Faptele Apostolilor | Capitolul 35 (bazat pe textele din Epistola către Romani.)
După multe și inevitabile întârzieri, Pavel a ajuns, în cele din urmă, la Corint, scena unei atât de agitate lucrări în trecut, iar de o vreme obiectul unei atenții deosebite. El a constatat că mulți dintre primii credincioși îl priveau încă cu multă dragoste, ca pe unul care le adusese cel dintâi lumina Evangheliei. Când i-a salutat pe acești ucenici și a văzut dovezile credincioșiei și zelului lor, el s-a bucurat de faptul că lucrarea lui în Corint nu fusese în zadar.
Credincioșii corinteni, așa porniți cândva să piardă din vedere înalta lor chemare în Hristos, dezvoltaseră un puternic caracter creștin. Cuvintele și faptele lor dădeau pe față puterea transformatoare a harului lui Dumnezeu și ei erau acum o puternică forță spre bine în acel centru al păgânismului și superstiției. În compania însoțitorilor săi iubiți și a acestor credincioși convertiți, spiritul obosit și tulburat al apostolului a găsit odihnă.
-373-
În timpul șederii sale la Corint, Pavel a găsit timp să cugete la viitor, în vederea unor noi și întinse câmpuri de lucrare. Gândurile lui erau în mod deosebit ocupate cu proiectata sa călătorie la Roma. Să vadă credința creștină puternic întemeiată în marele centru al lumii cunoscute pe atunci, aceasta era una din speranțele cele mai scumpe lui, cum și unul din planurile la care ținea foarte mult. În Roma, se înființase deja o biserică și apostolul dorea să câștige conlucrarea credincioșilor de acolo în vederea lucrării ce urma să fie împlinite în Italia, precum și în alte țări. Pentru a pregăti calea în vederea lucrării sale printre acești frați, dintre care mulți îi erau până acum străini, el le-a trimis o epistolă, anunțându-i despre planul său de a vizita Roma, cum și despre nădejdea lui de a înfige stindardul crucii în Spania.
În Epistola sa către Romani, Pavel a prezentat marile principii ale Evangheliei. El a expus poziția sa cu privire la întrebările care frământau bisericile iudaice, cum și cele dintre Neamuri, și a arătat că nădejdile și făgăduințele, care cândva aparținuseră în mod deosebit iudeilor, acum erau oferite și Neamurilor.
Cu o mare claritate și putere, apostolul a prezentat doctrina îndreptățirii prin credința în Hristos. El spera ca și alte biserici să poată fi ajutate prin învățăturile trimise creștinilor din Roma; dar cât de puțin putea el prevedea influența nespus de întinsă a cuvintelor sale! În decursul tuturor veacurilor, marele adevăr al îndreptățirii prin credință a stat ca o puternică torță aprinsă, spre a-i călăuzi pe păcătoșii pocăiți pe calea vieții. Aceasta a fost lumina care a risipit întunericul ce învăluise mintea lui Luther și i-a dezvăluit puterea sângelui lui Hristos de a curăți de păcat. Aceeași lumină a călăuzit mii de suflete împovărate de păcat către adevăratul Izvor de iertare și pace. Fiecare creștin are motiv să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru epistola către biserica din Roma.
-374-
În această epistolă, Pavel și-a exprimat liber povara pe care o simțea pentru iudei. Chiar de când se convertise — el a dorit să-i ajute pe iudei să dobândească o mai clară înțelegere a soliei Evangheliei. “Dorința inimii mele și rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliți”, declara el, “este să fie mântuiți”.
Ceea ce simțea apostolul în această privință nu era o dorință obișnuită. În rugăciune, el cerea mereu lui Dumnezeu să lucreze pentru israeliții care nu L-au recunoscut pe Isus din Nazaret ca Mesia Cel făgăduit. “Spun adevărul în Hristos”, îi asigura el pe credincioșii din Roma, “nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor, că simt o mare întristare și am o durere necurmată în inimă. Căci aproape că doresc să fiu eu însumi anatema, despărțit de Hristos, pentru frații mei, rudele mele trupești. Ei sunt israeliți, au înfierea, slava, legămintele, darea legii, slujba dumnezeiască, făgăduințele, patriarhii, și din ei a ieșit, după trup Hristosul, care este mai pe sus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci”.
Iudeii erau poporul ales al lui Dumnezeu, prin care El intenționa să binecuvânteze întreaga omenire. Din mijlocul lor, Dumnezeu ridicase mulți prooroci. Aceștia au profetizat despre venirea Mântuitorului care avea să fie lepădat și ucis de aceia care ar fi trebuit să fie primii care să-L recunoască ca fiind Cel făgăduit.
-375-
Profetul Isaia, privind în veacurile ce aveau să vină și văzând cum erau lepădați profeți după profeți și, în cele din urmă, chiar Fiul lui Dumnezeu, a fost inspirat să scrie cu privire la primirea Răscumpărătorului de către cei care niciodată mai înainte nu fuseseră socotiți printre copiii lui Israel. Referindu-se la această profeție, Pavel spune: “Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: ‘Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine’. Pe când despre Israel zice: ‘Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit și împotrivitor’”.
Cu toate că Israel a lepădat pe Fiul Său, Dumnezeu nu i-a lepădat. Ascultați cum continuă Pavel susținerea sa: “Întreb dar: ‘A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?’ Nicidecum! Căci și eu sunt israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce zice Scriptura, în locul unde vorbește despre Ilie? Cum se plânge lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: ‘Doamne, pe proorocii Tăi i-a omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur, și caută să-mi ia viața?’ Dar ce-i răspunde Dumnezeu? ‘Mi-am păstrat șapte mii de bărbați, care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal’. Tot așa și în vremea de față, este o rămășiță datorită unei alegeri, prin har!
Israel s-a poticnit și a căzut, dar aceasta nu i-a împiedicat ca să se ridice din nou. Răspunzând la întrebarea: ‘S-au poticnit ei să cadă?’ apostolul răspunde: “Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putință mântuirea Neamurilor, ca să-l facă pe Israel gelos; dacă, deci, alunecarea lor a fost bogăție pentru lume și paguba lor a fost o bogăție pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? V-o spun vouă, Neamurilor: ‘Întrucât sunt apostol al Neamurilor, îmi slăvesc slujba mea și caut, dacă este cu putință, să stârnesc gelozia celor din neamul meu, și să mântuiesc pe unii din ei. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viața din morți?’”
-376-
Era planul lui Dumnezeu ca harul Său să fie descoperit printre Neamuri la fel ca și printre israeliți. Lucrul acesta fusese arătat lămurit în profețiile Vechiului Testament. În susținerea sa, apostolul folosește unele din aceste profeții. ‘Nu este olarul stăpân pe lutul lui’, întreabă el, ‘ca din aceeași frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuințare de cinste și un alt vas pentru o întrebuințare de ocară? Și ce putem spune, dacă Dumnezeu, fiindcă voia să-Și arate mânia și să-Și descopere puterea, a suferit cu multă răbdare niște vase ale mâniei, făcute pentru pieire; și să-Și arate bogăția slavei Lui față de niște vase ale îndurării, pe care le-a pregătit mai dinainte pentru slavă (despre noi vorbesc)? Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci și dintre Neamuri, după cum zice în Osea: “Voi numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu, și prea iubită pe cea care nu era prea iubită”. Și acolo unde li se zicea: “Voi nu sunteți poporul Meu”, vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui Viu’”. (Osea 1, 10.)
Cu toată căderea lui Israel ca națiune, printre ei a rămas totuși o rămășiță evlavioasă, care trebuia să fie mântuită. La venirea Mântuitorului, erau bărbați și femei credincioși care primiseră cu bucurie solia lui Ioan Botezătorul și fuseseră astfel conduși să cerceteze din nou profețiile cu privire la Mesia. Când a fost întemeiată prima biserică creștină, ea a fost alcătuită din acești iudei credincioși care au recunoscut pe Isus din Nazaret ca pe Acela a cărui așteptare ei o doriseră. La această rămășiță se referă Pavel când scrie: “Dacă cele dintâi roade sunt sfinte, și plămădeala este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte”.
-377-
Pavel asemăna rămășița lui Israel cu un măslin de soi, din care unele ramuri au fost tăiate. El compară Neamurile cu ramurile unui măslin sălbatic, altoite în trunchiul părintesc. “Dacă unele ramuri au fost tăiate”, scrie el credincioșilor dintre Neamuri, “și dacă tu erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor, și ai fost făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului, nu te făli față de ramuri. Dacă te fălești, să știi că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine. Dar vei zice: ‘Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.’ Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinței lor, și tu stai în picioare prin credință. Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! Uită-te dar la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut, și bunătate față de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminterea, vei fi tăiat și tu”.
Prin necredință și lepădarea planului cerului față de ei, Israel ca națiune își pierduse legătura cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu putea să prindă din nou de adevăratul trunchi al lui Israel ramurile care fuseseră despărțite de trunchiul părintesc — rămășița care rămăsese credincioasă Dumnezeului părinților lor. “Și chiar ei”, spune apostolul despre aceste ramuri rupte, “dacă nu stăruiesc în necredință, vor fi altoiți; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși”. “Dacă tu”, scrie el Neamurilor, “care ai fost tăiat dintr-un măslin, care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiți ei, care sunt ramuri firești, în măslinul lor? Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ține până va intra numărul deplin al Neamurilor.”
-378-
“Și atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: ‘Izbăvitorul va veni din Sion, și va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele’. În ce privește Evanghelia, ei sunt vrăjmași, și aceasta spre binele vostru; dar, în ce privește alegerea, sunt iubiți din pricina părinților lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută. După cum voi odinioară n-ați ascultat de Dumnezeu, și după cum prin neascultarea lor ați căpătat îndurare acum, tot așa, ei acum n-au ascultat, pentru ca prin îndurarea arătată vouă, să capete și ei îndurare. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toți oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toți.”
“O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui, și cât de neînțelese sunt căile Lui. Și în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” “Din El, prin El, și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci!”
-379-
Astfel, Pavel arată că Dumnezeu este în totul în stare să transforme inimile atât ale iudeilor, cât și ale Neamurilor, și să acorde fiecărui credincios în Hristos binecuvântările făgăduite lui Israel. El repetă cuvintele lui Isaia cu privire la poporul lui Dumnezeu: “Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, numai rămășița va fi mântuită. Căci Domnul va împlini pe deplin și repede pe pământ cuvântul Lui. Și, cum zisese Isaia mai înainte: ‘Dacă nu ne-ar fi lăsat Domnul Sabaot o sămânță, am fi ajuns ca Sodoma, și ne-am fi asemănat cu Gomora’.”
La data când Ierusalimul a fost distrus și templul a ajuns astfel în ruină, multe mii de iudei au fost vânduți ca sclavi în țările păgâne. Asemenea unor naufragiați pe un țărm pustiu, ei au fost risipiți printre Neamuri. Timp de o mie opt sute de ani, iudeii au rătăcit în lume, din țară în țară și nicăieri nu li s-a oferit privilegiul de a-și recâștiga vechiul lor prestigiu ca națiune. Defăimați, urâți, prigoniți, din veac în veac, moștenirea lor a fost o moștenire de suferință.
Cu toată osânda teribilă rostită asupra iudeilor ca națiune, atunci când ei au lepădat pe Isus din Nazaret, în tot cursul veacurilor au trăit mulți iudei nobili și temători de Dumnezeu, bărbați și femei, care au suferit în tăcere. Dumnezeu a mângâiat inimile lor în întristare și a privit cu milă situația lor îngrozitoare. El a auzit rugăciunile pline de frământare sufletească ale acelora care Îl căutaseră din toată inima lor pentru a dobândi o dreaptă înțelegere a cuvântului Său. Unii au învățat să vadă în umilul Nazarinean, pe care părinții lor L-au lepădat și L-au răstignit, pe adevăratul Mesia al lui Israel. Când mintea lor a ajuns să prindă însemnătatea profețiilor atât de bine cunoscute, dar așa de multă vreme întunecate de tradiție și de o greșită interpretare, inimile lor au fost umplute de recunoștință față de Dumnezeu pentru darul negrăit revărsat de El asupra fiecărei ființe omenești care a ales să primească pe Hristos ca Mântuitor personal.
-380-
La această categorie se referea Isaia în profeția sa: “O rămășiță va fi mântuită”. Din zilele lui Pavel și până în timpul de față, Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, a adresat chemarea atât iudeilor, cât și Neamurilor. “Înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului”, spunea Pavel. Apostolul se socotea “dator și Grecilor și Barbarilor”, la fel ca și iudeilor; dar el niciodată nu a pierdut din vedere avantaje certe de care dispuneau iudeii față de alții, “mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredințate cuvintele lui Dumnezeu”. “Evanghelia”, afirma el, “este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului”, deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: “Cel neprihănit va trăi prin credință”. De această Evanghelie a lui Hristos, la fel de roditoare atât pentru iudei, cât și pentru Neamuri, apostolul Pavel declară, în Epistola către Romani, că nu se rușina.
Când Evanghelia aceasta va fi prezentată în plinătatea ei iudeilor, mulți Îl vor primi pe Hristos ca Mesia. Printre predicatorii creștini puțini sunt aceia care se simt chemați să lucreze printre iudei; dar acelora care deseori au fost trecuți cu vederea, cum și tuturor celorlalți, solia îndurării și a nădejdii în Hristos trebuie să le fie dusă.
-381-
Cu ocazia ultimei vestiri a Evangheliei, când o lucrare deosebită trebuie să fie făcută față de clasele de oameni neglijate până acum, Dumnezeu așteaptă ca solii Săi să aibă un interes deosebit față de poporul Iudeu pe care-l găsește în toate părțile lumii. Cum Scripturile Vechiului Testament sunt întrețesute cu cele ale Noului Testament în explicarea planului veșnic al lui Iehova, aceasta va fi pentru mulți iudei ca zorile unei noi creațiuni, ca o înviere a sufletului. Când ei Îl văd pe Hristosul dispensațiunii Evangheliei zugrăvit pe paginile Scripturii Vechiului Testament, și înțeleg cât de lămurit explică Noul Testament pe cel Vechi, puterile priceperii lor până aici adormite sunt trezite și ei recunosc pe Hristos ca Mântuitor al lumii. Mulți Îl vor primi prin credință pe Hristos ca pe Răscumpărătorul lor. Cu ei se vor împlini cuvintele: “Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. (Ioan 1, 12.)
Printre iudei, sunt unii care, asemenea lui Saul din Tars, sunt tari în Scripturi, și aceștia vor vesti cu o putere minunată neschimbabilitatea Legii lui Dumnezeu. Dumnezeul lui Israel va face să se înfăptuiască aceasta în zilele noastre. Brațul Său nu s-a scurtat ca să nu poată mântui. Când slujitorii Săi vor lucra în credință pentru aceia care au fost atât de mult timp neglijați și disprețuiți, mântuirea Lui se va descoperi.
-382-
“Așa vorbește Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: Acum Iacov nu va mai roși de rușine, și nu i se va mai îngălbeni fața acum. Căci când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinți Numele; vor sfinți pe Sfântul lui Iacov, și se vor teme de Dumnezeul lui Israel. Cei rătăciți cu duhul vor căpăta pricepere, și cei ce cârteau vor lua învățătură”. (Isaia 29, 22-24.)