Profeți și Regi | Capitolul 39 (bazat pe textele din Daniel 1.)
Printre copiii lui Israel care au fost duși robi în Babilon, la începutul celor șaptezeci de ani de robie, se găseau și credincioși patrioți, bărbați care au fost tot atât de tari în principii ca și oțelul, care nu au fost corupți de egoism și care L-au onorat pe Dumnezeu cu riscul de a pierde toate bunurile. În țara robiei lor, acești bărbați trebuiau să aducă la îndeplinire planul lui Dumnezeu, dând popoarelor păgâne binecuvântările care vin printr-o cunoaștere a lui Iehova. Ei trebuia să fie reprezentanții Săi. Niciodată nu urmau să se compromită înaintea închinătorilor la idoli; credința și numele lor ca închinători ai viului Dumnezeu trebuia să le păstreze ca fiind o mare cinste. Și așa au și făcut. Atât în prosperitate cât și în împotrivire ei au onorat pe Dumnezeu; și Dumnezeu i-a onorat.
Faptul că acești bărbați, adoratori ai lui Iehova, erau robi în Babilon și că vasele Casei Domnului fuseseră așezate în templul zeilor babilonieni era folosit cu îngâmfare de învingători ca dovadă că religia și obiceiurile lor erau superioare religiei și obiceiurilor evreilor. Dar chiar prin umilințele pe care le adusese îndepărtarea lui Israel de El, Dumnezeu a dat Babilonului dovadă cu privire la supremația Sa, la sfințenia cerințelor Lui și cu privire la urmările sigure ale ascultării. Și a dat această mărturie, cum numai așa se putea da, prin aceia care i-au rămas credincioși.
-480-
Printre aceia care au păstrat ascultarea față de Dumnezeu era și Daniel, împreună cu cei trei tovarăși ai lui — exemple strălucite pentru ceea ce oamenii pot deveni atunci când se unesc cu Dumnezeul înțelepciunii și al puterii. Din simplitatea relativă a căminului lor iudaic acești tineri de neam împărătesc au fost aduși în cea mai strălucitoare dintre cetăți și la curtea celui mai mare monarh al lumii. Nebucadnețar “a poruncit lui Așpenaz, căpetenia famenilor săi dregători, să-i aducă vreo câțiva dintre copiii lui Israel de neam împărătesc și de viță boierească, niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere în stare să slujească în casa împăratului”.
“Printre ei erau dintre copiii lui Iuda, Daniel, Hanania, Mișael și Azaria”. Văzând în acești tineri făgăduința unei capacități deosebite, Nebucadnețar a hotărât să fie educați pentru a îndeplini poziții importante în împărăția lui. Spre a fi pe deplin pregătiți pentru o lucrare ce le stătea înainte a stabilit să învețe limba caldeenilor și timp de trei ani să li se acorde avantajele unei educații deosebite ce se dădea prinților împărăției.
Numele lui Daniel și ale tovarășilor lui au fost schimbate cu nume reprezentând zeitățile caldeene. Numelor date de părinții evrei copiilor lor li se atribuia o mare însemnătate. Adesea ele reprezentau trăsăturile de caracter pe care părinții doreau să le vadă dezvoltate în copiii lor. Căpetenia, în a cărei sarcină au fost dați robii evrei, i-a dat lui “Daniel numele de Beltșațar; lui Hanania, Șadrac, lui Mișael, Meșac, și lui Azaria, Abed-Nego”.
-481-
Împăratul nu i-a constrâns pe tinerii evrei să renunțe la credința lor în favoarea idolatriei, ci nădăjduia să înfăptuiască treptat acest lucru. Dându-le nume semnificative ale idolatriei, aducându-i în fiecare zi în strânsă legătură cu obiceiurile idolatre și sub influența riturilor amăgitoare ale închinării păgânești, nădăjduia să-i facă să renunțe la religia poporului lor și să participe la închinarea babilonienilor.
Chiar la începutul carierei lor acești tineri au trecut printr-o încercare hotărâtă a caracterului. Se stabilise să mănânce hrana și să bea vinul care veneau de la masa împăratului. Prin aceasta împăratul socotea că le dă o dovadă a favorii și grijii lui pentru bunăstarea lor. Dar o parte fusese oferită idolilor, hrana de la masa împăratului era consacrată idolatriei; și acela care o folosea era privit ca unul care dădea cinste zeilor Babilonului. Loialitatea față de Iehova le interzicea lui Daniel și tovarășilor săi să participe la o astfel de cinstire. Chiar și numai faptul de a mânca hrana și a bea vinul era o tăgăduire a credinței lor. A face acest lucru însemna alipirea lor la păgânism și dezonorarea principiilor Legii lui Dumnezeu.
-482-
Ei nici nu îndrăzneau să-și asume riscul efectului ațâțător al plăcerii și al risipei asupra dezvoltării fizice, mintale și spirituale. Cunoșteau istoria lui Nadab și Abihu, raportul despre necumpătarea și urmările ei fusese păstrat în pergamentele Pentateucului; și știau că puterea fizică și mintală va fi dăunător afectată prin folosirea vinului.
Daniel și tovarășii lui fuseseră educați de părinții lor în obiceiurile cumpătării stricte. Ei fuseseră învățați că Dumnezeu îi socotea răspunzători de capacitățile lor și că nu trebuia niciodată să slăbească sau să-și reducă puterea lor. Această educație era pentru Daniel și tovarășii lui mijlocul de apărare în tumultul influentelor demoralizatoare ale curții Babilonului. Ispitele care-i înconjurau la curtea aceea coruptă și risipitoare erau puternice, dar au rămas neclintiți. Nici o putere și nici o influență nu i-au putut îndepărta de la principiile pe care le învățaseră în prima parte a vieții prin studierea Cuvântului și a lucrărilor lui Dumnezeu.
Dacă Daniel ar fi dorit lucrul acesta, el ar fi găsit, în împrejurările în care se afla, o scuză plauzibilă pentru a se depărta de obiceiurile de strictă cumpătare. Ar fi putut argumenta că, dependent fiind de favoarea împăratului și supus puterii lui, nu era o altă cale de urmat decât să mănânce hrana împăratului și să bea vinul lui; căci dacă ar fi ținut la învățătura divină, ar fi ofensat pe împărat și poate și-ar fi pierdut poziția și viața. Dacă ar fi nesocotit porunca Domnului, ar fi păstrat favoarea împăratului și ar fi obținut avantaje intelectuale și măgulitoare perspective lumești.
-483-
Dar Daniel n-a ezitat. Aprobarea lui Dumnezeu îi era mai scumpă decât favoarea celui mai puternic potentat pământesc — mai scumpă decât însăși viața. Era hotărât să rămână statornic în integritatea lui, indiferent care ar fi fost urmarea. “S-a hotărât în inima lui să nu se spurce cu bucatele de la masa împăratului, nici cu vinul pe care-l bea împăratul”. Și în această hotărâre a fost susținut de cei trei tovarăși ai lui.
În ajungerea la această hotărâre, tinerii evrei n-au lucrat cu încumetare, ci cu deplină încrederea în Dumnezeu. Ei n-au ales să fie altfel decât ceilalți, dar erau gata să fie așa decât să-L dezonoreze pe Dumnezeu. Dacă s-ar fi compromis cu păcatul în această împrejurare cedând presiunii împrejurărilor îndepărtarea de principii ar fi slăbit simțul lor de dreptate și oroarea față de păcat. Primul pas păcătos avea să fie urmat de alții, până când legătura lor cu Cerul fiind întreruptă, aveau să fie înfrânți de ispită.
“Dumnezeu a făcut ca Daniel să capete bunăvoință și trecere înaintea căpeteniei famenilor dregători”, și cererea de a nu se întina a fost primită cu respect. Cu toate acestea, căpetenia a ezitat să i-o accepte. “Mă tem numai de domnul meu, împăratul, care a hotărât ce trebuie să mâncați și să beți”, a explicat el lui Daniel; “ca nu cumva să vadă fețele voastre mai triste decât ale celorlalți tineri de vârsta voastră și să-mi puneți astfel capul în primejdie înaintea împăratului”.
Atunci Daniel a zis lui Melzar, slujitorul cu răspundere specială asupra tinerilor evrei, cerând să fie scuzați că nu mănâncă din cărnurile împăratului și nu beau din vinul lui. El a cerut ca acest fapt să fie testat timp de zece zile – tinerilor evrei dându-li-se în acest timp hrană simplă, pe când ceilalți colegi mâncau din delicatesele împăratului.
-484-
Melzar, cu toate că se temea că împlinind această cerere avea să atragă neplăcerea împăratului, a consimțit totuși; și Daniel și-a dat seama că această cauză era câștigată. La sfârșitul celor zece zile de încercare rezultatul s-a văzut a fi opus temerilor căpeteniei. “Ei erau mai bine la față și mai grași decât toți tinerii care mâncau din bucatele împăratului”. În aspectul înfățișării, tinerii evrei au dat pe față o superioritate categorică asupra tovarășilor lor. Ca urmare, lui Daniel și tovarășilor lui li s-a îngăduit să continue cu dieta lor simplă în tot timpul educației lor.
Timp de trei ani, tinerii au studiat pentru a-și însuși “scrierea și limba haldeilor”. În această vreme, au păstrat cu tărie credincioșia față de Dumnezeu și au depins continuu de puterea Sa. Au adăugat la deprinderile de renunțare de sine stăruința în planuri, hărnicia și statornicia. Nu mândria și ambițiile lor i-au adus la curtea împăratului, în tovărășie cu aceia care n-au cunoscut niciodată pe Dumnezeu și nu s-au temut de El; ei erau robi într-o țară străină, așezați acolo de Înțelepciunea infinită. Despărțiți de influența căminului și de legăturile sfinte, au căutat să se dovedească oameni de încredere, pentru onoarea poporului lor asuprit și pentru slava Aceluia ai cărui slujitori erau.
Domnul a privit favorabil statornicia și lepădarea de sine a tinerilor evrei, precum și curăția motivelor lor; și binecuvântarea Lui i-a însoțit. El “le-a dat înțelegere și pricepere în toată știința și înțelepciunea; și Daniel era priceput în toate vedeniile și în toate visele”. S-a împlinit cu ei făgăduința: “Voi onora pe cel ce Mă cinstește”. (1 Samuel 2, 30.) Când Daniel s-a prins cu încredere neclintită, duhul puterii profetice a venit asupra lui. În timp ce primea îndrumări de la oameni cu privire la îndatoririle vieții de la curte, el era învățat de Dumnezeu să citească tainele viitorului și să consemneze pentru generațiile viitoare prin figuri și simboluri evenimentele care acoperă istoria acestei lumi până la încheierea timpului.
-485-
Când a venit vremea ca tinerii să fie cercetați, au fost examinați și evreii împreună cu alți candidați la slujba împărăției. “Dar între toți tinerii aceia nu s-a găsit nici unul ca Daniel, Hanania, Mișael și Azaria”. Inteligența lor ascuțită, cunoștința lor vastă, alegerea unui limbaj adecvat au dat mărturie cu privire la forța și vigoarea puterilor lor mintale. “În toate lucrurile care cereau înțelepciune și pricepere, și despre care îi întreba împăratul, îi găsea de zece ori mai destoinici decât toți vrăjitorii și cititorii în stele, care erau în toată împărăția lui”. De aceea au fost primiți în slujba împăratului.
La curtea Babilonului erau adunați reprezentanți din toate țările, bărbații cei mai talentați, bărbații înzestrați din abundență cu daruri naturale și având cultura cea mai dezvoltată pe care lumea o putea da; totuși printre ei acești tineri evrei erau fără egal. În putere și frumusețe fizică, în vigoare mintală și realizări literare erau neîntrecuți. Ținuta dreaptă, pasul sigur și elastic, fața plăcută, simțurile neîntunecate, respectul nealterat, toate acestea erau tot atâtea certificate de bună purtare, semnul nobleței cu care natura îi onorează pe cei care ascultă de legile ei.
-486-
În însușirea înțelepciunii babilonienilor, Daniel și tovarășii lui erau mult mai înzestrați decât colegii lor cercetători; dar ei nu-ș însușeau învățătura la întâmplare. Ei și-au însușit cunoștințele prin folosirea cu credincioșie a puterilor lor sub călăuzirea Duhului Sfânt. S-au așezat în legătură cu Izvorul oricărei înțelepciuni, făcând din cunoașterea de Dumnezeu temelia educației lor. În credință se rugau pentru înțelepciune și puneau în practică rugăciunile. Se așezau în situația în care Dumnezeu îi putea binecuvânta. Evitau tot ceea ce le putea slăbi puterile și foloseau orice ocazie pentru a deveni cunoscători în toate domeniile de învățătură. Ei au urmat legile vieții, care le puteau oferi cu siguranță putere intelectuală. Au căutat să-și însușească cunoștințe cu un singur scop — să poată onora pe Dumnezeu. Ei și-au dat seama că pentru a sta ca reprezentanți ai religiei adevărate în mijlocul religiilor false ale păgânismului, trebuie să aibă minte clară și să-și desăvârșească un caracter creștin. Și Dumnezeu Însuși le era Învățător. Rugându-se continuu, studiind cu conștiinciozitate, păstrând legătura cu Cel Nevăzut, umblau cu Dumnezeu, așa cum făcuse Enoh.
Succesul adevărat în orice ramură de lucru nu este urmarea șansei, a întâmplării sau a destinului. Este lucrarea providențelor lui Dumnezeu, răsplata credinței și a înțelepciunii, a virtuții și a stăruinței. Calitățile mintale curate și un nivel moral înalt nu sunt urmarea întâmplării. Dumnezeu oferă ocaziile, succesul depinde de felul cum le folosim.
În timp ce Dumnezeu lucra în Daniel și în tovarășii lui “voința și îndeplinirea după buna Sa plăcere”, ei lucrau la propria lor mântuire. (Filipeni 2, 13.) Prin aceasta se dă pe față lucrarea principiului divin de colaborare, fără de care nu se poate obține nici un succes adevărat. Efortul omenesc nu folosește la nimic fără puterea divină; iar fără străduință omenească, efortul divin pentru mulți este zadarnic. Pentru ca să ne însușim harul lui Dumnezeu, trebuie să ne facem partea. Harul Său este dat să lucreze în noi voința și înfăptuirea, dar niciodată ca înlocuitor al străduințelor noastre.
-487-
Așa cum Dumnezeu a conlucrat cu Daniel și tovarășii lui, tot astfel va conlucra cu toți aceia care se străduiesc să împlinească voința Sa. Prin împărtășirea Duhului Său, El va întări orice scop adevărat, orice hotărâre nobilă. Aceia care umblă pe calea ascultării vor întâlni multe piedici. Influențele puternice, subtile, îi pot lega de lume; dar Domnul este în stare să zădărnicească orice forță care lucrează pentru înfrângerea celor aleși ai Săi; în puterea Sa ei pot birui orice ispită, pot învinge orice greutate.
Dumnezeu a adus pe Daniel și pe tovarășii lui în legătură cu marii bărbați ai Babilonului pentru ca în mijlocul unei națiuni de idolatri să reprezinte caracterul Său. Cum au ajuns ei pregătiți pentru o poziție de cinste și încredere atât de mare? Credincioșia în lucrurile mici a fost aceea care a dat perspectivă vieții lor întregi. Ei au onorat pe Dumnezeu în datoriile cele mai mici, ca și în răspunderile mai importante.
Așa cum Dumnezeu l-a chemat pe Daniel să-L mărturisească în Babilon, tot așa ne cheamă să-l fim martori în lumea de astăzi. În problemele cele mai mici cât și în cele mai mari ale vieții, El dorește să descoperim înaintea oamenilor principiile Împărăției Sale. Mulți așteaptă să le fie încredințată o lucrare mare în timp ce zilnic pierd ocaziile de a da pe față credincioșie față de Dumnezeu. Zilnic dau greș în a-și îndeplini cu toată inima îndatoririle mărunte ale vieții. În timp ce așteaptă o lucrare mare, în care să-și exercite presupusele talente deosebite și în felul acesta să-și satisfacă dorințele lor ambițioase, zilele lor trec.
-488-
În viața unui creștin adevărat, nu există lucruri fără importanță; înaintea Atotputerniciei orice îndatorire este importantă. Domnul măsoară cu exactitate orice posibilitate de slujire. Capacitățile nefolosite sunt tot atât de mult luate în seamă ca și acelea care sunt folosite. Vom fi judecați pentru ceea ce ar fi trebuit să facem, dar n-am făcut, din cauză că n-am folosit puterile noastre pentru proslăvirea lui Dumnezeu.
Un caracter nobil nu este urmarea întâmplării; nu se datorează unor privilegii deosebite sau unor înzestrări ale Providenței. Este urmarea disciplinării de sine, a supunerii firii omenești naturii divine, a predării eului în slujba lui Dumnezeu și a omului.
Prin credincioșia față de principiile cumpătării dată pe față de tinerii evrei, Dumnezeu le vorbește tinerilor de astăzi. Este nevoie de bărbați care, asemenea lui Daniel, vor lucra și vor risca pentru cauza dreptății. Sunt necesare inimi curate, brațe puternice și curaj neînfricat, deoarece lupta dintre viciu și virtute cere o veghere neîncetată. Satana vine la fiecare suflet cu ispita în multe forme amăgitoare privind îngăduința poftei.
Corpul este un mijloc foarte important prin care mintea și sufletul se dezvoltă pentru formarea caracterului. De aceea, vrăjmașul sufletelor își dirijează ispitele pentru slăbirea și degradarea puterilor fizice. Reușita lui în acest domeniu înseamnă adesea predarea întregii ființe celui rău. Înclinațiile naturii fizice, dacă nu sunt sub stăpânirea puterii divine, vor produce ruină și moarte. Trupul trebuie adus în supunere față de puterile superioare ale ființei omenești. Patimile trebuie stăpânite de voință, care la rândul ei, să stea sub stăpânirea lui Dumnezeu. Puterea împărătească a rațiunii, sfințită prin har divin, trebuie să controleze viața. Puterea intelectuală, forța fizică și, longevitatea depind de legi imutabile. Prin ascultarea de aceste legi, omul poate să stea ca biruitor asupra lui însuși, ca biruitor al propriilor sale înclinații, ca biruitor al căpeteniilor și puterilor, “al stăpânitorilor întunericului acestui veac” și al “duhurilor răutății în locurile cerești”. (Efeseni 6, 12.)
-489-
În ritualul din vechime care este Evanghelia în simbol, nu putea fi adusă pe altarul lui Dumnezeu nici o jertfă cu defect. Jertfa care urma să reprezinte pe Hristos trebuia să fie fără pată. Cuvântul lui Dumnezeu arată spre aceasta ca o ilustrare a ceea ce trebuie să fie copiii Săi — “o jertfă vie, sfântă și fără prihană”. (Romani 12, 1; Efeseni 5, 27.)
Demnitarii iudei erau bărbați cu aceleași pasiuni ca și ale noastre; însă cu toate influențele amăgitoare de la curtea Babilonului au stat neclintiți pentru că s-au sprijinit pe o putere infinită. O națiune a văzut în ei ilustrarea bunătății și a milei lui Dumnezeu, a dragostei lui Hristos. În experiența lor avem un exemplu cu privire la biruința principiului asupra ispitei, a curăției asupra stricăciunii, a consacrării și loialității asupra ateismului și idolatriei.
Tineretul de astăzi poate avea același spirit pe care l-a avut Daniel; poate avea același izvor al puterii, aceeași putere de stăpânire de sine și poate da pe față același har în viața lui chiar și în împrejurările cele mai nefavorabile. Cu toate că sunt înconjurați de ispite către îngăduința de sine, îndeosebi în marile noastre orașe, unde orice formă de plăceri senzuale este la îndemână și invită, totuși prin harul divin, scopul lor de a onora pe Dumnezeu poate rămâne neclintit. Printr-o veghere atentă și hotărâtă ei pot învinge orice ispită care asaltează sufletul. Dar numai acela care se hotărăște să facă binele, pentru ce este drept, va câștiga biruința.
-490-
Ce lucrare măreață au îndeplinit acești nobili evrei! Când și-au luat rămas bun de la casa copilăriei lor, puțin visau ei ce viitor strălucit avea să le fie partea. Cu credincioșie și neabătuți, s-au supus călăuzirii divine, așa încât prin ei Dumnezeu și-a putut îndeplini planul.
Dumnezeu dorește să dea pe față prin tineretul și prin copiii de azi aceleași adevăruri puternice care au fost date pe față prin acești tineri bărbați. Viața lui Daniel și a colegilor lui este o demonstrare a ceea ce va face El pentru cei care se predau Lui și cu toată inima caută să împlinească planul Său.