Orice mijloc la care ai recurs pentru recâștigarea sănătății a dat greș. Nu doar brațul ți-a fost bolnav, ci tot corpul. Plămânii ți-au fost afectați și te îndreptai grăbită spre moarte. De data aceasta, ai socotit că numai Dumnezeu te poate scăpa. Mai puteai face un singur lucru; puteai să urmezi instrucțiunea apostolului Iacov din capitolul cinci. Tu ai făcut un legământ cu Dumnezeu că, dacă El îți va cruța viața, ca să mai poți sluji nevoilor copiilor tăi, te vei devota Domnului, și numai Lui îi vei sluji; îți vei consacra viața pentru slava Lui; îți vei folosi puterea spre înaintarea cauzei Lui și pentru a face binele pe pământ. Îngerii au înregistrat făgăduința făcută lui Dumnezeu.
Noi am venit la tine în marea ta suferință și am cerut făgăduința lui Dumnezeu în favoarea ta. Noi n-am îndrăznit să privim la aparențe, pentru că, făcând așa, am fi fost ca Petru, pe care Domnul l-a invitat să vină la El pe apă. El ar fi trebuit să-și țină privirea spre Isus; dar a privit în jos, la valurile tulburate, și credința lui a slăbit. Noi ne-am prins liniștiți și hotărâți numai de făgăduințele lui Dumnezeu, indiferent de aparențe și, prin credință, am cerut binecuvântarea. Mie mi-a fost arătat, în mod deosebit, că Dumnezeu a lucrat în mod minunat și tu ai fost salvată printr-o minune a îndurării, spre a fi un monument viu al puterii Lui vindecătoare, și a mărturisirii fiilor oamenilor despre minunatele Lui lucrări.
În timpul când ai simțit o schimbare atât de hotărâtă, captivitatea ta s-a schimbat și, în locul îndoielii și al profundei întristări, inima ta a fost umplută cu bucurie și veselie. Laudă lui Dumnezeu a fost în inima ta și pe buzele tale. “Ah, ce-a lucrat Domnul!”, a fost simțământul sufletului tău. Domnul a auzit rugăciunile slujitorilor Lui și te-a ridicat să mai trăiești și să mai înduri necazuri, să veghezi și să aștepți arătarea Sa, și să slăvești Numele Lui. Sărăcia și grijile apăsau greu asupra ta. Uneori, te împresurau nori negri și, nemaiputând suporta, întrebai: “O, Dumnezeule, m-ai lepădat?” Dar nu erai lepădată, deși nu puteai vedea o cale deschisă înaintea ta. Domnul dorea să te încrezi în iubirea și îndurarea Lui, în mijlocul norilor și al întunericului, ca și în timp cu lumină. Uneori, norii aveau să se despartă, și raze de lumină aveau să strălucească printre ei spre a-ți întări inima descurajată și pentru a-ți mări încrederea șovăitoare, iar tu aveai să-ți fixezi din nou credința tremurândă asupra făgăduințelor sigure ale Tatălui tău ceresc. Fără să vrei, aveai să strigi: “O, Dumnezeule, vreau să cred; vreau să mă încred în Tine. Până acum, Tu ai fost ajutorul meu, și acum nu mă vei părăsi.”
-274-
Când ai câștigat biruința, și asupra ta a strălucit lumina din nou, nu puteai găsi cuvinte spre a-ți exprima recunoștința sinceră față de milostivul tău Tată ceresc; și te-ai gândit că niciodată nu te vei mai îndoi de iubirea Lui și nu vei mai fi încrezătoare în purtarea Lui de grijă. Tu n-ai căutat comoditate. N-ai socotit munca grea ca o povară, dacă se deschidea doar calea ca să poți purta de grijă copiilor tăi și să-i ocrotești de nelegiuirea existentă în acest veac al lumii. Povara inimii tale era ca să-i poți întoarce la Domnul. Ai mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru copiii tăi, cu strigăte și lacrimi. Ai dorit atât de mult convertirea lor. Uneori, inima ta avea să fie descurajată și slăbită, și te temeai că rugăciunile tale n-aveau să fie ascultate; apoi, din nou, aveai să-i consacri lui Dumnezeu pe copiii tăi, și dorința fierbinte a inimii tale avea să-i pună iarăși pe altar.
-275-
Când au plecat la armată, rugăciunile tale i-au urmat. Au fost în mod minunat ocrotiți de rele. Ei au numit aceasta noroc; dar rugăciunile unei mame, pornite dintr-un suflet îngrijorat și împovărat, când a simțit pericolul și primejdia în care se aflau copii ei, fiind izolați în tinerețea lor fără speranță în Dumnezeu, aveau mult de-a face cu ocrotirea lor. Cât de multe rugăciuni au fost primite în cer, ca acești fii să poată fi apărați, ca să asculte de Dumnezeu, să-și consacre viața spre slava Sa! În neliniștea ta pentru copii, ai pledat la Dumnezeu să-i aducă din nou la tine, și vei căuta și mai serios să-i conduci pe calea spre sfințire. Credeai că vei munci cu mai multă credincioșie decât ai făcut vreodată.
Domnul a îngăduit să fii instruită prin adversitate și suferință, ca să poți obține o experiență care avea să fie folositoare pentru tine și pentru alții. În zilele de sărăcie și necaz, tu L-ai iubit pe Domnul, și ți-au plăcut privilegiile religioase. Mângâierea ta era apropierea revenirii lui Hristos. Aceasta era o speranță vie, că în curând aveai să găsești odihnă față de muncă și sfârșitul tuturor necazurilor tale; când vei afla că n-ai muncit și n-ai suferit prea mult; căci apostolul Pavel declară: “Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă.” (2 Corinteni 4, 17.)
A te întâlni cu poporul lui Dumnezeu ți se părea aproape ca și cum ai vizita cerul. Obstacolele nu te-au împiedicat. Puteai să suferi oboseala și foamea după hrană vremelnică, dar nu puteai fi lipsită de hrana spirituală. Ai căutat serios harul lui Dumnezeu și n-ai căutat în zadar. Participarea împreună cu poporul lui Dumnezeu era cea mai bogată binecuvântare de care te puteai bucura.
În experiența ta creștină, sufletul tău avea oroare de vanitate, mândrie și etalare extravagantă. Când ai fost martoră la cheltuirea de mijloace printre pretinșii creștini, spre a se etala și a hrăni mândria, inima și buzele tale au spus: “O, dacă aș avea eu mijloacele mânuite de cei necredincioși în isprăvnicia lor, aș socoti ca unul dintre cele mai mari privilegii să-i ajut pe cei nevoiași și să contribui la înaintarea cauzei lui Dumnezeu!”
-276-
Adesea îți dădeai bine seama de prezența lui Dumnezeu în timp ce căutai, în felul tău umil, să-i luminezi pe alții, cu privire la adevăr, pentru aceste zile de pe urmă. Ai experimentat pentru tine însăți adevărul. Ceea ce ai văzut, auzit, experimentat și mărturisit, știai că nu era o născocire. Erai încântată să prezinți înaintea altora, în conversație particulară, calea minunată pe care l-a condus Dumnezeu pe poporul Său. Povesteai procedeele Lui cu atâta siguranță, încât să inspire convingere în inimile celor care te ascultau. Vorbeai ca și când aveau cunoștință despre lucrurile pe care le afirmai. Când vorbeai altora cu privire la adevărul prezent, doreai ocazii și mai mari și o mult mai întinsă influență, ca să poți aduce la cunoștința multora din întuneric lumina care ți-a luminat cărarea. Uneori, priveai la sărăcia ta, la influența ta limitată, și la cele mai bune străduințe ale tale, adesea greșit interpretate de presupușii tăi prieteni ai cauzei adevărului și erai aproape descurajată.
Uneori, în starea ta îndoielnică, ai judecat greșit, și acolo erau cei care ar fi putut să aibă acea iubire care nu se gândește la rău, care au vegheat și au intuit răul, și au făcut cele mai multe dintre greșelile pe care ei au crezut că le-au găsit la tine. Dar iubirea și mila delicată ale lui Isus n-au fost retrase; ele au fost sprijinul tău în mijlocul necazurilor și persecuțiilor vieții tale. Pentru tine erau esențiale Împărăția cerurilor și îndreptățirea lui Hristos. Viața ta era vătămată de imperfecțiuni, pentru că a greși este omenesc, dar din câte a avut Domnul plăcere să-mi arate despre anturajul descurajator din timpul sărăciei și necazului tău, nu cunosc pe nici unul care, dacă ar fi pus în situația în care ai fost tu, în sărăcie și necazuri stânjenitoare, ar fi mers pe această cale, făcând mai puține greșeli decât ai făcut tu. Este ușor pentru cei care sunt cruțați de încercări grele, la care sunt supuși alții, să privească și să se îndoiască, să bănuiască răul și să găsească greșeli. Unii sunt mult mai gata să-i cenzureze pe alții pentru urmarea pe o anumită cale decât să-și ia răspunderea și să le spună ce-ar fi trebuit făcut sau să indice o cale mai corectă.
-277-
Tu ai devenit confuză. Nu mai știai în cine să te încrezi. În _____ și prin împrejurimi, erau numai puțini păzitori ai Sabatului, care exercitau o influență salvatoare. Unii care mărturiseau credința nu făceau cinste cauzei adevărului prezent. Nu adunau cu Hristos, ci împrăștiau. Puteau să vorbească tare și îndelungat, cu toate acestea, inimile lor nu erau cu lucrarea. Nu erau sfințiți prin adevărul pe care-l mărturiseau. Aceștia, neavând rădăcină în ei înșiși, au renunțat la credință. Dacă ar fi făcut acest lucru mai devreme, ar fi fost mai bine pentru cauza adevărului. Ca urmare a acestor lucruri, Satana a profitat de tine și a pregătit calea pentru apostazia ta.
Atenția mi-a fost atrasă de dorința ta de a avea mijloace. Simțământul inimii tale era: “O, de-aș avea și eu mijloace, nu le-aș risipi! Aș da o pildă celor care sunt strânși și zgârciți. Le-aș arăta marea binecuvântare care există în a fi primit spre a face bine.” Sufletul tău a simțit oroare față de lăcomie. Când i-ai văzut pe cei care posedau din belșug din bunurile acestei lumi, închizând ușa inimii lor față de strigătele celor în nevoie, ai spus: “Dumnezeu le va răsplăti; El le va răsplăti după faptele lor.” Când i-ai văzut pe cei bogați, umblând în îngâmfarea lor, inimile lor fiind înconjurate de egoism, ca și cu legături din fier, ți-ai dat seama că ei erau mai săraci decât tine, deși tu te aflai în lipsă și suferință. Când i-ai văzut pe acești oameni mândri de averea lor, comportându-se cu îngâmfare, din cauza că banii au putere, ți-a fost milă de ei, și cu nici un chip n-ai fi vrut să fii convinsă să schimbi locul cu ei. Totuși, ai dorit să ai mijloace pe care să le poți folosi în așa fel, încât să fie o mustrare pentru cei lacomi.
-278-
Domnul a spus îngerului Său, care te-a slujit: “Eu am pus-o la încercare în sărăcie și suferință și ea nu s-a despărțit de Mine, nici nu s-a revoltat împotriva Mea. Acum o voi pune la încercare în prosperitate. Am să-i descopăr o pagină a inimii umane, cu care n-a făcut cunoștință. Îi voi arăta că banii sunt cel mai periculos vrăjmaș pe care l-a întâlnit vreodată. Am să-i descopăr înșelăciunea bogățiilor, că ele sunt o cursă, chiar pentru cei care socotesc că sunt siguri față de egoism și se dovedesc a fi împotriva înălțării, extravaganței, mândriei și plăcerii de a fi lăudați de oameni.”
Mi-a fost arătat că s-a deschis o cale pentru tine, aceea de a-ți îmbunătăți viața și, în cele din urmă, și de a obține bani, pe care tu ai crezut că îi vei folosi cu înțelepciune și spre slava lui Dumnezeu. Cu câtă îngrijorare a supravegheat îngerul tău slujitor, ca să vadă cum vei face față încercării. Pe măsură ce ai început să câștigi, am văzut că, în mod gradat și aproape pe neobservate, te-ai despărțit de Dumnezeu. Banii care ți-au fost încredințați i-ai cheltuit pentru propriul tău avantaj, spre a te înconjura cu lucrurile bune ale acestei vieți. I-am văzut pe îngeri privind la tine cu profundă tristețe, cu fețele lor pe jumătate întoarse în altă parte, nevoind să te părăsească. Totuși, prezența lor n-a fost observată de tine și ți-ai urmat cursul fără să ții seamă de îngerul păzitor.
Ocupația și grijile în noua ta poziție reclamau timpul și atenția ta, și datoria ta față de Dumnezeu n-a fost luată în considerare. Isus te-a cumpărat cu propriul Lui sânge. Tu nu-ți aparțineai. Timpul tău, puterea ta și mijloacele pe care le mânuiai aparțineau Răscumpărătorului tău. El a fost Prietenul tău constant, tăria și sprijinul tău când fiecare dintre ceilalți prieteni s-au dovedit a fi o trestie frântă. Tu ai răsplătit iubirea și mărinimia lui Dumnezeu cu nerecunoștință și uitare.