Patriarhi și Profeți | Capitolul 66
S-a declarat din nou război între izraeliți și filisteni. “Filistenii s-au strâns și au venit de au tăbărât la Sunem”, în partea de miazănoapte a câmpiei Izreel, în timp ce Saul și oștile lui erau tăbărâți numai la câțiva kilometri depărtare, la poalele muntelui Ghilboa, la marginea de miazăzi a câmpiei. Pe câmpia aceasta, Ghedeon, însoțit de trei sute de oameni, pusese pe fugă oștile madianiților. Dar duhul care-l inspirase pe salvatorul lui Israel fusese cu totul diferit de acela care frământa acum inima împăratului. Ghedeon pornise puternic în credința în Dumnezeul cel tare al lui Iacov; dar Saul se simțea singur și lipsit de apărare, deoarece Dumnezeu îl părăsise. Privind la oastea filistenilor, “a fost cuprins de frică și un tremur puternic i-a apucat inima”.
Saul aflase că David și oastea lui erau cu filistenii și se aștepta ca fiul lui Isai să folosească ocazia pentru a se răzbuna pentru cele suferite. Împăratul era cuprins de o mare îngrijorare. Ceea ce făcuse ca națiunea să fie într-o primejdie atât de mare era propria lui pasiune nestăpânită, care-l mâna să-l ucidă pe alesul lui Dumnezeu. În timp ce se lăsase stăpânit cu totul de gândul urmăririi lui David, neglijase să-și apere împărăția. Folosindu-se de această situație de neatenție, filistenii au pătruns până în inima țării. În felul acesta, în timp ce Satana îl îndemna pe Saul să-și pună toate puterile în urmărirea lui David, ca să-l poată ucide, același duh rău îi inspira și pe filisteni să folosească ocazia pentru a-l nimici pe Saul și a subjuga poporul lui Dumnezeu. De câte ori nu folosește arhivrăjmașul aceleași metode viclene! El îndeamnă o oarecare inimă neconsacrată să aprindă invidia și cearta în biserică și, folosindu-se apoi de starea aceasta de dezbinare din poporul lui Dumnezeu, îi inspiră și pe agenții săi să lucreze la ruinarea acestuia.
A doua zi, Saul trebuia să dea piept cu filistenii în luptă. Umbrele soartei care-l aștepta se întindeau cu negurile lor de jur împrejur; Saul dorea ajutor și îndrumare. Dar în zadar căuta sfat de la Dumnezeu. “Domnul nu i-a răspuns nici prin vise, nici prin Urim, nici prin prooroci.” Domnul nu alungă niciodată un suflet care vine la el în sinceritate și umilință. Pentru ce s-a depărtat Domnul de Saul fără să-i răspundă? Împăratul, prin propriile sale acțiuni, pierduse binefacerile tuturor căilor de a-L întreba pe Dumnezeu. Lepădase sfatul profetului Samuel; îl exilase pe David, alesul lui Dumnezeu; îi ucisese pe preoții Domnului. Putea el să aștepte răspuns de la Dumnezeu când întrerupsese căile de legătură rânduite de Cer? Păcătuise împotriva Duhului harului pe care-L izgonise și nu i se mai putea oare răspunde prin visuri și descoperiri de la Domnul? Saul nu s-a întors la Dumnezeu cu umilință și pocăință. El nu căuta acum iertare de păcat și împăcare cu Dumnezeu, ci scăpare de vrăjmaș. Se despărțise de Dumnezeu prin propria lui încăpățânare și răscoală. Nu putea avea loc o întoarcere decât pe calea pocăinței și a sfâșierii de inimă; dar monarhul îngâmfat, în chinul său sufletesc și în disperarea sa, s-a hotărât să caute ajutor la un alt izvor.
-676-
“Atunci Saul a zis slujitorilor lui: ‘Căutați-mi o femeie care să cheme morții; ca să mă duc s-o întreb’.” Saul cunoștea foarte bine caracterul necromanției. Ea fusese interzisă în mod categoric de Domnul și împotriva acelora care practicau această îndeletnicire nesfântă fusese rostită sentința pedepsirii cu moartea. În timpul vieții lui Samuel, Saul ordonase să fie omorâți toți vrăjitorii și toți cei care aveau duhul ghicitului; dar acum, în culmea disperării, s-a hotărât să alerge chiar la oracolul pe care-l condamnase ca pe o urâciune.
I s-a spus împăratului că o femeie care avea duhul ghicitului trăia ascunsă la En-Dor. Femeia aceasta făcuse legământ cu Satana, să se predea stăpânirii lui, pentru ca el să-și îndeplinească planurile; iar în schimb, domnul întunericului săvârșea minuni pentru ea și-i dezvăluia lucruri tainice.
Schimbându-și hainele, Saul a plecat noaptea numai cu două ajutoare, pentru a afla ascunzătoarea vrăjitoarei. Vai, ce priveliște tristă! Împăratul lui Israel, dus de Satana ca rob acolo unde îi plăcea lui! Ce potecă întunecoasă pentru picioarele unui om este cea aleasă de cel care a stăruit în a-și alege singur calea, împotrivindu-se influențelor sfinte ale Spiritului lui Dumnezeu! Ce sclavie este mai îngrozitoare ca aceea a omului care s-a predat stăpânirii celui mai rău dintre tirani — eul! Încrederea în Dumnezeu și ascultarea de voia Lui erau singurele condiții pe baza cărora Saul putea să fie împărat al lui Israel. Dacă ar fi împlinit condițiile acestea în decursul domniei, împărăția lui n-ar fi avut de ce să se teamă. Dumnezeu a fost Călăuzitorul lui, Cel Atotputernic ar fi fost scutul lui. Dumnezeu îl suportase multă vreme pe Saul și, cu toate că răzvrătirea și încăpățânarea lui aproape că aduseseră la tăcere glasul divin din sufletul lui, tot mai era prilej de pocăință. Dar când în mijlocul primejdiei s-a îndepărtat de Dumnezeu pentru a căuta lumina la un aliat al lui Satana, a rupt și ultima legătură care-l mai ținea unit cu Creatorul său; el se așezase pe deplin sub controlul acelei puteri demonice care de ani de zile lucrase asupra lui, aducându-l la marginea prăpastiei pieirii.
-679-
La adăpostul întunericului, Saul și slujitorii săi au străbătut câmpia și, trecând cu bine printre rândurile oștirii filistenilor, au traversat șirul de munți până la locuința izolată a vrăjitoarei din En-Dor. Aici se ascunsese femeia care avea duhul ghicitului, pentru ca în taină să poată continua vrăjitoriile ei idolatre. Chiar și așa deghizat cum era Saul, statura lui înaltă și manierele lui alese arătau că nu este un oștean de rând. Femeia bănuia că vizitatorul ei este Saul, iar darurile lui bogate i-au întărit bănuielile. La cererea lui: “Spune-mi viitorul chemând un mort și scoală-mi pe cine-ți voi spune”, femeia a răspuns: “Știi ce a făcut Saul, cum a nimicit din țară pe cei ce cheamă morții și pe cei ce ghicesc viitorul; pentru ce dar întinzi o cursă vieții mele, ca să mă omori?” Atunci “Saul i-a jurat pe Domnul și a zis: ‘Viu este Domnul că nu ți se va întâmpla nici un rău pentru aceasta’”. Iar când ea l-a întrebat: “Pe cine vrei să-ți scol?”, el a răspuns: “Scoală-mi pe Samuel”.
După ce a rostit formulele ei magice, a spus: “‘Văd o ființă dumnezeiască sculându-se din pământ’ un bătrân care se scoală și este învelit cu o mantie”. Saul a înțeles că era Samuel și s-a plecat cu fața la pământ și s-a închinat’.
Cel ce s-a arătat ca urmare a farmecelor magice ale vrăjitoarei nu era profetul sfânt al lui Dumnezeu. Samuel nu era de față la această vizită a duhurilor rele. Arătarea aceea supranaturală era produsă numai de puterea lui Satana. Lui îi era tot atât de ușor să ia înfățișarea lui Samuel, cum i-a fost să ia chip de înger al luminii, când L-a ispitit pe Domnul Hristos în pustie.
-680-
Cele dintâi cuvinte pe care femeia i le-a spus împăratului sub vraja farmecelor ei au fost: ‘Pentru ce m-ai înșelat? Tu ești Saul!’ Iată dar că primul lucru pe care l-a făcut duhul cel rău care luase chipul profetului a fost acela de a o înștiința în taină pe femeia aceasta nelegiuită de înșelăciunea a cărei victimă fusese. Solia adresată lui Saul din partea așa-zisului profet a fost: ‘Pentru ce m-ai tulburat chemându-mă?’ Saul a răspuns: ‘Sunt într-o mare strâmtorare: filistenii îmi fac război, și Dumnezeu S-a depărtat de mine; nu mi-a răspuns nici prin prooroci, nici prin vise. Și te-am chemat să-mi arăți ce să fac’.
În timpul vieții lui Samuel, Saul îi disprețuise sfatul și fugise de mustrările lui. Dar acum, în clipa deznădejdii și nenorocirii, socotea că unica lui speranță era în sfatul profetului, iar pentru a sta de vorbă cu ambasadorul Cerului recurgea zadarnic la trimisul iadului. Saul se așezase cu totul sub puterea lui Satana; și acum, acela a cărui unică plăcere este de a aduce mizerie și ruină a folosit cât a putut mai mult această ocazie prielnică pentru a aduce pieirea asupra nefericitului împărat. Ca răspuns la întrebarea pusă cu chin de moarte de Saul, a venit solia îngrozitoare, ca fiind de pe buzele lui Samuel:
‘Pentru ce mă întrebi pe mine când Domnul S-a depărtat de tine și S-a făcut vrăjmașul tău? Domnul îți face așa cum îți vestisem din partea Lui; Domnul a rupt împărăția din mâinile tale și a dat-o altuia, lui David. N-ai ascultat de glasul Domnului și n-ai făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Lui; de aceea îți face Domnul așa astăzi. Și chiar Domnul va da pe Israel împreună cu tine în mâinile filistenilor’.
În tot cursul purtării sale răzvrătite, Saul a fost lingușit și înșelat de Satana. Lucrarea ispititorului este de a da impresia că păcatul e ceva foarte neînsemnat, de a face cărarea călcării Legii cât mai comodă și mai atrăgătoare, de a face mintea să fie oarbă față de avertismentele și amenințările Domnului. Satana, prin puterea lui amăgitoare, l-a făcut pe Saul să se îndreptățească atunci când a disprețuit mustrările și avertismentele lui Samuel. Dar acum, când se afla la mare strâmtorare, Satana s-a întors împotriva lui, înfățișându-i grozăvia păcatului și lipsa oricărei nădejdi de a mai fi iertat, pentru a-l duce la disperare. Nimic altceva n-ar fi putut să fie mai bine ales pentru a-i nimici curajul sau a-i tulbura mintea, a-l împinge la disperare și sinucidere.
-681-
Saul era istovit de oboseală și foame; era îngrozit și convins de vinovăție. Când prezicerea îngrozitoare a ajuns la cunoștința lui, trupul lui s-a cutremurat ca un stejar scuturat de furtună și s-a prăbușit la pământ.
Vrăjitoarea s-a înspăimântat. Împăratul lui Israel zăcea ca mort înaintea ei. Dacă va muri în casa ei, care aveau să fie urmările pentru ea? Îl rugă stăruitor să se ridice și să mănânce, spunând că, întrucât ea își pusese viața în primejdie pentru a-i împlini cererea, și el ar trebui să asculte de îndemnul ei și să-și salveze viața. Slujitorii lui s-au unit în această cerere și, în cele din urmă, Saul s-a învoit, iar femeia i-a pus înainte vițelul îngrășat și azime pregătite în grabă. Ce scenă! În peștera sălbatică a unei vrăjitoare, care cu numai câteva clipe în urmă răsunase de cuvintele judecății în prezența împuternicitului lui Satana, acela care fusese uns din partea lui Dumnezeu ca împărat peste Israel lua masa, pregătindu-se pentru lupta de moarte a zilei ce se apropia.
Înainte de zorii zilei s-a întors cu slujitorii lui în tabăra lui Israel pentru a se pregăti în vederea luptei. Prin consultarea duhului întunericului, Saul s-a autodistrus. Apăsat de groaza disperării, era cu neputință pentru el să mai inspire curaj oștirii. Despărțit de Izvorul puterii, el nu era în stare să îndrume gândurile israeliților la Dumnezeu ca ajutor al lor. În felul acesta, prezicerea nefastă urma să fie adusă la îndeplinire.
Pe câmpia Sunem și pe coasta muntelui Ghilboa, oștile israeliților și armatele filistenilor s-au ciocnit în luptă de moarte. Cu toate că scena din peștera de la En-Dor alungase orice speranță din inima lui, Saul lupta cu furia deznădejdii pentru tron și împărăție. Dar zadarnic! ‘Bărbații lui Israel au luat-o la fugă dinaintea filistenilor și au căzut uciși pe muntele Ghilboa’. Trei fii viteji ai împăratului au căzut alături de el. Arcașii s-au năpustit asupra lui Saul. El i-a văzut pe ostașii lui cum cad răpuși în jurul său și pe fiii săi tăiați cu sabia. El însuși rănit, nu mai putea nici să lupte, nici să fugă. Scăparea nu mai era cu putință și, hotărât fiind să nu cadă prins în mâinile filistenilor, i-a cerut celui ce îi purta armele: ‘Scoate-ți sabia și străpunge-mă’. Întrucât omul s-a temut să ridice mâna împotriva unsului Domnului, Saul s-a sinucis, aruncându-se în propria sa sabie.
-682-
În felul acesta a pierit primul împărat al lui Israel, purtând asupra sa vinovăția sinuciderii. Viața lui fusese o înfrângere și el s-a coborât în mormânt acoperit de rușine și disperare, deoarece, împotriva voinței lui Dumnezeu, el pusese mai presus propria sa voință pervertită.
Vestea înfrângerii s-a răspândit în lung și în lat, aducând groază în tot Israelul. Oamenii au fugit de prin cetăți și filistenii au pus stăpânire pe ele netulburați. Domnia lui Saul, în independență față de Dumnezeu, s-a dovedit a fi aproape o ruină pentru poporul său.
În ziua următoare luptei, filistenii, umblând pe câmpul de bătaie pentru a-i jefui pe morți, au descoperit trupurile lui Saul și ale celor trei fii ai lui. Pentru a-și desăvârși triumful, au tăiat capul lui Saul și i-au luat armura; apoi atât capul, cât și armura, scăldate în sânge, au fost trimise în țara filistenilor ca trofeu al biruinței ca ‘să dea de veste prin toată țara filistenilor, în casele idolilor și în popor’. Armura a fost pusă în cele din urmă ‘în casa Astarteelor’, iar capul a fost spânzurat în templul lui Dragon. În felul acesta, slava victoriei era pusă în seama zeilor falși, iar numele Domnului era făcut de ocară.
Trupurile moarte ale lui Saul și ale fiilor săi au fost târâte la Bet-Șan, o cetate nu departe de Ghilboa și aproape de râul Iordan. Aici au fost spânzurate ca să fie mâncate de păsările de pradă. Dar oamenii viteji din Iabes-Galaad, amintindu-și de eliberarea cetății lor de către Saul în anii lui cei mai fericiți de la început, și-au dovedit acum recunoștința, salvând trupurile împăratului și ale prinților, și făcându-le o înmormântare onorabilă. Trecând Iordanul noaptea, ‘au luat de pe zidurile Bet-Șanului trupul lui Saul și trupurile fiilor lui. Apoi s-au întors la Iabes, unde le-au ars; le-au luat oasele și le-au îngropat sub stejarul lui Iabes. și au postit șapte zile’. În felul acesta, fapta nobilă săvârșită cu patruzeci de ani înainte a asigurat înmormântarea lui Saul și a fiilor lui de mâini duioase și miloase, în ceasul acela întunecat al înfrângerii și al ocării.