Profeți și Regi | Capitolul 36
La începutul domniei lui, Zedechia a primit toată încrederea din partea împăratului Babilonului și avea ca sfătuitor încercat pe proorocul Ieremia. Dacă ar fi urmat o cale cinstită față de babilonieni și ar fi luat aminte la soliile din partea Domnului prin Ieremia, ar fi putut păstra respectul multora dintre autoritățile înalte și ar fi avut ocazia să le împărtășească cunoașterea despre Dumnezeul cel adevărat. În felul acesta, robii care erau deja în Babilon ar fi fost așezați într-o poziție avantajoasă și li s-ar fi dat multe libertăți; Numele lui Dumnezeu ar fi fost onorat pretutindeni; iar aceia care rămăseseră în țara lui Iuda ar fi fost cruțați de nenorocirile grozave care au venit până la urmă peste ei.
Prin Ieremia, Zedechia și tot regatul lui Iuda, inclusiv cei luați în Babilon, au fost sfătuiți să se supună liniștiți conducerii vremelnice a cuceritorilor lor. Era deosebit de important ca cei din robie să caute pacea țării în care fuseseră aduși. Acest lucru era însă contrar înclinațiilor inimii omenești; și Satana, folosind împrejurările, a făcut să se ridice prooroci mincinoși, atât în Ierusalim, cât și în Babilon, care spuneau că jugul robiei avea să fie sfărâmat în curând și prestigiul de mai înainte al națiunii avea să fie restabilit.
-441-
Ascultarea de aceste proorocii măgulitoare ar fi dus la acțiuni fatale din partea împăratului și a celor luați în robie și ar fi zădărnicit planurile pline de milă ale lui Dumnezeu în favoarea lor. Pentru ca să nu fie provocată o răscoală și ca să se evite suferințe mari, Domnul i-a poruncit lui Ieremia să întâmpine criza fără întârziere, avertizând pe împăratul lui Iuda cu privire la consecința sigură a răzvrătirii. La rândul lor, robii au fost sfătuiți prin avertizări scrise să nu fie amăgiți să creadă că izbăvirea lor este aproape: “Nu vă lăsați amăgiți de proorocii voștri, care sunt în mijlocul vostru, nici de ghicitorii voștri”, i-a îndemnat el. (Ieremia 29, 8.) În legătură cu aceasta a fost arătat planul Domnului de a restatornici pe Israel la încheierea celor șaptezeci de ani de robie, preziși prin solii Săi.
Cu ce milă duioasă a făcut cunoscut Dumnezeu poporului său din robie planurile Sale pentru Israel! El știa că dacă aveau să fie convinși de proorocii mincinoși de a se aștepta la o eliberare grabnică, poziția lor în Babilon avea să devină foarte grea. Orice demonstrație sau răzvrătire din partea lor avea să trezească vigilența și asprimea autorităților caldeene și avea să ducă la alte restrângeri ale libertăților lor. Urmarea avea să fie suferință și dezastru. El dorea ca ei să se supună cu resemnare și să facă robia lor cât mai plăcută cu putință; iar sfatul lui era: “Zidiți case și locuiți-le; sădiți grădini și mâncați din roadele lor!… Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie, și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!” (Versetele 5-7.)
-442-
Printre învățătorii mincinoși din Babilon erau doi bărbați care pretindeau a fi sfinți, dar a căror viață era destrăbălată. Ieremia condamnase calea păcătoasă a celor doi bărbați și-i avertizase cu privire la primejdiile lor. Mâniați din cauza mustrării, au căutat să se împotrivească lucrării proorocului celui adevărat, proorocind poporului să nu aibă încredere în cuvintele lui și să acționeze contrar sfatului lui Dumnezeu în problema supunerii lor față de împăratul Babilonului. Dumnezeu a mărturisit prin Ieremia că acești prooroci mincinoși vor fi dați în mâinile lui Nebucadnețar și uciși înaintea ochilor lui. Nu după multă vreme, prezicerea aceasta s-a împlinit literal.
La sfârșitul vremii, se vor ridica bărbați care vor produce încurcătură și răzvrătire printre aceia care pretind a fi reprezentanții adevăratului Dumnezeu. Aceia care proorocesc minciuni, vor încuraja pe oameni să privească păcatul cu ușurință. Când urmările grozave ale faptelor lor rele vor fi date pe față, ei vor căuta, dacă se va putea, să facă răspunzător pentru greutățile lor pe acela care i-a avertizat cu credincioșie, așa cum iudeii l-au acuzat pe Ieremia pentru nenorocirile lor. Dar tot atât de sigur cum au fost susținute cuvintele lui Dumnezeu prin proorocul Său, tot atât de sigur astăzi certitudinea solilor Sale va fi întărită.
De la început, Ieremia a urmat o cale consecventă, sfătuind la supunere față de babilonieni. Acest sfat a fost dat nu numai lui Iuda: ci multor popoare înconjurătoare. În prima parte a domniei lui Zedechia, ambasadorii conducătorilor Edomului, Moabului, Tirului și ai altor popoare au venit la împăratul lui Iuda să afle dacă, în înțelegerea lui, era timpul potrivit pentru o răscoală unită și dacă se va uni cu ei într-o luptă împotriva împăratului Babilonului. Când acești trimiși așteptau un răspuns, cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia, zicând: “Fă-ți niște legături și niște juguri și puneți-le la gât. Trimite-le împăratului Edomului, împăratului Moabului, împăratului Tirului și împăratului Sidonului, prin trimișii care au venit la Ierusalim la Zedechia, împăratul lui Iuda”. (Ieremia 27, 2.3.)
-443-
Lui Ieremia i s-a poruncit să sfătuiască pe trimiși să facă cunoscut conducătorilor lor că Domnul îi dăduse pe toți în mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și că urmau să “slujească lui, fiului său și fiului fiului său, până va veni și vremea țării lui”. (Versetul 7.)
Trimișii au mai fost îndrumați să spună conducătorilor lor că dacă refuză să slujească împăratului babilonian, vor fi pedepsiți cu “robie, cu foamete și cu ciumă”, până când vor fi nimiciți. Îndeosebi, trebuiau să se întoarcă de la învățătura proorocilor mincinoși care îi puteau sfătui altfel: “Să n-ascultați pe proorocii voștri”, zicea Domnul, nici “pe ghicitorii voștri, pe visătorii voștri, pe cititorii voștri în stele, și pe vrăjitorii voștri, care vă zic: ‘Nu veți fi supuși împăratului Babilonului!’ Căci ei vă proorocesc minciuni, ca să fiți depărtați din țara voastră, ca să vă izgonesc și să pieriți. Dar poporul care își va pleca grumazul sub jugul împăratului Babilonului, și care-i va fi supus, îl voi lăsa în țara lui, zice Domnul, ca s-o lucreze și să locuiască în ea”. (Versetul 8-11.) Cea mai ușoară pedeapsă pe care un Dumnezeu milostiv o putea aplica unui popor răsculat era supunerea față de împăratul Babilonului; dar dacă se luptau împotriva acestei hotărâri de robie, aveau să sufere asprimea întreagă a pedepsei Lui.
-444-
Uimirea consiliului întrunit al popoarelor n-a cunoscut margini când Ieremia, care purta un jug al supunerii pe grumaz, le-a făcut cunoscut voința lui Dumnezeu.
Împotriva opoziției hotărâte, Ieremia a stat categoric pentru o atitudine de supunere. În fruntea acelora care și-au îngăduit să ia în râs sfatul Domnului era Hanania, unul dintre proorocii mincinoși, împotriva cărora poporul fusese avertizat. Socotind că va câștiga favoarea împăratului și curții împărătești, el și-a ridicat glasul de protest, pretinzând că Dumnezeu îi dăduse cuvinte de încurajare pentru iudei. El zicea: “Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Eu sfărâm jugul împăratului Babilonului! Peste doi ani, vă voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului, pe care le-a ridicat Nebucadnețar, împăratul Babilonului, din locul acesta și le-a dus în Babilon. Și voi aduce înapoi în locul acesta, zice Domnul, pe Ieconia, fiul lui Ioiachim, împăratul lui Iuda, și pe toți prinșii de război ai lui Iuda, care s-au dus în Babilon, căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului’”. (Ieremia 28, 2-4.)
-445-
În prezența preoților și a poporului, Ieremia a stăruit de ei să se supună împăratului Babilonului pentru timpul pe care Dumnezeu îl arătase. El a citat înaintea bărbaților lui Iuda proorociile lui Osea, Habacuc, Țefania și ale altora, ale căror solii de mustrare și avertizare fuseseră asemănătoare cu ale lui. Le-a atras atenția la evenimentele care avuseseră loc ca împlinire a proorociilor de pedepsire pentru păcatele de care nu se pocăiseră. În trecut, judecățile lui Dumnezeu fuseseră trimise peste cei nepocăiți ca o împlinire exactă a planului Său, așa cum fusese descoperit prin slujitorii săi.
“Dar, dacă un prooroc proorocește pacea”, a propus Ieremia în încheiere, “nu numai după împlinirea celui ce proorocește, se va cunoaște că este cu adevărat trimis de Domnul”. (Versetul 9.) Dacă Israel alegea să-și asume riscul, desfășurarea evenimentelor viitoare urma să hotărască cu eficacitate cine era proorocul cel adevărat.
-446-
Cuvintele lui Ieremia, care sfătuia la supunere, l-au determinat pe Hanania să acuze cu mai multă îndrăzneală credibilitatea soliei primite. Luând jugul simbolic de pe grumazul lui Ieremia, Hanania l-a sfărâmat zicând: “Așa vorbește Domnul: ‘Așa voi sfărâma peste doi ani de pe grumazul tuturor neamurilor jugul lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului!’ Prorocul Ieremia a plecat”. (Versetul 11.) În aparență nu putea face nimic mai mult decât să se retragă de pe scena luptei. Dar lui Ieremia i s-a dat o altă solie: “Du-te și spune lui Hanania”, i s-a poruncit: “Așa vorbește Domnul: ‘Ai sfărâmat un jug de lemn, dar cu aceasta ai făcut în locul lui un jug de fier!’ Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: ‘Pun un jug de fier pe grumazul tuturor acelor neamuri, ca să fie subjugate de Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și-i vor sluji….’
Apoi proorocul Ieremia a zis proorocului Hanania: ‘Ascultă, Hanania! Domnul nu te-a trimis, ci tu insufli poporului o încredere mincinoasă. De aceea, așa vorbește Domnul: lată, te izgonesc de pe pământ, și vei muri chiar în anul acesta: căci cuvintele tale sunt o răzvrătire împotriva Domnului!’ Și proorocul Hanania a murit chiar în anul acela în luna a șaptea”. (Versetul 13-17.)
Proorocul mincinos întărise necredința poporului în Ieremia și solia lui. El se declarase cu răutate solul lui Dumnezeu și ca urmare a suferit moartea. În luna a cincea, Ieremia a proorocit moartea lui Hanania și în luna a șaptea cuvintele lui s-au dovedit adevărate prin împlinirea lor.
-447-
Neliniștea provocată de prezentările proorocilor mincinoși l-au adus pe Zedechia sub bănuială de trădare, și numai printr-o acțiune rapidă și hotărâtă din partea lui i s-a îngăduit să-și continue domnia de vasal. Ocazia pentru o astfel de acțiune a fost folosită la scurtă vreme după întoarcerea trimișilor de la Ierusalim la popoarele vecine, când împăratul lui Iuda, însoțit de Seraia, “cel mai mare cămăraș”, a plecat într-o misiune importantă la Babilon. (Ieremia 51, 59.) În timpul vizitei acestuia la curtea caldeană, Zedechia și-a reînnoit jurământul de supunere față de Nebucadnețar.
Prin Daniel și alți robi evrei, monarhia babiloniană luase cunoștință de puterea și autoritatea supremă a adevăratului Dumnezeu; și când Zedechia a făgăduit încă o dată solemn să rămână credincios, Nebucadnețar i-a cerut să jure pentru această făgăduință în Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel. Dacă Zedechia ar fi respectat această reînnoire a legământului prin jurământ, credincioșia lui ar fi avut o influență profundă asupra minții multora care urmăreau purtarea celor ce susțineau că cinstesc și respectă onoarea Dumnezeului evreilor.
Dar împăratul lui Iuda a pierdut din vedere înaltul său privilegiu de a aduce onoare Numelui viului Dumnezeu. Despre Zedechia este scris: “El a făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului său; și nu s-a smerit înaintea proorocului Ieremia, care-i vorbea din partea Domnului. S-a răsculat chiar împotriva împăratului Nebucadnețar, care-l pusese să jure pe Numele lui Dumnezeu. Și-a înțepenit grumazul și și-a învârtoșat inima, până acolo încât nu s-a întors la Domnul, Dumnezeul lui Israel”. (2 Cronici 36, 12.13.)
-448-
În timp ce Ieremia continua să-și facă cunoscut mărturia în țara lui Iuda, proorocul Ezechiel a fost ridicat dintre robii din Babilon să avertizeze pe cei exilați; de asemenea, să confirme cuvântul Domnului care fusese rostit prin Ieremia. În anii de pe urmă ai domniei lui Zedechia, Ezechiel a arătat foarte clar nebunia încrederii în prezicerile false ale celor care îi determinau pe robi să nădăjduiască într-o reîntoarcere apropiată la Ierusalim. El a fost de asemenea îndrumat să prezică printr-o varietate de simboluri și solii solemne asediul și distrugerea totală a Ierusalimului.
În anul al șaselea al domniei lui Zedechia, Domnul i-a descoperit lui Ezechiel în vedenie unele din urâciunile care se practicau în Ierusalim și înăuntrul porților casei Domnului și chiar în curtea interioară. Încăperile cu chipuri și idoli zugrăviți, “tot felul de târâtoare și de dobitoace urâcioase și toți idolii casei lui Israel” (Ezechiel 8, 10) — toate acestea într-o rapidă succesiune au trecut pe dinaintea privirii uimite a proorocului.
Aceia care ar fi trebuit să fie conducătorii spirituali în mijlocul poporului, “bătrânii casei lui Israel”, în număr de șaptezeci, au fost văzuți aducând tămâie înaintea reprezentărilor idolatre care fuseseră introduse în încăperile tainice din locurile sfinte ale curții templului. “Nu ne vede Domnul”, se amăgeau bărbații lui Iuda când se angajau în practicile lor idolatre; “Domnul a părăsit țara aceasta”, spuneau ei cu hulă. (Versetul 11.12.)
Dar mai erau și alte “urâciuni mari” pe care avea să le vadă proorocul. La intrarea porții Casei Domnului, i s-au arătat “femeile care plângeau pe Tamuz” și în “curtea dinăuntru a Casei Domnului, la poarta templului Domnului, între pridvor și altar, erau aproape douăzeci și cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului și cu fața spre răsărit; și se închinau înaintea soarelui, spre răsărit”. (Versetele 13-16.)
-449-
Și acum, Ființa care îl însoțea pe Ezechiel în această vizită uimitoare cu privire la nelegiuirea din locurile înalte ale țării lui Iuda a întrebat pe prooroc: “Vezi, fiul omului? Este prea puțin oare pentru casa lui Iuda că săvârșescă ei urâciunile pe care le săvârșesc aici? Trebuia să mai umple și țara cu silnicie și să nu înceteze să Mă mânie? lată că ei își apropie ramura de nas! De aceea și Eu voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă și nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta”. (Versetul 17.18.)
Domnul declarase prin Ieremia despre oamenii nelegiuiți care îndrăzniseră să stea cu aroganță înaintea poporului în Numele Său: “Proorocii și preoții sunt stricați; le-am găsit răutatea chiar în casa Mea, zice Domnul”. (Ieremia 23, 11.) În învinuirea teribilă a lui Iuda, așa cum este raportată în relatarea de încheiere a cronicarului privind domnia lui Zedechia, a fost repetată această acuzație de încălcare a sfințeniei templului: “Toate căpeteniile preoților”, declara scriitorul sacru, “și poporul au înmulțit și ei fărădelegile, după toate urâciunile neamurilor; și au pângărit Casa Domnului, pe care o sfințise El în Ierusalim”. (2 Cronici 36, 14.)
-450-
Ziua nenorocirii pentru împărăția lui Iuda se apropia cu repeziciune. Domnul nu mai putea pune înaintea lor nădejdea amânării judecăților Sale cele mai aspre. “Și voi să rămâneți nepedepsiți?”, întreba El. “Nu veți rămâne nepedepsiți”. (Ieremia 25, 29.)
Chiar aceste cuvinte au fost primite cu dispreț batjocoritor. “Zilele se lungesc și proorociile rămân mereu neîmplinite”, spuneau cei nepocăiți. (Ezechiel 22, 21.) Dar prin Ezechiel această lepădare a cuvântului cel sigur al profeției a fost cu severitate mustrată. “Spune-le”, i-a spus Domnul: “Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: ‘Voi face să înceteze acest cuvânt de batjocură, și nu se va mai întrebuința în Israel’. De aceea, spune-le: ‘Se apropie zilele, și toate vedeniile se vor împlini! Căci nu vor mai fi vedenii mincinoase, nici proorocii înșelătoare, în mijlocul casei lui Israel! Căci Eu, Domnul, voi vorbi; ce voi spune se va împlini, și nu va mai fi amânat; da, în zilele voastre, casă de îndărătnici, voi rosti un cuvânt și-l voi împlini’.”
Cuvântul Domnului mi-a vorbit apoi astfel, mărturisește Ezechiel: “Fiul omului, iată, casa lui Israel zice: ‘Vedeniile pe care le are el nu sunt aproape să se împlinească, și proorocește cu privire la vremuri depărtate!’ De aceea spune-le: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: Nu va fi zăbavă în împlinirea cuvintelor Mele; ci cuvântul, pe care-l voi rosti, se va împlini’”. (Versetele 22-28.)
În fruntea acelora care duceau cu repeziciune poporul în ruină era Zedechia, împăratul lor. Trecând cu vederea în totul sfaturile Domnului, date prin prooroci, uitând atitudinea de recunoștință pe care o datora lui Nebucadnețar, călcându-și jurământul solemn de supunere rostit în Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, împăratul lui Iuda s-a răsculat împotriva proorocilor, împotriva binefăcătorilor lui și împotriva lui Dumnezeu. În înfruntarea înțelepciunii lui s-a întors după ajutor la vechiul vrăjmaș al prosperității lui Israel, trimițând soli în Egipt ca să-i dea cai și un număr de oameni.
-451-
“Va izbuti el oare?” întreba Domnul cu privire la acela care și-a trădat în mod josnic încrederea sacră; “Cel ce a făcut asemenea lucruri va izbuti el oare, va scăpa el oare? Cum să mai scape dacă a rupt legământul? Pe viața Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că în țara împăratului care l-a pus să domnească, față de care și-a călcat jurământul și al cărui legământ l-a rupt, lângă el, în mijlocul Babilonului va muri! Așa că nici Faraon nu va veni cu o oaste mare și popor mult să-l ajute în război … a nesocotit jurământul, până într-atât, că a rupt legământul, ba încă și-a dat mâna, și a făcut toate aceste lucruri; nu va scăpa!” (Ezechiel 17, 15-18.)
Venise ziua socotelii finale pentru împăratul nelegiuit. “La o parte cu mitra!” a hotărât Domnul. “Jos cununa împărătească!” Lui Iuda nu avea să-i mai fie îngăduit să aibă un împărat, până când Hristos Însuși avea să-și întemeieze Împărăția. “O voi da jos, o voi da jos”, a fost hotărârea divină cu privire la tronul casei lui David, “dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea și în mâna Căruia o voi încredința”. (Ezechiel 21, 25-27.)