Secțiunea 8 — Sfaturi la timp
“Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa” — Apocalipsa 3, 11.
-245-
Administrare credincioasă
[Manuscris citit în fața delegaților la San Jose (California) State Conference, ianuarie 1907. ]
Hristos ne-a cumpărat cu prețul propriului Său sânge. El a plătit prețul pentru răscumpărarea noastră, și dacă noi ne însușim comoara, ea este a noastră prin darul generos al lui Dumnezeu.
“Cât ești dator stăpânului meu?” (Luca 16, 5.) Este cu neputință a spune. Tot ceea ce avem este de la Dumnezeu. El pune mâna pe posesiunile noastre, spunând: “Eu sunt proprietarul de drept al întregului univers; acestea sunt bunurile Mele. Consacrați Mie zecimile și darurile. Când aduceți bunurile acestea specifice ca un semn al credincioșiei voastre și al supunerii voastre față de suveranitatea Mea, binecuvântarea Mea va spori averea voastră, și voi veți avea belșug”.
Dumnezeu pune la încercare pe fiecare om care pretinde a crede în El. Tuturor le sunt încredințați talanți. Domnul a dat oamenilor bunurile Sale, cu care să facă negoț. El i-a făcut administratori ai Săi, și a pus în posesia lor bani, case și pământuri. Toate acestea trebuie să fie considerate ca fiind bunurile Domnului și folosite la înaintarea lucrării Lui, la zidirea Împărăției Sale în lume. Când facem negoț cu bunurile Domnului, trebuie să căutăm la El înțelepciune, ca nu cumva să folosim sfintele Sale bunuri încredințate numai spre a ne proslăvi pe noi sau pentru a ne lăsa în voia pornirilor noastre egoiste. Suma încredințată diferă, dar aceia care au darurile cele mai mici nu trebuie să creadă că, întrucât talantul mijloacelor lor materiale este mic, ei nu pot face nimic cu el.
-246-
Fiecare creștin este un administrator al lui Dumnezeu, căruia i s-au încredințat bunurile Lui. Amintiți-vă cuvintele: “Încolo ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios”. (1 Corinteni 4, 2.) Să ne asigurăm că nu jefuim pe Dumnezeu nici măcar într-o iotă sau o frântură de slovă, deoarece mult e cuprins în problema aceasta.
Toate lucrurile aparțin lui Dumnezeu. Oamenii pot trece cu vederea cerințele Lui. În timp ce El revarsă cu îmbelșugare binecuvântările Sale asupra lor, s-ar putea ca ei să folosească darurile Lui pentru propria lor satisfacție; dar vor fi chemați să dea socoteală pentru isprăvnicia lor.
Un ispravnic, sau administrator, se identifică cu stăpânul său. El acceptă răspunderile de administrator și trebuie să acționeze în locul stăpânului său, făcând așa cum ar face stăpânul său, dacă el ar acționa. Interesele stăpânului său devin interesele sale. Poziția unui administrator este o poziție de demnitate, deoarece stăpânul său are încredere în el. Dacă în vreun fel oarecare lucrează în chip egoist și abate câștigurile obținute prin lucrarea cu bunurile stăpânului său spre propriul său avantaj, a stricat încrederea pusă în el.
Susținerea Evangheliei
Domnul a făcut proclamarea Evangheliei dependentă de lucrul și de darurile de bunăvoie ale poporului Său. Cel care proclamă solia harului oamenilor căzuți mai are o lucrare de făcut — să pună înaintea poporului datoria de a susține lucrarea lui Dumnezeu cu mijloacele lor. El trebuie să-i învețe că o parte din venitul lor aparține lui Dumnezeu și că trebuie să fie devotați cu sfințenie lucrării Lui. El trebuie să prezinte lecția aceasta atât prin învățătură, cât și prin exemplu; el ar trebui să se ferească, să nu cumva să slăbească, prin propria sa purtare, forța învățăturilor sale.
Ceea ce a fost pus deoparte, potrivit Scripturilor ca aparținând Domnului, constituie venitul Evangheliei, și nu mai este al nostru. Nu e altceva decât un sacrilegiu ca un om să ia din tezaurul lui Dumnezeu pentru a se servi pe sine sau pe alții în afacerile lor lumești. Unii au făcut greșeala de a abate de la altarul lui Dumnezeu ceea ce I-a fost anume dedicat Lui. Toți ar trebui să privească lucrul acesta în adevărata lui lumină. Nimeni, când ajunge în strâmtorare, să nu ia banii consacrați scopurilor religioase și să-i folosească pentru folosul său, liniștindu-și conștiința spunând că-i va da înapoi, cândva în viitor. Mult mai bine este să se reducă cheltuielile pentru a corespunde cu venitul, să se restrângă cerințele și să se trăiască în limitele mijloacelor, decât să se folosească banii Domnului pentru scopurile lumești.
-247-
Folosirea zecimii
Dumnezeu a dat îndrumări speciale cu privire la folosirea zecimii. El nu intenționează ca lucrarea Lui să fie paralizată din lipsă de mijloace. Pentru ca lucrarea să nu fie făcută la întâmplare și să nu fie nici o greșeală, El a făcut datoria noastră, din acest punct de vedere, foarte clară. Partea pe care Dumnezeu a rezervat-o pentru Sine nu trebuie să fie deturnată pentru vreun alt scop în afară de acela pe care El l-a specificat. Nimeni să nu se simtă liber să rețină zecimea, pentru a o folosi după propria lui judecată. Ei nu trebuie să o folosească pentru ei în cazuri neprevăzute și nici să nu o întrebuințeze așa cum consideră ei că este potrivit, chiar și în ceea ce ei pot considera ca fiind lucrarea Domnului.
Deserventul cultic ar trebui să-i învețe pe oameni, prin învățătură și exemplu, că zecimea este sfântă. El nu trebuie să creadă că o poate reține și folosi după propria sa judecată, pentru că este deservent cultic. Ea nu este a lui. El nu are libertatea de a-și acorda sieși ceea ce crede el că i se cuvine. El nu trebuie să acorde influența sa nici unui plan pentru a abate de la folosirea lor legitimă zecimile și darurile dedicate lui Dumnezeu. Ele trebuie să fie plasate în tezaurul Său și ținute cu sfințenie pentru slujirea Lui, așa cum a rânduit El.
-248-
Dumnezeu dorește ca toți administratorii Săi să fie exacți în urmarea rânduielilor divine. Ei nu trebuie să anuleze planurile Domnului prin săvârșirea vreunui act de caritate, sau prin facerea vreunui dar sau a unei contribuții, când sau cum vor crede ei, agenții omenești. Este o conduită de foarte slabă calitate ca oamenii să caute să îndrepte planul lui Dumnezeu și să inventeze o improvizație, împlinind propriile lor bune idei în ocazia aceasta sau aceea, opunându-le cerințelor lui Dumnezeu. Dumnezeu îi cheamă pe toți să pună influența lor de partea propriilor Sale rânduieli. El a făcut cunoscut planul Său, și toți aceia care vor conlucra cu El trebuie să aducă la îndeplinire planul acesta, în loc să îndrăznească să încerce a-i aduce îmbunătățiri.
Domnul a dat instrucțiuni lui Moise, pentru Israel: “Să poruncești copiilor lui Israel să-ți aducă pentru sfeșnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat”. (Exod 27, 20.) Aceasta urma să fie o jertfă continuă, pentru ca în felul acesta Casa lui Dumnezeu să poată fi bine aprovizionată cu ceea ce era necesar pentru serviciul Său. Poporul Lui de azi trebuie să-și amintească faptul că locașul de închinare este proprietatea Domnului și că trebuie să i se poarte de grijă cu scrupulozitate. Dar fondurile pentru lucrul acesta nu trebuie să vină din zecime.
Mi s-a dat o solie foarte clară și precisă pentru poporul nostru. Sunt îndemnată să le spun că ei fac o greșeală folosind zecimea pentru diferite scopuri, care, deși bune în ele însele, nu sunt scopul pentru care Domnul a spus că zecimea trebuie să fie folosită. Aceia care folosesc în felul acesta zecimea se abat de la rânduielile Domnului. Dumnezeu va trage la judecată pentru aceste lucruri.
Unii socotesc că zecimea poate fi folosită pentru scopuri școlare. Alții, la rândul lor, își închipuie că vânzătorii de cărți și colportorii ar trebui să fie susținuți din zecime. Dar se face o mare greșeală atunci când zecimea este îndepărtată de la scopul pentru care urmează să fie folosită — susținerea deservenților cultici. Ar trebui să fie astăzi în câmp o sută de lucrători bine calificați, acolo unde acum este numai unul.