15. Liberat din închisoare

Faptele Apostolilor | Capitolul 15 (bazat pe textele din Faptele apostolilor 12, 1-23.)

“Cam pe aceeași vreme, împăratul Irod a pus mâna pe unii din biserică, pentru ca să-i chinuiască”. Conducerea Iudeii se afla atunci în mâinile lui Irod Agripa, supus lui Claudius, împăratul roman. De asemenea, Irod deținea și poziția de tetrarh al Galileii. După propria sa mărturisire, el era un prozelit al credinței iudaice și părea foarte zelos în aducerea la îndeplinire a ceremoniilor legii iudaice. Dorind să se facă plăcut iudeilor, nădăjduia ca în felul acesta să-și asigure slujba și onorurile sale și a început să le împlinească dorințele, prigonind biserica lui Hristos, prădând casele credincioșilor și bunurile lor și întemnițând pe membrii de vază ai bisericii. El a aruncat în temniță pe Iacov, fratele lui Ioan, și a trimis un călău să-l ucidă cu sabia, așa cum și celălalt Irod rânduise ca profetul Ioan să fie decapitat. Văzând că iudeilor le plăceau aceste strădanii ale sale, el l-a întemnițat și pe Petru.

-144-

Aceste cruzimi aveau loc în vremea Paștelor. În timp ce iudeii sărbătoreau eliberarea lor din Egipt, făcând mare caz de zelul lor pentru Legea lui Dumnezeu, ei călcau în același timp în picioare fiecare principiu al acestei Legi, prin prigonirea și omorârea celor ce credeau în Hristos.

Moartea lui Iacov a pricinuit mare durere și panică printre credincioși. Când a fost întemnițat și Petru, întreaga biserică a fost chemată la post și rugăciune.

Fapta lui Irod de a-l omorî pe Iacov a fost lăudată de iudei, deși unii s-au plâns de felul în care ea a fost săvârșită, susținând că o execuție publică ar fi intimidat mai puternic atât pe credincioși, cât și pe cei care simpatizau cu ei. De aceea, Irod l-a băgat pe Petru la închisoare, urmărind să facă mai departe pe placul iudeilor, printr-un spectacol public al morții lui. Dar i s-a spus că nu ar fi bine să-l scoată pe acest bătrân apostol ca să fie executat înaintea întregului popor, adunat atunci la Ierusalim. Exista temerea ca nu cumva scoaterea lui pentru a fi dus la moarte să trezească mila mulțimii.

Preoții și mai marii se temeau, de asemenea, ca nu cumva Petru să adreseze unul din acele puternice apeluri care, în dese rânduri, i-au trezit pe oameni să studieze viața și caracterul lui Isus — apeluri pe care ei, cu toate argumentele lor, nu fuseseră în stare să le respingă. Zelul lui Petru în apărarea cauzei lui Hristos a călăuzit pe mulți să ia poziție pentru Evanghelie, iar conducătorii se temeau că, dacă i se va îngădui lui Petru să-și apere credința înaintea mulțimii care venise în cetate să se închine, această mulțime va cere regelui eliberarea lui.

-145-

În timp ce, din diferite motive, execuția lui Petru a fost amânată până după Paște, membrii bisericii au avut timp pentru o adâncă cercetare a inimii și pentru rugăciuni stăruitoare. Ei s-au rugat fără încetare pentru Petru; căci simțeau că lucrarea nu s-ar putea lipsi de el. Ei și-au dat seama că au ajuns la un punct unde, fără ajutorul deosebit al lui Dumnezeu, biserica lui Dumnezeu ar fi fost nimicită.

În timpul acesta, închinătorii din toate neamurile căutau templul care fusese dedicat închinării lui Dumnezeu. Strălucind de aur și pietre prețioase, acesta avea o înfățișare plină de frumusețe și măreție. Însă Iehova nu mai putea fi găsit în acest palat atrăgător. Israel, ca națiune, se despărțise de Dumnezeu. Când Domnul Hristos, către încheierea lucrării Sale pământești, a privit pentru ultima dată asupra interiorului templului, El a zis: “Iată că vi se lasă casa pustie”. (Matei 23, 38.) Până aici, El numise templul casa Tatălui Său; dar când Fiul lui Dumnezeu a trecut dincolo de aceste ziduri, prezența lui Dumnezeu a fost retrasă pentru totdeauna din templul zidit pentru slava Lui.

Ziua executării lui Petru a fost în cele din urmă hotărâtă, dar rugăciunile credincioșilor continuau să se înalțe la ceruri; și, în timp ce toate puterile și dragostea inimilor lor se înălțau în rugăciuni pentru ajutor, îngeri ai lui Dumnezeu vegheau asupra apostolului întemnițat.

Amintindu-și de eliberarea de mai înainte a apostolilor din temniță, de data aceasta, Irod a luat măsuri îndoite de precauție. Pentru a împiedica orice posibilitate de eliberare, Petru fusese dat în seama a șaisprezece ostași, care, în schimburi diferite, îl păzeau zi și noapte. În celula sa, el era așezat între doi ostași și era legat cu două lanțuri, fiecare lanț fiind prins bine de încheietura mâinii unuia dintre ostași. Nu-i era cu putință să se miște fără ca ei să știe. Cu ușile temniței bine zăvorâte și o strajă puternică înaintea lor, orice posibilitate de eliberare sau scăpare, prin puteri omenești, era înlăturată. Însă situația disperată pentru om este ocazia lui Dumnezeu.

-146-

Petru era întemnițat într-o celulă tăiată în stâncă, ale cărei uși erau zăvorâte și ferecate; și ostașii de strajă erau răspunzători de păzirea în siguranță a celui închis. Însă zăvoarele, legăturile de fier și straja romană, care de fapt înlăturau orice putință de ajutor omenesc, nu aveau decât să facă și mai deplină biruința lui Dumnezeu în eliberarea lui Petru. Irod își ridicase mâna împotriva Celui Atotputernic și el avea să fie cu totul înfrânt. Prin folosirea puterii Sale, Dumnezeu avea să scape viața prețioasă a aceluia pe care iudeii unelteau să-l nimicească.

Era ultima noapte dinaintea execuției. Din ceruri, un înger puternic este trimis pentru a-l elibera pe Petru. Porțile puternice care-l închideau pe sfântul lui Dumnezeu s-au deschis fără ajutorul mâinilor omenești. Îngerul Celui Prea Înalt a trecut prin ele și înapoia lui porțile s-au închis fără zgomot. El a intrat în celulă și acolo se afla Petru, dormind somnul liniștit al încrederii depline.

Lumina care-l înconjura pe înger a umplut celula, dar ea nu l-a trezit pe apostol. Numai când a simțit atingerea mâinii îngerului și a auzit un glas spunând: “Scoală-te iute!”, numai atunci s-a trezit pe deplin pentru a vedea celula lui strălucind de lumina cerului și un înger plin de o slavă mare stând înaintea lui. În mod automat el a ascultat cuvintele ce i-au fost adresate și, sculându-se, și-a ridicat mâinile, dându-și prea puțin seama că lanțurile căzuseră de la încheieturile mâinilor sale.

-147-

Din nou glasul îngerului îl îndeamnă: “Încinge-te și leagă-ți încălțămintele!” Și iarăși Petru a ascultat în mod automat, țintindu-și privirea înmărmurită asupra oaspetelui său și crezând despre sine că visează sau are o viziune. Încă o dată îngerul poruncește: “Îmbracă-te în haină și vino după mine!” El se mișcă spre ușă, urmat de Petru care, deși de obicei era vorbăreț, acum era mut de uimire. Ei au trecut de strajă și au ajuns la poarta cea grea și zăvorâtă, care singură s-a deschis și apoi s-a închis de îndată, în timp ce străjerii dinăuntru și dinafară stăteau nemișcați la posturile lor.

Au ajuns la a doua ușă, la fel de păzită și pe dinăuntru și pe dinafară. Ea s-a deschis ca și prima, fără nici un scârțâit al balamalelor sau zgomot al zăvoarelor de fier. Ei au ieșit afară și ea s-a închis tot atât de fără zgomot. În același fel au trecut ei și prin a treia poartă și au ajuns în plină stradă. Nu este rostit nici un cuvânt; nu se aude nici un sunet al pașilor. Îngerul se strecoară înainte, înconjurat de o lumină strălucitoare, iar Petru, uimit și crezându-se încă în vis, urmează pe eliberatorul său. În felul acesta, trec pe o stradă și apoi, misiunea îngerului fiind îndeplinită, el dispare deodată.

Lumina cerească s-a risipit și Petru s-a trezit într-un întuneric adânc; însă, pe măsură ce ochii i se obișnuiau cu întunericul, încet, încet, acesta părea că se micșorează, și el s-a pomenit singur pe strada liniștită, bătut în față de aerul rece al nopții. Acum și-a dat seama că era liber, într-o parte a cetății bine cunoscută lui; a recunoscut locul ca fiind unul pe unde umblase deseori și pe care aștepta să treacă în ziua următoare pentru ultima dată.

-148-

S-a străduit să-și reamintească evenimentele petrecute cu câteva minute înainte. Și-a amintit cum adormise legat între cei doi ostași, având încălțămintea și hainele scoase. S-a cercetat bine și a constatat că era încălțat și îmbrăcat complet. Încheieturile mâinilor, umflate din pricina lanțurilor nemiloase, erau acum fără cătușe. Și-a dat seama că eliberarea lui nu era o amăgire, nici un vis și nici o viziune, ci o fericită realitate. A doua zi, el trebuia să fie dus la moarte; dar, iată, un înger l-a eliberat din închisoare și de la moarte. “Când și-a venit Petru în fire, a zis: ‘Acum văd cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scăpat din mâna lui Irod și de la tot ce aștepta poporul iudeu’”.

Îndată, apostolul s-a îndreptat către casa unde erau adunați frații săi și unde în clipa aceea ei se rugau stăruitor pentru el. “A bătut la ușa care dădea în pridvor; și o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e. A cunoscut glasul lui Petru și, de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porții. ‘Ești nebună!’ i-au zis ei. Dar ea stăruia și spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: ‘Este îngerul lui’”.

“Petru însă bătea mereu. Au deschis și au rămas încremeniți când l-au văzut. Petru le-a făcut semn cu mâna să tacă, le-a istorisit cum îl scosese Domnul din temniță”. Și apoi Petru “a ieșit și s-a dus într-alt loc”. Bucurie și laudă au umplut inimile credincioșilor, fiindcă Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile, scăpându-l pe Petru din mâinile lui Irod.

-149-

Dimineața, o mare mulțime s-a strâns ca să asiste la executarea apostolului. Irod a trimis niște slujbași la închisoare după Petru, care avea să fie adus cu un mare fast, cu desfășurare de arme și gărzi, nu numai spre a se asigura că nu scapă, dar și pentru a intimida pe toți simpatizanții și pentru a arăta puterea regelui.

Când păzitorii de dinaintea ușii au văzut că Petru scăpase, au fost cuprinși de groază. Li se spusese în mod categoric că aveau să răspundă cu viața lor pentru viața celui dat în grija lor; și din pricina aceasta fuseseră foarte atenți. Când ofițerii au venit după Petru, ostașii erau încă la ușa închisorii, zăvoarele și drugii de fier strânși tare, lanțurile mai erau bine prinse de încheieturile mâinilor celor doi soldați, însă întemnițatul nu mai era.

Când raportul despre scăparea lui Petru a ajuns la Irod, acesta s-a mâniat la culme și s-a înfuriat. Învinuind garda de la închisoare că nu a fost loială, a poruncit să fie omorâți. Irod știa că nu o putere omenească l-a scăpat pe Petru, dar era hotărât să nu recunoască că o putere divină îi stricase planurile și astfel s-a așezat într-o poziție de cutezătoare disprețuire a lui Dumnezeu.

Nu mult timp după eliberarea lui Petru din închisoare, Irod s-a dus la Cezarea. În timp ce se afla acolo, el a dat un ospăț mare, cu scopul ca să stârnească admirația și ca să culeagă aplauzele oamenilor. La ospăț luau parte iubitori de plăceri din toate locurile și era belșug de mâncăruri și băuturi. Cu mare pompă și fast Irod, a apărut înaintea poporului și li s-a adresat într-o cuvântare măiastră. Era îmbrăcat într-o mantie presărată cu argint și cu aur, care prindea razele soarelui în cutele ei strălucitoare. Această scenă măreață uimea ochii privitorilor. Măreția înfățișării sale și puterea limbajului său bine ales influența cu multă putere pe cei adunați acolo. Cu simțurile lor deja pervertite prin mâncăruri și băuturi, ei erau uimiți de podoabele lui Irod și vrăjiți de purtarea și cuvântare sa; înnebuniți de entuziasm, ei au început să-l lingușească, afirmând că nici un muritor nu putea să se înfățișeze ca el sau să posede o elocvență atât de sclipitoare. Mai departe, ei au spus că, deoarece mereu îl cinstiseră ca pe un conducător, de aici înainte i se vor închina ca unui dumnezeu.

-150-

Unii dintre aceia ale căror voci se auzeau acum proslăvind un păcătos josnic înălțaseră numai cu câțiva ani mai înainte strigăte furioase: “La o parte cu Isus! Răstignește-L, răstignește-L!” Iudeii au refuzat să-L primească pe Hristos, ale cărui veșminte, nearătoase și adesea prăfuite de drum, acopereau o inimă a iubirii divine. Ochii lor nu-L puteau întrezări, sub un exterior umil, pe Domnul vieții și al slavei, deși puterea lui Hristos se descoperise înaintea lor în fapte pe care un simplu om nu le putea face. Însă ei erau gata să adore, ca pe un dumnezeu, pe regele cel mândru, ale cărui veșminte minunate lucrate în argint și aur acopereau o inimă decăzută și nemiloasă.

-151-

Irod știa că el nu merita nici una din laudele și preamăririle ce i se aduceau, totuși el a primit idolatrizarea din partea poporului ca ceva ce i se cuvenea. Inima îi tresări de bucuria triumfului și o strălucire a unei mândrii satisfăcute se răspândi pe fața lui când a auzit înălțându-se strigătul: “Glas de Dumnezeu, nu de om!”

Dar, deodată, o teribilă schimbare a venit asupra lui. Fața i s-a îngălbenit ca de moarte și s-a desfigurat în agonie. Din pori i-au ieșit picături de sudoare. Pentru o clipă, a rămas ca străpuns de durere și groază; apoi, întorcându-și fața albă și lividă către prietenii săi încremeniți de groază, el a strigat cu glas răgușit și disperat: “Acela pe care l-ați proslăvit ca pe un dumnezeu este lovit de moarte”.

Suferind durerile cele mai chinuitoare, el a fost luat de la locul petrecerii și fastului. Cu o clipă mai înainte, fusese obiectul îngâmfat al laudei și adorării acelei mari mulțimi; acum și-a dat seama că se afla în mâinile unui Stăpânitor mai puternic decât el. L-a cuprins remușcarea; și-a amintit de neobosita prigonire a urmașilor lui Hristos; și-a amintit de nemiloasa poruncă de a omorî pe nevinovatul Iacov, cum și de planul său de a-l omorî pe apostolul Petru; el și-a amintit cum, din pricina umilirii sale și în furia lui, el dăduse curs unei răzbunări nechibzuite asupra gărzii închisorii. El simțea că acum Dumnezeu Se ocupa de el, de neînfrânatul prigonitor. El nu a găsit nici o ușurare de durerile trupului sau tortura minții și nici nu se aștepta la vreuna.

Irod era cunoscător al Legii lui Dumnezeu, care spune: “Să nu ai alți dumnezei afară de Mine” (Exod 20, 3); și știa că, primind adorarea mulțimii, el umpluse măsura nelegiuirii sale și atrăsese asupra-și dreapta mânie a lui Iehova.

-152-

Același înger care coborâse din curțile împărătești spre a-l elibera pe Petru fusese solul mâniei și judecății lui Irod. Îngerul l-a lovit pe Petru spre a-l trezi din somn; dar o cu totul altă lovitură a dat acelui rege nelegiuit, dezgolindu-l de mândria sa și aducând asupra-i pedeapsa Celui Atotputernic. Irod a murit în chinurile groaznice ale minții și trupului, sub judecata răsplătitoare a lui Dumnezeu.

Această demonstrare a dreptății divine a avut o puternică influență asupra poporului. Vestea că apostolul lui Hristos fusese în chip miraculos eliberat din temniță și de la moarte, în timp ce prigonitorul lui fusese lovit de blestemul lui Dumnezeu, a fost dusă pretutindeni și a devenit mijlocul de călăuzire al multora la credința în Hristos.

Experiența lui Filip, îndrumat de un înger din cer să se ducă la locul unde a întâlnit pe cineva care căuta adevărul; a lui Corneliu, vizitat de un înger cu o solie de la Dumnezeu; a lui Petru, în închisoare și osândit la moarte, condus de înger afară în siguranță — toate acestea arată strânsa legătură dintre cer și pământ.

Pentru lucrătorul lui Dumnezeu, raportul acestor vizite îngerești ar trebui să aducă tărie și curaj. Astăzi, ca și în zilele apostolilor, soli cerești trec în lungul și-n latul pământului, căutând să mângâie pe cel îndurerat, să apere pe cel nepocăit, să câștige inimile oamenilor la Hristos. Noi nu-i putem vedea personal și totuși ei sunt cu noi, călăuzindu-ne, îndrumându-ne și ocrotindu-ne.

-153-

Cerul este apropiat de pământ prin acea tainică scară al cărei picior este bine înfipt în pământ, în timp ce capătul de sus atinge tronul Celui Infinit. Îngerii urcă și coboară continuu această scară sclipitor de strălucitoare, ducând sus la Tatăl rugăciunile celor în nevoie și ale celor întristați și aducând fiilor oamenilor binecuvântare, nădejde, curaj și ajutor. Acești îngeri de lumină produc o atmosferă cerească în jurul sufletului, ridicându-ne către ceea ce este nevăzut și veșnic. Cu ochii noștri firești nu le putem privi înfățișarea; numai cu o viziune spirituală putem înțelege lucrurile cerești. Numai urechea spirituală poate auzi armonia glasurilor cerești.

“Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El, și-i scapă din primejdie”. (Psalmii 34, 7.) Dumnezeu însărcinează pe îngerii Săi să scape pe aleșii Lui din nenorocire, să-i păzească “de ciume, care umblă în întuneric” și “de molime, care bântuie ziua-n amiaza mare”. (Psalmii 91, 6.) Mereu și mereu, îngerii au vorbit cu oamenii așa cum vorbește cineva cu un prieten al său și i-a condus la locuri sigure. Iarăși și iarăși, cuvintele încurajatoare ale îngerilor au reînsuflețit sufletele doborâte ale credincioșilor, înălțându-le gândurile mai presus de lucrurile pământești, făcându-i să vadă prin credință veșmintele albe, cununile și ramurile biruitoare de finic, pe care le vor primi biruitorii când vor sta în jurul marelui tron alb.

Lucrarea îngerilor este aceea de a se apropia de cel încercat, suferind și ispitit. Ei lucrează neobosit în favoarea acelora pentru care a murit Hristos. Când păcătoșii sunt aduși acolo încât să se predea Mântuitorului, îngerii duc veștile la cer și printre oștile cerești este o mare bucurie. “Va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește decât pentru nouăzeci și nouă de oameni care n-au nevoie de pocăință”. (Luca 15, 7.) În ceruri, se duce un raport despre fiecare străduință încununată cu succes, depusă de noi spre a risipi întunericul și răspândi cunoștința despre Hristos. Când fapta este raportată înaintea Tatălui, bucuria se răspândește prin toată oștirea cerului.

-154-

Stăpânirile și puterile cerului veghează asupra luptei pe care, în împrejurări ce par descurajatoare, o au de dus slujitorii lui Dumnezeu. Noi biruințe sunt dobândite, noi onoruri câștigate atunci când creștinii, grupându-se în jurul steagului Mântuitorului lor, pornesc să dea lupta cea bună a credinței. Toți îngerii cerului sunt în slujba poporului lui Dumnezeu, umil și credincios; Și, în timp ce oștirea de lucrători a Domnului, de aici, de jos, înalță cântecele lor de laudă, corul de sus se unește cu ei, proslăvind pe Dumnezeu și pe Fiul Său.

Avem nevoie să înțelegem misiunea îngerilor mai bine decât o facem acum. Ar fi bine să ne amintim că fiecare copil credincios al lui Dumnezeu trebuie să conlucreze cu ființele cerești. Nevăzutele oștiri ale luminii și puterii însoțesc pe cei blânzi și umili care cred și se prind de făgăduințele lui Dumnezeu. Heruvimi, serafimi și îngeri neîntrecuți în putere stau la dreapta lui Dumnezeu, “toți duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea”. (Evrei 1, 14.)