Mărturii pentru Comunitate Vol. 2 | 250

Adunări

Dumnezeu a dat instrucțiuni israeliților să se adune înaintea Lui, la perioade fixate, în locul pe care îl va alege El, și să păzească zile speciale, în care nu trebuia să se facă vreo lucrare care nu era necesară, ci timpul trebuia să fie consacrat pentru a reflecta asupra binecuvântărilor pe care li le-a acordat. La aceste date speciale, ei trebuia să aducă Domnului daruri, jertfe de bună voie, jertfe de mulțumire, după cum i-a binecuvântat El. Robul și roaba, străinul, orfanul și văduva trebuia să fie îndrumați să se bucure că Dumnezeu, cu puterea Sa cea minunată, i-a scos din robie, la bucuria libertății. și lor li s-a poruncit să nu vină înaintea Domnului cu mâna goală. Ei trebuia să-I aducă lui Dumnezeu semne ale recunoștinței lor pentru neîncetatele Lui îndurări și binecuvântări revărsate asupra lor. Jertfele acestea erau variate după prețuirea pe care o acordau donatorii binecuvântărilor de care au avut prilejul să se bucure. În felul acesta, caracterele oamenilor erau clar expuse. Cei care acordau o înaltă prețuire binecuvântărilor pe care le-a revărsat Dumnezeu asupra lor aduceau jertfe după cum apreciau ei aceste binecuvântări. Cei ale căror puteri morale erau amorțite și amețite de egoism și iubire idolatră a favorurilor primite, mai degrabă decât să fie inspirați de iubire înfocată pentru darnicul lor Binefăcător, aduceau jertfe sărace. În felul acesta, se descopereau inimile lor. În afară de aceste zile de sărbători religioase, de bucurie și veselie, națiunea iudaică trebuia să comemoreze Paștele în fiecare an. Domnul S-a legat solemn că, dacă vor fi credincioși în păzirea poruncilor Lui, îi va binecuvânta în toată înmulțirea lor și în tot lucrul mâinilor lor.

-574-

Dumnezeu nu cere mai puține sacrificii și jertfe poporului Său, din aceste zile de pe urmă, decât a cerut națiunii iudaice. Cei pe care i-a binecuvântat El cu stare materială bună și chiar văduva și orfanul nu trebuie să neglijeze binecuvântările Sale. În mod deosebit, cei pe care i-a făcut să prospere trebuia să-I predea lucrurile care sunt ale Sale. Ei trebuie să apară înaintea Lui cu un duh de jertfire de sine și să aducă jertfele lor, conform cu binecuvântările pe care El le-a revărsat asupra lor. Dar mulți din cei pe care Dumnezeu îi face să prospere manifestă nerecunoștință josnică față de El. Dacă binecuvântările Lui rămân asupra lor și dacă El le mărește averea, ei fac din aceste daruri funii spre a-i lega de iubirea lor pentru avere; ei permit ca ocupațiile lumești să ia în stăpânire afecțiunile lor și întreaga lor ființă, și să neglijeze devoțiunea și privilegiile religioase. Ei nu-și pot permite să părăsească grijile ocupației lor și să vină înaintea lui Dumnezeu, nici măcar o dată pe an. Ei schimbă binecuvântările în blestem. Slujesc propriilor lor interese vremelnice, cu neglijarea cerințelor lui Dumnezeu.

Oameni care posedă o mare avere rămân acasă an de an, absorbiți de grijile și interesele lor lumești și simțind că nu își pot permite să facă micul sacrificiu de a participa la adunările anuale de închinare înaintea lui Dumnezeu. El le-a binecuvântat coșnița și postava, i-a înconjurat cu beneficiile Sale și pe partea dreaptă, și pe cea stângă, totuși ei au reținut de la El micile jertfe pe care li le-a cerut. Lor le place să se slujească pe ei înșiși. Sufletele lor vor fi ca deșertul neîmprospătat, fără rouă sau ploaia cerului. Domnul le-a adus prețioasa binecuvântare a harului Său. I-a eliberat de robia păcatului și de sclavia erorii, și a descoperit înțelegerii lor întunecate măreața lumină a adevărului prezent. și aceste dovezi ale iubirii și îndurării lui Dumnezeu să nu reclame nici o recunoștință în schimb? Cei care mărturisesc că sfârșitul tuturor lucrurilor este la uși vor fi ei orbi față de propriul lor interes spiritual și vor trăi ei numai pentru această lume și pentru această viață? Se așteaptă ei ca interesul lor veșnic să-și poarte el însuși de grijă? Tăria spirituală nu va veni fără un efort din partea lor.

-575-

Mulți dintre cei care mărturisesc că așteaptă revenirea Domnului nostru sunt neliniștiți, căutători de câștig lumesc. Ei sunt orbi față de interesul lor veșnic. Muncesc pentru ceea ce nu satură. Își cheltuiesc banii pentru ceea ce nu este pâine. Ei se străduiesc să se mulțumească cu bogățiile pe care le-au strâns pe pământ, dar care trebuie să piară. și neglijează să se pregătească pentru veșnicie, care ar trebui să fie singura muncă adevărată din viață.

Toți cei cărora le stă în putință, ar trebui să participe la aceste adunări anuale. Toți ar trebui să simtă că Dumnezeu le cere acest lucru. Dacă nu se folosesc de privilegiul pe care l-a prevăzut El, pentru ca să poată ajunge puternici în El și în puterea harului Său, vor deveni din ce în ce mai slabi, vor avea o dorință din ce în ce mai mică spre a-I consacra totul lui Dumnezeu. Veniți, frați și surori, la aceste adunări sfinte, să-L aflați pe Isus. El va veni la sărbătoare, El va fi prezent și va face pentru voi ceea ce voi aveți cea mai mare nevoie. Gospodăriile voastre nu trebuie considerate de mai mare valoare decât interesele mai înalte ale sufletului. Toate comorile pe care le aveți, oricât de valoroase ar fi, nu vor fi destul de bogate, să vă cumpere pace și speranță, care reprezintă un câștig nemărginit, dacă acestea vă costă tot ce aveți — și muncile, și suferințele unei vieți întregi. Un simțământ clar și puternic despre lucrurile veșnice și o inimă dispusă să predea totul lui Hristos sunt binecuvântări de mai mare valoare decât bogățiile, plăcerile și slava acestei lumi.

-576-

Adunările de tabără sunt importante. Ele costă ceva. Slujitorii lui Dumnezeu își epuizează viața pentru a ajuta poporul, când mulți dintre ei par ca și cum nu ar avea nevoie de nici un ajutor. De teamă să nu piardă puțin din câștigul acestei lumi, unii lasă ca aceste prețioase privilegii să vină și să treacă, ca și cum ele ar fi de mică importanță. Toți cei care mărturisesc a crede adevărul, să respecte fiecare privilegiu pe care li-l oferă Dumnezeu pentru a obține o perspectivă mai clară asupra adevărului, a cerințelor Sale și a necesarei pregătiri pentru venirea Lui. Ceea ce cere Dumnezeu este o încredere deplină în El, calmă și bucuroasă.

Nu trebuie să vă consumați cu griji și sarcini grele, inutile. Faceți lucrul zilei, îndeplinind cu credincioșie lucrarea pe care v-a repartizat-o providența lui Dumnezeu, și El vă va purta de grijă. Isus va adânci și va lărgi binecuvântările voastre. Voi trebuie să faceți eforturi, dacă doriți ca, în cele din urmă, să aveți mântuirea. Veniți la aceste adunări pregătiți să lucrați. Lăsați grijile căminului vostru și veniți să-L aflați pe Isus, și El va fi găsit de voi. Veniți cu darurile voastre, precum v-a binecuvântat Dumnezeu. Arătați-vă recunoștința față de Creatorul vostru, Dătătorul tuturor bunurilor, printr-un dar benevol. Nici unul dintre cei care sunt în stare să nu vină cu mâna goală. “Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea; puneți-Mă astfel la încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.” (Maleahi 3, 10.)

Posted in

Redesteptare AF

Leave a Comment