nimic rău!’

Atunci împăratul s-a bucurat foarte mult, și a poruncit să-l scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă, și nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.

Împăratul a poruncit să-i aducă pe oamenii aceia care-l pârâseră pe Daniel. Și au fost aruncați în groapa cu lei, ei, copiii lor și nevestele lor; și până să ajungă în fundul gropii, leii i-au apucat și le-au sfărâmat oasele”.

Din nou a fost dată o proclamație de către un conducător păgân, care-L înălța pe Dumnezeul lui Daniel ca Dumnezeul cel adevărat. “Împăratul Dariu a scris o scrisoare către toate popoarele, către toate neamurile, către oamenii de toate limbile, care locuiau în toată împărăția: ‘Pacea să vă fie dată din belșug! Poruncesc ca, în toată întinderea împărăției mele, oamenii să se teamă și să se înfricoșeze de Dumnezeul lui Daniel. Căci El este Dumnezeul cel viu, și El dăinuiește veșnic; împărăția Lui nu se va nimici niciodată și stăpânirea lui nu va avea sfârșit. El izbăvește și mântuiește. El face semne și minuni în ceruri și pe pământ. El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!’”

-545-

Împotrivirea nelegiuită față de slujitorul lui Dumnezeu a fost complet nimicită. “Daniel a dus-o bine sub domnia lui Dariu și sub domnia lui Cir persanul”. Și prin legătura cu el, acești monarhi păgâni au fost constrânși să-L recunoască pe Dumnezeul lui ca “Dumnezeul cel viu, care dăinuiește veșnic; și împărăția Lui nu se va nimici niciodată”.

Din istoria eliberării lui Daniel, putem învăța că în timpuri de încercare și întuneric, copiii lui Dumnezeu trebuie să fie exact ceea ce au fost și atunci când perspectivele erau strălucitoare, de nădejde, iar împrejurările le ofereau tot ce-și doreau. Daniel în groapa leilor a fost același Daniel care a stat înaintea împăratului ca șef al slujbașilor de stat și ca prooroc al Celui Prea Înalt. Un om a cărui inimă se sprijină pe Dumnezeu va fi același în ceasul celei mai mari încercări cum este și în timp de prosperitate, când lumina și favoarea lui Dumnezeu și a omului strălucesc asupra lui. Credința ajunge la cele nevăzute și prinde realitățile veșnice.

Cerul este foarte aproape de aceia care suferă din pricina neprihănirii. Hristos Își identifică interesele cu interesele poporului Său credincios; El suferă în persoana sfinților Săi, și tot ce atinge pe aleșii Săi Îl atinge și pe El. Puterea care este gata să elibereze din vătămare fizică sau necaz este aproape pentru a salva de un rău și mai mare, făcând posibil ca slujitorul lui Dumnezeu să-și păstreze integritatea în toate împrejurările și să biruiască prin har divin.

-546-

Experiența lui Daniel ca om de stat în împărățiile Babilonului și Medo-Persiei dă pe față adevărul că un om de afaceri nu este în mod necesar intrigant și șiret, ci poate fi îndrumat de Dumnezeu la fiecare pas. Daniel, primul-ministru al celei mai mari dintre împărățiile pământești, era în același timp un prooroc al lui Dumnezeu, primind lumina inspirației cerești. Bărbat cu aceleași slăbiciuni ca ale noastre, este descris de pana inspirației ca fiind fără greșeală. Când problemele lui de serviciu au fost supuse cercetării celei mai atente a vrăjmașilor, au fost găsite fără greș. El era un exemplu de ceea ce orice om de afaceri poate deveni atunci când inima îi este convertită și consacrată și când motivele lui sunt drepte în ochii lui Dumnezeu.

O ascultare strictă de cerințele Cerului aduce atât binecuvântări vremelnice, cât și spirituale. Neabătut în credincioșia față de Dumnezeu, de neclintit în stăpânirea de sine, Daniel, prin demnitatea sa nobilă și prin integritatea sa constantă, cu toate că era un tânăr, a câștigat “bunăvoință și trecere” (Daniel 1, 9) înaintea slujbașului păgân în a cărui răspundere fusese dat. Aceleași caracteristici s-au remarcat și după aceea în viața lui. S-a ridicat cu repeziciune la poziția de prim-ministru al împărăției Babilonului. În timpul domniei monarhilor care au urmat, al căderii națiunii și întemeierea unui alt imperiu universal, atât de deosebite erau înțelepciunea și activitatea lui ca om de stat, atât de desăvârșit era în tact, în curtenie, cu o evlavie a inimii atât de autentică, cu o așa credincioșie față de principii, încât chiar și vrăjmașii lui au fost constrânși să mărturisească faptul că “n-au putut să găsească nimic; nici un lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios”.

-547-

Onorat de oameni cu răspunderile statului și cu secretele împărățiilor de o importanță universală, Daniel a fost onorat de Dumnezeu ca ambasador al Său și i s-au dat multe descoperiri cu privire la tainele veacurilor viitoare. Proorociile minunate, așa cum sunt raportate de el în capitolele 7 și 12 ale cărții care-i poartă numele, n-au fost înțelese deplin nici de profetul însuși; dar înainte de a-și încheia viața de lucrare, i s-a dat asigurarea binecuvântată că la sfârșitul zilelor — în perioada de încheiere a istoriei acestei lumi — i se va îngădui iarăși să stea în partea lui de moștenire. Nu i s-a dat să înțeleagă tot ceea ce Dumnezeu i-a descoperit cu privire la planul divin. “Tu, însă, Daniele, ține ascunse aceste cuvinte și pecetluiește cartea”, a fost îndemnat el cu privire la scrierile sale profetice. Acestea urmau să fie sigilate. “Du-te Daniele”, a îndrumat îngerul încă o dată pe solul credincios al lui Iehova, “căci cuvintele acestea vor fi ascunse și pecetluite până la vremea sfârșitului. Iar tu, du-te, până va veni sfârșitul; tu te vei odihni, și te vei scula iarăși odată în partea ta de moștenire, la sfârșitul zilelor”. (Daniel 12, 4.9.13.)

Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei lumii, proorociile raportate de Daniel cer o atenție deosebită, deoarece se referă chiar la timpul în care trăim. Împreună cu ele trebuie unite învățăturile din ultima carte a Scripturilor Noului Testament. Satana a făcut pe mulți să creadă că părțile profetice ale cărților lui Daniel și ale lui Ioan descoperitorul nu pot fi înțelese. Dar făgăduința este lămurită că o binecuvântare deosebită va însoți studierea acestor proorocii. “Cei înțelepți vor înțelege” (Daniel 12, 10) s-a spus despre vedeniile lui Daniel care urmau să fie desigilate în zilele de pe urmă; iar despre descoperirea dată de Hristos slujitorului Său Ioan, pentru călăuzirea poporului lui Dumnezeu prin toate veacurile, făgăduința este: “Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, și păzesc lucrurile scrise în ea!” (Apocalipsa 1, 3.)

-548-

Din ridicarea și căderea popoarelor, așa cum sunt redate în cărțile lui Daniel și Apocalipsa, trebuie să învățăm cât de fără valoare este slava exterioară și lumească. Babilonul, cu toată puterea și măreția lui, asemenea căreia lumea noastră n-a mai văzut vreodată — puterea și măreția care pentru oamenii din zilele acelea păreau atât de statornice și de chinuitoare — cât de cu totul au trecut! Ca “floarea ierbii” (Iacov 1, 10) a pierit. Așa au pierit împărăția medo-persană și împărățiile Greciei și Romei. Și așa se duc toate care nu au pe Dumnezeu ca temelie! Numai ceea ce este legat de planul Său și dă pe față caracterul Său poate dăinui. Principiile Sale sunt singurele lucruri statornice pe care le cunoaște lumea noastră.

Un studiu atent al desfășurării planului lui Dumnezeu în istoria popoarelor și în descoperirea lucrurilor viitoare ne va ajuta să apreciem la adevărata valoare cele văzute și cele nevăzute și să învățăm care este scopul adevărat al vieții. Astfel, văzând lucrurile prezente în lumina veșniciei, putem, asemenea lui Daniel și tovarășilor lui să trăim pentru ceea ce este adevărat, nobil și dăinuitor. Și învățând în viața aceasta principiile Împărăției Domnului și Mântuitorului nostru, acea împărăție binecuvântată, care va dăinui din veșnicie în veșnicie, putem fi pregătiți ca la venirea Sa să intrăm împreună cu El în stăpânirea ei.

Posted in

Redesteptare AF

Leave a Comment