Profeți și Regi | Capitolul 20 (bazat pe textele din 2 Împărați 5.)
Naaman, căpetenia oștirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său și mare vază; căci prin el îi izbăvise Domnul pe Sirieni. Dar omul acesta tare și viteaz era lepros.
Ben-Hadad, împăratul Siriei, biruise oștile lui Israel în lupta care a avut ca rezultat moartea lui Ahab. De atunci, sirienii duseseră lupte neîncetate la hotare împotriva lui Israel; și cu ocazia uneia dintre aceste incursiuni, au luat și o fetiță, care în țara robiei ei, era “în slujba nevestei lui Naaman”. Roabă, departe de căminul ei, această fetiță era totuși unul dintre martorii lui Dumnezeu împlinind fără să-și dea seama planul pentru care Dumnezeu alesese pe Israel ca popor al Său. În timp ce slujea în acest cămin păgân, simțămintele ei au fost trezite pentru binele stăpânului ei și, amintindu-și de minunile de vindecare făcute prin Elisei, a spus stăpânei: “Oh, dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tămădui de lepra lui!” Ea știa că puterea Cerului era cu Elisei și credea că prin această putere Naaman putea fi vindecat.
-245-
Comportamentul acestei fete roabe, felul în care s-a purtat în acel cămin păgân sunt o mărturie puternică despre puterea educației din primii ani de viață în cămin. Nu există o însărcinare mai înaltă decât aceea încredințată taților și mamelor în îngrijirea și educarea copiilor lor. Părinții au de a face chiar cu temeliile deprinderilor și caracterului. Prin exemplul și învățătura lor se hotărăște în mare măsură viitorul copiilor lor.
Ferice de părinții a căror viață este o reflectare fidelă a celei divine, astfel încât făgăduințele și poruncile lui Dumnezeu trezesc în copil recunoștință și respect, de părinții a căror blândețe, dreptate și îndelungă răbdare ilustrează pentru copil dragostea, dreptatea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și care, învățând pe copil să-i iubească, să se încreadă în ei și să-i asculte, îl învață să iubească, să se încreadă și să asculte pe Tatăl din ceruri. Părinții care dau copilului un astfel de dar l-au înzestrat cu o comoară mai prețioasă decât bogăția tuturor veacurilor — o comoară care dăinuiește cât veșnicia.
Nu știm în ce domenii de activitate vor fi chemați copiii noștri să slujească. S-ar putea să-și petreacă viața în cercul căminului, să se angajeze în ocupațiile obișnuite ale vieții sau să plece ca învățători ai Evangheliei în țările păgâne, dar toți sunt chemați în aceeași măsură să fie misionari pentru Dumnezeu, slujitori ai harului către lume. Ei trebuie să primească o educație care-i va ajuta să stea de partea lui Hristos într-o slujire neegoistă.
-246-
Când au educat-o pentru Dumnezeu, părinții acelei fete israelite nu-i cunoșteau viitorul. Dar ei au fost credincioși însărcinării lor, iar în căminul comandantului oștirii siriene copila lor a dat mărturie despre Dumnezeul pe care învățase să-L cinstească.
Naaman a auzit de cuvintele pe care fetița le spusese stăpânei ei și, primind îngăduință de la împărat, a plecat să-și caute vindecarea, “luând cu el zece talanți de argint, șase mii de sicli de aur și zece haine de schimb”. A mai luat și o scrisoare de la împăratul Siriei către împăratul lui Israel, în care era scrisă următoarea solie: … “Îți trimit pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui”. Când împăratul lui Israel a citit scrisoarea, “și-a rupt hainele, și a zis: ‘Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor și să învii, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să știți dar și să înțelegeți că el caută prilej de ceartă cu mine’”.
Veștile despre această situație au ajuns la Elisei care a trimis cuvânt împăratului, zicând: “Pentru ce ți-ai sfâșiat hainele? Lasă-l să vină la mine, și va ști că este un prooroc în Israel”.
“Naaman a venit cu caii și cu carul lui, și s-a oprit la poarta casei lui Elisei. Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: ‘Du-te, și scaldă-te de șapte ori în Iordan; și carnea ți se va face sănătoasă, și vei fi curat’”.
Naaman se aștepta să vadă o manifestare extraordinară a puterii din cer. “Eu credeam” a zis el, “că va ieși la mine, se va înfățișa el însuși, va chema Numele Domnului, Dumnezeu lui, își va duce mâna pe locul rănii și va vindeca lepra”. Când i s-a spus să se spele în Iordan, mândria i-a fost atinsă, și simțindu-se jignit și dezamăgit, el exclamă: “‘Nu sunt oare râurile Damascului, Abana și Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aș fi putut oare să mă spăl în ele și să mă fac curat?’ ‘Și s-a întors să plece’.”
-249-
Spiritul de îngâmfare al lui Naaman s-a răzvrătit împotriva soluției recomandate de Elisei. Râurile menționate de comandantul sirian erau înfrumusețate de dumbrăvile înconjurătoare, și mulți se adunau pe malurile acestor plăcute cursuri de apă să se închine idolilor lor. Pe Naaman nu l-ar fi costat atât de mult să coboare în unul din acele râuri. Dar numai prin ascultare de îndrumările precise ale proorocului putea găsi vindecare. Numai ascultarea voită avea să aducă rezultatul dorit.
Slujitorii lui Naaman l-au îndemnat să îndeplinească îndrumările lui Elisei: “Părinte, dacă proorocul ți-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ți-a spus: ‘Scaldă-te și vei fi curat’”. Credința lui Naaman era pusă la încercare, în timp ce mândria se lupta pentru supremație. Dar credința a învins, și sirianul cel îngâmfat și-a înfrânt mândria inimii și s-a plecat în supunere față de voința descoperită a lui Iehova. De șapte ori s-a cufundat în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu. Și credința i-a fost onorată; “carnea lui s-a făcut iarăși cum este carnea unui copilaș, și s-a curățit”.
Mulțumitor, s-a “întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui”, recunoscând: “lată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel”.
-250-
Potrivit cu obiceiul timpului, Naaman a rugat pe Elisei să primească un dar scump. Dar proorocul a refuzat. Nu se cuvenea să primească plata pentru o binecuvântare pe care Dumnezeu o dăduse în mila Sa. “Viu este Domnul”, a zis el, “al cărui slujitor sunt, că nu voi primi.” Sirianul “a stăruit de el să primească, dar el n-a vrut”.
“Atunci Naaman a zis: ‘Fiindcă nu vrei să primești tu, îngăduie să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri; căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere de tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului. Iată totuși ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo și se sprijine pe mâna mea, mă închin și eu în casa lui Rimon: să ierte Domnul pe robul tău, când mă voi închina în casa lui Rimon!’
Elisei a zis: ‘Du-te în pace’.” Astfel a plecat Naaman de la Elisei și a ajuns la o oarecare depărtare.
Ghehazi, slujitorul lui Elisei, avusese, de-a lungul anilor, ocazia să dezvolte spiritul de lepădare de sine care caracteriza lucrarea de o viață a stăpânului lui. El avusese privilegiul să devină un nobil purtător de steag în oștirea Domnului. Cele mai bune daruri ale Cerului fuseseră multă vreme la îndemâna lui, dar lăsând la o parte toate acestea, el poftise bunurile de puțină valoare ale bogăției lumești. Iar acum dorințele ascunse ale spiritului său avar l-au determinat să cedeze unei ispite care-l stăpânea. “lată”, a cugetat el, “stăpânul meu a cruțat pe Sirianul acela Naaman, și n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el, și voi căpăta ceva de la el.” Și astfel, în ascuns, “Ghehazi a alergat după Naaman”.
-251-
Naaman, când l-a văzut alergând după el, s-a dat jos din car ca să-i iasă înainte, și a zis: “Este bine totul?” El a răspuns: “Totul este bine!” Atunci Ghehazi a spus o minciună premeditată. “Stăpânul meu”, zise el, “mă trimite să-ți spun: ‘lată că au venit la mine doi tineri din muntele lui Efraim, dintre fiii proorocilor; dă-mi pentru ei, te rog, un talant de argint, și două haine de schimb’.” La această cerere, Naaman a răspuns îndată cu bucurie, insistând ca Ghehazi să ia doi talanți de argint în loc de unul, “împreună cu două haine de schimb”, însărcinând pe slujitorii săi să ducă comoara înapoi.
Când Ghehazi s-a apropiat de casa lui Elisei a dat drumul slujitorilor și a ascuns argintul și hainele. După ce a făcut acest lucru, “s-a dus și s-a înfățișat înaintea stăpânului său” și ca să se apere de mustrare a spus a doua minciună. La întrebarea proorocului “de unde vii?”, Ghehazi a răspuns: “Robul tău nu sa dus nicăieri”.
Atunci a venit o mustrare puternică, arătând că Elisei știa totul. “Oare n-a fost duhul meu cu tine, când a lăsat omul acela carul și a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi și roabe? Lepra lui Naaman se va lipi de tine și de sămânța ta pentru totdeauna.” Îndată a venit pedeapsa peste omul vinovat. El a ieșit dinaintea lui Elisei “plin de lepră, alb ca zăpada”.
-252-
Solemne sunt lecțiile de învățat din această experiență a unuia căruia îi fuseseră date privilegii înalte și sfinte. Prin purtarea sa, Ghehazi a așezat o piatră de poticnire pe calea lui Naaman, în a cărui minte pătrunsese o lumină minunată și care fusese câștigat pentru slujirea Dumnezeului celui viu. Pentru înșelăciunea practicată de Ghehazi nu putea fi adusă nici o scuză. Până în ziua morții lui a rămas lepros, blestemat de Dumnezeu și disprețuit de semenii lui.
“Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit, și cel ce spune minciuni nu va scăpa.” (Proverbe 19, 5.) Oamenii cred că pot ascunde faptele lor rele de ochii omenești, dar nu pot înșela pe Dumnezeu. “Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face”. (Evrei 4, 13.) Ghehazi a crezut că îl înșeală pe Elisei, dar Dumnezeu a descoperit proorocului Său cuvintele pe care Ghehazi i le spusese lui Naaman și toate amănuntele întâlnirii dintre cei doi bărbați.
Adevărul este de la Dumnezeu, amăgirea în toate formele ei nenumărate este de la Satana, și oricine se depărtează în vreun fel de linia cea dreaptă a adevărului se predă puterii celui rău. Aceia care învață de la Hristos “nu vor avea părtășie cu lucrurile întunericului” (Efeseni 5, 11); în vorbire ca și în viață, ei vor fi simpli, deschiși și cinstiți, căci se pregătesc pentru societatea celor sfinți, în a căror gură nu se găsește minciună. (Apocalipsa 14, 4.5.)
La câteva secole după ce Naaman se întorsese în căminul lui din Siria, vindecat la trup și convertit la spirit, Mântuitorul S-a referit la credința lui minunată și a recomandat-o ca pildă pentru toți aceia care mărturisesc că-L slujesc pe Dumnezeu. “Și mulți leproși erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei”, a spus Mântuitorul, “și totuși nici unul din ei n-a fost curățit afară de Naaman, Sirianul”. (Luca 4, 27.) Dumnezeu a trecut pe lângă mulți leproși în Israel din cauză că necredința lor închisese ușa binecuvântării pentru ei. Un nobil păgân care fusese credincios convingerilor sale cu privire la dreptate și care simțise nevoia de ajutor era în ochii lui Dumnezeu mai vrednic de binecuvântările Sale decât erau suferinzii din Israel care desconsideraseră și disprețuiseră privilegiile date lor de Dumnezeu. Dumnezeu lucrează pentru aceia care prețuiesc favoarea Sa și răspund luminii date lor de cer.
-253-
Astăzi, în toate țările lumii, sunt oameni sinceri, asupra acestora strălucind lumina cerului. Dacă vor continua să urmeze cu credincioșie ceea ce ei înțeleg că este datoria lor, le va fi dată o lumină mai mare până când, asemenea lui Naaman de pe vremuri, vor fi constrânși să recunoască că “nu este Dumnezeu pe tot pământul”, afară de Dumnezeul cel viu — Creatorul.
Fiecărui suflet sincer, care “umblă în întuneric și n-are o lumină”, i se adresează invitația: “Să se încreadă în Numele Domnului și să se bizuie pe Dumnezeul lui!” “Cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, și cum nici n-a văzut vreodată ochiul așa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. Tu ieși înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, și își aduc aminte de Tine”. (Isaia 50, 10; 64, 4.5.)