Profeți și Regi | Capitolul 14
De-a lungul veacurilor care s-au scurs din vremea lui Ilie, raportul vieții și lucrării lui a adus inspirație și curaj acelora care au fost chemați să stea de partea dreptății în mijlocul apostaziei. Și pentru noi peste care a venit sfârșitul veacurilor (1 Corinteni 10, 11), el are o însemnătate deosebită. Istoria se repetă. Lumea de astăzi își are Ahabii și Izabelele ei. Vremea de azi este o vreme de idolatrie, tot așa cum a fost aceea în care a trăit Ilie. Desigur, nu se mai văd altare, nu mai sunt chipuri asupra cărora să se oprească ochiul; cu toate acestea, mii slujesc zeilor acestei lumi — bogății, renume, plăceri și povești închipuite, care îngăduie omului să urmeze înclinațiile unei inimi nerenăscute. Mulțimi de oameni au o concepție greșită despre Dumnezeu și despre atributele Sale și slujesc tot așa un zeu fals, cum făceau închinătorii lui Baal. Mulți chiar dintre aceia care pretind a fi creștini, s-au unit cu influențele care se împotrivesc continuu lui Dumnezeu și adevărului Său. În felul acesta sunt determinați să se depărteze de cele dumnezeiești și să înalțe ce este omenesc.
-178-
Spiritul predominant al vremii noastre este de necredincioșie și apostazie — un spirit de pretinsă iluminare din cauza cunoașterii adevărului dar — în realitate, în cea mai oarbă încumetare. Teoriile omenești sunt înălțate și așezate acolo unde ar trebui să fie Dumnezeu și Legea Sa. Satana îi ispitește pe bărbați și pe femei la neascultare cu promisiunea că în neascultare vor găsi libertatea și independența care îi vor face zei. Se vede un spirit de împotrivire față de Cuvântul lămurit al lui Dumnezeu, de înălțare idolatră a înțelepciunii omenești mai presus de revelația divină. Oamenii îngăduie minții lor să fie întunecată și încurcată prin conformarea cu obiceiurile și influențele lumești, încât pare că au pierdut toată puterea de a deosebi lumina de întuneric, adevărul de rătăcire. Atât de mult s-au depărtat de calea cea dreaptă, încât susțin că părerile câtorva așa-numiți filozofi sunt mai demne de încredere decât adevărurile Bibliei. Mustrările și făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu, amenințările împotriva neascultării și idolatriei — toate acestea par fără putere să le înmoaie inimile. O credință ca aceea pe care au dovedit-o Pavel, Petru și Ioan ei o privesc ca fiind demodată, mistică și nedemnă de inteligența gânditorilor moderni.
La început, Dumnezeu a dat Legea Sa omenirii ca mijloc de a obține fericirea și viața veșnică. Singura nădejde a lui Satana — de a zădărnici planul lui Dumnezeu este să-i ducă pe bărbați și pe femei la neascultarea de Lege; și efortul lui continuu a fost și este să prezinte denaturat învățămintele ei și să-i micșoreze importanța. Lovitura lui principală a fost și este încercarea de a schimba Legea, astfel ca oamenii să calce preceptele ei, pretinzând că ascultă de ea.
-179-
Un scriitor a asemănat încercarea de a schimba Legea lui Dumnezeu cu un obicei vechi, rău intenționat, de a îndrepta într-o direcție greșită un indicator așezat la o răscruce importantă de drumuri. Încurcătura și necazurile provocate astfel au fost mari.
Un indicator a fost înălțat de Dumnezeu pentru cei care călătoresc prin această lume. Un braț al acestui indicator arată către ascultarea de bună voie de Creator ca o cale către binecuvântare și viață, în timp ce brațul celălalt îndrumă către neascultare ca fiind calea către mizerie și moarte. Calea către fericire a fost atât de clar definită ca și drumurile către cetatea de scăpare din dispensațiunea iudaică. Dar într-un moment nefericit pentru neamul omenesc, marele vrăjmaș al oricărui bine a schimbat indicatorul, și mulți au greșit drumul.
Prin Moise, Domnul îndrumase pe izraeliți: “Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: ‘Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci aceasta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva sfânt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea…. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat. Aceasta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat’”. (Exod 31, 13-17.)
În aceste cuvinte Domnul a definit lămurit ascultarea ca fiind calea către cetatea lui Dumnezeu, dar omul păcatului a schimbat indicatorul, făcându-l să arate o direcție greșită. El a întemeiat un sabat fals și a determinat pe bărbați și pe femei să creadă că odihnindu-se în el ascultau de porunca Creatorului. Dumnezeu declară că ziua a șaptea este Sabatul Domnului.
-180-
Când “au fost sfârșite cerurile și pământul”, El a înălțat această zi ca o amintire a lucrării Sale de creațiune. Odihnindu-se în ziua a șaptea “de toată lucrarea Lui pe care o făcuse, Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o”. (Geneza 2, 1-3.)
La vremea ieșirii din Egipt, instituția Sabatului a fost adusă în mod deosebit în fața poporului lui Dumnezeu. În timp ce erau încă în robie, supraveghetorii au încercat să-i oblige să lucreze în Sabat, mărindu-le cantitatea de muncă ce se cerea săptămânal. Condițiile de muncă li se făcuseră din ce în ce mai grele și cerințele mai mari. Dar izraeliții au fost eliberați din robie și aduși într-un loc unde puteau păzi netulburați toate preceptele lui Iehova. La Sinai Legea a fost rostită, și textul ei, “scris cu degetul lui Dumnezeu” (Exod 31, 18) pe două table de piatră, a fost dat lui Moise. Timp de aproape patruzeci de ani de peregrinare, izraeliților le-a fost amintit continuu despre ziua de odihnă rânduită de Dumnezeu, prin faptul că nu a căzut mană în ziua a șaptea și prin păstrarea minunată a părții duble care cădea în ziua de pregătire.
-181-
Înainte de intrarea în țara făgăduită, izraeliții au fost îndrumați de Moise să păzească ziua de Sabat și să o sfințească. (Deuteronom 5, 12.) Domnul a rânduit ca printr-o păzire credincioasă a poruncii Sabatului, lui Israel să-i fie amintit continuu despre răspunderile față de El ca fiind Creatorul și Răscumpărătorul lor. Dacă aveau să păzească Sabatul în spiritul cel adevărat, idolatria nu putea exista; dar dacă cerințele acestei porunci din Decalog aveau să fie date la o parte, ca nemaifiind necesare, Creatorul avea să fie uitat, iar oamenii aveau să se închine idolilor. “Le-am dat și Sabatele Mele, să fie un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul care-i sfințesc”. Totuși ei “au lepădat poruncile Mele și n-au urmat legile Mele și … au pângărit Sabatele Mele, căci inima nu li s-a depărtat de la idolii lor”. Și în chemarea către ei de a se întoarce la El, le-a atras iarăși atenția la importanța păzirii cu sfințenie a Sabatului. “Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru”, zicea El; “umblați întocmai după rânduielile Mele, păziți poruncile Mele și împliniți-le. Sfințiți Sabatele Mele, căci Ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!” (Ezechel 20, 12.16.19.20.)
-182-
Atrăgând atenția lui Iuda la păcatele care au dus în cele din urmă asupra lor robia babiloniană, Domnul spunea: “Tu îmi nesocotești locașurile Mele cele sfinte, Îmi spurci Sabatele”. “Îmi voi vărsa urgia peste ei, îi voi nimici cu focul mâniei Mele, și le voi întoarce faptele lor asupra capului lor, zice Domnul, Dumnezeu”. (Ezechel 22, 8.31.)
La rezidirea Ierusalimului în zilele lui Neemia, călcarea Sabatului a fost întâmpinată cu întrebarea cercetătoare: “Oare nu au lucrat așa părinții voștri, și nu din pricina aceasta a trimis Dumnezeul nostru toate aceste nenorociri peste noi și peste cetatea aceasta? și voi aduceți din nou mânia Lui împotriva lui Israel, pângărind Sabatul!” (Neemia 13, 18.)
-183-
Hristos, în timpul lucrării Sale pământești, a subliniat cerințele obligatorii ale Sabatului și, în toată învățătura Sa, a dat pe față respect pentru instituția pe care El o întemeiase. În zilele Sale, Sabatul devenise atât de pervertit, încât păzirea lui reflecta caracterul egoist și arbitrar al oamenilor și nu caracterul lui Dumnezeu. Hristos a îndepărtat învățăturile rătăcite prin care aceia care pretindeau a-L cunoaște pe Dumnezeu Îl reprezentau greșit. Cu toate că a fost urmărit cu ostilitate nemiloasă de către rabini, nici măcar în aparență nu S-a conformat cerințelor lor, ci a mers drept înainte, păstrând Sabatul conform Legii lui Dumnezeu.
Printr-o vorbire lămurită a mărturisit cu privire la atitudinea Sa față de Legea lui Iehova. “Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile. Așa că, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine va păzi și va învăța pe alții să le păzească, va fi chemat mare în Împărăția cerurilor”. (Matei 5, 17-19.)
În dispensațiunea creștină, marele vrăjmaș al fericirii omului a făcut din Sabatul poruncii a patra o țintă deosebită de atac. Satana spune: Voi lucra împotriva planului lui Dumnezeu. Voi împuternici pe urmașii mei să dea la o parte memorialul lui Dumnezeu — Sabatul zilei a șaptea. În felul acesta, voi arăta lumii că ziua sfințită și binecuvântată de Dumnezeu a fost schimbată. Ziua aceea nu va mai trăi în mințile oamenilor. Voi șterge amintirea ei. Voi așeza în locul ei o zi care nu poartă pecetea lui Dumnezeu, o zi care nu poate fi un semn între Dumnezeu și poporul Său. Voi face ca aceia care acceptă ziua aceasta să pună asupra ei sfințenia pe care Dumnezeu a așezat-o asupra zilei a șaptea.
-184-
Prin vicarul meu, mă voi înălța pe mine. Ziua întâi va fi preamărită, iar lumea protestantă va primi acest sabat fals ca fiind autentic. Prin nepăzirea Sabatului pe care Dumnezeu l-a instituit, voi arunca dispreț asupra Legii Sale. Cuvintele “Un semn între Mine și voi și urmașii voștri” le voi face să fie folosite în favoarea sabatului meu.
În felul acesta lumea va deveni a mea. Eu voi fi conducătorul pământului, prințul lumii. Voi stăpâni mințile sub puterea mea în așa fel încât Sabatul lui Dumnezeu nu va fi o țintă specială de dispreț. Un semn?! Voi face din păzirea zilei a șaptea un semn al necredincioșiei față de autoritățile pământești. Legile omenești vor fi făcute atât de aspre, încât bărbații și femeile nu vor îndrăzni să păzească Sabatul zilei a șaptea. De frica lipsei de hrană și îmbrăcăminte se vor uni cu lumea în călcarea Legii lui Dumnezeu. Pământul va fi cu totul sub stăpânirea mea!
Prin rânduirea unui sabat fals, vrăjmașul a căutat să schimbe vremurile și Legea. Dar oare a reușit el să schimbe Legea lui Dumnezeu? Cuvintele din Exod capitolul 31 constituie răspunsul. Cel care este același ieri și azi și în veci a spus despre Sabatul zilei a șaptea: “Să nu cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri un semn … Acesta va fi un semn veșnic.”(Exod 31, 13.17.) Indicatorul schimbat arată către o direcție greșită, dar Dumnezeu nu S-a schimbat și nu Se schimbă. El este încă puternicul Dumnezeu al lui Israel. “lată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip. Libanul nu ajunge pentru foc, și dobitoacele lui nu ajung pentru arderea de tot. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie și deșertăciune”. (Isaia 40, 15-17.) Și El este acum tot atât de drept și de gelos pentru Legea Sa cum a fost și în zilele lui Ahab și Ilie.
-185-
Dar cum este disprețuită această Lege! lată că lumea de azi se găsește într-o răzvrătire fățișă împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este într-adevăr o generație neascultătoare și plină de nerecunoștință, nesinceritate, formalism, mândrie și apostazie. Oamenii neglijează Biblia și urăsc adevărul. Isus vede Legea Sa lepădată, iubirea Sa disprețuită, iar pe trimișii Săi tratați cu nepăsare. El vorbește prin bunătățile Sale, dar ele nu sunt recunoscute; El vorbește prin avertizări dar ele nu sunt luate în seamă. Curțile templului sufletului omenesc au fost transformate în locuri de negustorie nesfântă. Egoismul și mândria, invidia și răutatea sunt îngăduite.
Mulți nu se dau înapoi să batjocorească Cuvântul lui Dumnezeu. Aceia care cred acest Cuvânt așa cum este scris sunt luați în râs. Se vede un dispreț crescând față de lege și ordine care indiscutabil își are izvorul în călcarea poruncilor lămurite ale lui Iehova. Violența și crima sunt urmarea îndepărtării de calea ascultării. Priviți nefericirea și suferința mulțimilor care se închină la altarele idolilor și care caută în zadar fericirea și pacea.
-186-
Priviți disprețuirea aproape universală a poruncii Sabatului. Priviți și nelegiuirea îndrăzneață a acelora care în timp ce emit legi care să apere presupusa sfințenie a primei zile a săptămânii, fac legi prin care legalizează comerțul cu băuturi alcoolice. Mai înțelepți decât ce este scris, ei încearcă să forțeze conștiința oamenilor în timp ce aprobă un rău care distruge și abrutizează ființele create după chipul lui Dumnezeu. Însuși Satana este acela care inspiră o astfel de legislație. El știe bine că blestemul lui Dumnezeu va cădea asupra acelora care înalță întocmirile omenești mai presus de cele dumnezeiești și face tot ce-i stă în putință să determine pe oameni să meargă pe calea largă ce sfârșește în distrugere.
Atât de mult s-au închinat oamenii părerilor lor și instituțiilor omenești încât aproape întreaga lume merge după idoli. Și acela care a încercat să schimbe Legea lui Dumnezeu folosește orice născocire amăgitoare pentru a-i face pe bărbați și femei să se unească împotriva lui Dumnezeu și împotriva semnului prin care se recunosc cei neprihăniți. Dar Domnul nu va îngădui la infinit ca Legea Sa să fie călcată și disprețuită, fără să aducă pedeapsa. Vine un timp când “omul va trebui să-și plece în jos privirea semeață și îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea”. (Isaia 2, 11.) Scepticismul poate lua în bătaie de joc cererile Legii lui Dumnezeu. Spiritul lumesc poate să-i contamineze pe mulți și să pună stăpânire pe cei puțini și cauza lui Dumnezeu își poate menține terenul numai printr-un efort mare și prin jertfă continuă; cu toate acestea, până la urmă adevărul va triumfa glorios.
În lucrarea de încheiere a lui Dumnezeu pe pământ, etalonul Legii va fi din nou înălțat. Religia falsă poate predomina, nelegiuirea poate abunda, dragostea multora se poate răci, crucea Calvarului poate fi pierdută din vedere, întunericul, asemenea unui văl de moarte, se poate întinde peste lumea întreagă, toată puterea curentului zilei se poate întinde împotriva adevărului. Uneltire după uneltire se poate forma pentru a distruge pe poporul lui Dumnezeu, dar în ceasul celei mai mari primejdii, Dumnezeul lui Ilie va ridica unelte omenești să ducă o solie care nu poate fi adusă la tăcere. În orașele populate de pe pământ și în locurile unde oamenii au mers prea departe vorbind împotriva Celui Prea Înalt, se va auzi glasul unei mustrări aspre. Oameni îndrumați de Dumnezeu vor denunța curajos unirea bisericii cu lumea. Cu stăruință ei vor chema pe bărbați și femei să se întoarcă de la păzirea unei sărbători întocmite de om, la păzirea Sabatului adevărat. “Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă”, vor vesti ei fiecărui popor, “căci a venit ceasul judecății Lui; și închinați-vă Celui ce a făcut cerul și pământul, marea și izvoarele apelor!” “Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei pe frunte și pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui”. (Apocalipsa 14, 7-10.)
-187-
Dumnezeu nu-și va călca legământul nici nu va schimba ce a ieșit de pe buzele Sale. Cuvântul Său va rămâne tare pentru veșnicie, tot atât de neclintit ca și tronul Său. La judecată acest legământ va fi proclamat, scris clar cu degetul lui Dumnezeu, iar lumea va fi adusă înaintea barei dreptății infinite pentru a-și primi sentința.
Astăzi, ca și în zilele lui Ilie, linia de despărțire dintre poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu și închinătorii dumnezeilor falși este trasă lămurit. “Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal!” (1 Împărați 18, 21.) Și solia pentru astăzi este: “A căzut, a căzut Babilonul cel mare!… Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei, și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit, și au ajuns până la cer; și Dumnezeu și-a adus aminte de nelegiuirile ei”. (Apocalipsa 18, 2.4.5.)
-188-
Nu este departe vremea când încercarea va veni pentru orice ființă. Păzirea sabatului fals ne va fi impusă. Lupta va fi între poruncile lui Dumnezeu și poruncile oamenilor. Aceia care se supun pas cu pas cerințelor lumii și se conformează obiceiurilor ei se vor supune puterilor existente decât să se expună batjocurii, insultei, amenințărilor cu închisoarea și moartea. În vremea aceea aurul va fi despărțit de zgură. Evlavia cea adevărată va fi deosebită clar de cea aparentă și superficială. Multe stele pe care le-am admirat pentru strălucirea lor se vor prăbuși în întuneric. Aceia care și-au asumat podoabele sanctuarului, dar care nu sunt îmbrăcați cu neprihănirea Domnului Hristos, se vor arăta atunci în rușinea propriei lor goliciuni.
Printre locuitorii pământului, răspândiți pe tot pământul, sunt cei care nu și-au plecat genunchiul lui Baal. Asemenea stelelor cerului, care se văd numai noaptea, acești credincioși vor străluci atunci când întunericul acoperă pământul și negură mare popoarele. În Africa cea păgână, în țările catolice ale Europei și Americii de Sud, în China, în Italia, în India, insulele mării în cele mai întunecate colțuri ale pământului, Dumnezeu are în rezervă o constelație a celor aleși, care vor străluci în mijlocul întunericului, făcând cunoscut lămurit unei lumi decăzute puterea transformatoare a ascultării de Legea Sa. Chiar și acum ei se arată în fiecare popor, în fiecare limbă și în fiecare națiune, și în ceasul celei mai cumplite apostazii, când Satana depune efortul suprem de a face ca “toți, mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi” (Apocalipsa 13, 16), să primească, sub pedeapsa cu moartea, semnul de supunere pentru o zi falsă de odihnă, acești credincioși “fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină” … vor “străluci ca niște lumini în lume”. (Filipeni 2, 15.)
-189-
Ce lucrare neînțeleaptă ar fi făcut Ilie dacă ar fi numărat pe Israel la vremea când judecățile lui Dumnezeu cădeau asupra poporului apostaziat! Ar fi numărat numai unul de partea Domnului. Dar atunci când a spus: “am rămas numai eu singur și caută să-mi ia viața”, cuvântul Domnului l-a liniștit: “Dar voi lăsa în Israel șapte mii de bărbați, și anume pe toți cei ce nu și-au plecat genunchii înaintea lui Baal”. (1 Împărați 19, 14.18.)
De aceea nimeni să nu încerce să numere Israelul de astăzi, ci fiecare să aibă o inimă de carne, o inimă plină de simpatie duioasă, o inimă care, asemenea inimii lui Hristos, caută mântuirea unei lumi pierdute.