Patriarhi și Profeți | Capitolul 67
Raportul biblic despre vizita lui Saul la femeia din En-Dor a fost un izvor de frământări pentru mulți cercetători ai Bibliei. Unii susțin că, de fapt, Samuel era prezent la întrevederea cu Saul, dar Biblia prezintă suficiente dovezi pentru o concluzie contrară. Dacă, așa cum s-a pretins de către unii, Samuel se afla în cer, trebuia să fie chemat oficial de acolo fie de puterea lui Dumnezeu, fie de puterea lui Satana. Nimeni nu poate crede nici măcar pentru o clipă că Satana ar fi avut puterea să-l cheme pe profetul cel sfânt al lui Dumnezeu din cer pentru a onora vrăjitoriile unei femei lepădate. Iarăși nu putem trage concluzia că Dumnezeu l-ar fi înviat pentru a se duce în peștera vrăjitoarei, deoarece Domnul chiar și până atunci refuzase să comunice cu Saul, prin vis, prin Urim, prin profeți (Vezi 1 Samuel 28, 6.) Acestea erau căile proprii de comunicare rânduite de Dumnezeu și El nu le-a trecut cu vederea pe acestea pentru a-și transmite solia prin agentul lui Satana.
Solia în sine este o dovadă îndestulătoare în ceea ce privește originea ei. Scopul ei nu era de a-l conduce pe Saul la pocăință, ci mai degrabă de a-l împinge la ruină; iar aceasta nu este lucrarea lui Dumnezeu, ci a lui Satana. Mai mult, faptul că Saul a întrebat-o pe o vrăjitoare este dat în Scriptură ca un motiv pentru care el a fost lepădat de Dumnezeu și dat nimicirii: ‘Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege față de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, și pentru că a întrebat și cerut sfatul celor ce cheamă morții. N-a întrebat pe Domnul; de aceea Domnul l-a omorât și împărăția a dat-o lui David, fiul lui Isai’. (1 Cronici 10, 13.14.) Aici se spune lămurit că Saul a întrebat spiritul de ghicire, și nu pe Domnul. El nu a stat de vorbă cu Samuel, profetul lui Dumnezeu, ci, prin mijlocirea vrăjitoarei, a avut o convorbire cu Satana. Satana nu putea să îl înfățișeze pe adevăratul Samuel, ci a întruchipat o imitație, care a slujit scopurilor lui de înșelăciune.
-684-
Aproape toate formele antice de magie și vrăjitorie se întemeiau pe credința comunicării cu cei morți. Aceia care practicau necromanția pretindeau că au legături cu duhurile celor plecați din lumea aceasta și că obțin prin ei cunoașterea evenimentelor viitoare. Obiceiul acesta de a-i întreba pe morți este amintit în profeția lui Isaia: ‘Dacă vi se zice însă: “Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc”, răspundeți: “Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii?”’ (Isaia 8, 19.)
Aceeași credință în comunicarea cu cei morți forma cheia de boltă a idolatriei păgânești. Zeii păgânilor erau socotiți ca fiind duhurile zeificate ale eroilor duși din lume. În consecință, religia păgânilor era un cult al morților. Lucrul acesta se vede lămurit din Scripturi. În raportul dat cu privire la păcatul lui Israel la Bet-Peor se spune: ‘Israel locuia la Sitim, și poporul a început să se dedea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; poporul a mâncat și s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor, și Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel’. (Numeri 25, 1-3.) Psalmistul ne spune căror zeități li se aduceau jertfe. Vorbind despre aceeași apostazie a israeliților, el zicea: ‘Ei s-au alipit de Baal-Peor și au mâncat vite jertfite morților’. (Psalmii 106, 28.) Prin urmare, se vede clar că erau jertfe aduse morților.
Zeificarea morților a deținut un loc de seamă în aproape fiecare sistem al păgânismului, ca și așa-zisa comunicare cu cei decedați. Se presupunea că zeii le comunicau oamenilor voința lor și, de asemenea, când li se cerea sfatul, erau gata să răspundă. Un astfel de caracter aveau faimoasele oracole din Grecia și de la Roma.
Credința în comunicarea cu cei morți mai există încă, chiar și în pretinsele țări creștine. Sub numele de spiritism, practica de a vorbi cu ființe care se pretind a fi duhuri ale celor decedați s-a răspândit foarte mult. Acesta este în așa fel calculat, încât să capteze simpatia celor care i-au pus în mormânt pe cei dragi ai lor. Uneori, duhurile se arată unor persoane sub înfățișarea prietenilor lor decedați și le povestesc întâmplări din viața lor, săvârșesc fapte pe care le săvârșeau în timpul vieții lor. În felul acesta, ei îi fac pe oameni să creadă că cei dragi sunt îngeri care zboară în jurul lor și care pot să comunice cu ei. Aceia care susțin astfel că sunt duhuri ale celor decedați sunt priviți cu oarecare idolatrie și, pentru mulți, cuvântul lor are mai multă greutate decât Cuvântul lui Dumnezeu.
-685-
Dimpotrivă, mulți privesc spiritismul ca o curată înșelătorie. Manifestările prin care acesta își susține pretențiile de a avea un caracter supranatural sunt puse pe seama înșelăciunii din partea mediumului. Chiar dacă este adevărat că rezultatele prestidigitației sunt adesea cotate ca manifestații adevărate, au existat, de asemenea, dovezi incontestabile de manifestări ale unei puteri supranaturale. Iar mulți dintre aceia care disprețuiesc spiritismul ca fiind rezultatul iscusinței sau șiretlicurilor, atunci când sunt puși față în față cu manifestări pe care nu le pot explica în felul amintit, ajung să-i recunoască pretențiile.
Spiritismul modern și formele vechi de vrăjitorie și de închinare la idoli — toate aceste forme având ca principiu vital comunicarea cu cei morți — sunt întemeiate pe acea primă minciună prin care Satana a înșelat-o pe Eva, în Eden: ‘Hotărât că nu veți muri; dar Dumnezeu știe că în ziua în care veți mânca din el … veți fi ca Dumnezeu’ (Geneza 3, 4.5.) Fiind de asemenea bazate pe minciună și perpetuând-o, și ele sunt de la tatăl minciunilor.
Evreilor li se interzisese în mod hotărât să se îndeletnicească în vreun fel oarecare cu pretinsa comunicare cu morții. Dumnezeu a închis cu succes această poartă când a zis: ‘Cei morți nu știu nimic … și niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face sub soare’. ‘Suflarea lor trece, se întorc în pământ, și în aceeași zi le pier și planurile.’ Iar Domnul i-a spus lui Israel: ‘Dacă cineva se duce la cei ce cheamă morții și la ghicitori, ca să curvească după ei, Îmi voi întoarce fața împotriva omului aceluia și-l voi nimici din mijlocul poporului lui’. (Eclesiastul 9, 5.6; Psalmii 146, 4; Leviticul 20, 6.)
‘Duhurile de ghicit’ nu erau duhuri ale morților, ci îngeri răi, soli ai lui Satana. Vechea idolatrie, care după cum am văzut cuprinde în sine atât cultul morților, cât și pretinsa comunicare cu ei, e declarată de Biblie ca fiind cultul demonilor. Apostolul Pavel, avertizându-i pe frații săi să nu ia parte în nici un fel la idolatria vecinilor lor păgâni, spunea: ‘Ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor, și nu lui Dumnezeu. Și eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii’. (1 Corinteni 10, 20.) Psalmistul, vorbind despre Israel, spunea că ‘și-au jertfit fiii și fiicele la idoli’ (draci, trad. engl.), iar în versetul următor arată lămurit că i-au jertfit ‘idolilor Canaanului’. (Psalmii 106, 37.38.) În așa numitul cult al morților, de fapt, ei se închinau demonilor.
-686-
Spiritismul modern, care se sprijină pe aceeași temelie, nu e decât o redeșteptare, sub o formă nouă, a vrăjitoriei și a închinării la demoni, pe care Dumnezeu le condamnase și le interzisese pe vremuri. El este prezis în Scripturi, care declară că ‘în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de la credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor’. (1 Timotei 4, 1.) Pavel, în a doua lui epistolă către Tesaloniceni, arată lucrarea specială a lui Satana în spiritism, ca un eveniment care urmează să aibă loc foarte aproape de a doua venire a Domnului Hristos. Vorbind despre a doua venire a Domnului Hristos, el spune că va avea loc după lucrarea ‘Satanei cu tot felul de minciuni, semne și puteri mincinoase’. (2 Tesaloniceni 2, 9.) Iar Petru, descriind primejdiile la care urma să fie expusă biserica în zilele sfârșitului, spune că, după cum au fost profeți mincinoși care l-au dus pe Israel la păcat, tot astfel vor fi și ‘învățători mincinoși care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat’ Mulți îi vor urma în destrăbălările lor”. (2 Petru 2, 1.2.) Aici, apostolul a scos în evidență una dintre caracteristicile de seamă ale învățătorilor spiritiști. Ei refuză să Îl recunoască pe Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Cu privire la astfel de învățători, prea iubitul Ioan spune: “Cine este mincinosul, dacă nu cel care tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine tăgăduiește pe Fiul n-are pe Tatăl”. (1 Ioan 2, 22.23.) Spiritismul, prin tăgăduirea lui Hristos, tăgăduiește atât pe Tatăl, cât și pe Fiul, iar Biblia îl declară ca fiind o manifestare a lui Antihrist.
Prin prezicerea soartei nenorocite a lui Saul, dată prin femeia din En-Dor, Satana urmărea să prindă în cursă întregul popor Israel. Nădăjduia că ei vor ajunge să aibă încredere în vrăjitori și că se vor duce să le ceară sfatul. În felul acesta, izraeliții aveau să se îndepărteze de Dumnezeu ca sfătuitor al lor și să se așeze sub călăuzirea lui Satana. Ademenirea prin care spiritismul atrage mulțimile este pretinsa lui putere de a trage la o parte vălul care acoperă viitorul și de a le descoperi oamenilor tainele pe care Dumnezeu le ține pecetluite.
-687-
Dumnezeu ne-a descoperit în Cuvântul Său marile evenimente viitoare — tot ce este necesar să știm — și ne-a dat o călăuzire sigură în mijlocul primejdiilor; dar scopul lui Satana este să nimicească încrederea oamenilor în Dumnezeu, să-i determine să fie nemulțumiți cu starea lor în viață, să-i facă să caute să cunoască ceea ce, în înțelepciunea Sa, Dumnezeu a ascuns de ochii lor și să disprețuiască ceea ce El le-a descoperit prin Cuvântul Său cel sfânt.
Mulți ajung să fie neliniștiți atunci când nu pot ști exact cum vor decurge lucrurile. Nu pot să sufere nesiguranța și, în nerăbdarea lor, refuză să aștepte pentru a vedea mântuirea lui Dumnezeu. Relele pe care și le închipuie venind îi fac să-și piardă firea. Ei dau frâu liber sentimentelor de răzvrătire și se zbat în chinuri pătimașe, căutând să priceapă ce n-a fost descoperit. Dacă s-ar încrede numai în Dumnezeu și ar priveghea în vederea rugăciunii, ar găsi mângâiere divină. Duhul lor ar fi liniștit prin comunicarea cu Dumnezeu. Cei obosiți și împovărați ar afla odihnă pentru sufletele lor dacă ar merge numai la Isus; dar atunci când trec cu vederea mijloacele rânduite de Dumnezeu pentru mângâierea lor și se îndreaptă spre alte izvoare, nădăjduind să afle ceea ce Dumnezeu ține ascuns ochilor lor, săvârșesc păcatul lui Saul și, prin aceasta, nu ajung să cunoască decât răul.
Lui Dumnezeu nu-I place calea aceasta și a spus-o în cuvintele cele mai clare. Graba plină de nerăbdare de a sfâșia vălul care acoperă viitorul dovedește lipsa de credință în Dumnezeu și lasă sufletul descoperit în fața șoptirilor arhiamăgitorului. Satana îi împinge pe oameni să-i consulte pe ghicitori; și, descoperindu-le lucruri ascunse din trecut, le insuflă încrederea în puterea lui de a prezice viitorul. Prin experiența câștigată în decursul veacurilor, el poate să judece de la cauză la efect și adesea să prezică cu oarecare exactitate, unele dintre evenimentele viitoare ale vieții omului. În felul acesta, izbutește să amăgească sărmanele suflete înșelate și să le atragă sub puterea stăpânirii lui, ducându-le într-o robie după voia lui.
Dumnezeu ne dă prin profetul Său avertizarea aceasta: “Dacă vi se zice însă: ‘Întrebați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc’, răspundeți: ‘Nu va întreba oare un popor pe Dumnezeul său? Va întreba el pe cei morți pentru cei vii? La lege și la mărturie!’ Căci dacă nu vor vorbi așa, nu vor mai răsări zorile pentru poporul acesta”. (Isaia 8, 19.20.)
-688-
Se cuvine oare ca aceia care au un Dumnezeu sfânt, nemărginit în înțelepciune și putere, să meargă la ghicitori, a căror știință vine din trăirea în intimitate cu vrăjmașul Domnului nostru? Dumnezeu Însuși este lumina poporului Său; El îi îndeamnă să-și ațintească privirile prin credință spre mărirea care este ascunsă de privirile omului. Soarele Neprihănirii trimite raze de lumină în inimile lor; ei au lumina de la tronul Cerului și n-au nici o dorință de a se îndepărta de Izvorul luminii pentru a se duce la solii lui Satana.
Solia demonului către Saul, cu toate că era o osândire a păcatului și o profeție de pedeapsă, nu avea ca scop să producă o schimbare în bine în viața lui, ci să-l ducă la disperare și ruină. Cu toate acestea, adesea ispititorului îi convine, în vederea atingerii scopului său, să-i ademenească pe oameni prin lingușire la distrugere. Învățăturile zeilor-demoni din vechime cultivau cea mai josnică depravare. Învățăturile divine care condamnau păcatul și impuneau dreptatea erau înlăturate; adevărul era privit în chip ușuratic, iar depravarea era nu numai prezisă, ci chiar impusă. Spiritismul susține că nu există moarte, nu există păcat, nu există judecată și nici pedeapsă; că oamenii sunt semizei ce n-au căzut; că pofta este legea supremă și că omul are să dea socoteală numai față de sine însuși. Barierele așezate de Dumnezeu pentru a apăra adevărul, curăția și respectul sunt înlăturate și mulți sunt încurajați la păcat. Oare o astfel de învățătură nu sugerează o origine asemănătoare cu a cultului demonilor?
Domnul i-a arătat lui Israel urmările cultivării legăturilor cu duhurile rele, în urâciunile cananiților; ei erau fără iubire firească, închinători la idoli, desfrânați, ucigași, având gânduri murdare și purtări revoltătoare. Oamenii nu-și cunosc propria lor inimă, deoarece “inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea”. (Ieremia 17, 9.) Dar Dumnezeu înțelege tendințele naturii stricate a omului. Pe timpuri, ca și acum, Satana urmărea să aducă stări de lucruri favorabile răzvrătirii, pentru ca poporul lui Dumnezeu să se facă tot atât de nesuferit înaintea lui Dumnezeu ca și canaaniții. Vrăjmașul sufletelor stă fără încetare la pândă pentru a trimite spre sufletul nostru torente nestăvilite de răutăți, pentru că dorește ca noi să fim distruși și osândiți înaintea lui Dumnezeu.
Satana voia cu tot dinadinsul să rămână stăpân peste Canaan; când acesta a fost făcut locuință pentru copiii lui Israel, iar Legea lui Dumnezeu a fost făcută legea țării, el l-a urât pe Israel cu o ură plină de cruzime și răutate și a uneltit nimicirea lui. Prin mijlocirea duhurilor rele, au fost introduși zei străini; iar din cauza abaterii, poporul ales a fost în cele din urmă alungat și împrăștiat din țara făgăduinței. Satana se străduiește să repete în zilele noastre istoria aceasta. Dumnezeu îi separă pe cei ai Săi de urâciunile lumii pentru ca ei să poată ține Legea Sa. Din cauza aceasta, turbarea “pârâșului fraților noștri” nu mai cunoaște margini. “Diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă știe că are puțină vreme”. (Apocalipsa 12, 10.12.) Adevăratul pământ al făgăduinței ne stă chiar în față și Satana e hotărât cu tot dinadinsul să-l nimicească pe poporul lui Dumnezeu și să-l despartă cu totul de moștenirea sa. Îndemnul: “Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită” n-a fost niciodată mai necesar ca acum. (Marcu 14, 38.)
-689-
Cuvântul lui Dumnezeu către vechiul Israel este spus și poporului Său din zilele noastre: “Să nu vă duceți la cei ce cheamă duhurile morților, nici la vrăjitori; să nu-i întrebați ca să nu vă spurcați cu ei”; “căci oricine face aceste lucruri este o urâciune înaintea Domnului”. (Leviticul 19, 31; Deuteronom 18, 21.)