Faptele Apostolilor | Capitolul 14 (bazat pe textele din Faptele apostolilor 9, 32-43; Faptele apostolilor 10; Faptele apostolilor 11, 1-18.)
În timpul lucrării sale, apostolul Petru a vizitat pe credincioșii din Lidia. Aici a vindecat pe Enea, care timp de opt ani fusese țintuit la pat din pricina paraliziei. “Enea, Isus Hristos te vindecă”, a spus apostolul; “scoală-te și fă-ți patul”. “Enea s-a sculat îndată. Toți locuitorii din Lidia și din Sarona l-au văzut și s-au întors la Domnul”.
La Iope, care era lângă Lidia, trăia o femeie numită Dorca, ale cărei fapte bune o făcuseră să fie foarte mult iubită. Ea era o demnă ucenică a lui Isus și viața ei fusese plină cu fapte de bunătate. Ea știa cine avea nevoie de haine călduroase și cine ducea lipsă de simpatie și cu dragă inimă slujea celor săraci și întristați. Degetele ei iscusite erau mult mai active decât limba ei.
“În vremea aceea, s-a îmbolnăvit și a murit”. Biserica din Iope a simțit lipsa ei și, auzind că Petru se găsea la Lidia, credincioșii au trimis soli la el ca să-l roage: “Nu pregeta să vii până la noi”. “Petru s-a sculat și a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând și i-au arătat hainele și cămășile pe care le făcea Dorca, pe când era cu ele”. Ținând seama de viața de slujire pe care o trăise Dorca, nu este câtuși de puțin de mirare că ei plângeau și lacrimi fierbinți cădeau pe trupul ei neînsuflețit.
-132-
Pe când privea la tristețea lor, inima apostolului a fost cuprinsă de milă. Apoi, după ce a cerut ca prietenii care plângeau să fie scoși din cameră, el a îngenuncheat și s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu ca să readucă la viață și sănătate pe Dorca. Întorcându-se spre trupul ei, el a spus: “Tabita, scoală-te! Ea a deschis ochii și, când a văzut pe Petru, a stătut în capul oaselor”. Dorca fusese de mare ajutor bisericii, și Dumnezeu a socotit potrivit a o aduce înapoi din țara vrăjmașului, pentru ca priceperea și puterea ei să poată fi mai departe o binecuvântare pentru alții și, de asemenea, pentru ca, prin această manifestare a puterii sale, lucrarea lui Hristos să fie întărită.
Pe când Petru era încă la Iope, el a fost chemat de Dumnezeu să ducă Evanghelia lui Corneliu în Cezarea.
Corneliu era un sutaș roman. El era de neam bogat și nobil prin naștere și deținea o poziție de încredere și cinste. Deși prin naștere, creștere și educație era păgân, totuși, prin legătura lui cu iudeii, ajunsese să dobândească cunoștința despre Dumnezeu și I se închina cu o inimă credincioasă, dovedindu-și sinceritatea credinței prin mila pe care o avea față de cei săraci. Pentru binefacerile lui era cunoscut atât în împrejurimi, cât și în locurile depărtate și viața lui neprihănită îl făcuse să se bucure de un nume bun atât printre iudei, cât și printre Neamuri. Influența lui era o binecuvântare pentru toți aceia cu care venea în contact. Raportul inspirat îl descrie ca fiind “cucernic și temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului și se ruga totdeauna lui Dumnezeu”.
-133-
Crezând în Dumnezeu ca fiind Creatorul cerului și al pământului, Corneliu Îi aducea închinare, recunoștea autoritatea Lui și căuta sfatul Lui în toate problemele vieții. El era credincios lui Iehova în viața lui de familie, cum și în îndatoririle sale oficiale. În casa lui ridicase un altar lui Dumnezeu; căci el nu îndrăznea să încerce să-și aducă la îndeplinire planurile sau să-și poarte răspunderile fără ajutorul lui Dumnezeu.
Deși Corneliu credea în profeții și aștepta venirea lui Mesia, el nu cunoștea Evanghelia așa cum a fost ea descoperită în viața și moartea lui Hristos. El nu era membru al bisericii iudaice și rabinii îl vor fi socotit ca un păgân și un necurat. Dar același Veghetor Sfânt care a spus despre Avraam: “Îl cunosc”, îl cunoștea și pe Corneliu și i-a trimis o solie direct din cer.
Îngerul i s-a arătat lui Corneliu în timp ce el se ruga. Când sutașul a auzit că este chemat pe nume, s-a înspăimântat, totuși a înțeles că solul venise de la Dumnezeu și a zis: “Ce este, Doamne?” Îngerul a răspuns: “Rugăciunile și milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El Și-a adus aminte de ele. Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon, zis și Petru. El găzduiește la un om numit Simon tăbăcarul, a cărui casă este lângă mare”.
Felul lămurit în care au fost date aceste îndrumări, prin care s-a amintit chiar și ocupația omului la care stătea Petru, dovedește faptul că cerul cunoaște istoria și ocupația oamenilor în fiecare moment din viață. Dumnezeu cunoaște viața și ocupația lucrătorului umil, tot la fel cum cunoaște și viața împăratului pe tronul lui.
-134-
“Trimite acum niște oameni la Iope și cheamă pe Simon”. În felul acesta, Dumnezeu a scos în evidență modul în care privește El lucrarea Evangheliei și biserica Sa organizată. Îngerul nu a fost însărcinat să spună lui Corneliu istoria crucii. Un om, supus, ca și sutașul, slăbiciunilor și ispitelor trebuia să fie acela care să-i spună despre Mântuitorul Cel răstignit și înălțat.
Ca reprezentanți ai Săi printre oameni, Dumnezeu nu alege îngeri care nu au căzut niciodată, ci ființe omenești, oameni având aceleași patimi ca și cei pe care doresc să-i salveze. Hristos a luat trup omenesc pentru a putea veni în contact cu oamenii. Era nevoie de un Mântuitor divin-omenesc pentru a aduce lumii mântuirea. Și bărbaților și femeilor le-a fost încredințată însărcinarea sacră de a face cunoscut “bogățiile nepătrunse ale lui Hristos”. (Efeseni 3, 8.)
În înțelepciunea Sa, Domnul aduce pe aceia care caută adevărul și-i pune în legătură cu semeni de ai lor care cunosc adevărul. Este planul cerului acela ca cei care au primit lumina să o împărtășească celor ce se află în întuneric. Omul, trăgându-și destoinicia din marele Izvor al înțelepciunii, este făcut instrumentul, unealta lucrătoare, prin care Evanghelia își exercită puterea ei transformatoare asupra minții și inimii.
Corneliu a dat din toată inima ascultare viziunii. După plecarea îngerului, sutașul “a chemat două din slugile sale și un sutaș cucernic din aceia care-i slujeau în tot timpul; și, după ce le-a istorisit totul, i-a trimis la Iope”.
-135-
Îngerul, după ce a avut convorbirea cu Corneliu, s-a dus la Petru, la Iope. În vremea aceea, Petru se ruga pe acoperișul casei sale și citim că “l-a ajuns foamea și a vrut să mănânce. Pe când îi pregăteau mâncarea, a căzut într-o răpire sufletească”. Petru flămânzise nu numai după hrana fizică. Fiind pe acoperișul casei, el putea vedea cetatea Iope și ținutul înconjurător și aceasta îl făcea să flămânzească după mântuirea semenilor lui. El avea o arzătoare dorință de a le prezenta din Scripturi profețiile cu privire la suferințele și moartea lui Hristos.
În viziune, Petru “a văzut cerul deschis și un vas ca o față de masă mare, legată cu cele patru colțuri, coborându-se și slobozindu-se în jos pe pământ. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare și târâtoare de pe pământ și păsările cerului. Și un glas i-a zis: ‘Petre, scoală-te, taie și mănâncă’. ‘Nicidecum, Doamne’, a răspuns Petru. ‘Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat’. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori și îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăși la cer”.
Viziunea aceasta îi aducea lui Petru atât mustrare, cât și învățătură. Ea îi descoperea planul lui Dumnezeu — că, prin moartea lui Hristos Neamurile aveau să ajungă a fi împreună moștenitoare cu iudeii la binecuvântările mântuirii. Căci până la data aceea nici unul dintre ucenici nu predicase Evanghelia la Neamuri. În mintea lor, zidul despărțitor de la mijloc, prăvălit prin moartea lui Hristos, încă mai dăinuia și toate străduințele lor se mărginiseră numai la iudei, fiindcă ei considerau Neamurile ca neavând parte de binecuvântările Evangheliei. Acum, Domnul căuta să-l învețe pe Petru că planul divin cuprindea întreaga lume.
-136-
Mulți dintre Neamuri ascultaseră cu interes predicile lui Petru și ale celorlalți apostoli, și mulți dintre iudeii care vorbeau grecește au crezut în Hristos, însă convertirea lui Corneliu avea să fie de o mai mare însemnătate printre Neamuri.
Sosise vremea ca biserica lui Hristos să înceapă o fază de lucru cu totul nouă. Ușa pe care mulți dintre convertiții iudei o închiseseră în fața Neamurilor trebuia să fie acum larg deschisă. Și Neamurile care primeau Evanghelia trebuia să fie considerate egale cu credincioșii dintre iudei, fără să mai fie necesar să li se mai ceară ritul circumciziunii.
Cu câtă grijă a lucrat Domnul pentru a birui prejudecata împotriva Neamurilor ce fusese întipărită cu atâta putere în mintea lui Petru de educația iudaică ce o primise el. Prin viziunea feței de masă și a celor ce erau în ea, El a căutat să scoată din mintea apostolului această prejudecată și să-l învețe adevărul important, că în ceruri nu este cătare la față; că atât iudeii, cât și Neamurile sunt la fel de prețioși înaintea lui Dumnezeu; că prin Hristos păgânii pot ajunge părtași ai binecuvântărilor și ai privilegiilor Evangheliei.
În timp ce Petru medita asupra însemnătății viziunii, bărbații trimiși de Corneliu au sosit în Iope și s-au oprit înaintea porții locuinței lui. Atunci, Duhul i-a zis: “Iată că sunt trei oameni; scoală-te, pogoară-te și du-te cu ei, fără șovăire, căci Eu i-am trimis”.
-137-
Pentru Petru, aceasta era o poruncă ce-l punea la grea încercare și la fiecare pas pe care-l făcea era dezgustat de datoria ce i se dăduse de împlinit; însă el nu a cutezat să nu asculte. “Petru, deci, s-a pogorât și a zis oamenilor acelora: ‘Eu sunt acela pe care-l căutați; ce pricină vă aduce?’” Ei i-au spus despre singura lor însărcinare, zicând: “Sutașul Corneliu, om drept și temător de Dumnezeu și vorbit de bine de tot neamul iudeilor, a fost înștiințat de Dumnezeu, printr-un înger sfânt, să te cheme în casa lui și să audă cuvintele pe care i le vei spune”.
Ascultând de îndrumările primite chiar atunci de la Dumnezeu, apostolul le-a făgăduit să meargă cu ei. În dimineața următoare, el a pornit spre Cezarea, însoțit de șase dintre frații lui. Aceștia urma să fie martori a tot ce el avea să spună sau să facă în timpul vizitării Neamurilor, căci Petru știa că avea să fie tras la răspundere pentru o așa de categorică încălcare a învățăturilor iudaice.
Când Petru a intrat în casa acestui bărbat dintre Neamuri, Corneliu nu l-a salutat ca pe un oricare vizitator, ci ca pe unul onorat de cer și trimis la el de Dumnezeu. În răsărit, este obiceiul ca înaintea unui prinț sau a unui înalt demnitar să te pleci, așa cum copiii se plecau înaintea părinților lor; Și Corneliu, copleșit de respect față de cineva trimis de Dumnezeu să-l învețe, a căzut la picioarele apostolului să i se închine. Petru s-a îngrozit și, ridicându-l pe sutaș, i-a zis: “Scoală-te, și eu sunt om”.
-138-
În timp ce solii lui Corneliu s-au dus cu misiunea lor, sutașul “chemase acasă la el rudeniile sale și prietenii cei mai de aproape”, ca și ei, împreună cu el, să audă predicarea Evangheliei. Când Petru a ajuns, a găsit o mare mulțime așteptând doritoare să asculte cuvintele lui.
Celor adunați, Petru le-a vorbit în primul rând despre obiceiul iudeilor, spunând că era socotit ca o călcare a legii ca iudeii să se amestece în societatea Neamurilor și că săvârșirea acestui lucru aducea după sine o pângărire ceremonială. “Știți”, le-a zis el, “că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoțească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el; dar Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat. De aceea am venit fără cârtire când m-ați chemat; vă întreb dar, cu ce gând ați trimis după mine?”
Atunci, Corneliu a povestit experiența lui și cuvintele îngerului, spunând în încheiere: “Am trimis îndată la tine, și bine ai făcut că ai venit. Acum dar, toți suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ți-a poruncit Domnul să ne spui”.
Petru a zis: “În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că în orice neam, cine se teme de El și lucrează în neprihănire este primit de El”.
După aceea, mulțimii aceleia de ascultători atenți, apostolul le-a predicat pe Hristos — viața Sa, minunile Sale, trădarea și răstignirea Sa, învierea și înălțarea Sa, cum și lucrarea Sa din ceruri, ca Reprezentant și Apărător al omului. Când Petru a arătat celor de față pe Isus ca fiind singura nădejde a păcătosului, el însuși a înțeles mult mai pe deplin însemnătatea viziunii pe care o avusese și inima lui ardea de spiritul adevărului pe care-l prezenta.
-139-
Deodată, vorbirea a fost întreruptă de coborârea Duhului Sfânt. “Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul.” Toți credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat și peste Neamuri. Căci îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu.
“Atunci Petru a zis: ‘Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?’ Și a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos”.
În felul acesta a fost dusă Evanghelia la aceia care fuseseră străini și venetici, făcându-i împreună părtași cu sfinții și membri ai casei lui Dumnezeu. Convertirea lui Corneliu și a casei lui alcătuia primele roade ale unui seceriș ce urma să fie adunat. Din această casă, mult cuprinzătoarea lucrare a harului s-a răspândit în această cetate păgână.
Astăzi, Dumnezeu caută suflete atât printre cei de sus, cât și printre cei de jos. Sunt mulți asemenea lui Corneliu, oameni pe care Domnul dorește să-i alăture lucrării Sale din lume. Simpatiile lor sunt legate de poporul lui Dumnezeu, însă legăturile care îi țin de lume îi țin cu tărie. Pentru a lua poziție pentru Hristos se cere curaj moral din partea lor. Trebuie să se depună străduințe deosebite pentru aceste suflete care sunt într-o așa de mare primejdie din pricina răspunderilor și legăturilor lor de societate.
-140-
Dumnezeu cheamă lucrători umili și zeloși, care să ducă Evanghelia la clasele cele mai de sus. Minuni vor fi săvârșite în convertiri sincere — minuni care nu se zăresc acum. Oamenii cei mai mari ai acestui pământ nu sunt mai presus de puterea unui Dumnezeu ce lucrează prin minuni. Dacă aceia care lucrează împreună cu El vor fi oameni care să știe să folosească ocaziile, făcându-și datoria cu curaj și credincioșie, Dumnezeu va converti oameni care ocupă poziții de răspunderi, oameni învățați și cu influență. Prin puterea Duhului Sfânt, mulți vor primi principiile divine. Convertiți la adevăr, ei vor deveni unelte în mâna lui Dumnezeu pentru a transmite și altora lumina. Ei vor avea o povară deosebită pentru alte suflete din această clasă neglijată. Timp și bani vor fi consacrați lucrării Domnului și noi destoinicii și puteri se vor adăuga bisericii.
Deoarece Corneliu trăise în ascultare deplină de toată învățătura primită, Dumnezeu a rânduit în așa fel lucrurile, încât i s-a făcut cunoscut mai mult adevăr. Un sol din curțile cerești a fost trimis atât la ofițerul roman, cât și la Petru, pentru ca Corneliu să poată ajunge în legătură cu cineva care putea să-l conducă la o lumină mai mare.
În lumea noastră sunt mulți aceia care se găsesc mai aproape de Împărăția lui Dumnezeu decât ne închipuim noi. În această întunecată lume a păcatului, Domnul are multe pietre prețioase, la care va călăuzi pe solii Săi. Pretutindeni se găsesc dintre aceia care vor lua poziție pentru Hristos. Mulți vor prețui înțelepciunea de la Dumnezeu mai presus decât orice câștig pământesc și vor ajunge credincioși purtători de lumină. Constrânși de iubirea lui Hristos, ei vor determina pe alții să vină la El.
-141-
Când frații din Iudea au auzit că Petru intrase în casa unuia dintre Neamuri și a predicat celor adunați acolo, au fost surprinși și s-au simțit jigniți. Ei se temeau ca nu cumva un asemenea curs al lucrurilor, care lor li se părea îndrăzneț, să aibă drept urmare zădărnicirea propriei lor învățături. La prima ocazie, când l-au întâlnit pe Petru, l-au întâmpinat cu aspră mustrare, zicând: “Ai intrat în casă la niște oameni netăiați împrejur și ai mâncat cu ei”.
Petru le-a pus în față întreaga situație. Le-a istorisit experiența sa în legătură cu viziunea și a susținut că, prin aceasta, el a fost îndrumat să nu mai facă deosebirea ceremonială dintre circumcis și necircumcis și nici să nu mai socotească pe cei dintre Neamuri ca fiind necurați. El le-a vorbit despre porunca ce-i fusese dată de a merge la Neamuri, despre venirea solilor, despre călătoria sa la Cezarea și despre întâlnirea cu Corneliu. El le-a relatat esența convorbirii sale cu sutașul, în timpul căreia acesta din urmă îi vorbise despre vedenia prin care fusese îndrumat să trimită după Petru.
“Cum am început să vorbesc”, a zis el, povestind experiența sa, “Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei ca și peste noi la început. Și mi-am adus aminte de vorba Domnului, cum a zis: ‘Ioan a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt’. Deci, dacă Dumnezeu le-a dat același dar, ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”
-142-
Auzind acest raport, frații n-au mai zis nimic. Convinși că umblarea lui Petru era întru totul împlinirea planului lui Dumnezeu și că prejudecățile și exclusivismul lor erau cu totul potrivnice spiritului Evangheliei, ei au preamărit pe Dumnezeu, zicând: “Dumnezeu a dat deci și Neamurilor pocăință, ca să aibă viață”.
În felul acesta, fără să fie discuții între ei, prejudecata a fost înfrântă, exclusivismul statornicit prin obișnuința de veacuri a fost părăsit și s-a deschis calea ca Evanghelia să fie vestită la Neamuri.