Profeți și Regi | Capitolul 35
Primii ani ai domniei lui Ioiachim au fost plini de avertizări despre apropierea nenorocirii. Cuvântul Domnului prin prooroci era gata să se împlinească. Puterea asiriană dinspre miazănoapte, multă vreme suverană, nu avea să mai stăpânească popoarele. Egiptul, la miazăzi, în a cărui putere împăratul lui Iuda își pusese încrederea zadarnic, avea să primească în curând o lovitură hotărâtă. Cu totul neașteptat, o nouă putere mondială, imperiul babilonian, se ridica la răsărit, eclipsând cu repeziciune toate celelalte popoare.
Timp de câțiva ani, împăratul Babilonului avea să fie folosit ca unealtă a mâniei lui Dumnezeu asupra lui Iuda cel nepocăit. Iar și iar, Ierusalimul avea să fie invadat și cucerit de oștile asediatoare ale lui Nebucadnețar. O grupă după alta — la început câțiva, dar mai târziu mii și zeci de mii — aveau să fie luați robi în țara Șinear, pentru a locui acolo în exil forțat. Ioiachim, Ioiachin, Zedechia — toți acești împărați iudei urmau la rândul lor să devină vasali ai conducătorului babilonian și toți aveau să se răscoale. Pedepse din ce în ce mai aspre aveau să fie date poporului răsculat, până când, în cele din urmă, țara întreagă avea să devină o pustietate, Ierusalimul avea să fie jefuit și nimicit prin foc, templul pe care Solomon îl clădise avea să fie distrus, iar împărăția lui Iuda avea să cadă, pentru a nu mai ocupa niciodată poziția ei de odinioară printre popoarele pământului.
-423-
Acele vremuri de schimbare, atât de pline de primejdie pentru națiunea israelită, au fost marcate de multe solii trimise de la Dumnezeu prin Ieremia. În felul acesta, Domnul a dat copiilor lui Iuda o mare ocazie de a se elibera din alianța cu Egiptul și de a evita lupta cu conducătorii Babilonului. Când primejdia amenințătoare s-a apropiat mai mult, Ieremia a învățat poporul cu ajutorul unei învățături practice, nădăjduind ca în felul acesta să-i trezească la un simțământ al obligației lor față de Dumnezeu și să-i încurajeze să păstreze legături de prietenie cu conducerea babiloniană.
Pentru a ilustra importanța ascultării de cerințele lui Dumnezeu, Ieremia a adunat câțiva recabiți într-una din încăperile templului și le-a pus înainte vin, invitându-i să bea. Așa cum era de așteptat, a întâlnit o împotrivire și un refuz categoric. “Noi nu bem vin!” au răspuns recabiții cu hotărâre; “căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: ‘Să nu beți niciodată vin, nici voi, nici fiii voștri’”.
Atunci cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia astfel: “Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel : Du-te și spune oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului: Nu voiți să luați învățătura ca să ascultați de cuvintele Mele? zice Domnul. Cuvintele lui Ionadab, fiul lui Recab, care a poruncit fiilor săi să nu bea vin, sunt păzite; căci ei nu beau vin până în ziua de azi, și ascultă astfel de porunca tatălui lor. Iar Eu v-am vorbit, și devreme și târziu, și nu M-ați ascultat!” (Ieremia 35, 6.12-14.)
-424-
Dumnezeu a căutat în felul acesta să pună într-un contrast izbitor ascultarea recabiților cu neascultarea și răzvrătirea poporului Său. Recabiții ascultaseră de porunca tatălui lor, iar acum refuzau să fie atrași în nelegiuire. Dar bărbații lui Iuda nu ascultaseră cuvintele Domnului și ca urmare aveau să sufere judecățile Sale cele mai aspre.
“V-am vorbit și de vreme și târziu”, zicea Domnul, “și nu M-ați ascultat! V-am trimis pe toți slujitorii Mei prooroci, i-am trimis întruna la voi, să vă spună: ‘Întoarceți-vă fiecare de la calea voastră cea rea, îndreptați-vă faptele, nu mergeți după alți dumnezei, ca să le slujiți, și veți rămânea în țara pe care v-am dat-o vouă și părinților voștri!’ Dar voi n-ați luat aminte și nu M-ați ascultat. Da, fiii lui Ionadab, fiul lui Recab, păzesc porunca pe care le-a dat-o tatăl lor, însă poporul acesta nu M-ascultă! De aceea, așa vorbește Domnul, Dumnezeu lui Israel : ‘lată, voi aduce peste Iuda și peste toți locuitorii Ierusalimului toate nenorocirile pe care le-am vestit cu privire la ei, pentru că le-am vorbit și nu M-au ascultat, pentru că i-am chemat și nu au răspuns!’” (Versetul 14-17.)
-425-
Când inimile oamenilor sunt îmblânzite și supuse de influența puternică a Duhului Sfânt, aceștia vor lua aminte la sfat; dar atunci când întorc spatele mustrărilor, până când inimile se împietresc, Dumnezeu îngăduie să fie conduși de alte influențe. Refuzând adevărul, ei acceptă minciuna, care devine o cursă spre distrugerea lor.
Dumnezeu stăruise de Iuda să nu-L provoace la mânie, dar ei nu ascultaseră. În cele din urmă, s-a pronunțat hotărârea împotriva lor. Urmau să fie duși robi în Babilon. Caldeenii aveau să fie folosiți ca unelte prin care Dumnezeu urma să-l pedepsească pe poporul Său neascultător. Suferințele bărbaților lui Iuda aveau să fie în raport cu lumina pe care o avuseseră și cu avertizările pe care le disprețuiseră și le lepădaseră. Multă vreme, Dumnezeu Își amânase judecățile; dar acum, avea să-și arate dezaprobarea față de ei ca un ultim efort de a-i opri de pe drumul păcătos.
Asupra casei recabiților a fost pronunțată o bogată binecuvântare. Proorocul a declara: “Pentru că ați ascultat de poruncile tatălui vostru Ionadab, pentru că ați păzit toate orânduirile și ați făcut tot ce v-a poruncit el; pentru aceasta așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel : ‘Ionadab, fiul lui Recab, nu va fi lipsit niciodată de urmași care să stea înaintea Mea!’” (Vers. 18.19.) În felul acesta, Dumnezeu a învățat pe poporul Său că credincioșia și ascultarea se vor răsfrânge asupra lui Iuda în binecuvântare, așa cum recabiții erau binecuvântați pentru ascultarea de porunca tatălui lor.
Învățătura este pentru noi. Dacă cerințele unui tată bun și înțelept, care a luat cele mai bune și mai eficiente măsuri pentru asigurarea urmașilor împotriva păcatelor necumpătării, erau demne de o ascultare strictă, fără îndoială că autoritatea lui Dumnezeu trebuie să fie cu atât mai mult luată în seamă cu cât El este mai sfânt decât omul. Creatorul și Conducătorul nostru, nemărginit în putere, teribil în judecată, caută pe toate căile să-i determine pe oameni să vadă și să se pocăiască de păcatele lor. Prin gura slujitorilor săi, El prezice primejdiile neascultării; dă un semnal de avertizare și mustră cu credincioșie păcatul. Poporul Său este ținut în prosperitate numai prin harul Său, prin vegherea atentă a uneltelor Sale alese. El nu poate să susțină și să păzească un popor care refuză sfatul Lui și-I disprețuiește mustrările. Pentru o vreme, El poate să rețină judecățile de pedepsire; dar nu-și reține mânia la infinit.
-426-
Copiii lui Iuda erau numărați printre aceia despre care Dumnezeu spusese: “Îmi veți fi o împărăție de preoți și un popor sfânt”. (Exod 19, 6.) În timpul lucrării sale de slujire, Ieremia n-a pierdut niciodată din vedere importanta vitală a sfințeniei inimii în diferitele situații din viață și îndeosebi în slujirea Dumnezeului Celui Prea Înalt. El a prevăzut în mod clar căderea împărăției și împrăștierea locuitorilor lui Iuda printre popoare; dar cu ochiul credinței privea dincolo de toate acestea, la vremurile restatornicirii. În auzul său răsuna puternic făgăduința divină: “Și Eu însumi voi strânge rămășița oilor Mele din toate țările, în care le-am izgonit; le voi crește și se vor înmulți. Voi pune peste ele păstori care le vor paște; nu le va mai fi teamă, nici groază, și nu va mai lipsi nici una din ele, zice Domnul”. “lată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune, și va face dreptate și judecată în țară. În vremea lui, Iuda va fi mântuit, și Israel va avea liniște în locuința lui; și iată Numele pe care i-L vor da: Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23, 3-6.)
-427-
Astfel, proorociile cu privire la judecata care avea să vină erau amestecate cu făgăduințele eliberării finale și mărețe. Aceia care alergau să facă pace cu Dumnezeu și să trăiască o viață sfântă în mijlocul apostaziei existente, urmau să primească tărie pentru orice încercare și să fie făcuți în stare să mărturisească cu putere mare pentru El. Iar în veacurile ce aveau să vină, eliberarea lucrată în favoarea lor avea să depășească în faimă pe aceea îndeplinită pentru copiii lui Israel pe vremea Exodului. Aveau să vină zile, zice Domnul prin proorocul, când “nu se va mai zice: ‘Viu este Domnul, care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!’ Ci se va zice: ‘Viu este Domnul care a scos și a adus înapoi sămânța casei lui Israel din țara de la miazănoapte și din toate țările în care îi risipisem! Și vor locui în țara lor’”. (Versetele 7.8.) Așa erau proorociile minunate rostite de Ieremia în anii de încheiere a istoriei împărăției lui Iuda, când babilonienii deveneau atotputernici și chiar atunci când își aduceau oștile asediatoare împotriva zidurilor Sionului.
Asemenea celei mai plăcute melodii, aceste făgăduințe de eliberare răsunau în auzul acelora care erau statornici în închinarea adusă lui Iehova. În căminele înstăriților și ale săracilor, unde sfaturile unui Dumnezeu care își ține legământul erau încă păstrate cu respect, cuvintele proorocului erau repetate iar și iar. Chiar și copiii erau treziți cu putere și asupra minților tinere și receptive erau produse impresii dăinuitoare.
-428-
Păzirea conștiincioasă a poruncilor Sfintelor Scripturi în zilele slujirii lui Ieremia a creat lui Daniel și tovarășilor lui ocaziile de a-L înălța pe Dumnezeul cel adevărat înaintea popoarelor pământului. Educația pe care acești tineri elevi o primiseră în căminele părinților lor i-a făcut tari în credință și neabătuți în slujirea Viului Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. La începutul domniei lui Ioiachim, când Nebucadnețar a asediat pentru prima oară și a cucerit Ierusalimul, luând pe Daniel și pe tovarășii lui, împreună cu alții aleși în mod deosebit pentru slujirea la curtea Babilonului, credința robilor evrei a fost încercată extrem de mult. Dar aceia care învățaseră să-și pună încrederea în făgăduințele lui Dumnezeu, le-au găsit îndestulătoare în toate experiențele prin care erau chemați să treacă în timpul rămânerii lor într-o țară străină. Scripturile s-au dovedit pentru ei o călăuză, un sprijin.
Ca interpret al însemnătății judecăților care începeau să cadă peste Iuda, Ieremia a manifestat o atitudine nobilă în apărarea dreptății lui Dumnezeu și a planurilor Sale pline de milă, chiar în timpul pedepselor celor mai aspre. Proorocul, lucra neobosit. Dornic să ajungă la toate categoriile de oameni, și-a lărgit sfera de influență dincolo de Ierusalim, la regiunile înconjurătoare prin vizite repetate în diferitele părți ale împărăției.
În mărturiile lui către biserică, Ieremia se referea continuu la învățăturile din cartea legii care fusese atât de mult onorată și înălțată în timpul domniei lui. El accentua din nou importanța păstrării unei legături prin legământ cu Ființa cea atotmilostivă și plină de îndurare care, de pe înălțimile Sinaiului, rostise preceptele Decalogului. Cuvintele de avertizare și de îndemn ale lui Ieremia au ajuns în toate părțile împărăției, și toți au avut posibilitate să cunoască voia lui Dumnezeu cu privire la popor.
-429-
Proorocul a lămurit faptul că Tatăl nostru ceresc îngăduie să cadă judecățile Sale “pentru ca popoarele să știe că sunt doar oameni”. (Psalmii 9, 20.) “Dacă și după aceasta vă veți împotrivi, și nu veți voi să Mă ascultați”, avertizase Domnul mai dinainte pe poporul Său, “vă voi împrăștia printre neamuri și voi scoate sabia după voi. Țara voastră va fi pustiită și când veți fi în țara vrăjmașilor voștri, atunci țara se va odihni, și se va bucura de Sabatele ei”. (Leviticul 26, 21.28.33.)
În același timp soliile cu privire la nenorocirea care se apropia erau trimise căpeteniilor și poporului; conducătorul lor, Ioiachim, care ar fi trebuit să fie un conducător spiritual înțelept, primul în mărturisirea păcatului, în reforme și în fapte bune, își petrecea vremea în plăceri egoiste. “Îmi voi zidi o casă mare și odăi încăpătoare”, își propunea el; și această casă “căptușită cu cedru și văpsită cu roș” (Ieremia 22, 14) a fost clădită cu bani și muncă procurată prin înșelăciune și apăsare.
Mânia profetului se stârnise, și a fost inspirat să rostească o judecată asupra conducătorului necredincios. “Vai de cel ce își zidește case cu nedreptate, și odăile cu nelegiuire”, a declarat el; “care pune pe aproapele său să lucreze degeaba, fără să-i dea plata…. Împărat ești tu oare, de te întreci cu cedrii? Nu mânca tatăl tău, și nu bea și el? Și totuși făcea dreptate și judecată, și era fericit! Judeca pricina săracului și a celui lipsit, și era fericit. Nu înseamnă lucrul acesta a Mă cunoaște? zice Domnul. Dar tu n-ai ochi și inimă decât ca să te dedai la lăcomie, ca să verși sânge nevinovat, și să întrebuințezi asuprire și silnicie. De aceea, așa vorbește Domnul, despre Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda : ‘Nu-l voi plânge, zicând: Vai, fratele meu! Vai, sora mea! Nici nu vor plânge, zicând: Vai, doamne! Vai, măria sa! Ci va fi înmormântat ca un măgar, va fi târât și aruncat afară din porțile Ierusalimului!’” (Versetele 13-19.)
-430-
În câțiva ani această judecată grozavă avea să cadă asupra lui Ioiachim, dar mai înainte, Domnul, în mila Sa, a făcut cunoscut poporului nepocăit planul Său. În al patrulea an al domniei lui Ioiachim, “a vorbit înaintea întregului popor al lui Iuda și înaintea tuturor locuitorilor Ierusalimului”, arătând că “de la al treisprezecelea an al lui Iosia sunt douăzeci și trei de ani de când” el dăduse mărturie cu privire la dorința lui Dumnezeu de a mântui, însă soliile sale fuseseră lepădate. (Ieremia 25, 2.3.) Iar acum, Cuvântul Domnului pentru ei era:
“Așa vorbește Domnul oștirilor: ‘Pentru că n-ați ascultat cuvintele Mele, iată, voi trimite să aducă toate popoarele de la miazănoapte, zice Domnul; și voi trimite la robul Meu Nebucadnețar, împăratul Babilonului; îi voi aduce împotriva acestei țări și împotriva locuitorilor ei, și împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur, ca să le nimicească cu desăvârșire și să facă din ele un pustiu și o pricină de batjocură, niște dărâmături veșnice. Voi face să înceteze între ei strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei, uruitul morii și lumina lămpii. Toată țara va fi o paragină, un pustiu, și neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de șaptezeci de ani’”. (Versetul 8-11.)
-431-
Cu toate că hotărârea de pedepsire fusese clar rostită, cuprinsul ei grozav abia putea fi înțeles de mulțimile care ascultau. Pentru ca să se facă o impresie mai profundă, Domnul a căutat să ilustreze însemnătatea cuvintelor rostite. El a îndemnat pe Ieremia să asemene soarta poporului cu golirea unui potir plin cu vinul mâniei divine. Printre primii care aveau să bea din acest potir de vaiuri urma să fie “Ierusalimul și cetățile lui Iuda, împreună cu împărații din ele”. Alții aveau să se împărtășească din același potir — “Faraon, împăratul Egiptului, și slujitorii și căpeteniile lui, și tot poporul lui”, împreună cu multe alte popoare ale pământului, până când planul lui Dumnezeu avea să fie împlinit. (Vezi Ieremia 25.)
Pentru a ilustra mai departe natura judecăților care aveau să vină cu grăbire, proorocul a fost sfătuit să “ia dintre bătrânii poporului și dintre bătrânii preoților și să meargă în valea fiilor lui Himon” și acolo, după ce va trece în revistă apostazia lui Iuda, trebuia să spargă în bucăți un “vas de pământ” și să spună din partea lui Iehova, al cărui slujitor era: “Tocmai așa voi zdrobi poporul acesta și cetatea aceasta cum se sparge un vas de pământ fără să poată fi făcut la loc”.
Proorocul a făcut așa cum i s-a poruncit. Apoi, întorcându-se în cetate, a stat în curtea templului și a spus în auzul întregului popor: “Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel : ‘lată, voi aduce peste cetatea aceasta, și peste toate cetățile care țin de ea, toate nenorocirile pe care i le-am vestit mai înainte, pentru că și-au înțepenit grumazul ca să n-asculte cuvintele Mele’”. (Vezi Versetul 19.)
-432-
În loc să ducă la mărturisire și pocăință, cuvintele proorocului au trezit mânia acelora cu înaltă autoritate, și ca urmare a fost privat de libertate. Cu toate că a fost întemnițat și pus în lanțuri, proorocul a continuat să rostească solia Cerului către aceia care stăteau în jurul lui. Glasul lui n-a putut fi adus la tăcere prin persecuție. Cuvântul adevărului, spunea el, “în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut să-l opresc, dar nu pot”. (Ieremia 20, 9.)
Cam pe vremea aceea, Domnul a poruncit lui Ieremia să scrie soliile pe care dorea să le transmită acelora pentru mântuirea cărora inima lui plină de milă suspina fără încetare. “la un sul de carte și scrie în el toate cuvintele, pe care ți le-am spus cu privire la toate neamurile, din ziua când ți-am vorbit, pe vremea lui Iosia, până în ziua de azi! Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea, și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul”. (Ieremia 36, 2.3.)
În ascultare de porunca aceasta, Ieremia a chemat în ajutor un prieten credincios, pe Baruc scriitorul, și i-a dictat “și Baruc a scris într-o carte, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele pe care le spusese lui Ieremia Domnul”. (Versetul 4.) Acestea au fost scrise cu grijă pe un sul de pergament și au constituit o mustrare solemnă a păcatului, o avertizare cu privire la urmarea sigură a unei apostazii continue și un apel stăruitor de renunțare la tot ce este rău.
-433-
Când scrierea a fost terminată, Ieremia, care era încă închis, a trimis pe Baruc să citească sulul mulțimilor care se adunau la templu cu ocazia unei zile de post național, “în anul al cincilea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua”. “Poate că se vor smeri”, zicea proorocul, “cu rugăciune înaintea Domnului și se vor întoarce fiecare de la calea sa cea rea. Căci mare este mânia și urgia, cu care a amenințat Domnul pe poporul acesta!” (Versetele 9.7.)
Baruc a ascultat, și sulul a fost citit înaintea tuturor oamenilor lui Iuda. După aceea, scribul a fost chemat să vină înaintea căpeteniilor să le citească cele scrise. Ei au ascultat cu mare interes și au făgăduit să facă cunoscut împăratului tot ceea ce auziseră, dar l-au sfătuit pe scrib să se ascundă, căci se temeau că împăratul va lepăda mărturia și va căuta să-i ucidă pe aceia care au pregătit și au transmis solia.
Când împăratului Ioiachim i s-a spus de către căpetenii ceea ce citise Baruc, el a ordonat imediat ca sulul să fie adus înaintea lui și să fie citit în auzul lui. Unul dintre aghiotanții regali, pe nume Iehudi, s-a dus și a adus sulul și a început să citească cuvintele de mustrare și de avertizare. Era iarnă, iar împăratul și colaboratorii săi de stat, căpeteniile lui Iuda, erau adunați în jurul focului. Doar o mică parte fusese citită, când împăratul, departe de a tremura pentru primejdia care plana asupra lui și a poporului lui, a luat sulul și plin de mânie a “tăiat cartea cu briceagul logofătului și a aruncat-o pe jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot”. (Versetul 23.)
-434-
Nici împăratul, nici căpeteniile nu s-au îngrozit “nici nu și-au sfâșiat hainele”. Unele dintre căpetenii, însă, “au mijlocit pe lângă împărat să nu ardă sulul, dar el n-a vrut să-i asculte”. După ce scrierea a fost distrusă, mânia împăratului nelegiuit s-a ridicat împotriva lui Ieremia și a lui Baruc și a trimis îndată să-i prindă; “dar Domnul i-a ascuns”. (Versetele 24-26.)
-435-
Aducând în atenția închinătorilor templului, a căpeteniilor și a împăratului mustrările sfinte cuprinse în sulul inspirat, Dumnezeu a căutat cu îndurare să-i avertizeze pe bărbații lui Iuda spre binele lor. “Poate că dacă va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, se vor întoarce fiecare de la calea lor cea rea și le voi ierta astfel nelegiuirea și păcatul”. (Versetul 3.) Dumnezeu are milă de oamenii care se luptă în orbirea perversității; El caută să lumineze înțelegerea întunecată, trimițând mustrări și amenințări cu scopul de a face pe cei din poziții înalte să-și dea seama de neștiința lor și să-și plângă rătăcirile. El Se străduiește să ajute pe cei mulțumiți de sine să devină nemulțumiți cu lucrările lor zadarnice și să caut binecuvântarea spirituală printr-o legătură cu cerul.
Planul lui Dumnezeu nu este să trimită soli care să măgulească și să placă păcătoșilor; El nu dă solii de pace pentru a legăna pe cei nesfințiți într-o siguranță falsă. Din contră, așează poveri grele asupra conștiinței făcătorului de rele și îi străpunge sufletul cu săgețile ascuțite ale simțământului vinovăției. Îngerii slujitori îi prezintă judecățile de temut ale lui Dumnezeu, pentru a-i adânci simțământul nevoii și a-l aduce la strigătul agonizant: “Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Faptele Apostolilor 16, 30.) Însă Mâna care umilește până la pământ, mustră păcatul și face de rușine mândria și ambiția, este Mâna care-l înalță pe cel pocăit și zdrobit. Cu cea mai adâncă împreună simțire Acela care îngăduie pedepsei să cadă, întreabă: “Ce vrei să-ți fac?”
Când omul a păcătuit împotriva unui Dumnezeu sfânt și milos, el nu poate urma o cale mai nobilă decât să se pocăiască sincer și să-și mărturisească rătăcirile cu lacrimi și amărăciunea sufletului. Aceasta cere Dumnezeu de la el; El nu primește nimic mai puțin decât o inimă zdrobită și un duh căit. Dar împăratul Ioiachim și domnitorii lui, în aroganța și mândria lor, au respins invitația lui Dumnezeu. Ei n-au luat seama la avertizările Sale ca să se pocăiască. Ocazia plină de îndurare oferită lor în momentul arderii sulului sfânt a fost ultima. Dumnezeu spusese că dacă de data aceea refuzau să asculte de glasul Său, le va trimite judecăți înfricoșătoare. Ei au refuzat să asculte, și El a rostit judecățile Sale finale asupra lui luda. El avea să trimită mânia Sa deosebită asupra omului care se ridicase cu îngâmfare împotriva Celui Atotputernic.
-436-
“De aceea, așa vorbește Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda : ‘Nici unul din ai lui nu va ședea pe scaunul de domnie al lui David. Trupul lui mort va fi lăsat la căldură ziua și la frig noaptea. Îl voi pedepsi, pe el, sămânța lui, și pe slujitorii lui, pentru nelegiuirea lor, și voi aduce peste ei, peste locuitorii Ierusalimului și peste oamenii lui Iuda toate nenorocirile cu care i-am amenințat, fără ca ei să fi vrut să Mă asculte!’” (Ieremia 36, 30.31.)
Arderea sulului nu a fost sfârșitul situației. Cuvintele scrise erau mai ușor de îndepărtat decât mustrarea și avertizarea pe care ele le conțineau, precum și de pedeapsa iminentă pe care Dumnezeu o pronunțase împotriva răzvrătitului Israel. Dar sulul a fost scris din nou: “la din nou o altă carte”, a poruncit Domnul slujitorului său, “și scrie în ea toate cuvintele care erau în cea dintâi carte pe care a ars-o Ioiachim, împăratul lui Iuda”. (Versetul 28.) Raportul cu proorociile privitoare la Iuda și Ierusalim fuseseră transformate în cenușă; dar cuvintele erau încă vii în inima lui Ieremia “ca un foc care mistuie”, iar proorocului i s-a îngăduit să reproducă ceea ce mânia omului nu a reușit să distrugă.
-437-
Luând un alt sul, Ieremia l-a dat lui Baruc, care “a scris în el, după spusele lui Ieremia, toate cuvintele din cartea pe care o arsese în foc Ioiachim, împăratul lui Iuda. Multe alte cuvinte de felul acesta au mai fost adăugate la ea”. (Versetele 28.32.) Mânia omului căutase să oprească lucrările proorocului lui Dumnezeu; dar chiar mijloacele prin care Ioiachim se străduise să limiteze influența slujitorului lui Iehova au dat o altă ocazie pentru a face clar cerințele divine.
Duhul de împotrivire față de mustrare, care a dus la prigonirea și întemnițarea lui Ieremia, există și astăzi. Mulți refuză să ia seama la avertizările repetate, preferând să-i asculte pe învățătorii falși, care le lingușesc vanitatea și trec cu vederea faptele lor rele. În ziua încercării unii ca aceștia nu vor avea un adăpost sigur, nici un ajutor din cer. Slujitorii aleși ai lui Dumnezeu să întâmpine cu curaj și răbdare încercările și suferințele care vin asupra lor prin mustrare, neglijare și prezentare greșită. Să continue să se achite cu credincioșie de lucrarea pe care Dumnezeu le-a dat s-o facă, amintindu-și mereu că proorocii din vechime și Mântuitorul lumii împreună cu apostolii Săi au suferit ocară și persecuție din pricina Cuvântului.
Planul lui Dumnezeu era ca Ioiachim să ia seama la sfaturile lui Ieremia și astfel să capete trecere în ochii lui Nebucadnețar, ca să fie scutit de multă suferință. Tânărul împărat jurase supunere conducătorului babilonian și dacă ar fi rămas credincios făgăduinței ar fi impus respect păgânilor și aceasta ar fi dus la prețioase ocazii de convertire a sufletelor.
-438-
Disprețuind neobișnuitele privilegii oferite, împăratul lui Iuda a urmat calea propriei sale alegeri. Și-a călcat cuvântul de onoare dat împăratului Babilonului și s-a răzvrătit. Acesta l-a adus pe el și împărăția lui într-o situație foarte dificilă. Împotriva lui au fost trimise “cete caldeene și cete de sirieni și cete de moabiți și cetele copiilor lui de Amon” (2 Împărați 24, 2), și acesta a fost fără putere să ferească țara de pustiirea acestor jefuitori. În câțiva ani și-a încheiat domnia dezastruoasă în rușine, lepădat de Cer, urât de poporul său și disprețuit de conducătorii Babilonului, a căror încredere o trădase — și toate acestea ca urmare a greșelii fatale de a se îndepărta de planul lui Dumnezeu, așa cum a fost descoperit prin solul său rânduit. Ioiachim (cunoscut și sub numele de Ieconia sau Conia), fiul lui Ioiachim, a ocupat tronul pentru numai trei luni și zece zile, după care s-a predat armatelor caldeene care, din cauza răzvrătirii conducătorului lui Iuda, au asediat din nou cetatea condamnată. Cu această ocazie, Nebucadnețar “a adus pe Ioiachim la Babilon, pe mama împăratului, nevestele împăratului și slujitorii lui și pe mai marii țării … în număr de șapte mii împreună cu teslarii și fierarii în număr de o mie”. Împreună cu aceștia, împăratul Babilonului a luat “toate vistieriile Casei Domnului și vistieriile casei împăratului”. (2 Împărați 24, 15.16.13.)
-439-
Împărăția lui Iuda, având puterea distrusă și jefuită de tăria ei, atât în oameni cât și în comori, a avut îngăduința totuși să existe ca o conducere separată. În fruntea ei Nebucadnețar a pus pe Matania, fiul mai tânăr al lui Iosia, care și-a schimbat numele în Zedechia.