Profeți și Regi | Capitolul 31
În timpul lucrării sale, Isaia a dat o mărturie lămurită cu privire la planul lui Dumnezeu pentru păgâni. Alți prooroci amintiseră despre planul divin, dar vorbirea lor nu fusese totdeauna înțeleasă. Lui Isaia i s-a dat să explice foarte clar lui Iuda adevărul că printre cei din Israelul lui Dumnezeu aveau să fie socotiți mulți care nu erau urmașii lui Avraam după trup. Această învățătură nu era în armonie cu teologia vremii lui, cu toate acestea, el a rostit fără teamă soliile date de Dumnezeu și a adus nădejde multor inimi care tânjeau după binecuvântările spirituale făgăduite seminției lui Avraam.
Apostolul neamurilor, în epistola către credincioșii din Roma, atrage atenția la această caracteristică a învățăturii lui Isaia. Pavel spune: “Și Isaia merge cu îndrăzneală până acolo că zice: ‘Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine’”. (Romani 10, 20.)
Adesea, izraeliții păreau neînstare sau lipsiți de bunăvoință să înțeleagă planul lui Dumnezeu pentru păgâni. Dar tocmai acesta a fost scopul pentru care El i-a făcut un popor deosebit și i-a întemeiat ca o națiune independentă printre națiunile pământului. Avraam, tatăl lor, căruia i-a fost dat pentru prima oară legământul făgăduinței fusese chemat să iasă din rudeniile lui și să plece în regiuni îndepărtate ca să fie un purtător de lumină pentru neamuri. Cu toate că făgăduința dată lui cuprinde o sămânță de urmași numeroasă ca nisipul mării, totuși nu pentru un scop egoist avea să devină întemeietorul unei națiuni în țara Canaan. Legământul lui Dumnezeu cu el cuprindea toate popoarele pământului. “Voi face din tine un neam mare și binecuvântat”, a declarat Iehova, “îți voi face un nume mare, și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, și voi blestema pe cei ce te vor blestema; și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine”. (Geneza 12, 2.3.)
-368-
La înnoirea legământului cu puțin înainte de nașterea lui Isaac, planul lui Dumnezeu pentru omenire a fost iarăși făcut clar. “În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului” (Geneza 18, 18), a fost asigurarea din partea Domnului cu privire la copilul făgăduit. Iar mai târziu, vizitatorul ceresc încă o dată a declarat: “Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta”. (Geneza 22, 18.)
Termenii atotcuprinzători ai acestui legământ erau cunoscuți copiilor lui Avraam cât și copiilor lui. Ei fuseseră izbăviți din robia Egiptului pentru ca izraeliții să fie o binecuvântare pentru popoare și ca Numele lui Dumnezeu să fie făcut cunoscut “în tot pământul”. (Exod 9, 16.) Dacă aveau să asculte de cerințele Sale, urmau să fie așezați cu mult înaintea altor popoare în înțelepciune și pricepere. Dar această supremație avea să fie atinsă și păstrată numai pentru ca prin ei planul lui Dumnezeu pentru toate națiunile pământului să fie împlinit.
-369-
Providențele minunate legate de eliberarea lui Israel din robia egipteană și de ocuparea țării făgăduite au determinat pe mulți dintre păgâni să recunoască pe Dumnezeul lui Israel drept Conducătorul suprem. “Egiptenii vor cunoaște”, fusese făgăduința, “că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului și când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel”. (Exod 7, 5.) Chiar și îngâmfatul Faraon a fost constrâns să recunoască puterea lui Iehova. “Duceți-vă de slujiți Domnului”, a îndemnat el pe Moise și Aaron, “și binecuvântați-mă”. (Exod 12, 31.32.)
Înaintarea oștilor lui Israel a dovedit că lucrările puternice ale Dumnezeului evreilor merseseră înaintea lor și că unii dintre păgâni își însușeau învățătura că numai El era Dumnezeul cel adevărat. În Ierihonul cel nelegiuit, mărturia unei femei păgâne a fost: “Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeu sus în cer și jos pe pământ”. (Iosua 2, 11.) Cunoașterea lui Iehova, care ajunsese astfel la ea, s-a dovedit a fi salvarea ei. Prin credință “n-a pierit Rahav împreună cu cei răzvrătiți”. (Evrei 11, 31.) Iar convertirea ei n-a fost un caz izolat al milei lui Dumnezeu față de închinătorii la idoli care au recunoscut autoritatea Sa divină. În mijlocul țării, un popor numeros — gabaoniții — a renunțat la păgânismul lor și s-a unit cu Israel, împărtășindu-se de binecuvântările legământului.
Dumnezeu nu recunoaște nici o deosebire pe bază de naționalitate, rasă sau castă. El este Creatorul tuturor oamenilor. Toți oamenii sunt o familie prin creațiune și toți sunt una prin răscumpărare. Hristos a venit să dărâme orice zid de despărțire, să deschidă toate despărțiturile templului, pentru ca orice suflet să aibă intrarea liberă la Dumnezeu. Dragostea Lui este atât de cuprinzătoare, atât de profundă, atât de deplină, încât pătrunde pretutindeni. Ea ridică mai presus de influența lui Satana pe aceia care sunt amăgiți de ispitirile lui și îi așează în apropierea tronului lui Dumnezeu, tron înconjurat de curcubeul făgăduinței. În Hristos nu mai este nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod.
-370-
În anii care au urmat ocupării țării făgăduite, planurile binefăcătoare ale lui Iehova pentru mântuirea păgânilor au fost aproape cu totul pierdute din vedere și a fost necesar ca El să-și prezinte din nou planul. “Toate marginile pământului”, era inspirat psalmistul să cânte, “își vor aduce aminte și se vor închina înaintea Ta”. “Cei mari vin din Egipt: Etiopia aleargă cu mâinile întinse spre Dumnezeu. Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului, și toți împărații pământului de slava Ta. Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni și poporul care se va naște să laude pe Domnul! Căci El privește din înălțimea sfințeniei Lui; Domnul privește din ceruri pe pământ, ca să audă gemetele prinșilor de război, și să izbăvească pe cei ce sunt pe moarte; pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, și laudele Lui în Ierusalim, când se vor strânge toate popoarele, și toate împărățiile ca să slujească Domnului”. (Psalmii 22, 27; 68, 31; 102, 1.5.18-22.)
-371-
Dacă Israel ar fi fost credincios însărcinării lui, toate popoarele pământului s-ar fi împărtășit de binecuvântările lui. Dar inimile acelora cărora le fusese încredințată cunoașterea adevărului mântuitor n-au fost mișcate de nevoile celor din jurul lor. Când planul lui Dumnezeu a fost pierdut din vedere, păgânii au ajuns să fie priviți ca fiind dincolo de hotarele milei Sale. Lumina adevărului a fost retrasă, și întunericul a pus stăpânire pe ei. Popoarele au fost acoperite cu un văl de ignoranță; dragostea lui Dumnezeu era puțin cunoscută, rătăcirea și superstiția înfloreau.
Aceasta era perspectiva pe care a găsit-o Isaia atunci când a fost chemat la misiunea profetică; cu toate acestea, nu s-a descurajat, căci în urechile lui răsuna corul triumfal al îngerilor care înconjurau tronul lui Dumnezeu: “Tot pământul este plin de slava Lui”. (Isaia 6, 3.) Iar credința i-a fost întărită de viziunile cuceririlor glorioase ale bisericii lui Dumnezeu, atunci când “pământul va fi plin de cunoștința Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă”. (Isaia 11, 9.) “Mahrama care acoperă toate popoarele și învelitoarea care înfășoară toate neamurile” (Isaia 25, 7) avea să fie distrusă, până la urmă. Duhul lui Dumnezeu avea să fie revărsat peste toată făptura. Cei care flămânzesc și însetează după neprihănire aveau să fie numărați printre cei din Israelul lui Dumnezeu. “Și vor răsări ca firele de iarbă între ape, ca sălciile lângă pâraiele de apă”, zicea profetul. “Unul va zice: ‘Eu sunt Domnul!’ Altul se va numi cu numele lui Iacov; iar altul va scrie cu mâna lui: ‘Al Domnului sunt!’ Și va fi cinstit cu numele lui Israel”. (Isaia 44, 4.5.)
Prorocului i s-a dat o descoperire a planului binefăcător al lui Dumnezeu în împrăștierea printre popoarele pământului a lui luda cel nepocăit. “Poporul Meu va cunoaște Numele Meu”, zice Domnul; “de aceea va ști, în ziua aceea, că Eu vorbesc și zic: Iată-Mă!” (Isaia 52, 6.) Și nu numai ei urmau să învețe lecția ascultării și încrederii; în locurile exilului lor, aveau să dea și altora o cunoaștere a viului Dumnezeu. Mulți dintre fiii străinilor urmau să învețe să-L iubească drept pe Creatorul și Răscumpărătorul lor; aveau să înceapă păzirea Sabatului Său cel sfânt ca amintire a puterii Sale creatoare; și când avea să-și “descopere brațul Lui cel sfânt, înaintea tuturor neamurilor”, pentru a-și elibera poporul din robie, “toate marginile pământului” să vadă mântuirea lui Dumnezeu. (Isaia 52, 10.) Mulți dintre acești convertiți de la păgânism vor dori să se unească cu izraeliții și să-i însoțească în călătoria de reîntoarcere în ludea. Nici unul dintre aceștia nu avea să spună: “Domnul mă va despărți de poporul Său” (Isaia 56, 3), căci Cuvântul Domnului, prin proorocul Său pentru aceia care urmau să se predea Lui și să păzească Legea Sa era că de atunci încolo aveau să fie socotiți printre cei din Israelul spiritual — biserica Sa de pe pământ.
-372-
“Și pe străinii care se vor lipi de Domnul ca să-L slujească și să iubească Numele Domnului, pentru ca să fie slujitorii Lui, și pe toți cei ce vor păzi Sabatul, ca să nu-l pângărească și vor stărui în legământul Meu, îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, și-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune pentru toate popoarele. Așa vorbește Domnul, Dumnezeu, care strânge pe cei risipiți ai lui Israel. Voi mai strânge și alte popoare la cei strânși acum din el”. (Versetele 6-8.)
-373-
Proorocului i s-a îngăduit să privească de-a lungul veacurilor până la vremea venirii lui Mesia cel făgăduit. La început, a văzut numai “necaz, negură și nevoie neagră”. (Isaia 8, 22.) Mulți care tânjeau după lumina adevărului, erau duși în rătăcire de învățătorii falși în labirinturile rătăcitoare ale filozofiei și spiritismului; alții își puneau încrederea într-o formă de evlavie, dar nu aduceau sfințirea adevărată în practica vieții. Situația părea fără nădejde, dar în scurtă vreme tabloul s-a schimbat și înaintea ochilor proorocului s-a desfășurat o viziune minunată. A văzut Soarele Neprihănirii ridicându-Se cu vindecarea sub aripile Sale și pierdut în admirație a exclamat: “Totuși întunericul nu va împărăți veșnic pe pământul în care acum este necaz. După cum în vremurile din vechime a acoperit cu ocară țara lui Zabulon și țara lui Neftali, în vremurile viitoare va acoperi cu slavă ținutul de lângă mare, țara de dincolo de Iordan, Galilea Neamurilor. Poporul, care umbla în întuneric, vede o lumină mare; pe cei ce locuiau în țara umbrei morții răsare o lumină”. (Isaia 9, 1-2.)
Această glorioasă Lumină a lumii avea să aducă mântuirea oricărei națiuni, seminții, limbi și popor. Despre lucrarea dinainte de El, proorocul a auzit pe Tatăl cel veșnic care a declarat: “Este prea puțin lucru să fii Robul Meu, ca să ridici semințiile lui Iacov și să aduci înapoi rămășițele lui Israel. De aceea, te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului. La vremea îndurării te voi asculta, și în ziua mântuirii te voi ajuta; Te voi păzi și Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici țara și să împarți moștenirile pustiite; să spui prinșilor de război: ‘Ieșiți!’ Și celor ce sunt în întuneric: ‘Arătați-vă!’ Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte și de la apus, iar alții din țara Sinim”. (Isaia 49, 6.8.9.12.)
-374-
Privind mai departe prin veacuri, proorocul a văzut împlinirea literală a acestor făgăduințe glorioase. A văzut purtătorii veștilor bune ale mântuirii mergând până la marginile pământului la orice seminție și popor. El a auzit pe Domnul zicând despre biserica Evangheliei: “lată, voi îndrepta spre el pacea ca un râu și slava neamurilor ca un pârâu ieșit din matcă” (Isaia 66, 12) și a auzit însărcinarea: “Lărgește locul cortului tău; și întinde învelitoarea locuinței tale; nu te opri! Lungește-ți funiile și întărește-ți țărușii! Căci te vei întinde la dreapta și la stânga, sămânța ta va cotropi neamurile și va locui cetățile pustii”. (Isaia 54, 2.3.)
Iehova a declarat proorocului că-și va trimite martorii la popoare, la Tarsis, la Pul și la Lud … la Tubal și la Iavan și în “ostroavele îndepărtate”. (Isaia 66, 19.)
“Ce frumoase sunt pe munțiPicioarele celui ce aduce vești bune,Care vestește pacea,Picioarele celui ce aduce vești bune,Care vestește mântuirea!Picioarele celui ce zice Sionului:‘Dumnezeul tău împărătește!’”
(Isaia 52, 7.)
-375-
Proorocul a auzit glasul lui Dumnezeu chemând biserica Sa la lucrarea încredințată ei, pentru ca să fie pregătită calea pentru intrarea în veșnica Sa împărăție. Solia este deosebit de clară:
“Scoală-te și luminează-te!Căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine.”
“Căci iată, întunericul acoperă pământulȘi negură mare popoarele;Dar peste tine răsare DomnulȘi slava Lui se arată peste tine.Neamurile vor umbla în lumina taȘi împărații în strălucirea razelor tale.”
“Ridică-ți ochii împrejur și privește;Toți se strâng și vin spre tine!Fiii tăi vin de departeȘi fiicele tale sunt purtate pe brațe….”
“Străinii îți vor zidi zidurileȘi împărații lor îți vor sluji;Căci te-am lovit în mânia Mea,Dar în îndurarea Mea am milă de tine.Porțile tale vor sta veșnic deschise,Nu vor fi închise nici zi, și nici noapte,Ca să lase să intre la tine bogăția neamurilor,Și împărații lor cu tot alaiul lor”.
“Întoarceți-vă la Mine și veți fi mântuițiToți cei ce sunteți la marginile pământului!Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu altul!”
(Isaia 60, 1-4.10.11; 45, 22.)
Aceste proorocii cu privire la o mare redeșteptare spirituală într-o vreme de întunecime profundă își găsesc împlinirea în liniile înaintate ale stațiunilor misionare, care ajung în cele mai îndepărtate regiuni ale pământului. Grupele de misionari în țările păgâne au fost asemănate de prooroc cu semne așezate pentru călăuzirea acelora care caută lumina adevărului. “În ziua aceea”, zice Isaia, “Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El și slava va fi locuința Lui. În același timp, Domnul Își va întinde mâna a doua oară ca să răscumpere rămășița poporului Său…. El va înălța un steag pentru neamuri, va strânge pe surghiuniții lui Israel și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda de la cele patru capete ale pământului”. (Isaia 11, 10-12.)
-376-
Ziua mântuirii este aproape. “Domnul Își întinde privirile peste tot pământul ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui”. (2 Cronici 16, 9.) În toate națiunile, limbile și neamurile, El vede bărbați și femei care se roagă pentru lumină și cunoștință. Sufletele lor sunt nesăturate; multă vreme s-au hrănit cu cenușă. (Vezi Isaia 44, 20.) Vrăjmașul oricărei neprihăniri i-a rătăcit, iar ei bâjbâie ca niște orbi. Dar sunt cinstiți în inimă și doresc să descopere o cale mai bună. Cu toate că se găsesc în adâncimile păgânismului, fără o cunoaștere a legii scrise a lui Dumnezeu și a Fiului Său Isus, au descoperit pe nenumărate căi lucrarea unei puteri divine asupra minții și a caracterului.
Uneori aceia care nu au o cunoaștere a lui Dumnezeu în afară de aceea pe care au primit-o sub acțiunea harului divin, au fost binevoitori față de slujitorii Săi, apărându-i cu riscul vieții lor. Duhul Sfânt sădește harul lui Hristos în inima multor căutători nobili după adevăr, dând naștere simpatiilor contrare firii lor, contrare educației lor de mai înainte. “Lumina care luminează pe orice om venit în lume” (Ioan 1, 9) strălucește în sufletul lor; și dacă se ia seama la această Lumină, El le va călăuzi picioarele către Împărăția lui Dumnezeu. Proorocul Mica spunea: “Chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși, chiar dacă stau în întuneric, totuși Domnul este Lumina mea! El mă va scoate la lumină și voi privi dreptatea Lui”. (Mica 7, 8.9.)
-377-
Planul de Mântuire al Cerului este destul de larg ca să cuprindă lumea întreagă. Dumnezeu dorește să insufle în natura omenească smerită suflarea de viață. El nu va îngădui ca vreun suflet care este sincer în dorința lui după ceva mai înalt și mai nobil decât tot ce poate oferi lumea să fie dezamăgit. El trimite continuu pe îngerii Săi la aceia care, prinși de împrejurările cele mai descurajatoare, se roagă în credință ca o putere mai înaltă decât ei să-i ia în stăpânire și să le aducă eliberare și pace. Dumnezeu li Se va descoperi pe diferite căi și-i va pune în legătură cu providențele care le vor întări încrederea în Acela care S-a dat pe Sine ca răscumpărare pentru toți pentru ca “să-și pună încrederea în Domnul, și să nu uite lucrările Domnului și să păzească poruncile Lui”. (Psalmii 78, 7.) “Se poate lua prada celui puternic? Și poate să scape cel prins din prinsoare? Da, zice Domnul, prada celui puternic va fi luată, și cel prins de asupritor va scăpa”. (Isaia 49, 24.25.) “Vor fi acoperiți de rușine cei ce se încred în chipuri cioplite și zic idolilor turnați: ‘Voi sunteți dumnezeii noștri!’” (Isaia 42, 17.)
-378-
“Ferice ce cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice ce cine-și pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său!” (Psalmii 146, 5.) “Întoarceți-vă la cetățuie, voi prizonieri ai nădejdii”. (Zaharia 9, 12.) Către toți cei sinceri din țările păgâne, “celui neprihănit” în ochii Cerului “îi răsare o lumină în întuneric”. (Psalmii 112, 4.) Dumnezeu a vorbit: “Voi duce pe orbi pe un drum necunoscut de ei, îi voi povățui pe cărări neștiute de ei; voi preface întunericul în lumină, înaintea lor și locurile strâmte în locuri netede; iată ce voi face, și nu-i voi părăsi”. (Isaia 42, 16.)