Patriarhi și Profeți | Capitolul 49 (bazat pe textele din Iosua 23 și 24)
Războaiele și cuceririle se sfârșiseră, iar Iosua se retrăsese la casa lui din Timnat-Serah. “De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu-l de toți vrăjmașii care-l înconjurau. Iosua era bătrân, înaintat în vârstă. Atunci Iosua a chemat pe tot Israelul, pe bătrânii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe căpeteniile oastei. Și le-a zis: ‘Eu sunt bătrân, înaintat în vârstă’”. (Iosua 23, 12.)
Trecuseră câțiva ani de când poporul se așezase în teritoriile lui și se putea vedea cum încep să rodească aceleași rele care pe vremuri atrăseseră pedepse asupra lui Israel. Când Iosua a simțit că vârsta își spune cuvântul și și-a dat seama că lucrarea sa trebuia să se încheie curând, a fost cuprins de îngrijorare în ce privește viitorul poporului său. Cu o inimă mai mult decât părintească, le-a vorbit iarăși, atunci când s-au adunat încă o dată în jurul bătrânului lor conducător. “Ați văzut”, le-a spus el, “tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru a luptat pentru voi”. Cu toate că au fost înfrânți, canaaniții tot mai stăpâneau o bună parte din ținutul făgăduit lui Israel și Iosua îndemnă poporul să nu stea liniștit și să nu uite porunca Domnului de a izgoni cu desăvârșire aceste popoare idolatre.
În general, poporul întârzia în încheierea lucrării de alungare a păgânilor. Semințiile s-au așezat fiecare în ținutul său, oastea se împrăștiase și se considera ca fiind greu și nesigur să înceapă iar războiul. Dar Iosua le-a spus: “Domnul, Dumnezeul vostru le va izgoni dinaintea voastră și le va alunga dinaintea voastră; și le veți stăpâni țara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru. Puneți-vă toată puterea ca să păziți și să împliniți tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateți nici la dreapta, nici la stânga”.
-522-
Iosua a chemat poporul ca martor că, atâta timp cât au împlinit condițiile, Dumnezeu a îndeplinit cu credincioșie făgăduințele date. El spune: “Recunoașteți dar din toată inima voastră și din tot sufletul vostru că nici unul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit”. Le spuse însă că Domnul, așa după cum a împlinit făgăduințele, la fel Își va împlini și amenințările. “Și după cum toate cuvintele bune, pe care vi le spusese Domnul, Dumnezeul vostru, s-au împlinit pentru voi, tot așa Domnul va împlini față de voi toate cuvintele rele … dacă veți călca legământul Domnului…. Domnul Se va aprinde de mânie împotriva voastră și veți pieri degrabă din țara cea bună pe care v-a dat-o El”.
Satana îi amăgește pe mulți cu teoria ce pare că ar fi adevărată, că iubirea lui Dumnezeu față de poporul Său este atât de mare, încât îi va scuza păcatele; el susține că, deși îndeplinesc un anumit rol în cârmuirea Sa morală, totuși amenințările din Cuvântul lui Dumnezeu nu sunt îndeplinite în litera lor. Dar, în toată purtarea Sa față de creaturile Sale, Dumnezeu susține principiile dreptății prin aceea că descoperă păcatul în adevăratul lui caracter, demonstrând că roada lui sigură este suferința și moartea. Iertare necondiționată a păcatului n-a fost și nu va fi niciodată. O astfel de iertare ar arăta abandonarea principiilor dreptății, principii care sunt însăși temelia guvernării lui Dumnezeu. Aceasta ar face ca universul necăzut să fie plin de consternare. Dumnezeu arată cu credincioșie urmările păcatului, iar dacă aceste avertismente nu ar fi adevărate, cum am putea fi siguri că făgăduințele Sale se vor împlini? Acea așa-numită bunăvoință, care ar da la o parte dreptatea, nu este bunăvoință, ci slăbiciune.
Dumnezeu este dătătorul vieții. De la început, toate legile Lui aveau ca scop să dea viață. Dar păcatul a stricat ordinea stabilită de Dumnezeu și rezultatul a fost vrajba. Atâta timp cât există păcatul, suferința și moartea sunt inevitabile. Numai datorită faptului că Răscumpărătorul nostru a purtat și poartă în locul nostru blestemul păcatului putem spera să scăpăm, în propria Lui persoană, de urmările nenorocite ale păcatului.
Ascultând de invitație, conducătorii și reprezentanții semințiilor s-au adunat din nou la Sihem, înainte de moartea lui Iosua. Nici un alt loc din tot cuprinsul țării nu era atât de bogat în amintiri sfinte care să conducă gândurile în trecut, la legământul lui Dumnezeu cu Avraam și Iacov și să le amintească de propriile făgăduințe solemne făcute cu prilejul intrării în Canaan. Aici erau munții Ebal și Garizim, martorii muți ai legământului, pentru reînnoirea căruia erau acum adunați în fața conducătorului lor, care avea să moară. Pretutindeni erau dovezi despre ce făcuse Dumnezeu pentru ei, cum le dăduse un pământ pe care nu-l lucraseră și cetăți pe care nu ei le zidiseră, livezi de pomi pe care nu ei le sădiseră. Din nou, Iosua le-a repetat istoria lui Israel și le-a povestit faptele minunate ale lui Dumnezeu, pentru ca toți să recunoască iubirea și îndurarea Lui și să fie bucuroși, servindu-L cu credincioșie și din toată inima.
-523-
La porunca lui Iosua a fost adus chivotul legământului de la Silo. Prilejul era deosebit de solemn și acest simbol al prezenței lui Dumnezeu avea să sporească impresia pe care el dorise s-o facă asupra poporului. După ce a arătat bunătatea lui Dumnezeu față de izraeliți, el i-a îndemnat în Numele Domnului să aleagă cui doresc să slujească. În taină, unii încă se mai închinau la idoli și Iosua se străduia acum să-i determine să-I slujească lui Dumnezeu nu din constrângere, ci de bunăvoie. Iubirea față de Dumnezeu este adevărata temelie a religiei. A te angaja în slujba Sa numai în nădejdea răsplătirii sau de teama pedepsei ar fi un lucru zadarnic. Apostazia fățișă nu este mai ofensatoare la adresa lui Dumnezeu decât fățărnicia și închinarea formală.
Bătrânul conducător a rugat poporul să cugete adânc la cele prezentate de el și să hotărască dacă într-adevăr vor să trăiască la fel ca neamurile corupte și idolatre din jurul lor. Dacă nu le plăcea să-I slujească lui Iehova, izvorul puterii și binecuvântării, trebuia să aleagă cui vor să slujească: “dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri”, de la slujirea cărora a fost chemat Avraam, “sau dumnezeilor amoriților, în a căror țară locuiți”. Aceste ultime cuvinte au fost o aspră mustrare pentru Israel. Dumnezeii amoriților nu fuseseră capabili să-și ocrotească închinătorii. Din cauza păcatelor lor dezgustătoare și degradante, națiunile acestea nelegiuite au fost nimicite, iar țara cea bună pe care o stăpâniseră mai înainte i-a fost dată poporului lui Dumnezeu. Ce nebunie pentru Israel să aleagă zeitățile pentru a căror adorare amoriții au fost nimiciți. “Cât despre mine” — spuse Iosua — “Eu și casa mea vom sluji Domnului”. Același zel sfânt care însuflețea inima conducătorului l-a cuprins și pe popor. Apelurile sale au provocat un răspuns prompt: “Departe de noi gândul să părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei”.
-524-
“Voi nu puteți să slujiți Domnului”, a zis Iosua, “căci este un Dumnezeu sfânt…. El nu vă va ierta fărădelegile și păcatele”. Înainte de a putea fi vorba de o continuă reformă, poporul trebuia să ajungă conștient de propria sa neputință de a asculta de Dumnezeu. Ei au călcat Legea Sa, care-i condamna ca vinovați și care nu prevedea nici o cale de scăpare. Atâta timp cât se încredeau în propria lor putere și dreptate, le era cu neputință să câștige iertarea păcatelor; ei nu erau în stare să satisfacă cerințele Legii desăvârșite a lui Dumnezeu și zadarnic era legământul lor de a-I servi lui Dumnezeu. Numai prin credința lui Hristos puteau să capete iertarea păcatelor și să primească puterea de a asculta de Legea lui Dumnezeu. Era necesar ca ei să înceteze a se mai încrede în propriile lor străduințe de a fi mântuiți, încrezându-se cu totul în meritele Mântuitorului făgăduit, dacă doreau să fie primiți înaintea lui Dumnezeu.
Iosua s-a străduit să-i determine pe ascultătorii săi să-și cântărească bine cuvintele și să nu se angajeze în juruințe pe care nu erau pregătiți să le îndeplinească. Cu adâncă seriozitate, ei au repetat cuvintele lor lămuritoare: “Nu! căci vom sluji Domnului”. Mărturisind solemn față de ei înșiși că L-au ales pe Iehova, ei au repetat încă o dată făgăduința lor de credință: “Noi vom sluji Domnului, Dumnezeului nostru, și vom asculta de glasul Lui”.
“Iosua a făcut în ziua aceea un legământ cu poporul și i-a dat legi și porunci la Sihem”. După ce a scris un raport al acestor întâmplări solemne, l-a așezat împreună cu cartea legii alături de chivot. Și a ridicat o piatră mare ca monument, zicând: “‘Iată, piatra aceasta va fi martoră împotriva voastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul, ea va fi martoră împotriva voastră, ca să nu fiți necredincioși Domnului Dumnezeului vostru’. Apoi Iosua a dat drumul poporului și s-a dus fiecare în moștenirea lui”.
Lucrarea lui Iosua pentru Israel se încheiase. El I-a urmat Domnului cu credincioșie, iar în cartea lui Dumnezeu este numit “robul Domnului”. Cea mai nobilă mărturie a caracterului lui de conducător public este istoria generației care a avut parte de roadele ostenelilor sale: “Israel a slujit Domnului în tot timpul vieții lui Iosua și în timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iosua”.