Profeți și Regi | Capitolul 17
Dumnezeu îi poruncise lui Ilie să ungă alt prooroc în locul lui. “Să ungi pe Elisei, fiul lui Șafat … ca prooroc în locul tău” (1 Împărați 19, 16), spusese El, și, în ascultare de poruncă, Ilie a plecat să-l caute pe Elisei. Călătorind spre nord, a văzut cât de schimbată era priveliștea față de ceea ce fusese cu numai puțin timp înainte! Atunci pământul era pârjolit, terenurile agricole nelucrate, căci nu căzuse nici rouă, nici ploaie timp de trei ani și jumătate. Acum peste tot vegetația creștea ca și cum ar fi trebuit să răscumpere timpul de secetă și foamete.
Tatăl lui Elisei era un agricultor bogat, un bărbat a cărui familie era din numărul acelora care, în timpul unei apostazii aproape generale, nu-și plecaseră genunchii înaintea lui Baal. În casa lor Dumnezeu era onorat și devotamentul față de credința vechiului Israel era regula vieții de fiecare zi. Într-un astfel de mediu s-au desfășurat primii ani ai lui Elisei. În liniștea vieții de la țară, sub învățătura lui Dumnezeu și a naturii și prin disciplina unei munci folositoare, el a fost educat pentru o viață de simplitate și ascultare de părinții lui și de Dumnezeu, care l-au făcut potrivit pentru poziția înaltă pe care urma să o ocupe mai târziu.
-218-
Chemarea profetică a venit la Elisei atunci când, împreună cu tatăl său, ara câmpul. El îndeplinea lucrările cele mai potrivite. Avea atât calități de conducător între oameni, cât și blândețea aceluia care este gata să slujească. Cu spirit liniștit și amabil, era în același timp energic și statornic. Integritatea, credincioșia și dragostea, împreună cu temerea de Dumnezeu, erau calitățile lui; și în ocupația umilă a muncii zilnice câștiga tărie în urmărirea țintelor și noblețe de caracter, crescând mereu în har și cunoștință. În timp ce își unea eforturile cu tatăl său în îndatoririle vieții de familie, el învăța să conlucreze cu Dumnezeu.
Prin credincioșie în lucrurile mici, Elisei se pregătea pentru răspunderi mai mari. Zi de zi, prin experiență practică, el câștiga destoinicia pentru o lucrare mai cuprinzătoare și mai înaltă. Învăța să slujească și, învățând lucrul acesta, a învățat și cum să îndrume și să conducă. Lecția aceasta este pentru toți. Nimeni nu este în stare să cunoască care este planul lui Dumnezeu în lucrarea Sa de disciplinare, dar toți pot fi siguri că credincioșia în lucrurile mici este dovada pregătirii pentru răspunderi mai mari. Orice faptă din viață este o descoperire a caracterului, și numai acela care în lucrurile mici se dovedește “un lucrător care nu are de ce să-i fie rușine” poate fi onorat de Dumnezeu cu o slujire mai înaltă. (2 Timotei 2, 15.)
Acela care socotește că nu are nici o importanță cum își aduce la îndeplinire sarcinile cele mai mici se dovedește nepregătit pentru un loc mai onorat. El se poate considera întru totul competent să-și asume sarcini mai mari, dar Dumnezeu vede mai profund, dincolo de suprafață. După probă și cercetare, se dă, sentința împotriva lui, sentința: “Ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor”. Necredincioșia lui i se ridică împotrivă. El nu câștigă har, puterea și tăria de caracter care se obțin prin predarea fără rezerve.
-219-
Pentru că nu sunt legați în mod direct de o anumită lucrare religioasă, mulți consideră că viața lor este nefolositoare, că nu fac nimic pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu. Dacă ar putea face o lucrare mare, cât de bucuroși ar aduce-o la îndeplinire! Dar pentru că pot sluji numai în lucrurile mici, ei se socotesc îndreptățiți să nu facă nimic. În aceasta ei greșesc. Un om poate fi în slujirea activă a lui Dumnezeu, în timp ce este ocupat cu datoriile zilnice obișnuite — la tăiatul de copaci, la desțelenirea ogorului sau ținând coarnele plugului. Mama care-și educă copiii pentru Hristos lucrează pentru Dumnezeu tot așa cum o face și pastorul la amvon.
Mulți tânjesc după un talent deosebit cu care să facă o lucrare minunată, în timp ce datoriile care le stau la îndemână, prin îndeplinirea cărora viața ar putea fi plăcută, sunt pierdute din vedere. Unii ca aceștia trebuie să se ocupe de îndatoririle care se află chiar pe calea lor. Succesul depinde nu atât de mult de talent cât de energie și bunăvoință. Nu posedarea unor talente strălucite este aceea care ne face in stare să îndeplinim o slujire care să poată fi primită, ci împlinirea conștiincioasă a îndatoririlor zilnice, un spirit mulțumitor, un interes sincer, natural față de binele celorlalți. În lucrul cel mai umil se poate câștiga adevărata superioritate. Datoriile cele mai obișnuite, îndeplinite cu credincioșie iubitoare, sunt plăcute în ochii lui Dumnezeu.
Când Ilie, îndrumat de Dumnezeu să caute un urmaș, a trecut pe câmpul în care era Elisei, a aruncat pe umerii tânărului mantaua consacrării. În timpul foametei, familia lui Șafat cunoscuse lucrarea și misiunea lui Ilie, iar acum Duhul lui Dumnezeu a arătat inimii lui Elisei însemnătatea faptei proorocului. Pentru el acesta era semnul că Dumnezeu îl chemase să fie urmașul lui Ilie. “Elisei a părăsit boii, a alergat după Ilie, și a zis: ‘Lasă-mă să sărut pe tatăl meu și pe mama mea și te voi urma’. ‘Du-te și apoi întoarce-te’, a fost răspunsul lui Ilie, ‘dar gândește-te la ce ți-am făcut’”. Acesta nu era un refuz, ci o încercare a credinței. Elisei trebuia să calculeze prețul și să hotărască singur dacă primea sau respingea chemarea. Dacă dorințele lui se legau de cămin și de avantajele lui, el era liber să rămână acolo. Dar Elisei a înțeles sensul chemării. știa că venise de la Dumnezeu și n-a ezitat să asculte. Pentru nici un câștig pământesc nu dorea să piardă ocazia de a deveni solul lui Dumnezeu sau să jertfească privilegiul colaborării cu slujitorul Său. “A luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea, și a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie și a fost în slujba lui”. (1 Împărați 19, 20.21.) Fără ezitare, a părăsit casa în care era iubit, ca să însoțească pe prooroc în viața lui nesigură.
-220-
Dacă Elisei l-ar fi întrebat pe Ilie ce așteaptă de la el — care avea să fie lucrarea lui — i-ar fi răspuns: Dumnezeu știe, El îți va face cunoscut. Dacă vei sta lângă Domnul, El îți va răspunde la toate întrebările. Poți veni cu mine dacă ai dovada că Dumnezeu te-a chemat. Asigură-te că Dumnezeu este cu mine și că ceea ce auzi este glasul Lui. Dacă vei socoti totul ca un gunoi ca să câștigi favoarea lui Dumnezeu, vino.
-221-
Răspunsul la chemarea adresată lui Elisei se aseamănă cu acela dat de Hristos tânărului conducător care i-a pus întrebarea: “Învățătorule, ce bine să fac, ca să am viața veșnică?” “Dacă vrei să fii desăvârșit, i-a zis Isus, du-te de vinde ce ai, dă la săraci, și vei avea o comoară în cer! Apoi vino, și urmează-Mă”. (Matei 19, 16.21.)
Elisei a primit chemarea la slujire, neprivind înapoi la plăcerile și viața comodă pe care le părăsea. Când a auzit răspunsul Mântuitorului, tânărul conducător “a plecat întristat, căci avea multe bogății”. (Versetul 22.) El n-a fost gata pentru acest sacrificiu. Iubirea pentru bogățiile lui era mai mare decât iubirea pentru Dumnezeu. Prin refuzul de a renunța la toate pentru Hristos el s-a dovedit nedemn pentru un loc în slujba Domnului.
Chemarea de a așeza totul pe altarul slujirii este adresată fiecăruia. Nu ni se cere să slujim cum a slujit Elisei, nici nu ni se poruncește tuturor să vindem tot ce avem; ci Dumnezeu ne cere să dăm slujirii Sale primul loc în viața noastră să nu lăsăm nici o zi să treacă fără să facem ceva pentru înaintarea lucrării Sale pe pământ. El nu așteaptă de la toți același fel de slujire. Unul poate fi chemat să slujească într-o țară străină, altuia i se poate cere să ofere bunurile lui pentru a susține lucrarea Evangheliei. Dumnezeu primește darurile fiecăruia. Este nevoie de consacrarea vieții și a tuturor intereselor ei. Aceia care se consacră astfel vor auzi și vor asculta chemarea Cerului.
-222-
Domnul rânduiește ca fiecare dintre aceia care devin părtași ai harului Său să lucreze pentru alții. Fiecare trebuie să răspundem pentru noi înșine zicând: “Iată-mă, trimite-mă!” Fie că cineva este slujitor al Cuvântului, fie că este medic, fie că este comerciant sau agricultor, meseriaș sau tehnician asupra lui zace o răspundere. Lucrarea lui este aceea de a descoperi altora Evanghelia mântuirii lor. Orice ocupație în care el se angajează să fie un mijloc spre acest scop.
La început, nu s-a cerut lui Elisei să îndeplinească o lucrare importantă; datoriile obișnuite constituiau încă educația lui. Despre el se spune că turna apă pe mâinile lui Ilie, stăpânul lui. El era gata să facă tot ce Domnul îl îndruma și la fiecare pas învăța lecții de umilință și de slujire. Ca ajutor personal al proorocului, el a continuat să se dovedească credincios în lucrurile neînsemnate, în timp ce, cu o hotărâre care se întărea din zi în zi, se devota misiunii rânduite lui de Dumnezeu.
Viața lui Elisei, după ce s-a unit cu Ilie, nu a fost fără ispite. Încercări avea din belșug, dar în orice nevoie se încredea în Dumnezeu. Era ispitit să se gândească la căminul pe care-l părăsise, dar n-a dat nici o atenție acestei ispite. După ce a pus mâna pe plug, s-a hotărât să nu se uite înapoi și, prin încercări și necazuri, s-a dovedit credincios răspunderii sale.
Slujirea cuprinde mai mult decât predicarea Cuvântului. Înseamnă educarea tinerilor, așa cum a îndrumat Ilie pe Elisei, luându-i de la îndatoririle lor obișnuite și dându-le să poarte răspunderi în lucrarea lui Dumnezeu la început răspunderi mici, apoi altele mari, pe măsură ce câștigă putere și experiență. În lucrare sunt oameni ai credinței și ai rugăciunii, oameni care pot spune: “Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre cu privire la Cuvântul vieții … deci ce am văzut și ce am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos”. (1 Ioan 1, 1-3.) Lucrătorii tineri, lipsiți de experiență, trebuie să fie formați prin activitatea reală împreună cu slujitorii cu experiență ai lui Dumnezeu. În felul acesta, ei vor învăța cum să poarte poverile.
-223-
Aceia care iau asupra lor formarea tinerilor lucrători fac un serviciu nobil. Însuși Domnul conlucrează cu eforturile lor. Iar slujitorii tineri, cărora le-a fost rostit cuvântul de consacrare, al căror privilegiu este să fie aduși în legătură strânsă cu slujitorii evlavioși și zeloși, trebuie să folosească din plin această ocazie. Dumnezeu i-a onorat alegându-i pentru slujirea Lui și așezându-i acolo unde pot câștiga o calificare superioară; ei trebuie să fie smeriți, credincioși, ascultători și gata de jertfă. Dacă se supun disciplinării lui Dumnezeu, aducând la îndeplinire îndrumările Sale și alegând pe slujitorii Lui ca sfătuitori, ei se vor dezvolta ca bărbați drepți, cu principii înalte și statornice, cărora Dumnezeu le poate încredința răspunderi.
Pe măsură ce Evanghelia este proclamată în curăția ei, vor fi chemați oameni de la plug și de la ocupațiile obișnuite, care le preocupă în mare măsură mintea, și vor fi educați în tovărășia oamenilor cu experiență. Dacă vor învăța să lucreze în mod eficient, ei vor vesti adevărul cu putere. Prin lucrările minunate ale providenței divine, munți de greutăți vor fi dați la o parte și aruncați în mare. Solia care înseamnă atât de mult pentru locuitorii pământului va fi auzită și înțeleasă. Oamenii vor cunoaște ce este adevărul. Lucrarea va înainta mereu și mereu până când întregul pământ va fi avertizat și atunci va veni sfârșitul.
-224-
Timp de câțiva ani după chemarea lui Elisei, Ilie și Elisei au lucrat împreună, cel mai tânăr câștigând zilnic o mai bună pregătire pentru lucrarea sa. Ilie fusese unealta lui Dumnezeu pentru înfrângerea unor păcate mari. Idolatria care, susținută de Ahab și Izabela cea păgână, amăgise poporul, primise o lovitură de moarte. Proorocii lui Baal fuseseră uciși. Întregul popor al lui Israel fusese profund mișcat, și mulți s-au reîntors la închinarea lui Dumnezeu. Ca urmaș al lui Ilie, Elisei, printr-o educație plină de grijă și răbdare, trebuia să călăuzească pe Israel pe căi sigure. Unirea lui cu Ilie, cel mai mare prooroc după zilele lui Moise, l-a pregătit pentru lucrarea pe care în curând avea să o îndeplinească singur.
În acești ani de împreună slujire, Ilie a fost chemat din când în când să înfrunte păcatele flagrante cu mustrări aspre. Când Ahab cel nelegiuit răpise via lui Nabot, glasul lui Ilie a fost acela care a proorocit căderea lui și a casei lui întregi. Iar când Ahazia, după moartea tatălui său Ahab se întorsese de la Dumnezeul cel viu la Baal-Zebub, zeul Ecronului, glasul lui Ilie a fost cel auzit într-un protest categoric.
Școlile proorocilor, întemeiate de Samuel, decăzuseră în anii de apostazie a lui Israel. Ilie a reorganizat aceste școli, luând măsuri pentru ca tinerii să primească o educație care să-i conducă la înălțarea Legii lui Dumnezeu. Trei dintre aceste școli, una la Ghilgal, una la Betel și alta la Ierihon, sunt menționate în raportul biblic. Chiar înainte ca Ilie să fie luat la cer, împreună cu Elisei el a vizitat aceste centre de educație. Învățăturile pe care profetul lui Dumnezeu le dăduse în vizitele anterioare le-a repetat acum. Îndeosebi i-a îndrumat cu privire la înaltul privilegiu al credincioșiei și păstrării atașamentului lor față de Dumnezeul cerului. De asemenea, el a accentuat în mintea lor cât de important este să lase ca simplitatea să caracterizeze fiecare aspect al educației lor. Numai în felul acesta puteau primi caracterul cerului și să pornească să lucreze în căile Domnului.
-225-
Inima lui Ilie s-a bucurat când a văzut cât se realizează cu ajutorul acestor școli. Lucrarea de reformă nu era terminată, dar în toată împărăția se putea vedea o confirmare a Cuvântului lui Dumnezeu: “Dar voi lăsa în Israel șapte mii de bărbați, și anume pe toți cei ce nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal, și a căror gură nu l-au sărutat”. (1 Împărați 19, 18.)
În timp ce Elisei îl însoțea pe prooroc în călătoriile sale de la o școală la alta, credința și hotărârea lui au fost iarăși puse la probă. La Ghilgal, apoi la Betel și la Ierihon a fost rugat de prooroc să se întoarcă. “Rămâi aici, te rog”, i-a spus Ilie, “căci Domnul mă trimite până la Betel”. Dar în timpul lucrării lui la câmp, Elisei învățase să nu se descurajeze și să nu se lase; iar acum, când pusese mâinile pe plug într-un alt domeniu de lucru, n-a putut fi abătut de la ținta lui. El nu putea fi despărțit de stăpânul lui, atâta vreme cât rămânea ocazia unei pregătiri continue pentru slujire. Necunoscută de Ilie, descoperirea că el avea să fie răpit la cer fusese cunoscută ucenicilor lui din școlile profeților și îndeosebi lui Elisei. Iar acum slujitorul încercat al omului lui Dumnezeu se ținea aproape de el. De fiecare dată când i s-a făcut invitația să se întoarcă, răspunsul lui a fost: “Viu este Domnul și viu este sufletul tău că nu te voi părăsi”.
-226-
“Și amândoi și-au văzut de drum … amândoi s-au oprit pe malul Iordanului. Atunci Ilie și-a luat mantaua, a făcut-o sul, și a lovit cu ea apele, care s-au despărțit într-o parte și alta, și au trecut amândoi pe uscat. După ce au trecut, Ilie i-a zis lui Elisei: ‘Cere ce vrei să-ți fac, înainte ca să fiu răpit de la tine’”.
Elisei n-a cerut onoare pământească, nici un loc înălțat printre oamenii mari ai pământului. Ceea ce dorea el cu ardoare era o măsură bogată din Duhul pe care Dumnezeu Îl revărsase atât de bogat peste acela care era pe punctul de a fi înălțat la cer. El știa că nimic altceva decât Duhul care fusese asupra lui Ilie nu-l putea face în stare să ocupe în Israel locul la care Dumnezeu îl chemase și astfel a cerut: “Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!”
-227-
Ca răspuns la cererea lui, Ilie a zis: “Greu lucru ceri. Dar dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, așa ți se va întâmpla; dacă nu, nu ți se va întâmpla așa. Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc și niște cai de foc i-au despărțit pe unul de altul și Ilie s-a înălțat la cer într-un vârtej de vânt”. (Vezi 2 Împărați 2, 1-11.)
Ilie îi reprezintă pe sfinții care vor fi în viață pe pământ la cea de-a doua venire a lui Hristos și care vor fi “schimbați într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță”, fără să guste moartea. (1 Corinteni 15, 51.52.) Ca reprezentant al acelora care vor fi răpiți, a fost îngăduit lui Ilie să stea împreună cu Moise alături de Mântuitorul pe Muntele Schimbării la față, aproape de încheierea lucrării pământești a lui Hristos. În aceste ființe proslăvite ucenicii au văzut o preînchipuire a împărăției celor răscumpărați. Au privit la Isus îmbrăcat în lumina cerului; ei au auzit glasul din nor (Luca 9, 35), recunoscându-L ca Fiu al lui Dumnezeu; au văzut pe Moise, reprezentând pe aceia care vor fi înviați din morți la cea de-a doua venire, și acolo mai era și Ilie, reprezentând pe aceia care la încheierea istoriei pământului vor fi schimbați din muritori în nemuritori și vor fi înălțați la cer fără să vadă moartea.
-228-
În pustie, singur și descurajat, Ilie spusese că trăise destul și se rugase să moară. Dar Domnul, în mila Sa, nu ținuse seama de cuvintele lui. Ilie mai avea o lucrare mare de făcut, iar când lucrarea a fost terminată, nu avea să piară în descurajare și singurătate. Pentru el era pregătită nu coborârea în mormânt, ci înălțarea împreună cu îngerii lui Dumnezeu în prezența slavei Sale.
“Elisei se uita și striga: ‘Părinte! Părinte! Carul lui Israel și călărimea lui!’” Și nu l-a mai văzut. Apucându-și hainele, le-a sfâșiat în două bucăți, și a ridicat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie. Apoi s-a întors, și s-a oprit pe malul Iordanului; a luat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie, a lovit apele cu ea și a zis: “Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie? Și a lovit apele, care s-au despărțit într-o parte și alta, și Elisei a trecut. Fiii proorocilor care erau în fața Ierihonului, când l-au văzut, au zis: ‘Duhul lui Ilie a venit peste Elisei’. Și i-au ieșit înainte, și s-au închinat până la pământ înaintea lui”. (2 Împărați 2, 12-15.)
Când Domnul, în providența Sa, vede că este potrivit să scoată din lucrarea Sa pe aceia cărora le dăduse înțelepciune, El va ajuta și întări pe urmașii lor, dacă ei Îl vor căuta pentru ajutor și vor umbla în căile Lui. Ei pot să fie chiar mai înțelepți decât înaintașii lor, căci au avantajul experienței acelora și pot căpăta înțelepciune din greșelile lor.
De acum încolo, Elisei a rămas în locul lui Ilie. El, care fusese credincios în cele mai mici lucruri, avea să se dovedească credincios și în cele mari.