Capitolul 43 — Veghetorul nevăzut

Profeți și Regi | Capitolul 43 (bazat pe textele din Daniel 5.)

Către încheierea vieții lui Daniel, au avut loc schimbări mari în țara în care, cu peste șaizeci de ani înainte, el și tovarășii lui evrei fuseseră aduși robi. Nebucadnețar, “cel mai asupritor dintre popoare” (Ezechiel 28, 7), murise, iar Babilonul, “mândria întregului pământ” (Ieremia 51, 41), trecuse sub conducerea neînțeleaptă a urmașilor lui, și treptat dar sigur urmarea a fost descompunerea.

Datorită nebuniei și slăbiciunii lui Belșațar, nepotul lui Nebucadnețar, Babilonul cel îngâmfat avea să cadă în curând. Având acces în tinerețe la o parte din autoritatea imperială, Belșațar s-a proslăvit în puterea lui și și-a înălțat inima împotriva Dumnezeului cerului. Multe fuseseră ocaziile sale să cunoască voința divină și să înțeleagă răspunderea de a-i da ascultare. Avusese cunoștință de alungarea bunicului lui, prin hotărârea lui Dumnezeu, din societatea oamenilor și era la curent cu pocăința lui Nebucadnețar și cu vindecarea lui supranaturală. Dar Belșațar a lăsat ca iubirea de plăceri și proslăvirea de sine să șteargă lecțiile pe care nu trebuia să le uite niciodată. A risipit ocaziile date lui cu atâta îndurare și a neglijat să folosească mijloacele pe care le avea la îndemână pentru cunoașterea mai deplină a adevărului. Belșațar a trecut cu indiferență pe lângă ceea ce Nebucadnețar câștigase până la urmă cu prețul unei umilințe și suferințe nespuse.

-523-

N-a trecut mult și a venit lovitura. Babilonul a fost asediat de Cir, nepotul lui Dariu Medul și comandantul șef al armatelor unite ale mezilor și perșilor. Dar înăuntrul fortăreței în aparență de neînvins, cu zidurile ei masive și cu porțile de aramă, ocrotită de râul Eufrat și asigurată cu hrană din belșug, monarhul cel desfrânat se simțea în siguranță și-și petrecea timpul în veselie și petreceri.

În mândria și aroganța lui, cu un simțământ înșelător de siguranță, Belșațar “a făcut un mare ospăț celor o mie de mai mari ai săi și a băut vin înaintea lor”. Toate atracțiile pe care bogăția și puterea le pot inspira au adăugat la strălucirea priveliștii. Femei frumoase cu farmecele lor erau printre invitații prezenți la ospățul împărătesc. Bărbați de geniu și de cultură se găseau acolo. Prinți și bărbați de stat au băut vinul ca apa și s-au îmbătat sub influența lui înnebunitoare.

Cu rațiunea detronată prin îmbătare, fără rușine și stăpânit de pasiuni josnice, însuși împăratul a luat conducerea acestei orgii zgomotoase. În cursul petrecerii “a poruncit să aducă vasele de aur și de argint pe care Nebucadnețar le luase din Templul de la Ierusalim ca să bea cu ele împăratul și mai marii lui, nevestele și țiitoarele lui”. Împăratul dorea să dovedească faptul că nimic nu era prea sfânt ca să nu fie atins de mâna lui. “Au adus îndată vasele de aur … și au băut din ele împăratul și mai marii lui, nevestele și țiitoarele lui. Au băut vin, și au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră”.

-524-

Departe de Belșațar era gândul că un Martor ceresc era de față la petrecerea lui idolatră, că un Observator divin, necunoscut privea la scena profanării, auzea petrecerea hulitoare și vedea idolatria. Dar în curând Oaspetele neinvitat și-a făcut simțită prezența. Când petrecerea era la culme, a apărut un cap de mână și a scris pe zidurile palatului litere care străluceau ca focul — cuvinte care, deși necunoscute mulțimii celei mari, erau o prevestire de nenorocire pentru conștiința acum trezită a împăratului și a invitaților lui.

Petrecerea îngâmfată s-a potolit îndată, când bărbații și femeile, cuprinși de o groază de nedescris, priveau mâna care scria încet literele misterioase. Pe dinaintea lor treceau ca într-o priveliște panoramică faptele vieții lor nelegiuite; aveau simțământul că erau aduși înaintea barei de judecată a veșnicului Dumnezeu, a cărui putere tocmai o sfidaseră. Acolo unde, cu câteva clipe înainte, fuseseră râsete și vorbe de duh hulitoare, erau fețe palide și strigăte de spaimă. Când Dumnezeu face pe oameni să se teamă, ei nu-și pot ascunde intensitatea groazei.

Belșațar era cel mai îngrozit dintre toți. El fusese acela care, mai presus de toți ceilalți, era răspunzător pentru răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu care în noaptea aceea ajunsese la culme în imperiul babilonian. În prezența Veghetorului nevăzut, reprezentantul Aceluia a cărui putere fusese sfidată și al cărui Nume fusese hulit, împăratul era paralizat de frică. Conștiința i-a fost trezită. “Încheieturile șoldurilor și genunchii i s-au lovit unul de altul”. Belșațar se ridicase în mod nelegiuit împotriva Dumnezeului cerului și se încrezuse în propria lui putere, fără să gândească că cineva ar fi putut îndrăzni să-i spună: “De ce te porți astfel?” ; dar acum și-a dat seama că trebuia să dea socoteală pentru isprăvnicia încredințată și că pentru ocaziile pierdute și pentru atitudinea sfidătoare nu putea aduce nici o scuză.

-527-

Zadarnic a încercat împăratul să citească literele arzătoare. Acolo se ascundea un secret pe care nu-l putea pătrunde, o putere pe care n-o putea nici înțelege și nici nega. Disperat s-a îndreptat pentru ajutor către înțelepții din împărăția lui. Strigătul lui înnebunit a răsunat în acea adunare, chemându-i pe astrologi, pe haldei și pe vrăjitori să citească scrierea. “Oricine va citi scrisoarea aceasta”, a făgăduit el, “și mi-o va tâlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănțișor de aur la gât și va avea locul al treilea în cârmuirea împărăției”. Dar apelul lui cu oferta de recompensă bogată n-a avut nici un ecou în rândul sfătuitorilor lui de încredere. Înțelepciunea cerească nu poate fi nici cumpărată și nici vândută. “Toți înțelepții … n-au putut nici să citească scrierea și nici să o tâlcuiască împăratului”. Ei n-au fost mai capabili să citească literele misterioase decât fuseseră înțelepții unei generații anterioare să tâlcuiască visurile lui Nebucadnețar.

Atunci împărăteasa mamă și-a adus aminte de Daniel, care cu jumătate de veac mai înainte făcuse cunoscut împăratului Nebucadnețar visul cu chipul cel mare și tâlcuirea lui. “Să trăiești veșnic, împărate”, a zis ea, “să nu ți se tulbure gândurile tale, și să nu ți se îngălbenească fața! În împărăția ta este un om care are in el duhul dumnezeilor celor sfinți; și pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere și o înțelepciune dumnezeiască. De aceea, împăratul Nebucadnețar … l-a pus mai mare peste vrăjitori, cititori în stele, haldei, ghicitori, și anume, pentru că s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Belșațar, un duh înalt, știință și pricepere, putința să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele și să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, și el îți va da tâlcuirea!”.

-528-

“Atunci, Daniel a fost adus înaintea împăratului”. Făcând efort să-și recâștige sângele rece, Belșațar a spus proorocului: “Tu ești Daniel acela, unul din prinșii de război ai lui Iuda, pe care i-a adus aici, din Iuda tatăl meu împăratul? Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor și că la tine se găsesc lumini, pricepere și o înțelepciune nemaipomenită. Au adus înaintea mea pe înțelepții și pe cititorii în stele, ca să citească scrierea aceasta și să mi-o tâlcuiască, dar n-au putut să tâlcuiască aceste cuvinte. Am aflat că tu poți să tâlcuiești și să dezlegi întrebări grele; acum, dacă vei putea să citești scrierea aceasta și să mi-o tâlcuiești, vei fi îmbrăcat cu purpură, vei purta un lănțișor de aur la gât; și vei avea locul al treilea în cârmuirea împărăției”.

-529-

Înaintea acelei gloate îngrozite, Daniel, fără să fie impresionat de făgăduințele împăratului, a stat într-o demnitate liniștită ca slujitor al Celui Prea Înalt, nu ca să spună cuvinte lingușitoare, ci ca să interpreteze solia nenorocirii. “Ține-ți darurile”, a zis el, “și dă altuia răsplătirile tale! Totuși, voi citi împăratului scrierea și i-o voi tâlcui”.

Mai întâi proorocul a reamintit lui Belșațar lucrurile pe care el le cunoștea, dar care nu-l învățaseră lecția umilinței care l-ar fi putut salva. A vorbit despre păcatul lui Nebucadnețar și de despre căderea lui, precum și despre procedeele lui Dumnezeu cu el — stăpânirea și slava date lui, judecata divină pentru mândria sa și ca urmare recunoașterea milei și puterii Dumnezeului lui Israel; iar după aceea, prin cuvinte curajoase și apăsate a mustrat pe Belșațar pentru marea lui nelegiuire. El i-a pus împăratului înainte păcatul, arătându-i lecțiile pe care ar fi trebuit să le învețe dar nu le-a învățat. Belșațar nu învățase din experiențele bunicului său și nici nu luase aminte la avertismentele cu privire la evenimentele atât de semnificative pentru el. Ocazia cunoașterii și ascultării de Dumnezeul cel adevărat îi fusese dată, dar nu pusese la inimă și era pe punctul de a recolta urmările răzvrătirii lui.

“Dar tu, Belșațare”, a declarat proorocul, “nu ți-ai smerit inima, măcar că ai știut toate aceste lucruri. Ci te-ai înălțat împotriva Domnului cerurilor; vasele din casa Lui au fost aduse înaintea ta și ați băut vin cu ele, tu și mai marii tăi, nevestele și țiitoarele tale; ai lăudat pe dumnezeii de argint și de aur, de aramă, de fier și de piatră, care nici nu văd, nici nu aud, și nici nu pricep nimic, și n-ai slăvit pe Dumnezeul în mâna căruia este suflarea ta și toate căile tale! De aceea a trimis El acest cap de mână, care a scris scrierea aceasta”.

-530-

Îndreptându-se către solia trimisă de Cer pe zid, proorocul a citit, “Mene, Mene, Tekel, Upfarsim”. Mâna care scrisese literele nu se mai vedea, dar aceste patru cuvinte străluceau cu o claritate teribilă; iar acum, cu respirația întretăiată, poporul asculta, în timp ce bătrânul prooroc declara:

“lată tâlcuirea acestor cuvinte. Numărat, înseamnă că Dumnezeu ți-a numărat zilele domniei, și i-a pus capăt. Cântărit, înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor! Împărțit, înseamnă că împărăția ta va fi împărțită, și dată mezilor și perșilor!”

În acea ultimă noapte de nebunie, Belșațar împreună cu căpeteniile umpluseră măsura vinovăției lor și a vinovăției împărăției caldeene. Mâna înfrânătoare a lui Dumnezeu nu mai putea îndepărta nenorocirea care era gata să vină. Prin nenumărate providențe Dumnezeu căutase să-i învețe respectul față de Legea Sa. “Am voit să vindecăm Babilonul”, a spus El despre aceia a căror judecată ajungea acum până la cer; “dar nu s-a vindecat!” (Ieremia 51, 9.) Datorită unei pervertiri ciudate a inimii omenești, Dumnezeu a socotit în cele din urmă necesar să dea sentința irevocabilă. Belșațar avea să cadă, iar împărăția lui urma să treacă în alte mâini.

Când proorocul a încetat să mai vorbească, împăratul a poruncit să i se dea onorurile făgăduite; și “au îmbrăcat pe Daniel cu purpură și i-au pus un lănțișor de aur la gât și au dat de știre că avea locul al treilea în cârmuirea împărăției”.

-531-

Cu mai mult de un veac înainte, inspirația prevestise că “noaptea … plăcerii”, în timpul căreia împăratul și sfetnicii lui se întreceau în hulă împotriva lui Dumnezeu, avea să fie schimbată deodată în groază și distrugere. Iar acum, într-o succesiune rapidă, evenimentele importante veneau unul după altul, exact așa cum fuseseră descrise în Scripturile profetice cu mulți ani înainte ca personajele principale ale dramei să se fi născut.

Pe când era încă în sala de petrecere, înconjurat de aceia a căror soartă fusese sigilată, împăratul a fost informat de un sol că “cetatea este luată” de vrăjmaș, deși el se simțise așa de sigur în fața planurilor acestuia; “că trecătorile sunt luate … iar oamenii de război îngroziți”. (Versetele 31.32.) Chiar în timpul când el și nobilii săi beau din vasele sfinte ale lui Iehova și-i lăudau pe zeii lor de argint și de aur, mezii și perșii, care abătuseră Eufratul de pe albia lui, înaintau în inima cetății nepăzite. Armata lui Cir era acum sub zidurile palatului; cetatea era plină de soldați ai vrăjmașului “ca niște lăcuste” (Verstul 14), și strigătele lor triumfătoare puteau fi auzite mai presus de strigătele disperate ale petrecăreților îngroziți.

“Dar chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul haldeilor, a fost omorât”, și un monarh străin s-a așezat pe tron.

Proorocii evrei vorbiseră lămurit cu privire la felul în care avea să cadă Babilonul. Când Dumnezeu le descoperise în vedenie evenimentele viitorului, ei exclamaseră: “Cum s-a luat Șeșacul! Cum a fost cucerit acela a cărui slavă umplea tot pământul! Cum a fost nimicit Babilonul din mijlocul neamurilor! ‘Cum s-a rupt și s-a sfărâmat ciocanul întregului pământ! Babilonul este nimicit în mijlocul neamurilor!… De strigătul luării Babilonului se cutremură pământul, și se aude un strigăt de durere printre neamuri’.”

-532-

“Deodată cade Babilonul și este zdrobit!… Pustiitorul se aruncă asupra lui, asupra Babilonului, vitejii Babilonului sunt prinși și li se sfărâmă arcurile. Căci Domnul este un Dumnezeu care răsplătește! El va da negreșit fiecăruia plata cuvenită lui! Și anume, voi îmbăta pe voievozii și înțelepții lui, pe cârmuitorii, pe căpeteniile și vitejii lui; vor adormi somnul cel de veci și nu se vor mai trezi, zice Împăratul, al cărui Nume era Domnul oștirilor”.

“Ți-am întins o cursă și ai fost prins, Babilonule, fără să te aștepți. Ai fost ajuns, apucat, pentru că ai luptat împotriva Domnului. Domnul și-a deschis casa de arme, și a scos din ea armele mâniei Lui; căci aceasta este o lucrare a Domnului Dumnezeului oștirilor, în țara haldeilor”.

“Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Copiii lui Israel și copiii lui Iuda sunt apăsați împreună; toți cei ce i-au dus robi îi opresc și nu vor să le mai dea drumul. Dar puternic este Răzbunătorul lor, El, al cărui Nume este Domnul oștirilor. El le va apăra pricina, ca să dea odihnă țării și să facă pe locuitorii Babilonului să tremure’”. (Ieremia 51, 41; 50, 23.16; 51, 8.56.57; 50, 24.25.33.34.)

În felul acesta, “zidurile cele largi ale Babilonului vor fi surpate, și porțile lui cele înalte vor fi arse cu foc”. “Voi face să înceteze mândria celor trufași”, zice Domnul, “și voi doborî semeția celor asupritori…. Și astfel Babilonul, podoaba împăraților, falnica mândrie a Haldeilor, va fi ca Sodoma și Gomora”, un loc blestemat pe veci. “El nu va mai fi locuit”, a declarat inspirația, “nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo și păstorii nu-și vor mai țărcui turmele acolo, ci fiarele pustiei își vor face culcușul acolo, bufnițele îi vor umplea casele, struții vor locui acolo și stafiile se vor juca acolo. Șacalii vor urla în casele lui împărătești pustii, și câinii sălbatici în casele lui de petrecere…”. “Voi face din ei un culcuș de arici și o mlaștină, și îl voi mătura cu mătura nimicirii, zice Domnul oștirilor”. (Ieremia 51, 58; Isaia 13, 11.19-22; 14, 23.)

-533-

Către ultimul conducător al Babilonului, așa cum fusese și către primul, venise sentința Veghetorului divin: “Află împărate … că ți s-a luat împărăția”. (Daniel 4, 31.)

“Pogoară-te și șezi în țărână, fecioară, fiica Babilonului;Șezi pe pământ, fără scaun de domnie….Șezi într-un colț, și taci, fata Haldeilor!Căci nu te vor mai numi împărăteasa împăraților.

Mă mâniasem pe poporul Meu.Îmi pângărisem moștenirea, și-i dădusem în mâinile tale;Dar tu n-ai avut milă de ei….

Tu ziceai: ‘În veci voi fi împărăteasă!’Și nu te-ai gândit, nici n-ai visat că lucrul acesta are să se sfârșească.

-534-

Ascultă însă acum, tu cea dedată plăcerilor,Care stai fără grijă și zici în inima ta:‘Eu și numai eu, nu voi fi niciodată văduvă,Și nici lipsită de copii!’

Și totuși aceste două lucruri ți se vor întâmpla deodată,În aceeași zi: și pierderea copiilor și văduvia;Vor cădea asupra ta cu putere mare,În ciuda vrăjitoriilor tale și multelor tale descântece.Căci te încredeai în răutatea ta și zici:‘Nimeni nu mă vede!’

Înțelepciunea și știința ta te-au amăgit,Tu ziceai în inima ta ‘Eu și numai eu’.De aceea nenorocirea va veni peste tine fără să-i vezi zorile;Urgia va cădea peste tine fără să o poți împăca;Și deodată va veni peste tine prăpădul, pe neașteptate.

Vino dar cu descântecele tale și cu mulțimea vrăjitoriilor tale,Cărora ți-ai închinat munca ta din tinerețe;Poate că vei putea să tragi vreun folos din ele, poate că vei izbuti.

Te-ai obosit tot întrebând: să se scoale dar și să te scape cei ce împart cerul,Care pândesc stelele, care vestesc, după lunile noi, ce are să ți se întâmple!Iată-i au ajuns ca miriștea … și nu va fi nimeni care să-ți vină în ajutor”.

(Isaia 47, 1-15.)

-535-

Fiecărui popor care a apărut pe scena lumii i s-a îngăduit să-și ocupe locul pe pământ, pentru ca să se vadă dacă va împlini planurile Străjerului și ale Celui Sfânt. Proorocia a trasat ridicarea și creșterea imperiilor mari ale lumii: Babilonul, Medo-Persia, Grecia și Roma. Istoria s-a repetat cu fiecare dintre acestea și cu alte popoare mai puțin puternice. Fiecare și-a avut perioada lui de încercare; fiecare a căzut, slava s-a stins, iar puterea l-a părăsit.

În timp ce popoarele au respins principiile lui Dumnezeu și prin această lepădare și-au atras ruina, un plan divin, mai presus de ele, a fost la lucru în mod lămurit de-a lungul veacurilor. Acest lucru l-a văzut proorocul Ezechiel în tabloul minunat descoperit lui în timpul robiei în țara caldeenilor, când înaintea privirii lui uimite s-au perindat simbolurile care descopereau o Putere atotstăpânitoare, care are de-a face cu acțiunile conducătorilor pământești.

Pe malurile pârâului Chebar, Ezechiel a văzut o furtună care părea că vine de la miazănoapte, “un nor gros și un snop de foc care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare ca o aramă lustruită”. Un număr de roți intersectându-se una cu alta erau mișcate de patru ființe vii. Deasupra tuturor acestora, “era ceva ca o piatră de safir în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie, se vedea ca un chip de om care ședea pe el”. “La heruvimi, se vedea ceva ca o mână de om sub aripile lor”. (Ezechiel 1, 4.26; 10, 8.) Aranjamentul roților era atât de complicat, încât la prima vedere păreau a fi în confuzie; cu toate acestea, se mișcau în armonie desăvârșită. Ființele cerești, susținute și conduse de mâna aflată sub aripile heruvimului, împingeau acele roți; deasupra lor, pe un scaun de domnie de safir, stătea Cel Veșnic; iar în jurul tronului era un curcubeu, emblema îndurării divine.

-536-

După cum acele roți complicate erau sub călăuzirea mâinii de sub aripile heruvimului, tot așa complicata desfășurare a evenimentelor omenești este sub controlul divin. În mijlocul frământărilor și tumultului popoarelor, El care stă deasupra heruvimilor călăuzește încă problemele acestui pământ.

Istoria națiunilor ne vorbește astăzi. Fiecărei națiuni și fiecăruia personal Dumnezeu le-a desemnat un loc în planul Său cel mare. Astăzi indivizi și popoare sunt puși la încercare cu ajutorul balanței din mâna Aceluia care nu face nici o greșeală. Toți își hotărăsc soarta prin propria lor alegere, iar Dumnezeu dirijează totul pentru împlinirea planurilor Sale.

Proorociile pe care Marele EU SUNT le-a dat în Cuvântul Său unind o verigă cu alta în lanțul evenimentelor, de la veșnicia trecută la veșnicia viitorului, ne spun unde ne găsim astăzi în desfășurarea veacurilor și ce se poate aștepta în timpul care vine. Tot ce proorocia a prevestit că se va împlini, până în vremea de astăzi, a fost înregistrat pe paginile istoriei și putem fi siguri că tot ce trebuie să vină se va împlini la vreme.

Astăzi semnele vremurilor declară că ne găsim în pragul unor evenimente mari și solemne. Totul în lumea noastră este în mișcare. Înaintea ochilor noștri se împlinește proorocia Mântuitorului cu privire la evenimentele ce vor precede venirea Sa: “Veți auzi de războaie și vești de războaie…. Un neam se va scula împotriva altui neam și o împărăție împotriva altei împărății, și pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi”. (Matei 24, 6.7.)

-537-

Timpul prezent este de un interes copleșitor pentru toți cei vii. Conducătorii și oamenii de stat, bărbați care ocupă poziții de încredere și autoritate, bărbați și femei care gândesc din toate clasele au atenția îndreptată asupra evenimentelor care au loc în jurul nostru. Ei sunt atenți la relațiile care există între popoare. Ei observă intensitatea care pune stăpânire pe orice element al naturii și recunosc că ceva mare și hotărâtor este gata să se producă — că lumea este pe pragul unei crize uluitoare.

Biblia și numai Biblia ne dă o vedere corectă a acestor lucruri. Aici sunt descoperite scenele marelui final în istoria lumii noastre, evenimente care își aruncă deja umbrele înainte, sunetul apropierii lor făcând pământul să tremure, iar inimile oamenilor să se topească de groază.

“lată, Domnul deșartă țara și o pustiește, îi răstoarnă fața și risipește locuitorii … ei călcau legile, nu țineau poruncile, și rupeau legământul cel veșnic! De aceea mănâncă blestemul țara, și sufăr locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor”. (Isaia 24, 1-6.)

“Vai! Ce zi! Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic…. S-au uscat semințele sub bulgări; grânarele stau goale, hambarele sunt stricate, căci s-a stricat semănătura! Cum gem vitele! Cirezile de boi umblă buimace, căci nu mai au pășune; chiar și turmele de oi sufăr!”. “Via este prăpădită, smochinul este vestejit, rodiul, finicul, mărul, toți pomii de pe câmp, s-au uscat. Și s-a dus bucuria de la copiii oamenilor!” (Ioel,15-18.12.)

-538-

“Cum mă doare înăuntrul inimii mele!… Nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiței, și strigătul de război! Se vestește dărâmare peste dărâmare, căci toată țara este pustiită”. (Ieremia 4, 19.20.)

“Vai! căci ziua aceea este mare; nici una nu a fost ca ea. Este o vreme de necaz pentru Iacov ; dar Iacov va fi izbăvit din ea”. (Ieremia 30, 7.)

“Pentru că zici: Domnul este locul meu de adăpost!Și faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare,De aceea nici o nenorocire nu te va ajunge,Nici o urgie nu se va apropia de cortul tău”.

(Psalmii 91, 9.10.)

“Fiica Sionului … acolo te va răscumpăra Domnul din mâna vrăjmașilor tăi. Căci acum multe neamuri s-au strâns împotriva ta și zic: Să fie pângărită, ca să ne vadă ochii împlinindu-ni-se dorința față de Sion! Dar ei nu cunosc gândurile Domnului, și nu-l înțeleg planurile”. (Mica 4, 10-12.) Dumnezeu nu va părăsi biserica Sa în ceasul celei mai mari primejdii a ei. El a făgăduit izbăvirea: “lată, aduc înapoi pe prinșii de război ai corturilor lui Iacov”, a zis El, “și Mi-e milă de locașurile lui”. (Ieremia 30, 18.)

Atunci planul lui Dumnezeu va fi împlinit; principiile împărăției Sale vor fi onorate de toți care locuiesc sub soare.