Mărturii pentru comunitate — Numărul 19
Cuvânt către pastori
Iubiți frați,
La 25 octombrie 1868, mi-a fost arătat că nu toți cei care pretind a fi chemați să învețe adevărul sunt calificați pentru această lucrare sfântă. Unii sunt departe de a corespunde gândului și voinței lui Dumnezeu. Unii se complac în lenevie, în lucrurile vremelnice și viața lor religioasă este marcată de lenevie spirituală. Acolo unde există lipsă de energie stăruitoare și aplicare strânsă în probleme vremelnice și tranzacții de afaceri, aceeași deficiență va fi vizibilă și în lucrurile spirituale.
Unii dintre voi sunt capi de familie, iar exemplul și influența voastră modelează caracterele copiilor voștri. Exemplul vostru va fi urmat de ei într-o măsură mai mare sau mai mică, iar lipsa voastră de perfecțiune constituie un exemplu rău pentru alții. Însă deficiențele voastre sunt mai sensibil simțite, cu rezultate mai grele în cauza și lucrarea lui Dumnezeu. Familiile voastre au simțit această lipsă și au suferit din cauza ei; lor le-au lipsit multe lucruri pe care hărnicia zeloasă și perseverența le-ar fi putut procura. Dar această deficiență este văzută și simțită în cauza și lucrarea lui Dumnezeu, într-o măsură, cu atât mai mare cu cât cauza și lucrarea Lui sunt de o importanță mai înaltă decât lucrurile care aparțin acestei vieți.
Influența unor pastori nu este bună. Ei n-au vegheat cu grijă asupra timpului lor, ca astfel să dea oamenilor un exemplu de hărnicie. Ei au petrecut în lenevie clipe și ceasuri, care odată trecute în veșnicie, cu rezultatele raportului lor, nu mai pot fi rechemate niciodată. Unii sunt leneși din fire, ceea ce constituie o greutate pentru ei să facă cu succes o lucrare de care s-au apucat. Această deficiență a fost văzută și simțită pe tot parcursul experienței lor religioase. Cei vinovați nu sunt singurii care pierd; alții sunt făcuți să sufere prin deficiența lor. În această perioadă târzie, mulți au lecții de învățat, care ar fi trebuit să fie învățate la o dată mult mai timpurie.
-499-
Unii nu studiază îndeaproape Biblia. Ei nu simt înclinația să se apuce să studieze cu stăruință Cuvântul lui Dumnezeu. Ca urmare a acestei neglijențe, ei au muncit cu un mare dezavantaj și, în eforturile lor de slujire, n-au realizat nici o zecime din lucrarea pe care ar fi putut s-o facă, dacă ar fi văzut necesitatea unei consacrări a minții lor pentru studierea Cuvântului. Ei puteau să devină atât de obișnuiți cu Scripturile, atât de întăriți în argumente biblice, încât i-ar fi putut întâmpina pe oponenți și astfel să prezinte motivele credinței noastre, ca adevărul să triumfe, și opoziția să fie redusă la tăcere.
Aceia care slujesc Cuvântul trebuie să aibă o atât de completă cunoaștere a acelui Cuvânt cât este posibil pentru ei să obțină. Ei trebuie să cerceteze, să se roage și să învețe continuu, altfel poporul lui Dumnezeu va avansa în cunoașterea Cuvântului și a voinței Sale, și îi va lăsa pe acești pretinși învățători mult în urmă. Cine îi va mai învăța pe oameni când ei sunt înaintea învățătorilor lor? Toate eforturile unor astfel de pastori sunt fără rod. Este nevoie ca ei să fie învățați mai profund, din Cuvântul lui Dumnezeu, înainte să fie capabili să-i instruiască pe alții.
Unii ar fi putut să fie acum lucrători conștiincioși, dacă ar fi folosit bine timpul, simțind că aveau să dea socoteală lui Dumnezeu de timpul lor risipit. Ei L-au nemulțumit pe Dumnezeu, pentru că n-au fost harnici. Mulțumirea de sine, iubirea de sine și iubirea egoistă de comoditate i-au reținut pe unii de la bine, i-au abătut de la obținerea cunoașterii Scripturilor, ca să poată fi cu totul destoinici pentru orice lucrări bune. Unii nu apreciază valoarea timpului și au lenevit în pat în ceasurile pe care le-ar fi putut întrebuința pentru studierea Bibliei. Sunt câteva subiecte asupra cărora ei au stăruit cel mai mult, cu care s-au obișnuit, și despre care pot vorbi acceptabil; dar, în mare măsură, ei au rămas aici. Ei nu s-au simțit întru totul mulțumiți cu ei înșiși și, uneori, și-au dat seama de deficiențele lor, totuși n-au fost destul de treziți față de păcatul neglijenței spre a deveni obișnuiți cu Cuvântul lui Dumnezeu, pe care ei mărturisesc că îl fac cunoscut altora. Din cauza ignoranței lor, poporul este dezamăgit; el nu primește cunoștințele pe care le-ar fi putut obține de la ei și pe care se așteaptă să le obțină de la slujitorii lui Hristos.
-500-
Sculându-se devreme și economisind timpul, pastorii pot găsi timp pentru o îndeaproape cercetare a Scripturilor. Ei trebuie să aibă stăruință și să nu fie împiedicați în obiectivul lor, ci, în mod persistent, să-și folosească timpul în studierea Cuvântului, aducând în ajutorul lor adevărurile pe care alte minți, prin muncă obositoare, le-au adunat pentru ei și, cu efort harnic și stăruitor, le-au pregătit, punându-le la îndemâna lor. Sunt pastori care muncesc de ani de zile, învățându-i adevărul pe alții, în timp ce ei înșiși nu sunt buni cunoscători ai puternicelor puncte ale poziției noastre. Pe aceștia îi rog să o termine cu lenevia. Ea este pentru ei un blestem continuu. Dumnezeu le cere să facă fiecare moment roditor pentru ei sau pentru alții. “În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu Duhul. Slujiți Domnului.” “Cine se lenevește în lucrul lui, este frate cu cel ce nimicește.” (Romani 12, 11; Proverbe 18, 9.)
Este important pentru slujitorii lui Hristos să înțeleagă necesitatea autocreșterii, pentru ca să înfrumusețeze mărturia lor și să mențină o demnitate care le stă bine. Fără educație mintală ei vor da greș cu siguranță în tot ceea ce întreprind. Mi s-a arătat că există o hotărâtă lipsă la unii care predică Cuvântul. Dumnezeu nu este mulțumit cu căile și ideile lor. Maniera lor de a cita la întâmplare Scriptura este o rușine pentru ocupația lor. Ei pretind a fi învățători ai Cuvântului, și totuși, nu reușesc să repete corect Scriptura. Aceia care se predau întru totul predicării Cuvântului nu trebuie să se facă vinovați de citarea incorectă a textului. Dumnezeu cere desăvârșire de la toți slujitorii Săi.
-501-
Religia lui Hristos va fi exemplificată de posesorul ei în viață, în conversație, în fapte. Principiile ei puternice se vor dovedi o ancoră. Cei care sunt învățători ai Cuvântului trebuie să fie modele de pietate, exemple pentru turmă. Exemplul lor trebuie să mustre lenevia, nepăsarea, lipsa de hărnicie și de economie. Principiile religiei pretind hărnicie, sârguință, economie și onestitate. “Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta.” (Luca 16, 2), va fi în curând auzit de către toți. Fraților, ce socoteală ați putea da Stăpânului, dacă ar apărea acum? Voi sunteți nepregătiți. Voi ați fi tot atât de sigur numărați împreună cu servii cei leneși, cât este de sigur că ei există. Pentru voi a mai rămas încă timp prețios. Eu vă rog fierbinte să răscumpărați vremea.
Pavel l-a îndemnat pe Timotei: “Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, și care împarte drept Cuvântul adevărului. Ferește-te de întrebările nebune, și nefolositoare, căci știi că dau naștere la certuri. și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să-i învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să-i îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăință, ca să ajungă la cunoștința adevărului; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia.” (2 Timotei 2, 15.23-26.)
Pentru ca să aducă la îndeplinire lucrarea pe care o cere Dumnezeu de la ei, pastorii trebuie să fie calificați pentru poziția lor. Apostolul Pavel, în epistola sa către Coloseni, vorbește astfel cu privire la slujirea lui: “Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia pe care a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să întregesc Cuvântul lui Dumnezeu. Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.” (Coloseni 1, 25-29.)
-502-
Dumnezeu nu cere de la slujitorii Săi, care trăiesc atât de aproape de sfârșitul tuturor lucrurilor, o apreciere mai puțin sacră și mai puțină consacrare față de lucrarea de slujire. El nu poate accepta activitatea lucrătorilor, dacă nu realizează în propriile lor inimi viața și puterea adevărului pe care ei îl prezintă altora. El nu va accepta nimic mai puțin decât o lucrare serioasă, activă, făcută din inimă zeloasă. Pentru această mare lucrare se cere vigilență și rod bogat. Dumnezeu dorește lucrători altruiști dintre aceia care vor să muncească cu bunăvoință dezinteresată și să-i acorde lucrării tot interesul lor.
Fraților, vouă vă lipsește devoțiunea și consacrarea față de lucrare. Inimile voastre sunt egoiste. Deficiențele din voi trebuie să fie înlocuite, altfel peste scurt timp veți avea o dezamăgire fatală — veți pierde cerul. Dumnezeu nu trece cu vederea neglijența îndeplinirii cu credincioșie a lucrării pe care El a lăsat s-o facă slujitorii Lui. La mulți dintre cei care lucrează în pastorație le lipsește o energie durabilă, precum și o constantă încredere în Dumnezeu. Rezultatul acestei lipse aduce grele poveri asupra celor puțini, care posedă aceste calități, și ei sunt nevoiți să repare lipsurile atât de vădite la cei care ar putea fi muncitori capabili, dacă ar dori să ajungă așa ceva. Sunt puțini cei care lucrează zi și noapte, lipsindu-se pe sine de odihnă și bucuriile sociale, împovărând creierul la maximum, fiecare îndeplinind munca pentru trei oameni, epuizând viața lor prețioasă spre a face lucrarea pe care puteau s-o facă alții, dar neglijată. Unii sunt prea leneși, spre a-și face partea lor; mulți pastori se cruță cu grijă, evitând poverile, rămânând într-o stare de ineficiență și nefăcând aproape nimic. De aceea, cei care își dau seama de valoarea sufletelor, care apreciază sfințenia lucrării și simt că ea trebuie să înainteze fac muncă în plus, depunând eforturi supraomenești și folosesc la maximum puterea creierului lor pentru a menține lucrarea în mișcare. Dacă interesul pentru lucrare și consacrarea față de ea ar fi împărțite în mod egal, dacă toți care mărturisesc a fi pastori și-ar devota cu hărnicie cauzei întregul lor interes, nu cruțându-se pe sine, puținii lucrători zeloși și temători de Dumnezeu, care-și epuizează repede viața, ar fi ușurați de această mare apăsare de deasupra lor, și puterea lor ar putea fi păstrată astfel încât, solicitată fiind într-adevăr, aceasta va avea efectul unei duble puteri și va produce rezultate cu mult mai mari decât pot fi văzute în timp ce se află sub copleșitoarea apăsare de grijă și neliniște. Domnul nu este mulțumit cu această inegalitate.