Faptele Apostolilor | Capitolul 10 (bazat pe textele din Faptele apostolilor 6, 5-15; 7.)
Ștefan, cel dintâi dintre cei șapte diaconi, era un bărbat cu o profundă pioșenie și o mare credință. Deși iudeu prin naștere, el vorbea grecește și era cunoscător al obiceiurilor și felului de purtare al grecilor. De aceea, el a avut ocazia să predice Evanghelia în sinagogile iudeilor greci. El era foarte activ pentru cauza lui Hristos și vestea cu mult curaj credința sa. Rabini învățați, cum și doctori în cele ale legilor purtau discuții publice cu el, sperând cu multă siguranță că vor putea dobândi o biruință ușoară. “Dar nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el”. Nu numai că el vorbea în puterea Duhului Sfânt, însă se vedea lămurit că era un cercetător al profețiilor și învățat în toate cele ale legii. Cu iscusință, apăra adevărurile pe care le susținea și înfrângea cu totul pe potrivnicii lui. Cu el s-a împlinit făgăduința: “Țineți bine minte să nu gândiți mai dinainte ce veți răspunde; căci vă voi da o gură și o înțelepciune, căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă toți potrivnicii voștri”. (Luca 21, 14.15.)
-98-
Când preoții și mai marii au văzut puterea care însoțea predicarea lui Ștefan, s-au umplut de o ură amară. În loc să cedeze dovezii pe care el le-o înfățișa, ei s-au hotărât să aducă la tăcere vocea sa, omorându-l. În diferite ocazii, ei au mituit autoritățile romane să nu intervină când iudeii își făcuseră singuri dreptate, judecând, condamnând și executând pe întemnițați, potrivit cu obiceiul lor național. Vrăjmașii lui Ștefan nu se îndoiau că puteau să folosească din nou aceeași cale fără nici o primejdie pentru ei. Astfel, ei s-au hotărât să-și asume riscul consecințelor și astfel l-au prins pe Ștefan și l-au dus înaintea Sinedriului, pentru a fi judecat.
Iudei învățați din localități apropiate au fost convocați ca să combată argumentele întemnițatului. Saul din Tars era de față și a avut un rol important în combaterea lui Ștefan. El a folosit greutatea elocvenței și logica rabinilor, în cazul acesta, spre a-i convinge pe oameni că Ștefan predica învățături înșelătoare și primejdioase; dar, în Ștefan, el a întâlnit pe unul care avea o deplină înțelegere a planului lui Dumnezeu în răspândirea Evangheliei la alte neamuri.
Fiindcă preoții și mai marii nu puteau înfrânge înțelepciunea clară și liniștită a lui Ștefan, s-au hotărât ca, prin el, să dea un exemplu; și, în timp ce-și satisfăceau ura lor răzbunătoare, voiau ca prin înfricare să oprească pe alții de a primi credința lui. Au fost tocmiți martori care să dea mărturie mincinoasă, cum că ei l-ar fi auzit rostind cuvinte hulitoare împotriva templului și a Legii. “L-am auzit zicând”, declarau ei, “că acest Isus din Nazaret va dărâma locașul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat Moise”.
-99-
Pe când Ștefan stătea față în față cu judecătorii săi, pentru a răspunde acuzației de hulă, o lumină cerească a strălucit asupra chipului său și “toți cei ce ședeau în Sobor s-au uitat țintă la Ștefan, și fața lui li s-a arătat ca o față de înger”. Mulți din cei care au privit această lumină au tremurat și și-au acoperit fețele, însă necredința și prejudecata cerbicoasă a mai marilor nu s-a clătinat.
Când Ștefan a fost întrebat cu privire la adevărul vinei ce i se aducea, el și-a început apărarea cu o voce clară și pătrunzătoare, ce răsuna în întreaga sală a soborului. În cuvinte care au ținut sala ca vrăjită, el a început să reamintească istoria poporului ales al lui Dumnezeu. El a dovedit o cunoaștere deplină a economiei iudaice, cum și a interpretării ei spirituale, manifestate acum prin Hristos. El a repetat cuvintele lui Moise, care profetizau pe Mesia: “Domnul, Dumnezeul vostru, vă va ridica dintre frații voștri un prooroc ca mine; de el să ascultați”. El a arătat în mod lămurit credincioșia sa față de Dumnezeu și față de credința iudaică, în timp ce arăta că legea în care se încredeau iudeii pentru mântuire nu a fost în stare să scape pe Israel de idolatrie. El a legat pe Isus de întreaga istorie a iudeilor. El s-a referit la clădirea templului lui Solomon, cum și la cuvintele atât ale lui Solomon, cât și ale lui Isaia: “Dar Cel Prea Înalt nu locuiește în locașuri făcute de mâini omenești, cum zice proorocul: ‘Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veți zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă? N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?’”
-100-
Când Ștefan a ajuns la acest punct, între oameni s-a produs un tumult. Când el a făcut legătura între Hristos și profeții, și când a vorbit despre templu, preotul, pretinzând a fi copleșit de oroare, și-a sfâșiat veșmintele. Pentru Ștefan, lucrul acesta era un semnal că în curând glasul lui va fi adus la tăcere pentru totdeauna. El a văzut împotrivirea cu care erau întâmpinate cuvintele lui și și-a dat seama că își rostea ultima sa mărturie. Deși era în mijlocul predicării sale, totuși a încheiat-o brusc.
Deodată, curmând firul istoriei pe care o desfășurase și întorcându-se spre judecătorii lui înfuriați, el a strigat: “Oameni tari la cerbice, netăiați împrejur cu inima și cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt. Cum au făcut părinții voștri, așa faceți și voi. Pe care din prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Au omorât pe cei ce vesteau mai dinainte venirea Celui Neprihănit, pe care L-ați vândut acum și L-ați omorât, voi care ați primit Legea dată prin îngeri și n-ați păzit-o!”
La aceste cuvinte, preoții și mai marii și-au ieșit din fire de mânie. Acționând mai mult asemenea fiarelor de pradă decât ca ființe omenești, ei s-au năpustit asupra lui Ștefan, scrâșnind din dinți. Pe fața lor plină de cruzime, întemnițatul și-a citit soarta, însă nu s-a clătinat. Pentru el, teama de moarte dispăruse. Asupra lui, furia preoților și mulțimea agitată nu exercitau nici un fel de groază. Scena dinaintea lui a dispărut. Lui i se deschiseseră porțile cerului și, privind înăuntru, a văzut slava curților cerești ale lui Dumnezeu și pe Hristos, ca și cum atunci S-ar fi ridicat de pe tron, stând gata să-l sprijine pe servul Său. În cuvinte triumfale, Ștefan a exclamat: “Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu”.
-101-
În timp ce el a descris scena plină de slavă asupra căreia îi erau ațintiți ochii, faptul acesta era mai mult decât puteau suporta prigonitorii lui. Astupându-și urechile ca să nu mai audă cuvintele sale și răcnind, aceștia s-au năpustit furioși asupra lui și “l-au târât afară din cetate”. “Și aruncau cu pietre în Ștefan, care se ruga și zicea: ‘Doamne Isuse, primește duhul meu!’ Apoi, a îngenuncheat și a strigat cu glas tare: ‘Doamne, nu le ținea în seamă păcatul acesta!’ Și, după aceste vorbe, a adormit.”
Nici o sentință legală nu fusese pronunțată în cazul lui Ștefan, însă autoritățile romane au fost mituite cu mari sume de bani pentru a nu mai face cercetări în această privință.
Martiriul lui Ștefan a făcut o adâncă impresie asupra tuturor celor care au fost martori ai acestei scene. Amintirea sigiliului lui Dumnezeu pe fața sa, ca și cuvintele lui, care au mișcat fiecare suflet al celor care le-au auzit, reveneau în mintea celor care fuseseră de față și mărturiseau despre adevărul pe care el îl vestise. Moartea lui a fost o dureroasă încercare pentru biserică, dar ea a avut ca urmare conștientizarea lui Saul, care nu putea să șteargă din mintea sa credința și neclintirea martirului, cum și slava care se odihnea pe fața sa. Cu ocazia judecării și morții lui Ștefan, Saul fusese plin de un zel nebun. După aceea, însă, convingerea sa tainică, că Ștefan fusese onorat de Dumnezeu în timp ce oamenii îl batjocoreau, l-a făcut pe Saul să fie plin de mânie. Saul a continuat să-i prigonească pe credincioșii din biserica lui Dumnezeu, urmărindu-i cu înverșunare, prinzându-i prin casele lor și dându-i pe mâna preoților și mai marilor spre a fi închiși și omorâți. Zelul lui de a prigoni a adus groază în mijlocul creștinilor din Ierusalim. Autoritățile romane nu au depus nici un efort deosebit pentru a opri lucrarea crudă, ci, în ascuns, i-au ajutat pe iudei, pentru ca astfel să-i înduplece și să le câștige simpatia.
-102-
După moartea lui Ștefan, Saul a fost ales ca membru al Sinedriului, avându-se în vedere contribuția lui cu acea ocazie. Pentru o vreme, el a fost un puternic instrument în mâinile lui Satana spre a-și împlini răzvrătirea sa împotriva Fiului lui Dumnezeu. Dar, în curând, acest neobosit prigonitor avea să fie folosit la clădirea bisericii pe care acum o dărâma. Cineva mai puternic decât Satana îl alesese pe Saul să ia locul lui Ștefan, pentru ca să predice și să sufere pentru Numele Său și să răspândească în lung și în lat vestea cea bună a mântuirii prin sângele Său.