Profeți și Regi | Capitolul 01
În timpul domniei lui David și a lui Solomon, Israel a devenit puternic printre popoare și a avut multe ocazii să răspândească o influență puternică în favoarea adevărului și a dreptății. Numele lui Iehova a fost păstrat în cinste, iar scopul pentru care izraeliții au fost stabiliți în țara făgăduinței promitea să-și găsească împlinirea. Au fost ridicate opreliști, iar căutătorii după adevăr din țările păgâne nu s-au întors nesatisfăcuți. Aveau loc convertiri, iar biserica lui Dumnezeu de pe pământ se mărea și prospera.
Solomon a fost uns și proclamat împărat în ultimii ani ai tatălui său, David, care a abdicat în favoarea lui. Prima parte a vieții sale a fost plină de speranțe, iar planul lui Dumnezeu era ca el să crească din putere în putere, din slavă în slavă, apropiindu-se mereu de asemănarea caracterului lui Dumnezeu, și în felul acesta să-i inspire pe cei din poporul Său să aducă la îndeplinire însărcinarea sfântă, ca depozitari ai adevărului divin.
-26-
David știa că planul înalt al lui Dumnezeu pentru Israel va putea fi împlinit numai dacă poporul și conducătorii vor veghea neabătut, ca să atingă ținta pusă înaintea lor. El mai știa că, pentru a îndeplini însărcinarea cu care Dumnezeu l-a onorat pe fiul său Solomon, tânărul conducător trebuia să fie nu numai un luptător, om de stat și suveran, ci și un om energic, bun, un învățător al dreptății, un exemplu de credincioșie. Cu grijă duioasă, David l-a îndemnat pe Solomon să fie nobil și viteaz, să dea pe față milă și bunătate față de supușii săi, și în toate relațiile cu națiunile pământului să cinstească și să slăvească Numele lui Dumnezeu, dând pe față frumusețea sfințeniei. Nenumăratele încercări și experiențe deosebite, prin care a trecut David în timpul vieții, l-au învățat valoarea virtuților nobile și l-au determinat să declare pe patul de moarte, în însărcinarea dată lui Solomon: “Cel ce împărățește între oameni cu dreptate, cel ce împărățește în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineții când răsare soarele în dimineața fără nori, ca razele soarelui după ploaie”. (2 Samuel 23, 3.4.)
Ce ocazie a avut Solomon! Dacă ar fi urmat îndrumările tatălui său, inspirate de cer, domnia lui ar fi fost o domnie a dreptății, așa cum este descrisă în Psalmii 72.
“Dumnezeule, dă judecățile Tale împăratului,Și dă dreptatea Ta fiului împăratului!Și el va judeca pe poporul Tău cu dreptate,Și pe nenorociții Tăi cu nepărtinire.Va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cositCa o ploaie repede, care udă câmpia. În zilele lui va înflori cel neprihănit,Și va fi belșug de pace până nu va mai fi lună,El va stăpâni de la o mare la alta,Și de la Râu până la marginile pământului.Împărații Tarsisului și ai ostroavelor vor plăti biruri,Împărații Sebei și Sabei vor aduce daruri.Da, toți împărații se vor închina înaintea lui.Toate neamurile îi vor sluji.Căci el va izbăvi pe săracul care strigă,Și pe nenorocitul care nu are ajutor.Se vor ruga neîncetat pentru el,Și-l vor binecuvânta în fiecare zi.Numele lui va dăinui pe vecie;Cât soarele va ținea numele lui.Cu el se vor binecuvânta unii pe alții,Și toate neamurile îl vor numi fericit.
-27-
Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, Singurul care face minuni! Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume! Tot pământul să se umple de slava Lui! Amin! Amin!”
În tinerețea lui, Solomon a făcut din alegerea lui David propria sa alegere, și timp de mulți ani a umblat în neprihănire, viața lui fiind caracterizată printr-o ascultare strictă de poruncile lui Dumnezeu. La începutul domniei, a mers cu sfetnicii de stat la Gabaon, unde se afla încă tabernacolul construit în pustie, și acolo s-a unit cu sfătuitorii lui aleși, “cu căpeteniile peste mii și peste sute, cu judecătorii și cu mai marii întregului Israel, căpeteniile caselor părintești” (2 Cronici 1, 2), în aducerea de jertfe lui Dumnezeu și într-o consacrare deplină în slujba Domnului. Înțelegând întrucâtva datoriile legate de slujba împărătească, Solomon știa că aceia care poartă poveri grele trebuie să caute la izvorul înțelepciunii călăuzire, dacă vor să-și aducă la îndeplinire în mod corespunzător răspunderile. Aceasta l-a făcut să-i încurajeze pe sfetnici să se unească cu el din toată inima pentru a se asigura de primire din partea lui Dumnezeu.
-28-
Mai presus de orice bun pământesc, împăratul dorea înțelepciune și pricepere pentru aducerea la îndeplinire a lucrării pe care Dumnezeu i-o dăduse. El tânjea după o minte ageră, mărinimie, sensibilitate sufletească. În noaptea aceea, Domnul i S-a arătat lui Solomon într-un vis și i-a spus: “Cere ce vrei să-ți dau”. Ca răspuns, tânărul și neexperimentatul conducător a dat curs simțămintelor de nevrednicie și dorinței după ajutor: “Tu ai arătat o mare bunăvoință tatălui meu David”, a zis el “pentru că umbla înaintea Ta în credincioșie și dreptate, și în curăție de inimă față de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoință și i-ai dat un fiu care șede pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.
Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărățească în locul tatălui meu David; și eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. Robul tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici numărat, nici socotit, din pricina mulțimii lui. Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta care este așa de mare la număr. Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului”. Dumnezeu a zis lui Solomon: “Fiindcă dorința aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăție, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmașilor tăi, nici chiar o viață lungă, ci ceri pentru tine înțelepciune și pricepere, ca să judeci pe poporul Meu, voi face după cuvântul tău. Îți voi da, pe deasupra, bogății, averi și slavă, cum nu a mai avut niciodată nici un împărat înaintea ta, și cum nici nu va mai avea după tine. Și dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile și poruncile Mele, cum a făcut tatăl tău, David, îți voi lungi zilele”. (1 Împărați 3, 5-14; 2 Cronici 1, 7-12.)
-30-
Dumnezeu a făgăduit că, așa cum fusese cu David, așa avea să fie și cu Solomon. Dacă împăratul avea să împlinească ceea ce Domnul i-a poruncit, scaunul de domnie avea să fie întărit, iar domnia lui avea să fie mijlocul de înălțare a lui Israel “ca popor înțelept și priceput” (Deuteronom 4, 6), o lumină pentru națiunile înconjurătoare.
Limbajul folosit de Solomon în rugăciunea lui către Dumnezeu, înaintea vechiului altar de la Gabaon, dă pe față umilința lui și dorința arzătoare de a-L onora pe Dumnezeu. El și-a dat seama că fără ajutor divin este tot atât de neputincios ca și un copilaș pentru îndeplinirea răspunderilor care erau asupra lui. Știa că-i lipsește discernământul, și simțământul marii lui nevoi l-a determinat să-L caute pe Domnul pentru înțelepciune. În inima lui nu era nici o aspirație egoistă după o cunoștință care să-l înalțe mai presus de alții. El dorea să aducă la îndeplinire datoriile care îi reveneau și mai ales darul care avea să fie mijlocul prin care domnia lui să aducă slavă lui Dumnezeu. Niciodată Solomon nu a fost atât de bogat, atât de înțelept sau cu adevărat mare ca atunci când a mărturisit: “Eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat”. Aceia care astăzi ocupă poziții de încredere trebuie să caute lecția din rugăciunea lui Solomon. Cu cât un om ocupă o poziție mai înaltă, cu atât are de purtat o răspundere mai mare, cu atât mai mare va fi influența pe care o exercită și cu atât mai mare este nevoia de dependență de Dumnezeu. Totdeauna trebuie să-și amintească de faptul că, o dată cu chemarea la lucru, vine și chemarea de a umbla cu grijă înaintea semenilor lui. El trebuie să stea înaintea lui Dumnezeu având atitudinea unui ucenic. Poziția nu aduce și sfințenia caracterului. Un om este în adevăr mare atunci când Îl onorează pe Dumnezeu și ascultă de poruncile Lui.
-31-
Dumnezeul pe care Îl slujim nu caută la fața omului. El, care i-a dat lui Solomon, duh de discernământ și înțelepciune, este gata să dea aceeași binecuvântare astăzi copiilor Săi. “Dacă cuiva îi lipsește înțelepciunea”, declară Cuvântul Său, “s-o ceară de la Dumnezeu, care dă cu mână largă, fără mustrare, și ea îi va fi dată”. (Iacov 1, 5.) Când un purtător de poveri dorește înțelepciune mai mult decât bogăție, putere sau renume, el nu va fi dezamăgit. Unul ca acesta va învăța de la Marele Învățător nu numai ce să facă, ci și cum să lucreze, așa încât să primească aprobarea divină.
Atâta vreme cât rămâne consacrat, omul pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu discernământ și pricepere nu va da pe față dorința după o poziție înaltă, nici nu va căuta să conducă sau să stăpânească. Oamenii trebuie să poarte răspunderi, pentru că este nevoie — dar în loc de a se lupta pentru întâietate, acela care este un conducător adevărat se va ruga pentru o inimă înțelegătoare, ca să facă deosebire intre bine și rău. Cărarea bărbaților care sunt așezați drept conducători nu este ușoară; ei trebuie să vadă în orice piedică o chemare la rugăciune. Niciodată nu trebuie să uite a primi sfat de la Marele Izvor al oricărei înțelepciuni. Întăriți și luminați de Maestru, ei vor fi făcuți în stare să stea neclintiți împotriva influențelor nesfinte și să facă deosebire între dreptate și eroare, între bine și rău. Ei vor aproba ceea ce Dumnezeu aprobă și vor lupta cu putere împotriva introducerii principiilor greșite în lucrarea Sa.
Dumnezeu i-a dat lui Solomon înțelepciunea pe care el a dorit-o mai presus de bogății, onoare sau viață lungă. Cererea lui de a avea o minte ageră, o inimă înțeleaptă și un duh blând a fost împlinită. “Dumnezeu a dat lui Solomon înțelepciune, foarte mare pricepere și cunoștință multă, ca nisipul de pe țărmul mării. Înțelepciunea lui Solomon întrecea înțelepciunea tuturor fiilor Răsăritului și toată înțelepciunea egiptenilor. El era mai înțelept decât oricare om și faima lui se răspândise printre neamurile de primprejur”. (1 Împărați 4, 29-31.)
-32-
“Și tot Israelul … s-a temut de împărat, căci au văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu era în el, povățuindu-l în judecățile lui”. (1 Împărați 3, 28.) Inima poporului s-a îndreptat către Solomon, așa cum fusese față de David, și l-a ascultat în toate lucrurile. “Solomon … s-a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el, și l-a înălțat din ce în ce mai mult”. (2 Cronici 1, 1.)
Timp de mai mulți ani, viața lui Solomon s-a caracterizat prin devotament față de Dumnezeu, cinste, principii statornice și ascultare strictă de poruncile lui Dumnezeu. El dădea îndrumări în toate acțiunile importante și administra cu înțelepciune problemele legate de împărăție. Bogăția și înțelepciunea lui, construcțiile impunătoare și lucrările publice, pe care le-a realizat în primii ani ai domniei, energia, evlavia, dreptatea și generozitatea pe care le-a dat pe față în cuvânt și fapte au câștigat loialitatea, admirația și omagiul conducătorilor din multe țări.
Numele lui Iehova a fost mult onorat în prima parte a domniei lui Solomon. Înțelepciunea și dreptatea, manifestate de împărat, dădeau mărturie tuturor popoarelor despre atributele minunate ale Dumnezeului pe care Îl slujea. Pentru o vreme, Israel a fost ca o lumină, care dădea pe față măreția lui Iehova. Adevărata slavă a primei părți a domniei lui Solomon nu s-a văzut în înțelepciunea neîntrecută, în bogății fabuloase, în puterea fără egal și în renumele lui, ci în onoarea pe care a adus-o Numelui Dumnezeului lui Israel, prin folosirea înțeleaptă a darurilor cerului.
-33-
Pe măsură ce anii treceau și faima lui Solomon creștea, el căuta să-L onoreze pe Dumnezeu, sporind mereu în putere mintală și spirituală și continuând să împartă altora binecuvântările pe care le primea. Nimeni nu putea să înțeleagă mai bine decât el însuși că prin favoarea lui Iehova intrase în stăpânirea puterii, înțelepciunii și că aceste daruri i-au fost acordate ca să dea lumii cunoașterea Împăratului împăraților.
Solomon a dat pe față un interes deosebit în studiul naturii, dar cercetările lui nu s-au limitat la o singură ramură de învățătură. Prin studiul stăruitor al tuturor lucrurilor create, atât însuflețite, cât și neînsuflețite, el a câștigat o concepție lămurită despre Creator. În forțele naturii, în lumea animală și minerală și în orice copac, mugur și floare, el vedea descoperirea înțelepciunii lui Dumnezeu; și în timp ce căuta să învețe mai mult și mai mult, cunoașterea lui despre Dumnezeu și dragostea față de El creșteau continuu. Înțelepciunea inspirată de sus a lui Solomon și-a găsit expresia în cântări de laudă și în multe proverbe. “A rostit trei mii de pilde și a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care crește pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare și despre pești”. (1 Împărați 4, 32.33.)
În parabolele lui Solomon este subliniat principiul viețuirii sfinte și al efortului stăruitor, principii cerești care duc la evlavie, principii care trebuie să guverneze toate faptele vieții. Tocmai răspândirea acestor principii și recunoașterea lui Dumnezeu ca Unul căruia Îi aparțin toată lauda și onoarea au făcut din prima parte a domniei lui Solomon un timp de înălțare morală și de prosperitate materială. “Ferice de omul care găsește înțelepciunea, și de omul care capătă priceperea! Căci câștigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, și venitul adus de ea este mai de preț decât aurul; ea este mai de preț decât mărgăritarele, și toate comorile tale nu se pot asemui cu ea. În dreapta ei este o viață lungă; în stânga ei, bogăție și slavă. Căile ei sunt niște cărări plăcute, și toate cărările ei sunt niște cărări pașnice. Ea este un pom de viață pentru cei ce o apucă, și cei ce o au sunt fericiți”. (Proverbe 3, 13-18.)
-34-
“Iată începutul înțelepciunii: dobândește înțelepciunea și cu tot ce ai, dobândește priceperea” (Proverbe 4, 7); “Frica de Domnul este începutul înțelepciunii” (Psalmii 111, 10); “Frica de Domnul este urârea răului; trufia și mândria, purtarea rea și gura mincinoasă, iată ce urăsc eu”. (Proverbe 8, 13.)
O, dacă în anii de mai târziu Solomon ar fi luat aminte la aceste cuvinte minunate ale înțelepciunii! O, dacă el, care declarase: “Buzele înțelepților seamănă știința” (Proverbe 15, 7) și care învățase pe împărații pământului să dea Împăratului împăraților lauda pe care doreau să o dea unui conducător pământesc, nu și-ar fi atribuit niciodată “cu o gură răzvrătită”, cu mândrie și nerușinare, slava care se cuvenea numai lui Dumnezeu!