Profeți și Regi | Capitolul 41 (bazat pe textele din Daniel 3.)
Visul despre chipul cel mare, ce dezvăluia înaintea lui Nebucadnețar evenimentele care ajungeau până la încheierea timpului, îi fusese dat ca să înțeleagă partea pe care o avea de adus la îndeplinire în istoria lumii și legătura pe care împărăția lui trebuia să o mențină cu Împărăția cerurilor. Prin interpretarea visului fusese în mod clar învățat cu privire la întemeierea Împărăției veșnice a lui Dumnezeu. “Dar în vremea acestor împărați”, a zis Daniel, “Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție, care nu va fi nimicită niciodată, și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății, și ea însăși va dăinui veșnic…. Visul este adevărat, și tâlcuirea lui este temeinică”. (Daniel 2, 44.45.)
Împăratul recunoscuse puterea lui Dumnezeu când i-a zis lui Daniel: “Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor … și El descoperă tainele”. (Daniel 2, 47.) După aceea, pentru o vreme, Nebucadnețar a fost influențat de temerea de Dumnezeu; dar inima lui încă nu fusese curățită de ambiția lumească și de dorința după înălțare de sine. Prosperitatea care a însoțit domnia lui l-a umplut de mândrie. Cu timpul a încetat să-L mai onoreze pe Dumnezeu și și-a reluat închinarea idolatră cu un mai mare zel și bigotism.
-504-
Cuvintele “tu ești capul de aur” făcuseră o impresie profundă asupra minții conducătorului. (Daniel 2, 38.) Înțelepții din împărăție, profitând de aceasta precum și de reîntoarcerea sa la idolatrie, i-au propus să facă un chip asemănător cu acela pe care l-a văzut în vis și să-l înalțe acolo unde toți puteau vedea capul de aur care fusese interpretat ca reprezentând împărăția lui.
Încântat de sugestia măgulitoare, s-a hotărât să treacă la acțiune și să meargă chiar mai departe. În loc să reproducă chipul așa cum îl văzuse, el a depășit originalul. Chipul înălțat de el nu a scăzut în valoare de la cap spre picioare, ci a fost în întregime din aur, ca simbol în tot Babilonul al unei împărății veșnice, indestructibile și atotputernice, care va sfărâma în bucăți toate celelalte împărății și va rămâne veșnic.
Gândul de a întemeia imperiul și o dinastie care să dureze veșnic l-a captivat foarte mult pe puternicul împărat în fața armatelor căruia națiunile pământului nu au fost în stare să se împotrivească. Cu un entuziasm născut din ambiție fără margini și din mândrie egoistă, a început să se consfătuiască cu înțelepții lui cu privire la modul de aducere la îndeplinire a acestui plan. Uitând providențele remarcabile legate de visul cu chipul cel mare, uitând de asemenea că Dumnezeul lui Israel, prin slujitorul său Daniel, îi lămurise semnificațiile chipului și că în legătura cu această interpretare marii bărbați ai împărăției fuseseră scăpați de o moarte rușinoasă; uitând totul în afară de dorința lor de a-și întări puterea și supremația, atât împăratul cât și sfetnicii lui s-au hotărât ca pe orice cale să înalțe Babilonul pe cea mai înaltă treaptă, făcându-l vrednic de supunere universală.
-505-
Reprezentarea simbolică prin care Dumnezeu descoperise împăratului și poporului planul Său cu privire la națiunile pământului avea să slujească proslăvirii puterii omenești. Interpretarea lui Daniel urma să fie lepădată și uitată; adevărul avea să fie greșit interpretat și aplicat. Simbolul plănuit de Cer să descopere minților oamenilor evenimentele importante ale viitorului avea să fie folosit pentru a împiedica răspândirea cunoștinței pe care Dumnezeu dorea ca lumea s-o primească. În felul acesta, prin uneltirile bărbaților ambițioși, Satana căuta să zădărnicească planul divin pentru neamul omenesc. Vrăjmașul omenirii știa că adevărul neamestecat cu rătăcirea este o forță în stare să mântuiască; dar că atunci când este folosit ca să înalțe eul și să promoveze planurile oamenilor, el devine o putere spre rău.
Nebucadnețar a poruncit ca din tezaurul său bogat să se facă un chip mare de aur, asemănător în trăsăturile generale cu acela pe care-l văzuse în vedenie, cu excepția materialului din care era făcut. Obișnuiți cu reprezentările mărețe ale zeităților lor păgâne, caldeenii nu făcuseră niciodată mai înainte o statuie atât de impresionantă și maiestuoasă ca această statuie strălucitoare de șaizeci de coți înălțime și șase coți grosime. Și nu este surprinzător ca, într-o țară în care închinarea idolatră avea o răspândire generală, chipul frumos și scump din câmpia Dura, reprezentând slava Babilonului, puterea și măreția lui, să fie consacrat ca obiect de închinare. S-au luat măsuri în acest scop și un decret a fost dat ca în ziua dedicării, toți să-și dovedească loialitatea supremă fală de puterea Babilonului plecându-se înaintea chipului.
-506-
A venit ziua rânduită, și o mulțime imensă “din toate popoarele, națiunile și limbile” s-a adunat în câmpia Dura. În armonie cu porunca împăratului, atunci când sunetul muzicii a fost auzit, toată adunarea “a căzut la pământ și s-a închinat chipului de aur”. În ziua aceea memorabilă, puterile întunericului păreau că au câștigat o biruință categorică; se intenționa ca închinarea la chipul de aur să devină legată permanent de formele de idolatrie instituite și recunoscută ca religie de stat a țării. Satana nădăjduia prin aceasta să înfrângă planul lui Dumnezeu de a face prin prezența Israelului captiv în Babilon un mijloc de binecuvântare pentru toate popoarele păgânătății. Dar Dumnezeu hotărâse altfel. Nu toți și-au plecat genunchiul în fața simbolului idolatru al puterii omenești. În mijlocul mulțimii de închinători erau trei bărbați care s-au hotărât categoric să nu necinstească în felul acesta pe Dumnezeul cerului. Dumnezeul lor era Împăratul împăraților și Domnul domnilor; ei nu-și vor pleca genunchiul înaintea nici unei alte ființe.
Lui Nebucadnețar, exaltat de succes, i s-a adus vestea că printre supușii lui se găseau unii care au îndrăznit să nu-i asculte porunca. Unii dintre înțelepții invidioși pentru onoarea care fuseseră conferite tovarășilor credincioși ai lui Daniel au adus împăratului acum la cunoștință încălcarea flagrantă a dorințelor lui: “Veșnic să trăiești, împărate”, au exclamat ei. “Sunt niște iudei cărora le-ai dat în grijă treburile ținutului Babilonului, și anume Șadrac, Meșac și Abed-Nego, oamenii care nu țin seama deloc de tine, împărate. Ei nu slujesc dumnezeilor tăi, și nu se închină chipului de aur pe care l-ai înălțat tu.”
-507-
Împăratul a poruncit ca oamenii să fie aduși înaintea lui. El i-a întrebat: “Oare înadins, nu slujiți voi dumnezeilor mei și nu vă închinați chipului de aur pe care l-am înălțat?” S-a străduit prin amenințări să-i determine să se unească cu mulțimea. Arătând către cuptorul aprins, le-a reamintit pedeapsa care-i așteaptă dacă vor persista în refuzul de a nu asculta de voia lui. Dar evreii au mărturisit cu hotărâre supunerea lor față de Dumnezeul cerului și credința lor în puterea de a-i salva. Actul de prosternare înaintea chipului era de înțeles de toți ca un act de închinare. Un astfel de omagiu îl puteau da numai lui Dumnezeu.
Când cei trei evrei stăteau înaintea împăratului, el era convins că ei posedă ceva pe care ceilalți înțelepți din împărăția lui nu-l posedă. Ei fuseseră credincioși în îndeplinirea oricărei îndatoriri. El urma să-i treacă printr-o altă probă. Dacă își vor arăta bunăvoința de a se uni cu mulțimea în adorarea chipului, va fi bine pentru ei; “dar dacă nu vă veți închina”, a adăugat el, “veți fi aruncați pe dată în mijlocul unui cuptor aprins”. Apoi cu mâna îndreptată în sus ca sfidare a întrebat: “Care este Dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?”
Zadarnice au fost amenințările împăratului. N-au putut îndepărta pe bărbați de la ascultarea de Împăratul Universului. Din istoria părinților lor ei învățaseră că neascultarea de Dumnezeu este urmată de dezonoare, dezastru și moarte și că frica de Domnul este începutul înțelepciunii, temelia oricărei prosperități adevărate. Stând liniștiți în fața cuptorului, au zis: “Noi n-avem nevoie să-ți răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, și ne va scoate din mâna ta, împărate”. Credința lor s-a întărit atunci când au declarat că Dumnezeu va fi proslăvit prin eliberarea lor, și cu asigurarea biruitoare născută din încrederea deplină în Dumnezeu au adăugat: “Și chiar dacă nu ne va scoate, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, și nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălțat!”
-508-
Mânia împăratului nu cunoștea margini. “Nebucadnețar s-a umplut de mânie și și-a schimbat fața întorcându-și privirile împotriva lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego”, reprezentanții unui popor rob și disprețuit. Poruncind ca cuptorul să fie încălzit de șapte ori mai tare decât de obicei a ordonat bărbaților puternici din armata lui să-i lege pe închinătorii Dumnezeului lui Israel, pregătindu-i pentru o execuție rapidă.
“Oamenii aceștia au fost legați cu izmenele, cămășile, mantalele și celelalte haine ale lor, și aruncați în mijlocul cuptorului aprins. Fiindcă porunca împăratului era aspră și cuptorul era neobișnuit de încălzit, flacăra a ucis pe toți oamenii care aruncaseră în el pe Șadrac, Meșac și Abed-Nego”.
Dar Dumnezeu nu i-a uitat pe ai Săi. Când martorii Lui au fost aruncați în cuptorul aprins, Mântuitorul li S-a descoperit în persoană și împreună mergeau prin mijlocul focului. În prezența Domnului căldurii și al frigului flăcările și-au pierdut puterea mistuitoare.
-509-
De pe tronul său împărătesc, regele privea așteptând să-i vadă pe bărbații care-l sfidaseră mistuiți de foc. Dar sentimentele lui de triumf s-au schimbat brusc. Nobilii care stăteau aproape i-au văzut fața pălind când a sărit de pe tron și a privit atent la flăcările strălucitoare. Alarmat, împăratul s-a îndreptat către căpeteniile lui întrebându-le: “N-am aruncat noi trei oameni legați în mijlocul focului?… Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului și nevătămați; și chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui Fiu de Dumnezeu”.
De unde știa acest împărat păgân cum arată Fiu lui Dumnezeu? Robii evrei care ocupau poziții de încredere in Babilon reprezentaseră înaintea lui adevărul prin viața și caracterul lor. Când li s-a cerut un motiv pentru credința lor, ei l-au dat fără ezitare. Lămurit și simplu ei prezentaseră principiile neprihănirii, învățând în felul acesta pe cei din jurul lor despre Dumnezeul Căruia se închinau; și în înfățișarea celui de-al patrulea din mijlocul focului împăratul a recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu.
Iar acum, uitând de măreția și demnitatea lui, Nebucadnețar a coborât de pe tron și mergând până la gura cuptorului a strigat: “Voi, slujitorii Celui Prea Înalt, ieșiți afară și veniți încoace!”
Atunci Șadrac, Meșac și Abed-Nego au ieșit înaintea imensei mulțimi, arătându-se nevătămați. Prezența Mântuitorului lor îi ferise de vătămare, și numai legăturile fuseseră arse. “Dregătorii, îngrijitorii, cârmuitorii și sfetnicii împăratului s-au strâns și au văzut că focul n-avusese nici o putere asupra trupurilor acestor oameni, că nici perii din capul lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate, și nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei”.
-510-
Chipul cel mare de aur înălțat cu atâta fast a fost uitat. În prezența viului Dumnezeu, oamenii se temeau și se cutremurau. Împăratul umilit a fost constrâns să recunoască: “Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, care a trimis pe îngerul Său și a izbăvit pe slujitorii săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului și și-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească și să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!”
Experiențele din ziua aceea l-au condus pe Nebucadnețar să dea un decret ca “orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi de rău pe Dumnezeul lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, va fi făcut bucăți și casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că nu este nici un alt Dumnezeu”, a susținut el ca motiv al poruncii, “care să poată izbăvi ca El”.
Cu aceste cuvinte și altele ca acestea, împăratul Babilonului s-a străduit să răspândească înaintea tuturor popoarelor pământului convingerea lui că puterea și autoritatea Dumnezeului evreilor erau demne de adorare supremă. Și Dumnezeu a fost mulțumit de efortul împăratului de a-i arăta respectul și de a face o mărturisire împărătească de supunere tot atât de larg răspândită cum era imperiul babilonian.
Era numai drept din partea împăratului să facă o mărturisire publică și să caute să înalțe pe Dumnezeul cerului mai presus de toți ceilalți zei; dar în străduința de a-i obliga pe supușii săi să facă o mărturisire asemănătoare a credinței și să dea pe față același respect, Nebucadnețar își depășea dreptul de suveran vremelnic. El nu avea dreptul, nici civil și nici moral, de a amenința cu moartea pe oameni pentru că nu se închinau lui Dumnezeu, cum nu avea nici pe acela ca prin decret să dea pradă flăcărilor pe toți aceia care refuzau să se închine chipului de aur. Niciodată Dumnezeu nu impune omului ascultare. El lasă pe toți liberi să aleagă cui doresc să slujească.
-511-
Prin eliberarea slujitorilor Săi credincioși, Domnul a declarat că El este de partea celor oprimați și mustră toate puterile pământești care se răzvrătesc împotriva autorității Cerului. Cei trei tineri evrei au mărturisit în fața întregului popor al Babilonului credința lor în Acela Căruia l se închinau. Ei s-au încrezut în Dumnezeu. În ceasul încercării lor, și-au adus aminte de făgăduința: “Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde, și flacăra nu te va aprinde”. (Isaia 43, 2.) Și într-un mod minunat credința lor în Cuvântul cel viu fusese onorată înaintea tuturor. Veștile cu privire la eliberarea lor minunată au fost duse în multe țări de către reprezentanții diferitelor popoare care fuseseră invitați de către Nebucadnețar la festivitatea dedicării. Prin credincioșia copiilor Săi, Dumnezeu a fost proslăvit pe întregul pământ.
-512-
Învățăturile care trebuie scoase din experiențele tinerilor evrei de pe câmpia Dura sunt importante. În zilele noastre, multor slujitori ai lui Dumnezeu, cu toate că nu sunt făcători de rele, le va fi dat să sufere umilințe și abuzuri din mâinile acelora care inspirați de Satana sunt plini de invidie și fanatism religios. Mânia omului va fi trezită îndeosebi împotriva acelora care sfințesc Sabatul poruncii a patra; și în cele din urmă un decret universal îi va denunța pe aceștia ca meritând moartea.
Timpul de suferință dinaintea poporului lui Dumnezeu va cere o credință care să nu se clatine. Copiii Săi trebuie să facă cunoscut că singurul obiect al închinării lor este El și că nici un motiv, nici chiar viața însăși, nu-i poate determina să facă cea mai mică concesie închinării false. Pentru inima credincioasă poruncile oamenilor mărginiți și păcătoși se vor prăbuși fără însemnătate în fața Cuvântului veșnicului Dumnezeu. Adevărul va fi ascultat chiar dacă urmarea este închisoarea, exilul sau moartea.
-513-
Așa cum a fost în zilele lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, tot așa și în perioada de încheiere a istoriei pământului, Dumnezeu va lucra cu putere în favoarea acelora care vor sta neclintiți pentru dreptate. Acela care a umblat cu demnitarii iudei în cuptorul încins, va fi cu urmașii Săi oriunde se vor afla. Prezența Lui dăinuitoare îi va mângâia și-i va susține. În timpul de strâmtorare, o strâmtorare care nu a mai fost de când există națiunile, cei aleși ai Săi vor sta neclintiți. Satana împreună cu toată oștirea răului nu va putea distruge pe cel mai slab dintre sfinții lui Dumnezeu. Îngerii care excelează în putere îi vor ocroti, și în favoarea lor Iehova Se va descoperi ca “Dumnezeu al dumnezeilor”, în stare să mântuiască în chip desăvârșit pe aceia care și-au pus și își pun încrederea în El.