Profeți și Regi | Capitolul 23 (bazat pe textele din Daniel 1.)
Anii de încheiere ai nefericitei împărății a lui Israel au fost caracterizați prin așa violență și vărsare de sânge cum nu s-a mai văzut niciodată, nici chiar în perioada cea mai rea de dezbinare și agitație, sub casa lui Ahab. Timp de peste două veacuri, conducătorii celor zece seminții semănaseră vânt; acum secerau furtună. Împărat după împărat fusese asasinat ca să facă loc altora, ambițioși să conducă. “Au pus împărați”, a declarat Domnul despre acești uzurpatori nelegiuiți, “fără porunca Mea, și căpetenii fără știrea Mea”. (Osea 8, 4.) Orice principiu de dreptate a fost lăsat la o parte; aceia care ar fi trebuit să stea înaintea popoarelor pământului ca depozitari ai harului divin “au fost necredincioși Domnului” și unul altuia. (Osea 5, 7.)
Cu cele mai aspre mustrări, Dumnezeu a căutat să trezească națiunea nepocăită la o înțelegere a iminentei primejdii pentru o totală distrugere. Prin Osea și Amos, El a trimis celor zece seminții solie după solie, îndemnând la o pocăință deplină și prezentând amenințarea cu dezastrul ca urmare a neascultării lor continue. “Ați arat răul”, spunea Osea, “ați secerat nelegiuirea, și ați mâncat rodul minciunii. Căci te-ai încrezut în carele tale de luptă, în numărul oamenilor tăi viteji. De aceea se va stârni o zarvă împotriva poporului tău și toate cetățuile tale vor fi nimicite…. În revărsatul zorilor, se va isprăvi cu împăratul lui Israel!” (Osea 10, 13-15.)
-280-
Despre Efraim, proorocul mărturisea: “Niște străini îi mănâncă puterea și el nu-și dă seama, îl apucă bătrânețea și el nu-și dă seama”. (Proorocul Osea s-a referit deseori la Efraim, un conducător al unui popor în apostazie printre semințiile lui Israel, ca simbol al unui popor apostaziat.) “Israel a lepădat binele cu scârbă”. “Zdrobit în judecată”, neînstare să vadă rezultatul dezastruos al purtării lui stricate, poporul celor zece seminții curând va “rătăci printre neamuri”. (Osea 7, 9; 8, 3; 5, 11; 9, 17.)
Unii dintre conducătorii lui Israel simțeau foarte viu pierderea prestigiului lor și doreau să-l recâștige. Dar în loc să se îndepărteze de la acele, practici care aduseseră slăbirea împărăției, au continuat în nelegiuire, amăgindu-se că atunci când se va ivi ocazia, aveau să se ridice la puterea politică pe care o doreau aliindu-se cu păgânii: “Când își vede Efraim boala și Iuda rănile, Efraim aleargă în Asiria”. “Efraim a ajuns ca o turturică proastă, fără pricepere; ei cheamă Egiptul și aleargă în Asiria”. “Face legământ cu Asiria”. (Osea 5, 13; 7, 11; 12, 1.)
-281-
Prin omul lui Dumnezeu care se arătase înaintea altarului de la Betel, prin Ilie și Elisei, prin Amos și Osea, Domnul pusese de nenumărate ori înaintea celor zece seminții relele neascultării. Dar în ciuda mustrărilor și apelurilor, Israel căzuse tot mai jos în apostazie. “Israel dă din picioare ca o mânzată neîmblânzită”, spunea Domnul. “Poporul Meu este pornit să se depărteze de Mine”. (Osea 4, 16; 11, 7.)
Au fost vremi când judecățile cerului au căzut foarte greu peste poporul răzvrătit. “De aceea îi voi biciui prin prooroci”, declară Dumnezeu, “îi voi ucide prin cuvintele gurii Mele și judecățile Mele vor străluci ca lumina! Căci bunătate voiesc nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot! Dar ei au călcat legământul, ca oricare om de rând; și nu Mi-au fost credincioși atunci”. (Osea 6, 5-7.)
“Ascultați Cuvântul Domnului, copiii lui Israel!” a fost solia care le-a fost trimisă în cele din urmă. “Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita și Eu pe copiii tăi! Cu cât s-au înmulțit, cu atât au păcătuit împotriva Mea. De aceea, le voi preface slava în ocară…. Îl voi pedepsi după umbletele lui, și-l voi părăsi după faptele lui”. (Osea 4, 1.6-9.)
Nelegiuirea lui Israel în ultima jumătate de veac înainte de robia asiriană a fost ca aceea din zilele lui Noe și ca aceea a oricărui alt veac când oamenii L-au lepădat pe Dumnezeu și s-au predat cu totul săvârșirii răului. Înălțarea naturii mai presus de Dumnezeul naturii, închinarea înaintea creaturii în locul Creatorului au întotdeauna ca rezultat păcatele cele mai josnice. Astfel, atunci când poporul Israel, prin închinarea la Baal și Astarteea, a adus omagiu suprem forțelor naturii, el a întrerupt legătura cu tot ce este înălțător și nobil și a căzut pradă ușoară ispitei. Cu apăsările sufletului dărâmate, închinătorii călăuziți greșit n-au avut nici o barieră împotriva păcatului și s-au supus patimilor păcătoase ale inimii omenești.
-282-
Proorocii și-au ridicat glasul împotriva apăsării și a nedreptății flagrante, a luxului ieșit din comun și a extravaganței, a petrecerilor și a beției nerușinate, a destrăbălării și a desfrânării josnice din vremea lor; dar protestele lor, precum și mustrarea păcatelor erau zadarnice. “Ei urăsc pe cei ce-i mustră la poarta cetății”, spunea Amos, “și le este scârbă de cel ce vorbește din inimă”. “Asupriți pe cel drept, luați mită, și călcați în picioare la poarta cetății dreptul săracilor”. (Amos 5, 10.12.)
Acestea au fost consecințele care au urmat așezării de către Ieroboam a celor doi viței de aur. Prima depărtare de la formele de închinare stabilite a dus la introducerea unor ritualuri idolatre și mai josnice, până când, în cele din urmă, aproape toți locuitorii țării s-au dedat în totul practicilor seducătoare ale cultului naturii. Uitând pe Făcătorul lor, Israel “s-a afundat în stricăciune”. (Osea 9, 9.)
Proorocii au continuat să protesteze împotriva acestor rele și să îndemne la facerea binelui. “Semănați potrivit cu neprihănirea și veți secera potrivit cu îndurarea. Desțeleniți-vă un ogor nou! Este vremea să căutați pe Domnul, ca să vină și să vă ploaie mântuirea”. “Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea și iubirea, și nădăjduiește totdeauna în Dumnezeul tău”, “Întoarce-te, Israele, la Domnul, Dumnezeul tău! Căci ai căzut prin nelegiuirea ta. Aduceți cu voi cuvinte de căință și întoarceți-vă la Domnul. Spuneți-I: Iartă toate nelegiuirile, primește-ne cu bunăvoință, și Îți vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre”. (Osea 10, 12; 12, 6; 14, 1.2.)
-283-
Călcătorilor Legii li s-au dat multe ocazii să se pocăiască. În ceasul celei mai profunde apostazii și al celei mai mari nevoi, solia lui Dumnezeu pentru ei a fost o solie de iertare și nădejde. “Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta. Unde este împăratul tău, ca să te scape în toate cetățile tale? Unde sunt judecătorii tăi, despre care ziceai: ‘Dă-mi un împărat și domni’?” (Osea 13, 9.10.)
“Veniți să ne întoarcem la Domnul”, îndemna proorocul. “Căci El ne-a sfâșiat, dar tot El ne va vindeca; El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rănile. El ne va da iarăși viața în două zile; a treia zi ne va scula, și vom trăi înaintea Lui. Să cunoaștem, să căutăm să cunoaștem pe Domnul! Căci El se ivește ca zorile dimineții și va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul!” (Osea 6, 1-3.)
Acelora care, ademeniți de puterea lui Satana, pierduseră din vedere planul de veacuri pentru salvarea păcătoșilor, Domnul le oferea restatornicire și pace. “Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat!” le spunea El. “Căci mânia Mea s-a abătut de la ei! Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul și va da rădăcini ca Libanul. Ramurile lui se vor întinde; măreția lui va fi ca a măslinului, și miresmele lui ca ale Libanului. Iarăși vor locui la umbra lui, iarăși vor da viață grâului, vor înflori ca via, și vor avea faima vinului din Liban. Ce mai are Efraim a face cu idolii? Îl voi asculta și-l voi privi, voi fi pentru el ca un chiparos verde: de la Mine îți vei primi rodul. Cine este înțelept, să ia seama la aceste lucruri! Cine este priceput, să le înțeleagă! Căci căile Domnului sunt drepte; și cei ce umblă pe ele, dar cei răzvrătiți cad pe ele”. (Osea 14, 4-9.)
-284-
Avantajele căutării lui Dumnezeu erau susținute cu putere. “Căutați-Mă”, îi invita Domnul, “și veți trăi! Nu căutați Betelul, nu vă duceți la Ghilgal, și nu treceți la Beer-șeba. Căci Ghilgalul va fi dus în robie, și Betelul va fi nimicit”.
“Căutați binele și nu răul, ca să trăiți, și astfel, Domnul, Dumnezeul oștirilor, să fie cu voi, cum spuneți voi! Urâți răul și iubiți binele, faceți să domnească dreptatea la poarta cetății; și poate că Domnul, Dumnezeul oștirilor va avea milă de rămășițele lui Iosif”. (Amos 5, 4.5.14.15.)
Un număr nespus de mare dintre aceia care au auzit aceste invitații au refuzat să profite de ele. Atât de contrastante erau cuvintele solilor lui Dumnezeu cu dorințele rele ale acelora care nu voiau să se pocăiască, încât preotul idolatru de la Betel a trimis să se spună conducătorului lui Israel: “Amos uneltește împotriva ta în mijlocul casei lui Israel; țara nu poate să sufere toate cuvintele lui”. (Amos 7, 10.)
Domnul a declarat prin Osea: “Când vreau să-l vindec pe Israel, atunci se descoperă nelegiuirea lui Efraim și răutatea Samariei. Măcar că mândria lui Israel mărturisește împotriva lui, tot nu se întorc la Domnul, Dumnezeul lor, și tot nu-L caută, cu toate aceste pedepse!” (Osea 7, 1.10.)
-285-
Din generație în generație, Domnul fusese răbdător cu copiii Săi neascultători, și chiar acum în fața unei răzvrătiri sfidătoare, El încă dorea să li Se descopere ca să le arate că vrea să-i mântuiască. “Ce să-ți fac, Efraime?” Striga El. “Ce să-ți fac, ludo? Evlavia voastră este ca norul de dimineață, și ca roua care trece curând”. (Osea 6, 4.)
Relele care se răspândiseră în țară deveniseră de nevindecat, și asupra lui Israel s-a pronunțat înspăimântătoarea sentință: “Efraim s-a lipit de idoli; lasă-l în pace!” “Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii. Israel va vedea singur….” (Osea 4, 17; 9, 7.)
Cele zece seminții ale lui Israel aveau să culeagă acum rodul apostaziei care începuse atunci când au așezat altarele străine la Betel și la Dan. Solia lui Dumnezeu pentru ei era: “Vițelul tău este o scârbă, Samario! Mânia Mea s-a aprins împotriva lor! Până când nu vor voi ei să se țină curați? Idolul acesta vine din Israel, un lucrător l-a făcut, și nu este Dumnezeu. De aceea, vițelul Samariei va fi făcut bucăți!” “Locuitorii Samariei se vor uimi de vițeii din Bet-Aven; poporul va jeli pe idol, și preoții lui vor tremura pentru el…. Da, el însuși va fi dus în Asiria, ca dar împăratului Iareb” (Sanherib). (Osea 8, 5.6; 10, 5.6.)
“lată, Domnul Dumnezeu are ochii pironiți peste împărăția aceasta vinovată, ca s-o nimicesc de pe fața pământului; totuși, nu voi nimici de tot casa lui Iacov, zice Domnul. Căci iată, voi porunci și voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pământ! Toți păcătoșii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zic: ‘Nu ne va ajunge nenorocirea, și nu va veni peste noi!’”
-286-
“Voi surpa casele de iarnă și casele de vară; palatele de fildeș se vor duce, și casele cele mai multe se vor nimici, zice Domnul”. “Domnul, Dumnezeul oștirilor, atinge pământul și se topește, și toți locuitorii lui jelesc”. “Fiii și fiicele tale vor cădea loviți de sabie, oborul tău va fi împărțit cu frânghia de măsurat; tu însă vei muri într-un pământ necurat, și Israel va fi dus în robie departe de țara lui!” “De aceea îți voi face astfel, pregătește-te să întâlnești pe Dumnezeul tău”. (Amos 9, 8-10; 3, 15; 9, 5; 7, 17; 4, 12.)
Pentru o vreme aceste judecăți prezise au fost oprite, și în timpul lungii domnii a lui Ieroboam II, armatele lui Israel au câștigat victorii strălucite; dar acest timp de aparentă prosperitate n-a adus nici o schimbare în inimile celor nepocăiți, și în cele din urmă s-a hotărât: “Ieroboam va fi ucis de sabie, și Israel va fi dus în robie departe de țara sa”. (Amos 7, 11.)
Atât de departe merseseră ei în nelegiuire, încât această declarație curajoasă nu a avut nici un efect asupra împăratului și poporului. Amația, conducător printre preoții idolatri de la Betel, iritat de cuvinte lămurite rostite de prooroc împotriva națiunii și a împăratului lor, a spus lui Amos: “Pleacă, văzătorule, și fugi în țara lui Iuda! Mănâncă-ți pâinea acolo, și acolo proorocește. Dar nu mai prooroci la Betel, căci este un locaș sfânt al împăratului și este un templu al împărăției!” (Versetele 12.13.)
La aceasta proorocul a răspuns categoric: “lată ce zice Domnul…. Israel va fi dus în robie”. (Versetul 17.)
-287-
Cuvintele rostite împotriva semințiilor apostaziate s-au împlinit literal; însă distrugerea împărăției s-a produs treptat. În judecată Dumnezeu și-a adus aminte de milă, și la început, atunci când “Pul, împăratul Asiriei, a venit în țară”, Menahem, împăratul de atunci al lui Israel, nu a fost luat rob, ci i s-a îngăduit să rămână pe tron, ca vasal al împărăției asiriene. “Și Menahem a dat lui Pul o mie de talanți de argint, ca să-l ajute să-și întărească domnia. Menahem a ridicat argintul acesta de la toți cei cu avere din Israel, ca să-i dea împăratului Asiriei”. (2 Împărați 15, 19.20.) După ce au umilit cele zece seminții, asirienii s-au întors pentru o vreme în țara lor.
Menahem, departe de a se pocăi de răul care adusese ruina împărăției lui, a continuat în “păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască”. Pecahia și Pecah, urmașii lui, de asemenea au făcut “ce este rău înaintea Domnului”. (2 Împărați 15, 18.24.28.) “În zilele lui Pecah”, care a domnit douăzeci de ani, Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, a năvălit peste Israel și a dus cu el o mulțime de robi dintre semințiile care locuiau în Galilea și la răsărit de Iordan. “Rubeniții, Gadiții și jumătate din seminția lui Manase”, împreună cu alți locuitori din “Galaad și Galilea, toată țara lui Neftali” (1 Cronici 5, 26; 2 Împărați 15, 29) au fost împrăștiați printre păgâni în țări foarte depărtate de Palestina.
După această lovitură grozavă, împărăția din nord nu s-a mai refăcut niciodată. O rămășiță slabă a menținut o formă de guvernământ, dar nu mai avea putere. Numai un singur conducător, Osea, avea să-i urmeze lui Pecah. În curând împărăția avea să fie spulberată pentru totdeauna. Dar în vremea aceea de suferință și necaz, Dumnezeu și-a adus aminte iarăși de milă și a dat poporului o altă ocazie să se întoarcă de la idolatrie. În anul al treilea al domniei lui Osea, bunul rege Ezechia a început să domnească în Iuda. De îndată ce a fost cu putință, el a adus reforme importante în slujba templului la Ierusalim. O sărbătorire a Paștelui a fost organizată și la această sărbătoare au fost invitate nu numai semințiile lui Iuda și Beniamin, peste care Ezechia fusese uns ca împărat, ci și toate semințiile din nord. O proclamație a fost vestită “în tot Israelul de la Ber-șeba la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului, Dumnezeu lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris”.
-288-
“Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului și căpeteniile lui în tot Israelul și Iuda ”, cu porunca stăruitoare: “Copii ai lui Israel, întoarceți-vă la Domnul, Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, ca să Se întoarcă și El la voi, rămășiță scăpată din mâna împăraților Asiriei. Nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri, care au păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului părinților lor, și pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum credeți. Nu vă înțepeniți grumazul, ca părinții voștri; dați mâna Domnului, veniți la sfântul Lui locaș, pe care l-a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului, Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi. Dacă vă întoarceți la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi și se vor întoarce în țară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv și îndurător și nu-și va întoarce Fața de la voi, dacă vă întoarceți la El”. (2 Cronici 30, 5-9.)
-291-
“Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate prin țara lui Efraim și Manase, până la Zabulon”, trimiși de Ezechia să ducă solia. Israel ar fi trebuit să recunoască în această invitație o chemare la pocăință și întoarcere la Dumnezeu. Dar rămășița celor zece seminții, care locuiau pe teritoriul împărăției din nord, odinioară atât de înfloritor, i-a tratat pe solii regali din Iuda cu indiferență și chiar cu dispreț. “Râdeau și își băteau joc de ei”. Au fost totuși câțiva care au răspuns cu bucurie. “Câțiva oameni din Așer, din Manase și Zabulon s-au smerit și au venit la Ierusalim … să prăznuiască sărbătoarea azimelor”. (Versetele 10-13.)
La doi ani după aceea, Samaria a fost invadată de oștile Asiriei sub comanda lui Salmanasar; și în asediul care a urmat, mulți au avut parte de o moarte îngrozitoare datorită foametei, bolilor și săbiei. Cetatea și națiunea au căzut, iar rămășița zdrobită a celor zece seminții a fost dusă în robie și împrăștiată în toate provinciile Imperiului asirian.
Distrugerea care a venit peste împărăția din nord a fost o judecată directă din partea Cerului. Asirienii au fost numai uneltele pe care Dumnezeu le-a folosit pentru a-și aduce la îndeplinire planul. Prin Isaia, care a început să proorocească cu puțin înainte de căderea Samariei, Domnul numise oștile asiriene “nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul urgiei Mele”. (Isaia 10, 5.)
Copiii lui Israel “au păcătuit” grav “împotriva Domnului, Dumnezeului lor”, “au făcut lucruri rele” … “n-au ascultat, … n-au vrut să știe de legile Lui, de legământul pe care-l făcuse cu părinții lor și de înștiințările pe care li le dăduse”. Pentru că “au părăsit toate poruncile Domnului, Dumnezeului lor, și-au făcut vitei turnați, au făcut idoli de-ai Astarteei, s-au închinat înaintea întregii oștiri a cerului, au slujit lui Baal” și au refuzat mereu să se pocăiască, Domnul “i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor și a sfârșit prin a-i izgoni dinaintea Fetei Lui”, în armonie cu avertizările clare pe care li le trimisese prin toți “slujitorii Săi prooroci”.
-292-
“Și Israel a fost dus în robie, departe de țara lui, în Asiria”, “pentru că nu ascultaseră glasul Domnului, Dumnezeului lor, și călcaseră legământul Lui … și tot ce poruncise Moise, robul Domnului”. (2 Împărați 17, 7.11.14-16.20.23; 18, 12.)
Prin judecățile groaznice, aduse asupra celor zece seminții, Domnul a avut un plan înțelept și milostiv. Ceea ce n-a mai putut face prin ei în țara părinților lor, El a căutat să împlinească împrăștiindu-i printre neamuri. Planul Lui pentru mântuirea tuturor celor care urmau să aleagă și să se folosească de iertare, prin Mântuitorul neamului omenesc, trebuia să fie totuși împlinit; și în necazurile aduse peste Israel, El pregătea calea, pentru ca slava Lui să fie descoperită națiunilor pământului. Nu toți cei care au fost duși în robie erau nepocăiți. Printre aceștia erau unii care rămăseseră credincioși lui Dumnezeu și alții care se umiliseră înaintea Lui. Prin acești “copii ai Dumnezeului Celui viu” (Osea 1, 10), El avea să aducă mulțimi de oameni din împărăția Asiriei la cunoașterea atributelor caracterului Său și a binefacerilor Legii Sale.