Profeți și Regi | Capitolul 34
Printre aceia care nădăjduiseră într-o înviorare spirituală de durata, ca urmare a reformei lui Iosia, era și Ieremia, chemat de Dumnezeu la slujirea profetică pe când era încă tânăr, în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia. Membru al preoției levitice, Ieremia fusese educat din copilărie pentru o slujire sfântă. În anii aceia fericiți de pregătire, își dădea seama în mică măsură că fusese rânduit de la naștere să fie “un prooroc al neamurilor” și când a venit chemarea divină, a fost copleșit de simțământul nevredniciei: “Ah, Doamne, Dumnezeule, strigă el, vezi că eu nu știu să vorbesc, căci sunt un copil”. (Ieremia 1, 5.6.)
În tânărul Ieremia Dumnezeu a văzut pe unul care va fi credincios însărcinării sale și care va sta pentru dreptate în ciuda unei împotriviri. În copilărie se dovedise credincios; iar acum avea să suporte asprimea ca un bun ostaș al crucii. “Nu zice: ‘Sunt un copil’, l-a îndemnat Domnul pe solul Său ales; ‘căci te vei duce la toți aceia la care te voi trimite, și vei spune tot ce-ți voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine, ca să te scap’, zice Domnul. Dar tu încinge-ți coapsele, scoală-te și spune-le tot ce-ți voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor. Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp de fier și un zid de aramă, împotriva întregii țări, împotriva împăraților lui Iuda, împotriva căpeteniilor lui, împotriva preoților lui și împotriva poporului țării. Ei vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui; căci Eu sunt cu tine, ca să te scap, zice Domnul”. (Versetul 7.8.17-19.)
-408-
Timp de patruzeci de ani, Ieremia avea să stea înaintea poporului ca martor pentru adevăr și neprihănire. Într-o vreme de apostazie fără precedent, trebuia să exemplifice în viața și caracterul lui închinarea față de singurul Dumnezeu adevărat. În timpul asediilor grozave ale Ierusalimului, el urma să fie purtătorul de cuvânt al lui Iehova. Urma să prevadă căderea lui David și distrugerea frumosului templu clădit de Solomon. Și când avea să fie întemnițat din cauza mărturiilor lui neînfricate, avea încă să vorbească lămurit împotriva păcatului din locurile înalte. Disprețuit, urât, lepădat de oameni, în cele din urmă avea să fie martor al împlinirii literale a propriilor lui proorocii privitoare la iminenta nenorocire și să împărtășească durerea și vaiul care aveau să urmeze distrugerii cetății blestemate.
Totuși în mijlocul distrugerii generale în care națiunea intra cu grăbire, lui i-a fost deseori îngăduit să privească dincolo de scenele dureroase ale prezentului, la perspectivele glorioase ale viitorului, când poporul lui Dumnezeu va fi răscumpărat din țara vrăjmașului și sădit iarăși în Sion. El a văzut mai dinainte vremea când Domnul va reînnoi legătura Sa prin legământ cu ei. “Sufletul le va fi ca o grădină bine udată și nu vor mai tânji”. (Ieremia 31, 12.)
-409-
Despre chemarea lui la misiunea profetică, Ieremia însuși scria: “Domnul și-a întins mâna și mi-a atins gura. Și Domnul mi-a zis: ‘lată, pun cuvintele Mele în gura ta. Iată, astăzi te pun peste neamuri și peste împărății ca să smulgi și să tai, să dărâmi și să nimicești, să zidești și să sădești’”. (Ieremia 1, 9.10.)
Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru cuvintele “să zidești și să sădești”! Prin aceste cuvinte a fost asigurat de planul Domnului de a restatornici și de a vindeca. Aspre erau soliile de prezentat în anii ce aveau să vină. Proorociile privitoare la judecățile care urmau să vină fără întârziere trebuia să fie rostite fără teamă. De pe câmpiile Șinearului “va izbucni nenorocirea peste toți locuitorii țării. Îmi voi rosti judecățile împotriva lor, zice Domnul, din pricina întregii lor răutăți, pentru că M-au părăsit”. (Versetele 14.16.) Totuși proorocul urma să însoțească aceste solii cu asigurări de iertare pentru toți cei ce se vor întoarce de la căile lor rele.
Ca meșter clăditor înțelept, Ieremia, chiar la începutul activității sale de-o viață întreagă, a căutat să-i încurajeze pe bărbații lui Iuda să pună temeliile vieții lor spirituale profunde și larg cuprinzătoare făcând o lucrare temeinică de pocăință. Multă vreme clădiseră cu materiale pe care apostolul Pavel le aseamănă cu lemnul, fânul și trestia, iar Ieremia, cu zgura. “De ceea se vor numi argint lepădat”, spune el mulțimii nepocăite, “căci Domnul i-a lepădat”. (Ieremia 6, 30.) Acum erau îndemnați să înceapă a clădi cu înțelepciune și pentru veșnicie, dând la o parte gunoiul apostaziei și folosind ca material de temelie aur curat, argint purificat și pietre prețioase — credința, ascultarea și faptele bune — care sunt singurele primite înaintea unui Dumnezeu sfânt.
-410-
Cuvântul Domnului prin Ieremia către poporul Său era: “Întoarce-te, necredincioasă Israel…. Nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv, zice Domnul, și nu țin mânie pe vecie. Recunoaște-ți numai nelegiuirea, recunoaște că ai fost necredincioasă Domnului, Dumnezeului tău…. Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, zice Domnul; căci Eu sunt Stăpânul vostru…. Mă vei chema: Tată! Și nu te vei mai abate de la Mine. Întoarceți-vă, copii răzvrătiți, și vă voi ierta abaterile”. (Ieremia 3, 12-14.19.22.)
Ca adaos la aceste minunate îndemnuri, Domnul a dat poporului Său înstrăinat de El chiar și cuvintele cu care ar fi trebuit să se întoarcă la El. Ei trebuiau să spună: “Iată-ne, venim la Tine, căci Tu ești Domnul, Dumnezeul nostru. În adevăr, zadarnic se așteaptă mântuirea de la dealuri și de la mulțimea munților; în adevăr, în Domnul Dumnezeul nostru este mântuirea lui Israel…. Să ne culcăm în rușinea noastră, și să ne învelim cu ocara noastră, căci am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului nostru, noi și părinții noștri din tinerețea noastră și până în ziua de azi, și n-am ascultat glasul Domnului, Dumnezeului nostru”. (Versetele 22-25.)
Reforma adusă de Iosia curățise țara de altare idolești, dar inimile mulțimilor nu fuseseră schimbate. Semințele adevărului care răsăriseră și dăduseră făgăduința unui seceriș bogat fuseseră înăbușite de spini. O altă rătăcire de felul acesta avea să fie fatală; și Domnul căuta să trezească poporul pentru a-și da seama de primejdie. Numai dacă se dovedeau credincioși față de Iehova puteau nădăjdui în favoare divină și în prosperitate.
-411-
Ieremia le-a atras atenția de repetate ori asupra sfaturilor date în Deuteronomul. Mai mult decât alți prooroci, el a accentuat învățămintele legii mozaice și a arătat cum acestea pot aduce cea mai înaltă binecuvântare spirituală atât poporului cât și fiecărei inimi în parte. “Întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună; umblați pe ea”, îi ruga el, “și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!” (Ieremia 6, 16.)
Cu o ocazie, la porunca Domnului, proorocul s-a așezat la una din intrările principale în cetate și a susținut acolo importanța sfințirii zilei de Sabat. Locuitorii Ierusalimului erau în primejdie să piardă din vedere sfințirea Sabatului și au fost avertizați cu solemnitate împotriva preocupării lor cu cele vremelnice în ziua aceasta. A fost făgăduită o binecuvântare cu condiția ascultării. “Dacă Mă veți asculta în adevăr, zicea Domnul, și în ziua Sabatului nu veți face nici o lucrare în ziua aceasta, atunci pe porțile acestei cetăți vor intra împărați și voievozi, care vor ședea pe scaunul de domnie al lui David; ei vor veni în cară și călări pe cai, ei și voievozii lor, oamenii lui Iuda și locuitorii Ierusalimului, și cetatea aceasta va fi locuită în veci”. (Ieremia 17, 24.25.)
Această făgăduință cu privire la prosperitate ca răsplată a supunerii a fost însoțită de o proorocie cu privire la judecățile care vor cădea peste cetate, dacă locuitorii se vor dovedi necredincioși față de Dumnezeu și față de Legea Sa. Dacă îndemnurile de a asculta de Domnul, Dumnezeul părinților lor, și de a sfinți ziua Sa de Sabat nu erau luate în seamă, atunci cetatea și palatele ei vor fi distruse pe de-a-ntregul de foc.
-412-
Astfel, proorocul a susținut cu tărie principiile sănătoase ale viețuirii corecte, atât de lămurit date în cartea legii. Dar stările care predominau în țara lui Iuda erau de așa natură că numai prin cele mai hotărâte măsuri se putea produce o schimbare în bine; de aceea, el lucrase din toată inima pentru binele celor nepocăiți. “Desțeleniți-vă un ogor nou”, îi îndemna El, “și nu semănați între spini! Curăță-ți inima de rău, Ierusalime, ca să fii mântuit!” (Ieremia 4, 3.14.)
Dar marea masă a poporului n-a luat în seamă chemarea la pocăință și reformă. Încă de la moartea împăratului cel bun Iosia, aceia care conduceau poporul se dovediseră necredincioși însărcinării lor și-i duseseră în rătăcire pe mulți. Ioahaz, înlăturat prin intervenția împăratului Egiptului, fusese urmat de Ioiachim, fiul cel mai mare al lui Iosia. De la începutul domniei lui Ioiachim, Ieremia avea slabă nădejde să scape țara iubită din distrugere și poporul din robie. Cu toate acestea, nu i s-a îngăduit să tacă în timp ce împărăția era amenințată de distrugerea groaznică. Cei care rămăseseră credincioși lui Dumnezeu trebuiau încurajați să stăruiască în facerea binelui, iar păcătoșii trebuiau, dacă era cu putință, convinși să se întoarcă de la nelegiuire.
Criza cerea un efort public larg cuprinzător. Domnul i-a poruncit lui Ieremia să stea în curtea templului și să vorbească întregului popor al lui Iuda, care intra și ieșea. Nu trebuia să minimalizeze nici un cuvânt din soliile încredințate lui, pentru ca păcătoșii din Sion să aibă ocazia deplină să ia aminte și să se întoarcă de la căile lor rele.
-413-
Proorocul a ascultat; el s-a așezat la poarta casei Domnului și și-a ridicat glasul de avertizare și îndemn. Sub inspirația Celui Atotputernic, el a spus:
“Ascultați Cuvântul Domnului, toți bărbații lui Iuda, care intrați pe aceste porți ca să vă închinați înaintea Domnului! Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel : ‘Îndreptați-vă căile și faptele și vă voi lăsa să locuiți în locul acesta. Nu vă hrăniți cu nădejdi înșelătoare, zicând: Acesta este Templul Domnului! Căci numai dacă vă veți îndrepta căile și faptele, dacă veți înfăptui dreptatea unii față de alții, dacă nu veți asupri pe străin, pe orfan și pe văduvă, dacă nu veți vărsa sânge nevinovat în locul acesta și dacă nu veți merge după alți dumnezei, spre nenorocirea voastră, numai așa vă voi lăsa să locuiți în locul acesta, în țara pe care am dat-o părinților voștri, din veșnicie în veșnicie’”. (Ieremia 7, 2-7.)
Aici se vede lămurit că Domnul nu este dornic să pedepsească. El Își reține judecățile ca să mijlocească pentru cei nepocăiți. Acela care dă pe față “îndurare, judecată și neprihănire pe pământ” (Ieremia 9, 24) stăruiește pe lângă copiii Săi rătăcitori; pe orice cale posibilă, El caută să-i învețe calea vieții veșnice. El îi scosese pe izraeliți din robie ca să-L slujească pe El, singurul Dumnezeu viu și adevărat. Cu toate că rătăciseră multă vreme în idolatrie și nu luaseră seama la avertizările Sale, El tot Își face acum cunoscut dorința de a amâna pedeapsa și de a acorda încă o ocazie de pocăință. El explică faptul că numai printr-o reformă profundă a inimii putea fi îndepărtată nenorocirea care stătea să vină. Zadarnică era încrederea pe care ei aveau s-o pună în templu și slujbele lui. Riturile și ceremoniile nu puteau face ispășire pentru păcate. Cu toată pretenția lor de a fi poporul ales al lui Dumnezeu, numai reforma inimii și a unei practici îi putea salva de urmarea inevitabilă a unei nelegiuiri continue.
-414-
Astfel că “în cetățile lui Iuda și pe ulițele Ierusalimului”, solia lui Ieremia către Iuda era: “Ascultați cuvintele acestui legământ” — preceptele clare ale lui Iehova, așa cum sunt raportate în Sfintele Scripturi — “și împliniți-le”. (Ieremia 11, 6.) Aceasta este solia pe care a vestit-o pe când stătea în curțile templului, la începutul domniei lui Ioiachim.
A fost revăzută pe scurt experiența lui Israel din zilele Exodului. Legământul lui Dumnezeu cu ei fusese: “Ascultați glasul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veți fi poporul Meu; umblați pe toate căile pe care vi le-am poruncit ca să fiți fericiți”. Acest legământ fusese călcat fără rușine de nenumărate ori. Poporul ales “a urmat sfaturile și poruncile inimii lor rele, au dat înapoi și n-au mers înainte”. (Ieremia 7, 23.24.)
“Pentru ce”, întreba Domnul, “poporul acesta al Ierusalimului se lasă dus în necurmate rătăciri?” (Ieremia 8, 5.) În vorbirea proorocului, aceasta se întâmpla din cauză că nu ascultaseră de glasul Domnului, Dumnezeului lor, și refuzaseră să se lase îndreptați. (Vezi Ieremia 5, 3.) S-a dus adevărul, plângea el, “a fugit din gura lor.” “Chiar și cocostârcul își cunoaște vremea pe ceruri; turtureaua, rândunica și cocorul își păzesc vremea venirii lor; dar poporul Meu nu cunoaște Legea Domnului.” “Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri, zice Domnul, să nu Mă răzbun Eu pe un asemenea popor?” (Ieremia 7, 28; 8, 7; 9, 9.)
-415-
Venise vremea pentru o profundă cercetare a inimii. Cât timp Iosia fusese conducătorul lor, poporul avusese același temei pentru speranță. Dar el nu mai putea mijloci în favoarea lor, întrucât căzuse în luptă. Păcatele poporului erau atât de grele încât timpul pentru mijlocire trecuse. “Chiar dacă Moise și Samuel s-ar înfățișa înaintea Mea”, zicea Domnul, “tot n-aș fi binevoitor față de poporul acesta. Izgonește-l dinaintea Mea, ducă-se! Și dacă-ți vor zice: ‘Unde să ne ducem?’ să le răspunzi: ‘Așa vorbește Domnul: La moarte cei sortiți la moarte, la sabie cei sortiți la sabie, la foamete cei sortiți la foamete, la robie cei sortiți robiei!’.” (Ieremia 15, 1.2.)
Un refuz de a lua aminte la invitația harului pe care Dumnezeu o făcea acum, avea să aducă asupra națiunii nepocăite judecățile care căzuseră peste împărăția lui Israel din nord cu peste o sută de ani mai înainte. Solia trimisă lor acum era: “Dacă nu Mă ascultați când vă poruncesc să urmați legea Mea pe care v-am pus-o înainte; dacă nu ascultați cuvintele robilor Mei prooroci, pe care vi-i trimit, pe care vi i-am trimis dis-de-dimineață, și pe care nu i-ați ascultat, atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo și voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului”. (Ieremia 26, 4-6.)
Aceia care stăteau în curtea templului și ascultau cuvântarea lui au înțeles în mod clar aluzia aceasta la Silo și la zilele din vremea lui Eli, când filistenii au biruit pe Israel și au luat cu ei chivotul legământului.
-416-
Păcatul lui Eli a constat în trecerea cu ușurință peste nelegiuirea fiilor lui care se găseau în slujba sfântă și peste păcatele care predominau în țară. Neglijența lui de a îndrepta aceste păcate aduseseră asupra lui Israel o calamitate înfricoșătoare. Fiii lui căzuseră în luptă, Eli însuși își pierduse viața; chivotul lui Dumnezeu fusese luat din fața lui Israel, treizeci de mii de oameni din popor fuseseră uciși — și toate acestea din cauză că păcatul fusese îngăduit să se dezvolte fără să fie mustrat și oprit. În zadar crezuse Israel că, în pofida practicilor lor păcătoase, prezența chivotului le va asigura biruința asupra filistenilor. În același fel, în zilele lui Ieremia, locuitorii lui Iuda erau înclinați să creadă că o respectare strictă a slujbelor rânduite de Dumnezeu la templu îi va feri de o pedeapsă dreaptă pentru viețuirea lor nelegiuită.
Ce lecție este aceasta pentru bărbații care ocupă poziții de răspundere astăzi în biserica lui Dumnezeu! Ce avertizare solemnă de a trata cu credincioșie păcatele care aduc dezonoare cauzei adevărului! Nimeni dintre aceia care pretind a fi depozitarii legii lui Dumnezeu să nu se măgulească cu gândul că cinstea exterioară pe care o manifestă față de porunci îl va scăpa de aplicarea dreptății divine. Nimeni să nu refuze mustrarea pentru păcat, nici să acuze pe slujitorii lui Dumnezeu că sunt prea zeloși în străduința de a curăți tabăra de făcătorii de rele. Un Dumnezeu care urăște păcatul cheamă pe aceia care susțin că păzesc legea Sa să se depărteze de orice nelegiuire. Neglijarea pocăinței și ascultării de bună voie va aduce asupra bărbaților și femeilor de astăzi urmări tot atât de serioase ca și acelea care au venit peste Israelul din vechime. Există un hotar dincolo de care judecățile lui Dumnezeu nu mai pot fi amânate. Distrugerea Ierusalimului în vremea lui este o avertizare solemnă pentru Israelul modern, că sfaturile și mustrările date prin uneltele alese de El nu pot fi neluate în seamă fără să fie pedepsit.
-417-
Solia lui Ieremia către preoți și popor a stârnit în mulți împotrivire. Cu o acuzație îndrăzneață au strigat: “Pentru ce proorocești în Numele Domnului și zici: ‘Casa aceasta va ajunge ca Silo și cetatea aceasta va fi pustiită și lipsită de locuitori? Tot poporul s-a îngrămădit în jurul lui Ieremia în Casa Domnului’”. (Ieremia 26, 9.) Preoții, proorocii mincinoși împreună cu poporul s-au îndreptat cu mânie împotriva lui, care nu le vorbea cuvinte plăcute și nici nu le proorocea amăgire. Astfel, solia lui Dumnezeu a fost disprețuită, iar slujitorul Lui amenințat cu moartea.
Veștile despre cuvintele lui Ieremia au fost duse căpeteniilor lui Iuda și ei s-au grăbit să vină din palatul împăratului la templu ca să afle adevărul în această problemă. “Atunci preoții și proorocii au vorbit astfel căpeteniilor și întregului popor: ‘Omul acesta este vinovat de pedeapsa cu moartea, căci a proorocit împotriva cetății acesteia toate lucrurile pe care le-ați auzit voi înșivă cu urechile voastre!’.” (Vers.etul 11.) Dar Ieremia a stat cu curaj înaintea căpeteniilor și a poporului zicând: “Domnul m-a trimis să proorocesc împotriva casei acesteia și împotriva cetății acesteia toate lucrurile pe care le-ați auzit voi. Acum îndreptați-vă căile și faptele, ascultați glasul Domnului, Dumnezeului vostru, și Domnul Se va căi de răul pe care l-a rostit împotriva voastră! Cât despre mine, iată-mă în mâinile voastre; faceți-mi ce vi se va părea că este bine și drept! Numai să știți că, dacă mă veți omorî, vă veți face vinovați de sânge nevinovat, voi, și cetatea aceasta și locuitorii ei; căci Domnul m-a trimis în adevăr la voi să rostesc în auzul vostru toate aceste cuvinte!” (Versetele 12-15.)
-418-
Dacă proorocul ar fi fost intimidat de atitudinea amenințătoare a acelora cu o înaltă autoritate, solia lui ar fi fost fără efect și și-ar fi pierdut viața; dar curajul cu care a dat avertizarea solemnă a impus respectul poporului și a întors căpeteniile lui Israel în favoarea lui. Ei au discutat cu preoții și cu proorocii falși, arătându-le cât de neînțelepte erau măsurile extreme, pe care le susțineau, și cuvintele lor au produs o reacție în mintea poporului. În felul acesta Dumnezeu a ridicat apărători ai slujitorului Său.
Și bătrânii s-au unit protestând împotriva hotărârii preoților cu privire la soarta lui. Ei au citat cazul lui Mica, cel care proorocise judecățile asupra Ierusalimului, zicând: “Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, și muntele Casei Domnului o înălțime acoperită cu păduri”. Și au întrebat: “L-au omorât însă oare Ezechia, împăratul lui Iuda, și tot Iuda? Nu s-a temut Ezechia de Domnul? Nu s-a rugat el Domnului? și atunci Domnul S-a căit de răul pe care-l rostise împotriva lor. Și noi să ne împovărăm sufletul cu o nelegiuire așa de mare?” (Versetele 18-19.)
Prin insistența acestor bărbați cu influență, viața proorocului a fost cruțată, cu toate că mulți dintre preoți și dintre proorocii falși, neputând suporta adevărurile acuzatoare pe care le rostea el, ar fi fost bucuroși să-l vadă condamnat la moarte sub acuzația de răscoală.
-419-
Din ziua chemării până la încheierea slujirii sale, a stat înaintea lui Iuda ca “un turn și o cetățuie”, împotriva căruia mânia omului n-a putut face nimic. “Ei se vor război cu tine”, avertizase Domnul pe slujitorul Său, “dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap și să te izbăvesc”, zice Domnul. “Te voi izbăvi din mâna celor răi, și te voi scăpa din mâna asupritorilor”. (Ieremia 6, 27; 15, 20.21.)
Din fire predispus la timiditate și sfială, Ieremia tânjea după pacea și liniștea unei vieți retrase, unde nu trebuia să mai fie martor la nepocăința continuă a poporului lui iubit. Inima i se strângea de chin când vedea distrugerea produsă de păcat. “O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi”, se jelea el, “aș plânge zi și noapte pe morții fiicei poporului meu! O! dacă aș avea un han de călători în pustie, aș părăsi pe poporul meu, și m-aș depărta de el!” (Ieremia 9, 1.2.)
-420-
Batjocurile pe care era chemat să le suporte erau crude. Sufletul lui sensibil era străpuns iar și iar de săgețile batjocurii îndreptate asupra lui de aceia care îi disprețuiau soliile și care tratau cu ușurință povara sa pentru convertirea lor. “Am ajuns de râsul poporului meu”, zicea el, “și toată ziua sunt pus în cântece de batjocură de ei” … “toți cei ce trăiau în pace cu mine, pândesc să vadă dacă mă clatin, și zic: ‘Poate că se va lăsa prins, vom pune mâna pe el, și ne vom răzbuna pe el!’” (Plângerile lui Ieremia 3, 14; Ieremia 20, 7.10.)
Dar proorocul cel credincios a fost întărit zilnic să rabde. “Domnul este cu mine ca un viteaz puternic”, zicea el cu credință; “de aceea, prigonitorii mei se vor poticni și nu vor birui. Se vor umple de rușine că nu au lucrat cu chibzuință; de o veșnică rușine, care nu se va uita! Cântați Domnului, lăudați pe Domnul! Căci El izbăvește sufletul celui nenorocit din mâna celor răi”. (Ieremia 20, 11.13.)
Experiențele prin care a trecut Ieremia în zilele tinereții și acelea din anii de mai târziu ai slujirii sale l-au învățat lecția că “soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-și îndrepte pașii spre țintă”. A învățat să se roage: “Pedepsește-mă, Doamne, dar cu măsură; și nu în mânia Ta, ca să nu mă nimicești”. (Ieremia 10, 23.24.)
-421-
Când a fost chemat să bea din paharul încercării și al amărăciunii și când a fost ispitit în nenorocire să zică: “S-a dus puterea mea de viață și nu mai am nici o nădejde în Domnul”. (Plângerile lui Ieremia 3, 18), și-a amintit de providențele lui Dumnezeu în favoarea lui și triumfător a strigat: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare! Domnul este partea mea de moștenire — zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-l caută. Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului“. (Plângerile lui Ieremia 3, 18.22-26.)