Profeți și Regi | Capitolul 06
“Solomon a adormit cu părinții lui și a fost îngropat în cetatea tatălui său, David. În locul lui, a domnit fiul său Roboam”. (1 Împărați 11, 43.)
La scurtă vreme de la urcarea pe tron, Roboam a venit la Sihem, unde se aștepta să primească recunoașterea oficială a tuturor semințiilor: “Căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat”. (2 Cronici 10, 1.)
Printre cei prezenți, se găsea și Ieroboam, fiul lui Nebat, același Ieroboam care în timpul domniei lui Solomon fusese cunoscut ca om “tare și viteaz” și căruia profetul Ahia din Silo îi dăduse o solie surprinzătoare: “lată, voi rupe împărăția din mâna lui Solomon, și-ți voi da zece seminții”. (1 Împărați 11, 28.31.)
Prin solul său, Domnul vorbise lămurit lui Ieroboam cu privire la necesitatea împărțirii împărăției. El spusese că această împărțire trebuie să aibă loc “pentru că M-au părăsit și s-au închinat înaintea Astarteei, zeița Sidonienilor, înaintea lui Chemoș, dumnezeul Moabului, și înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, și pentru că nu au umblat în căile Mele, ca să păzească ce este drept înaintea Mea, și să păzească legile și poruncile Mele, cum a făcut David”. (1 Împărați 11, 33.)
-88-
Ieroboam fusese anunțat mai departe că împărăția nu avea să fie împărțită înainte de încheierea domniei lui Solomon: “Nu voi lua din mâna lui toată împărăția, căci îl voi ține domn în tot timpul vieții lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales, și care a păzit poruncile și legile Mele. Dar voi lua împărăția din mâna fiului său, și-ți voi da zece seminții din ea”. (1 Împărați 11, 34.35.)
Cu toate că Solomon dorise să-l pregătească pe Roboam, urmașul ales de el, ca să întâmpine cu înțelepciune criza prezisă de proorocul lui Dumnezeu, niciodată el nu fusese în stare să exercite o influență puternică de modelare spre bine asupra minții fiului lui, a cărui educație timpurie fusese atât de mult neglijată. Roboam primise de la mama lui, o amonită, pecetea unui caracter nestatornic. Din când în când, el a încercat să-L slujească pe Dumnezeu și i-a fost dată oarecare prosperitate; dar n-a fost statornic și, în cele din urmă, s-a lăsat dus de influențele rele care-l înconjuraseră din copilărie. În greșelile din viața lui Roboam și în apostazia lui finală, se descoperă urmările teribile ale unirii lui Solomon cu femeile idolatre.
Semințiile lui Israel suferiseră timp îndelungat nedreptăți apăsătoare sub măsurile de asuprire luate de fostul lor conducător. Cheltuielile risipitoare ale domniei lui Solomon, în vremea apostaziei lui, l-au dus să încarce poporul cu impozite apăsătoare și să le ceară multe servicii de slugă. Înainte de a-l încorona pe noul conducător, bărbații de frunte din semințiile lui Israel au hotărât să se asigure dacă fiul lui Solomon avea de gând să le micșoreze poverile acestea: “Atunci Ieroboam și tot Israelul au venit la Roboam și i-au vorbit așa: ‘Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul: acum ușurează această aspră povară și jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Și îți vom sluji.’”
-89-
Dorind să primească sfat de la consilierii lui înainte de a stabili ce politică va urma, Roboam le-a răspuns: “Întoarceți-vă la mine după trei zile”, și poporul a plecat.
“Împăratul Roboam i-a întrebat pe bătrânii care fuseseră cu tatăl său Solomon, în timpul vieții lui, și a zis: ‘Ce mă sfătuiți să răspund poporului acestuia?’ Și iată ce au zis ei: ‘Dacă vei fi bun cu poporul acesta, dacă-i vei primi bine, și dacă le vei vorbi cu bunăvoință, îți vor sluji pe vecie’.” (2 Cronici 10, 3-7.) Nemulțumit, Roboam s-a îndreptat către bărbați mai tineri, cu care fusese împreună în tinerețe și în primii ani ai maturității lui, și i-a întrebat: “Ce mă sfătuiți să răspund poporului acestuia care-mi vorbește astfel: ‘Ușurează jugul pe care l-a pus tatăl tău peste noi’?” (1 Împărați 12, 9.) Tinerii i-au sugerat să se poarte cu asprime cu supușii împărăției lui și să-i lămurească chiar de la început că nu va admite să se pună vreo piedică în calea dorințelor lui.
Măgulit de perspectiva exercitării autorității supreme, Roboam s-a hotărât să nu țină seama de sfatul bătrânilor din împărăția sa și să facă din tineri sfătuitorii lui. Astfel, în ziua rânduită, când “Ieroboam și tot poporul au venit la Roboam” pentru declarația cu privire la cursul pe care avea să-l urmeze, Roboam “a răspuns aspru poporului…. ‘Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu vi-l voi face și mai greu; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane’.” (1 Împărați 12, 12-14.)
-90-
Dacă Roboam și sfătuitorii lui lipsiți de experiență ar fi înțeles voința divină cu privire la Israel, ei ar fi ținut seama de cererea poporului pentru reforme hotărâte în administrarea guvernării. Dar în momentul favorabil, pe care l-au avut cu ocazia întâlnirii de la Sihem, ei nu au reușit să judece de la cauză la efect și în felul acesta au slăbit pentru totdeauna influența lor asupra unui mare număr de oameni din popor. Hotărârea lor de a menține și de a spori apăsarea introdusă în timpul domniei lui Solomon era în conflict direct cu planul lui Dumnezeu pentru Israel și a dat poporului motive serioase ca să se îndoiască de sinceritatea motivelor lor. În această încercare neînțeleaptă și neîndurătoare de a exercita puterea, împăratul și cu sfătuitorii aleși de el și-au dat pe față mândria pentru poziția și autoritatea lor.
Domnul nu i-a îngăduit lui Roboam să-și aducă la îndeplinire planul pe care-l anunțase. Printre seminții erau și mii de oameni extrem de agitați din cauza măsurilor apăsătoare ale domniei lui Solomon, și acum ei au socotit că nu puteau face altfel decât să se răscoale împotriva casei lui David: “Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l ascultă, poporul a răspuns împăratului: ‘Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem moștenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum vezi-ți de casă, Davide!’ Și Israel s-a dus la corturile lui”. (1 Împărați 12, 16.)
-91-
Ruptura provocată de vorbirea aspră a lui Roboam s-a dovedit de nereparat. De acum înainte, cele douăsprezece seminții ale lui Israel au fost despărțite, semințiile lui Iuda și Beniamin formând împărăția de jos sau de miazăzi a lui Iuda, sub conducerea lui Roboam, pe când cele zece seminții din nord au format și au menținut o conducere separată, cunoscută sub numele de împărăția lui Israel, avându-l pe Ieroboam drept conducător. În felul acesta, s-a împlinit prezicerea proorocului cu privire la împărțirea împărăției. “Lucrul acesta a fost orânduit de Domnul”. (1 Împărați 12, 15.)
Când Roboam a văzut cele zece seminții părăsindu-și supunerea față de el, a pornit la acțiune. Printr-unul din oamenii influenți ai împărăției, “Adora, care era mai mare peste biruri”, el a făcut o încercare de împăcare. Dar trimisul păcii a fost tratat într-un mod care dădea mărturie despre sentimentele de împotrivire față de Roboam: “Adoram a fost ucis cu pietre de tot Israelul, și a murit”. Șocat de această dovadă a forței răscoalei, “împăratul Roboam s-a grăbit să se suie într-un car, ca să ajungă la Ierusalim”. (1 Împărați 12, 18.)
“Roboam, ajungând la Ierusalim, a strâns toată casa lui Iuda și seminția lui Beniamin, o sută optzeci de mii de oameni aleși, buni pentru război, ca să lupte împotriva lui Israel și să-l aducă înapoi sub stăpânirea lui Roboam, fiul lui Solomon. Dar Cuvântul lui Dumnezeu i-a vorbit astfel lui Șemaia, omul lui Dumnezeu: ‘Vorbește lui Roboam, fiul lui Solomon, împăratul lui Iuda, și întregii case a lui Iuda și a lui Beniamin, și celuilalt popor, și spune-le: Așa vorbește Domnul: Nu vă suiți și nu faceți război împotriva fraților voștri, copiii lui Israel! Fiecare din voi să se întoarcă acasă, căci de la Mine s-a întâmplat aceasta’. Ei au ascultat de Cuvântul Domnului și s-au întors acasă, după Cuvântul Domnului”. (1 Împărați 12, 21-24.)
-92-
Timp de trei ani, Roboam a încercat să profite de trista sa experiență de la începutul domniei și în acest efort a reușit. El “a zidit cetăți întărite în Iuda ”, “le-a întărit și a pus în ele căpitani și magazii de bucate, de untdelemn și vin”. S-a îngrijit să facă aceste cetăți “foarte tari” (2 Cronici 11, 5.11.12), Însă secretul prosperității lui Iuda în primii ani ai domniei lui Roboam nu consta în aceste măsuri. Recunoașterea lui Dumnezeu drept Conducător suprem a fost aceea care a adus semințiile lui Iuda și Beniamin într-o poziție avantajoasă. La numărul lor s-au adăugat mulți bărbați temători de Dumnezeu din semințiile de la nord. “Aceia din toate semințiile lui Israel”, spune raportul, “care aveau pe inimă să-L caute pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, au urmat pe Leviți la Ierusalim, ca să jertfească Domnului, Dumnezeului părinților lor. Ei au dat astfel tărie împărăției lui Iuda, și au întărit pe Roboam, fiul lui Solomon, timp de trei ani; căci trei ani au umblat în calea lui David și a lui Solomon”. (2 Cronici 11, 16.17.)
-93-
Roboam avea ocazia să răscumpere într-o mare măsură greșelile trecutului și să restabilească încrederea în priceperea lui de a conduce cu înțelepciune, dacă ar fi mers mai departe pe același drum. Dar pana inspirată trasează un raport trist al succesorului lui Solomon, ca al unuia care nu a reușit să exercite o influență puternică în formarea credincioșiei față de Iehova. Cu toate că împăratul era încăpățânat din fire, încrezător în sine, îndărătnic și înclinat spre idolatrie, dacă și-ar fi pus încrederea deplină în Dumnezeu, ar fi putut să-și dezvolte tăria de caracter. Dar, pe măsură ce timpul trecea, împăratul și-a pus încrederea în puterea poziției și în cetățile pe care le-a întărit. Încet, încet, a cedat cu totul de partea idolatriei. “Când s-a întărit Roboam în domnie și a căpătat putere, a părăsit Legea Domnului, și tot Israelul a părăsit-o împreună cu el”. (2 Cronici 12, 1.)
-94-
Cât de triste și cât de pline de însemnătate sunt cuvintele: “Și tot Israelul împreună cu el”! Poporul pe care Dumnezeu îl alesese să fie o lumină pentru popoarele înconjurătoare se depărta de Izvorul puterii Sale și căuta să devină asemenea popoarelor din jur. După cum s-a întâmplat cu ei, se întâmplă și astăzi, într-o măsură mai mare sau mai mică, cu oricine se predă lucrării celui rău, influența faptei rele nu se mărginește doar la făptuitor. Nimeni nu trăiește pentru sine. Nimeni nu piere singur în nelegiuirea lui. Fiecare viață este o lumină care strălucește și încurajează calea altora sau o influență întunecată și nimicitoare, care duce la disperare și ruină. Noi îi conducem pe alții fie în sus, către fericire și viață nemuritoare, fie în jos, către durere și moarte veșnică. Și dacă, prin faptele noastre, punem sau întărim la lucru puterile rele ale acelora din jurul nostru, ne facem părtași la păcatele lor.
Dumnezeu n-a îngăduit ca apostazia conducătorului lui Iuda să rămână nepedepsită. “În al cincilea an al domniei lui Roboam, Șișac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului, pentru că păcătuiseră împotriva Domnului. Avea o mie două sute de cară și șaizeci de mii de călăreți; și împreună cu el a venit din Egipt un popor fără număr, dintre Libieni, Suchieni și Etiopieni. A luat cetățile întărite ale lui Iuda și a ajuns până la Ierusalim.
Atunci, proorocul Șemaia s-a dus la Roboam și căpeteniile lui Iuda, care se adunaseră în Ierusalim, la apropierea lui Șișac, și le-a zis: ‘Așa vorbește Domnul: Voi M-ați părăsit; vă părăsesc și Eu, și vă dau în mâinile lui Șișac’.” (2 Cronici 12, 2-5.) Poporul nu mersese atât de departe în apostazie, încât să disprețuiască judecățile lui Dumnezeu. În pierderile provocate de invazia lui Șișac, ei au recunoscut mâna lui Dumnezeu și pentru o vreme s-au umilit. “Domnul este drept”, au recunoscut ei.
-95-
“Și când a văzut Domnul că s-au smerit, Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Șemaia: ‘S-au smerit, nu-i voi nimici, nu voi zăbovi să le vin în ajutor, și mâna Mea nu va veni asupra Ierusalimului prin Șișac; dar îi vor supune, și vor ști ce înseamnă să-Mi slujească Mie sau să slujească împărățiilor altor țări’.
Șișac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului…. A luat scuturile de aur pe care le făcuse Solomon. Împăratul Roboam a făcut în locul lor niște scuturi de aramă și le-a dat în grija căpeteniilor alergătorilor, care păzeau intrarea casei împăratului…. Pentru că Roboam se smerise, Domnul și-a abătut mânia de la el, și nu l-a nimicit de tot. Și tot mai era ceva bun în Iuda”. (2 Cronici 12, 6-12.)
Dar când mâna suferinței a fost îndepărtată și națiunea a prosperat iarăși, mulți au uitat de teamă și s-au întors la idolatrie. Printre aceștia a fost chiar împăratul Roboam. Deși umilit prin calamitățile care căzuseră asupra lui, nu a reușit să facă din această experiență un punct decisiv pentru întoarcere în viața lui. Uitând lecția pe care Dumnezeu a urmărit să-l învețe, a căzut din nou în păcatele care aduseseră judecăți asupra națiunii. După câțiva ani lipsiți de glorie, în timpul cărora împăratul “a făcut lucruri rele, pentru că nu și-a pus inima să caute pe Domnul”, “Roboam a adormit cu părinții săi și a fost îngropat în cetatea lui David. Și în locul lui a domnit fiul său Abia”. (2 Cronici 12, 14.16.)
-96-
O dată cu despărțirea împărăției, la începutul domniei lui Roboam, slava lui Israel a început să se depărteze, pentru ca niciodată să nu mai fie recâștigată în plinătatea ei. Uneori, de-a lungul veacurilor care au urmat, tronul lui David a fost ocupat de oameni cu valoare morală și judecată clarvăzătoare, și sub conducerea acestor suverani, binecuvântările care erau revărsate asupra oamenilor lui Iuda se răspândeau și asupra popoarelor înconjurătoare. Uneori, Numele lui Iehova a fost înălțat mai presus de orice Dumnezeu fals, iar Legea Sa a fost privită cu respect. Din timp în timp, se ridicau prooroci puternici pentru a întări mâinile conducătorilor și pentru a încuraja poporul la continuă credincioșie. Dar semințele răului, care deja răsăriseră atunci când Roboam a urcat pe tron, nu aveau să fie niciodată cu totul dezrădăcinate, și uneori poporul lui Dumnezeu, atât de favorizat odinioară, avea să cadă atât de jos, încât să ajungă de proverb printre păgâni.
Dar, în ciuda perversității acelora care alunecau spre practici idolatre, Dumnezeu, în mila Sa, avea să facă tot ce era în puterea Sa pentru a salva împărăția dezbinată de ruină totală. Și pe măsură ce anii treceau, iar planul Său cu privire la Israel părea să fie zădărnicit prin uneltirile oamenilor conduși de agenții satanici, El încă Își dădea pe față planurile Sale binefăcătoare, prin robia și restatornicirea poporului ales. Dezbinarea împărăției nu a fost decât începutul unei istorii minunate, în care sunt descoperite îndelunga răbdare și mila duioasă a lui Dumnezeu. Din grelele încercări ale suferinței prin care aveau să treacă din cauza înclinațiilor către rău, moștenite sau cultivate, aceia pe care Dumnezeu căuta să-i curețe pentru a-și întocmi un popor deosebit, plin de râvnă pentru fapte bune, aveau să recunoască până la urmă: “Nici unul nu este ca Tine, Doamne! Mare ești Tu, și mare este Numele Tău, prin puterea Ta. Cine să nu se teamă de Tine, Împărate al neamurilor?… Căci între toți înțelepții neamurilor și în toate împărățiile lor, nici unul nu este ca Tine…. Dar Domnul este Dumnezeu cu adevărat, este un Dumnezeu viu și un Împărat veșnic”. (Ieremia 10, 6.7.10.)
-97-
Iar închinătorii la idoli aveau să învețe în cele din urmă lecția că zeii falși nu au putere să înalțe și să mântuiască. “Dumnezeii, care nu au făcut nici cerurile și nici pământul, vor pieri de pe pământ și de sub ceruri”. (Ieremia 10, 11.) Numai în credincioșie față de Dumnezeul cel viu, Creatorul tuturor și Conducătorul a toate, omul poate să găsească liniște și pace.
Într-un glas, cei pedepsiți și pocăiți din Israel și Iuda aveau, în cele din urmă, să-și reînnoiască legământul cu Dumnezeul oștirilor, Dumnezeul părinților lor, și să spună despre El:
“Dar El a făcut pământul prin puterea Lui, A întemeiat lumea prin înțelepciunea Lui, A întins cerurile prin priceperea Lui. La tunetul Lui, urlă apele în ceruri;
-98-
El ridică norii de la marginile pământului,Dă naștere fulgerelor și ploii,Și scoate vântul din cămările Lui.
Atunci se arată omul cât este de prost cu știința lui,Și orice argintar rămâne de rușine cu chipul lui cioplit;Căci idolii lui nu sunt decât minciunăȘi nu este nici o suflare în ei;
Sunt un lucru de nimic, o lucrare înșelătoare,Și vor pieri, când va veni pedeapsa.Dar Cel ce este partea lui Iacov, nu este ca ei;
Căci Domnul a întocmit totul,Și Israel este seminția moștenirii Lui;Domnul oștirilor este Numele Lui”.
(Ieremia 10, 12-16.)