Patriarhi și Profeți | Capitolul 10
Pentru a repopula pământul pustiit pe care, cu puțin timp înainte, potopul îl curățise de stricăciunea lui morală, Dumnezeu nu a păstrat decât o singură familie, aceea a lui Noe, căruia El îi declarase: “Te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni”. (Geneza 7, 1.) Și totuși, în cei trei fii ai lui Noe s-a dezvoltat foarte repede aceeași mare deosebire văzută în lumea dinainte de potop. În Sem, Ham și Iafet, care trebuia să fie întemeietorii neamului omenesc, se contura caracterul urmașilor lor.
Noe, privind prin inspirație divină, a prezis istoria celor trei mari rase ce aveau să răsară din acești părinți ai omenirii. Descriind pe urmașii lui Ham mai degrabă prin fiul decât prin tatăl, el declară: “Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraților lui”. (Geneza 9, 25.) Păcatul nefiresc săvârșit de Ham arată că respectul filial fusese de multă vreme alungat din sufletul său și dădea pe față toată nelegiuirea și josnicia din caracterul lui. Aceste caracteristici rele s-au transmis mai departe în Canaan și în urmașii lui, a căror neîntreruptă vinovăție a atras asupra lor judecățile lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, respectul manifestat de către Sem și Iafet față de tatăl lor și, în felul acesta, față de poruncile divine, a făgăduit un viitor mai strălucit pentru urmașii lor. Cu privire la acești fii s-a spus: “Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, și Canaan să fie robul lui! Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, și Canaan să fie robul lor”. (Geneza 9, 26-27.) Urmașii lui Sem aveau să fie poporul ales al legământului lui Dumnezeu, al Mântuitorului făgăduit. Iehova avea să fie Dumnezeul lui Sem. Din el avea să coboare Avraam și poporul lui Israel, prin care avea să vină Hristos: “Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul”. (Psalmii 144, 15.) Și Iafet “să locuiască în corturile lui Sem”. Urmașii lui Iafet aveau să aibă în mod deosebit parte de binecuvântările Evangheliei.
-118-
Urmașii lui Canaan au decăzut până la cele mai degradante forme de păgânism. Deși blestemul profetic i-a condamnat la sclavie, aplicarea pedepsei a fost timp de veacuri amânată. Dumnezeu a suportat nelegiuirea și stricăciunea lor, până când ei au trecut limitele răbdării divine. Atunci au fost lepădați și au devenit robi ai urmașilor lui Sem și Iafet.
Profeția lui Noe nu a fost o amenințare arbitrară a mâniei și nici o declarație de favoritism. Ea n-a determinat caracterul și destinul fiilor lui. Dar a arătat care avea să fie rezultatul felului de viață pe care ei în repetate rânduri și l-au ales, cum și caracterul pe care și l-au dezvoltat. Ea era expresia a ceea ce era în planul lui Dumnezeu pentru ei și urmașii lor din cauza propriului lor caracter și propriei lor purtări. De regulă, copiii moștenesc pornirile și înclinațiile părinților și imită pilda lor; astfel că păcatele părinților sunt practicate de către copii, din generație în generație. În acest fel josnicia și lipsa de respect a lui Ham s-au reprodus în urmașii săi, aducând asupra lor blestemul timp de multe generații. “Un singur păcătos nimicește mult bine”. (Eclesiastul 9, 18.)
Pe de altă parte, cât de bogat a fost răsplătit respectul lui Sem pentru tatăl său și ce șir strălucit de oameni sfinți s-a ridicat din urmașii săi! “Domnul cunoaște zilele oamenilor cinstiți … și urmașii lui sunt binecuvântați”. (Psalmii 37, 18.26.) “Să știi că Domnul, Dumnezeul tău este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui”. (Deuteronom 7, 9.)
Pentru un timp, urmașii lui Noe au continuat să locuiască prin munții unde s-a oprit corabia. Pe măsură însă ce numărul lor a crescut, apostazia a dus degrabă la despărțire. Aceia care au dorit să uite pe Creatorul lor și să lepede restrângerea adusă de Legea Sa simțeau o continuă plictiseală și supărare datorită învățăturii și exemplului semenilor lor temători de Dumnezeu și, după un timp, au hotărât să se separe de cei care se închinau lui Dumnezeu. Ca urmare au pornit spre câmpia Șinear, pe malurile fluviului Eufrat. Ei au fost atrași de frumusețea locului și fertilitatea solului și pe această câmpie s-au hotărât să-și facă sălașul.
Aici au hotărât să zidească o cetate și în ea să înalțe un turn uluitor de înalt, așa încât să devină o minune a lumii. Această lucrare era menită să împiedice împrăștierea oamenilor în colonii. Dumnezeu i-a îndrumat pe oameni să se întindă pe întreaga suprafață a pământului pentru a-l popula și a-l supune; dar acești constructori ai Babelului erau hotărâți să-i țină pe toți ai lor uniți într-o societate și să întemeieze o monarhie, care în cele din urmă să stăpânească întregul pământ. Astfel, cetatea lor avea să devină metropola unui imperiu universal; gloria ei avea să stârnească admirația și omagiul lumii și să-i facă vestiți pe întemeietorii ei. Turnul acesta magnific, ajungând până la cer, trebuia în adevăr să stea ca un monument al puterii și înțelepciunii constructorilor lui, perpetuând faima lor până la cele din urmă generații.
-119-
Locuitorii din câmpia Șinear nu credeau în legământul lui Dumnezeu, că El nu va mai aduce alt potop pe pământ. Mulți dintre ei tăgăduiau existența lui Dumnezeu și puneau potopul pe seama unor cauze naturale. Alții credeau într-o Ființă supremă și credeau, de asemenea, că ea a fost aceea care a nimicit lumea dinainte de potop; și inima lor, ca și aceea a lui Cain, s-a răsculat împotriva Lui. Unul dintre scopurile pe care le urmăreau prin construirea turnului era și acela de a avea un loc de scăpare în eventualitatea unui alt potop. Construcția urma să aibă o înălțime mult mai mare decât s-au ridicat apele potopului, iar ei credeau că, în felul acesta, vor fi în afara oricărui pericol. Iar prin faptul că aveau să fie în stare să se înalțe până la nori, ei sperau că vor putea descoperi cauzele potopului. Întreaga lucrarea avea ca scop să înalțe și mai sus mândria celor ce l-au proiectat, să depărteze de la Dumnezeu mințile generațiilor viitoare și să le ducă la idolatrie.
Când a fost parțial terminat, o parte din turn a fost ocupat și folosit ca locuință pentru ziditori; alte încăperi, splendid mobilate și împodobite, au fost închinate idolilor lor. Oamenii se bucurau de succesul lor și slăveau pe dumnezeii de argint și aur, ridicându-se împotriva Cârmuitorului cerului și al pământului. Deodată însă, lucrarea, care înainta atât de bine, a fost oprită. Au fost trimiși îngeri ca să strice planurile constructorilor. Turnul ajunsese la o foarte mare înălțime și era imposibil acum pentru cei ce lucrau sus, în vârf, să comunice în mod direct cu aceia care se aflau jos, la baza turnului; de aceea, au fost așezați oameni din loc în loc, fiecare dintre aceștia să primească și să transmită celui de mai jos ordinele cu privire la materiale sau alte directive în legătură cu lucrarea. În timp ce veștile erau astfel duse de la unul la altul, limbajul li s-a încurcat, astfel că se cereau materiale de care nu era nevoie și se dădeau îndrumări care erau adesea în contradicție cu cele ce fuseseră date. A urmat confuzie și spaimă. Întreaga lucrare s-a oprit. Nu mai putea fi vorba — mai departe — de nici un fel de armonie și conlucrare. Constructorii erau cu totul neînstare să-și explice aceste ciudate neînțelegeri dintre ei și, în mânia și deznădejdea lor, se acuzau unii pe alții. Alianța lor a luat sfârșit în luptă și vărsare de sânge. Fulgere din ceruri, ca o dovadă a neplăcerii lui Dumnezeu, au sfărâmat partea de sus a turnului, aruncând-o la pământ. Astfel, oamenii au fost făcuți să simtă că există un Dumnezeu care domnește în ceruri. Până la data aceea toți oamenii au vorbit aceeași limbă; acum însă, aceia care puteau să-și înțeleagă între ei vorbirea s-au unit în două grupe; unii au pornit într-o parte, alții în alta. “Și Domnul i-a împrăștiat de acolo pe toată fața pământului”. (Geneza 11, 8.) Împrăștierea aceasta a fost mijlocul de populare a pământului și în acest fel s-a realizat planul lui Dumnezeu, chiar și prin mijloacele folosite de oameni spre a-l împiedica.
-120-
Dar ce pierdere au suferit aceia care se ridicaseră împotriva lui Dumnezeu! A fost scopul lui Dumnezeu acela ca, atunci când oamenii ar fi pornit să întemeieze națiuni în diferite părți ale pământului, să ducă cu ei cunoașterea voii Lui, astfel ca lumina adevărului să strălucească cu putere înaintea generațiilor care aveau să vină. Noe, predicatorul credincios al neprihănirii, a trăit cincizeci de ani după potop. Sem a mai trăit cinci sute de ani, și urmașii lor au avut astfel ocazia să facă cunoștință cu cerințele lui Dumnezeu și cu istoria felului în care El S-a purtat cu părinții lor. Dar ei n-au fost binevoitori să dea ascultare acestor adevăruri care nu le plăceau; ei nu doreau să știe ceva despre Dumnezeu; și prin amestecarea limbajului ei au fost, în mare măsură, izolați de legăturile cu aceia care puteau să le dea lumină.
Ziditorii Babelului se lăsaseră în voia spiritului de nemulțumire împotriva lui Dumnezeu. În loc să-și aducă aminte cu recunoștință de mila Sa față de Adam și de legământul îndurării Sale față de Noe, ei se plângeau de asprimea Lui în alungarea primei perechi din Eden și distrugerea lumii prin potop. Dar, în timp ce murmurau împotriva lui Dumnezeu, ca fiind arbitrar și sever, acceptau conducerea celui mai crud dintre tirani. Satana căuta să aducă dispreț asupra jertfelor care preînchipuiau moartea lui Hristos; și, cum mințile oamenilor erau întunecate de idolatrie, el îi mâna să contrafacă aceste jertfe și să-i sacrifice pe propriii lor fii pe altarele zeilor lor. Deoarece oamenii se depărtau de Dumnezeu, atributele divine — dreptatea, curăția și iubirea — au fost înlocuite cu apăsarea, violența și brutalitatea.
-123-
Locuitorii Babelului erau hotărâți să stabilească o conducere care să fie independentă de Dumnezeu. Erau totuși printre ei unii care se temeau de Dumnezeu, dar care fuseseră amăgiți de declarațiile celor necredincioși și atrași în planurile lor. Din pricina acestor credincioși, Dumnezeu a amânat judecățile Sale și le-a dat oamenilor timp în care aceștia să dea pe față adevăratul lor caracter. În timp ce avea loc acest lucru, fiii lui Dumnezeu se străduiau să-i întoarcă de la planurile lor; dar oamenii erau strâns legați în acțiunea aceasta dârză împotriva Cerului. Dacă ar fi mers mai departe nestingheriți, ei ar fi ticăloșit lumea chiar din copilăria ei. Alianța lor a fost întemeiată pe răzvrătire, o împărăție întemeiată pe înălțare de sine și în care Dumnezeu nu avea să aibă nici stăpânire, nici onoare. Dacă această alianță ar fi fost îngăduită, o putere teribilă avea să se ridice pentru a izgoni de pe pământ neprihănirea — și cu ea pacea, fericirea și siguranța. În locul legilor divine, care sunt “sfinte, drepte și bune” (Romani 7, 12), oamenii se străduiau să pună legi care să corespundă cu scopurile inimilor lor egoiste și crude.
Cei care se temeau de Dumnezeu strigau către El ca să intervină. Și “Domnul S-a coborât să vadă cetatea și turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor”. (Geneza 11, 5.) În îndurarea Lui față de omenire, El a nimicit planul ziditorilor turnului și a prăbușit monumentul cutezanței lor. În mila Sa le-a încurcat limbile, punând astfel o stavilă pornirii lor spre răscoală. Dumnezeu suportă îndelung stricăciunea oamenilor, dându-le din plin prilej pentru pocăință; dar El reține toate uneltirile lor de a se împotrivi autorității Legii Sale drepte și sfinte. Din timp în timp, mâna nevăzută ce ține sceptrul guvernării este întinsă pentru a pune frâu nelegiuirii. Sunt date dovezi de netăgăduit că Creatorul Universului, Cel nemărginit în înțelepciune, iubire și adevăr, este Cârmuitorul Suprem al cerului și al pământului și că nimeni nu poate să sfideze puterea Sa fără să fie pedepsit pentru aceasta.
Uneltirile ziditorilor Babelului au sfârșit în rușine și înfrângere. Monumentul mândriei lor a devenit un semn de aducere aminte a nebuniei lor. Cu toate acestea, oamenii continuă să meargă pe același drum, încrezându-se în ei înșiși și respingând Legea lui Dumnezeu. Este același principiu pe care Satana a căutat să-l înfăptuiască în ceruri; același principiu care l-a stăpânit pe Cain atunci când și-a adus jertfa.
Există ziditori de turnuri și în zilele noastre. Cei necredincioși își construiesc teoriile lor pe deducțiile așa-zisei științe și resping revelația Cuvântului lui Dumnezeu. Ei își permit să condamne autoritatea morală a lui Dumnezeu, să disprețuiască Legea Sa și să se mândrească cu capacitatea rațiunii umane. Și, “pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor lor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorința să facă rău”. (Eclesiastul 8, 11.)
-124-
În așa-zisa lume creștină, mulți se depărtează de învățăturile clare ale Bibliei și construiesc un crez format din speculații omenești și mituri plăcute, arătând spre turnul lor ca fiind un mijloc de a urca la cer. Oamenii se agață cu admirație de vorbirile elocvente, care-i învață că cel care păcătuiește nu va muri, că mântuirea poate fi obținută fără să fie nevoie de ascultare față de Legea lui Dumnezeu. Dacă cei ce mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos ar accepta standardul pe care-l prezintă Dumnezeu, acest lucru i-ar duce la unitate; dar atâta vreme cât înțelepciunea omenească este înălțată mai presus de Cuvântul Său cel sfânt, va fi numai ceartă și dezbinare. Confuzia existentă în crezurile și sectele ce sunt în conflict unele cu altele este foarte bine reprezentată prin expresia “Babilon”, pe care profeția (Apocalipsa 14, 8; 18, 2) o aplică la bisericile iubitoare de lume din zilele sfârșitului.
Mulți caută să facă un cer al lor prin acumularea de avuție și putere. Ei “râd și vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus” (Psalmii 73, 8), călcând în picioare drepturile omului și disprețuind autoritatea divină. Cei mândri pot, pentru un timp, să fie în mare putere și pot să aibă succes în tot ceea ce întreprind; dar până la urmă nu vor avea decât dezamăgire și nenorocire.
Timpul cercetării lui Dumnezeu este aproape. Cel Prea Înalt va coborî să vadă ce au zidit fiii oamenilor. Puterea Lui suverană se va manifesta, iar lucrările îngâmfării omenești se vor da pe față. “Domnul privește din înălțimea cerurilor și vede pe toți fiii oamenilor. Din locașul locuinței Lui, El privește pe toți locuitorii pământului”. (Psalmii 33, 13.14.)