O obligație solemnă
Zecimea e sfântă, rezervată de Dumnezeu pentru Sine. Ea trebuie să fie adusă în tezaurul Lui pentru a fi folosită la susținerea lucrătorilor Evangheliei în lucrarea lor. De multă vreme, Domnul este jefuit, pentru că sunt unii care nu-și dau seama că zecimea este partea rezervată Domnului.
Unii au fost nemulțumiți și au zis: “N-am să mai dau zecimea: deoarece n-am încredere că lucrurile sunt bine administrate la centrul lucrării”. Dar veți jefui voi pe Dumnezeu pentru că gândiți că administrarea lucrării nu este așa cum trebuie? Faceți plângerea voastră, clar și deschis, în spiritul cel bun, la cei în drept. Trimiteți petițiile voastre ca lucrurile să fie îndreptate și puse în ordine; dar nu vă retrageți de la lucrarea lui Dumnezeu, și nu vă dovediți necredincioși, pentru că alții nu se poartă drept.
Citiți cu luare aminte al treilea capitol din Maleahi și vedeți ce spune Dumnezeu cu privire la zecime. Dacă comunitățile noastre vor lua poziție alături de Cuvântul Domnului și vor fi credincioase în aducerea zecimii lor în tezaurul Lui, mai mulți lucrători ar fi încurajați să intre în lucrarea de deservenți cultici. Mai mulți oameni s-ar consacra lucrării de slujire, dacă nu li s-ar vorbi de o vistierie goală. Ar trebui să fie un belșug de mijloace în tezaurul Domnului și ar fi, dacă mâini și inimi egoiste n-ar fi reținut zecimea, sau nu ar fi folosit-o spre a susține alte ramuri de lucrare.
Resursele rezervate ale lui Dumnezeu nu trebuie să fie folosite la întâmplare. Zecimea este a Domnului, și cei care se amestecă spre a face cum vor ei vor fi pedepsiți cu pierderea comorii lor cerești, dacă nu se pocăiesc. Să nu mai fie îngrădită lucrarea pentru faptul că zecimea a fost abătută pe alte canale, altele decât acela singur, la care Domnul a spus că ea trebuie să meargă. Trebuie să se facă prevederi pentru aceste alte ramuri de lucrare. Ele trebuie să fie susținute, dar nu din zecime. Dumnezeu nu S-a schimbat; zecimea încă trebuie folosită pentru susținerea slujitorilor lui Dumnezeu. Deschiderea de noi câmpuri cere mai multă eficiență pastorală decât avem acum și trebuie să fie mijloace în casa tezaurului.
-250-
Aceia care merg ca deservenți cultici au asupra lor o răspundere solemnă, care este în chip ciudat neglijată. Unora le place să predice, dar nu fac Qlucrare personală pentru comunități. Este o mare nevoie de instrucțiune cu privire la obligațiile și îndatoririle față de Dumnezeu, mai ales în ceea ce privește aducerea în mod sincer a zecimii. Deservenții noștri cultici s-ar simți întristător îndurerați, dacă nu ar fi plătiți la timp pentru munca lor; dar vor ei să considere că trebuie să fie hrană în tezaurul casei lui Dumnezeu din care să fie susținuți lucrătorii? Dacă ei neglijează să-și facă deplina lor lucrare în educarea poporului de a fi credincios în a aduce lui Dumnezeu ce este al Lui, va fi o lipsă de mijloace în tezaur pentru a duce mai departe lucrarea Domnului.
Supraveghetorul turmei lui Dumnezeu ar trebui să-și facă în chip credincios datoria. Dacă ia poziția cum că lucrul acesta este neplăcut pentru el și lasă pe seama altcuiva să-l facă, el nu este un lucrător credincios. El să citească în Maleahi cuvintele Domnului, care acuză poporul de jefuirea lui Dumnezeu prin reținerea zecimii. Atotputernicul Dumnezeu declară: “Sunteți blestemați”. (Maleahi 3, 9.) Când cel care slujește prin cuvânt și învățătură vede poporul urmând o cale care va aduce blestemul acesta peste ei, cum poate el să-și neglijeze datoria de a le da sfat și avertizare? Fiecare membru al bisericii ar trebui să fie învățat să fie credincios în aducerea cu sinceritate a zecimii.
-251-
“Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și vedeți dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântări”. (Maleahi 3, 10.)
Mă rog ca frații mei să poată înțelege că solia îngerului al treilea înseamnă mult pentru noi și că ținerea adevăratului Sabat urmează să fie semnul care îi deosebește pe cei care-I slujesc lui Dumnezeu de cei care nu-I slujesc. Cei care au ajuns somnoroși și indiferenți să se trezească. Suntem chemați să fim sfinți și trebuie să evităm cu grijă a da impresia că e de mică importanță dacă păstrăm sau nu caracteristicile speciale ale credinței noastre. Asupra noastră apasă obligația de aur de a lua poziție mai hotărâtă pentru adevăr și neprihănire de cum am făcut-o în trecut. Linia de demarcație între cei care țin poruncile lui Dumnezeu și cei care nu le țin trebuie să fie dată pe față cu o claritate fără de greș. Noi trebuie să-L onorăm în chip conștiincios pe Dumnezeu, folosind cu înțelepciune fiecare mijloc de a ne păstra în relația legământului cu El, ca să putem primi binecuvântările Lui — binecuvântări care sunt absolut trebuincioase pentru un popor care urmează să fie atât de sever încercat. A da impresia că religia noastră, credința noastră, nu este o putere dominantă în viața noastră înseamnă a-L dezonora mult pe Dumnezeu. În felul acesta, noi ne abatem de la poruncile Lui, care sunt viața noastră, tăgăduind că El este Dumnezeul nostru și noi poporul Lui.
“Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios și Își ține legământul și îndurarea până la al miilea neam de oameni față de cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui. Dar răsplătește îndată pe cei ce-L urăsc, și-i pierde, nu dă nici o păsuire celui ce-L urăște, ci-i răsplătește îndată”. (Deuteronom 7, 9-10.)
-252-
Unde vom fi noi înainte de a se fi sfârșit miile de generații menționate în acest text? Soarta noastră va fi fost decisă pentru veșnicie. Sau vom fi declarați vrednici de un cămin în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu sau vom fi primit sentința morții veșnice. Aceia care au fost sinceri și credincioși față de legământul lor cu Dumnezeu; aceia care, amintindu-și de Golgota, au stat tari de partea adevărului, străduindu-se fără încetare să-L onoreze pe Dumnezeu, vor auzi cuvântul de laudă: “Bine, slugă bună și credincioasă”. Dar aceia care au adus lui Dumnezeu un serviciu numai cu jumătate de inimă, îngăduind ca viața lor să se conformeze căilor și practicilor lumii, vor auzi tristele cuvinte: “Depărtați-vă de la Mine: nu vă cunosc!”
-253-
Binefacere
“Cinstește pe Domnul cu averile tale, și cu cele dintâi roade din tot venitul tău; căci atunci grânarele tale îți vor fi pline de belșug, și teascurile tale vor geme de must”. (Proverbe 3, 9-10.)
“Unul, care dă cu mână largă, ajunge mai bogat; și altul care economisește prea mult, nu face decât să sărăcească. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el.” (Proverbe 11, 24.25.)
“Cel ales la suflet (cel darnic) face planuri alese (darnice), și stăruie în planurile lui alese (darnice).” (Isaia 32, 8.)
Înțelepciunea dumnezeiască a fixat în planul mântuirii legea acțiunii și a reacției, făcând lucrarea de binefacere în toate ramurile ei, de două ori binecuvântate. Cel care dă celor lipsiți aduce o binecuvântare altora și el însuși este binecuvântat într-o și mai mare măsură.